Mesajul ascuns

Ți-am deschis…

În pragul ușii stăteai șters, cu umerii aplecați, cu ochii în pământ, cu mâinile atârnânde pe lângă corpul la fel de inert.

Ai intrat ca un robot. Nu mânat de voluptate ca atunci când primul lucru pe care-l făceai era să mă strângi în brațe lăcrimând de dor,  ci doar de dorința de a te ascunde de ploaie și de a te încălzi la focul din soba arsă…

Nu m-ai privit…

Ți-ai ascuns șarpele în spatele gândului, căutând printre rafturi o carte. Te-ai mulțumit cu Pacientul englez. Ai răsfoit-o calm, rar, aproape absent, ca și cum ai căuta pasaje subliniate care să-ți ajute memoria. N-am știut atunci cine mai ești…N-am știut pe cine cauți și nici care îți sunt intențiile. Te-am privit doar, spectator al unui teatru absurd, sperând să mi se-mplinească un vis mut.

Ai închis apoi cartea, cu grijă, așa cum împăturești un testament, mângâindu-i coperta ca pe o pecete aprinsă. Ca și cum acesta era gestul pe care mai trebuia să-l faci ca să-ți cumperi liniștea înainte de saltul mortal.

Mi-ai spus că ți-e foame. Și te-ai așezat, același robot, la masa îngustă, lângă fereastră, unde obișnuiam, odată, demult, să ne bem ceaiul râzând sub mângâierile soarelui de vară. Ai atins doar cu degetele marginea farfuriei, mestecând doar pentru a nu fi nevoit să îmi spui… Ți-am mângâiat tăcerile și am ascultat ritmuri alerte pe care încercai să le-ascunzi.

M-ai întrebat ce fac. Cu stângăcia celui care nu crede că ar mai fi altceva de spus. Apoi te-ai ridicat și te-ai întors cu fața spre geam, să nu-ți văd privirea. Ai îngăimat o poveste…Am preferat să închid ochii și să văd doar un munte înalt, cu zăpadă, și noi doi pe creastă, alunecând și râzând. Departe de lume, aproape de nori.

”Știi doar…”, ”Trebuie să rezolv…”, ”Mâine voi fi ocupat cu asta”… Au trecut vorbe ca un ecou prin mine… Seci, inerte, străine…

”Ai înțeles?”, m-ai întrebat.

M-ai trezit. Vocea ta mult prea serioasă mi-a dat fiori. Cine e străinul de lângă mine? De unde mă cunoaște? Câte știe despre mine? Ar putea să-mi facă rău?

Apoi ai dispărut.

Am găsit cartea pe masă. I-am mângâiat coperta sperând că a păstrat o urmă din tine. Am vrut să-i  răsfoiesc paginile mirosind încă a mâna ta, când l-am văzut. Ți-am citit mesajul ascuns între foile vechi. Am închis cartea cu grijă, să nu-i tulbur liniștea.

Apoi am închis geamul. Se făcuse deja frig…

………………………………………………………..

Pentru că am fost provocată…

Gând bun către Psi și salutare clubului: Scorpio, dordefemeie, Irealia, almanahe, cammely, incognito, carmen pricop, Griska, Simona, silving

34 de comentarii

  1. Pentru că ai fost provocată??? Bine ți-au făcut!!!! În fiecare zi mi-aș dori să fii provocată.
    E minunat, Dagatha mea!! E frig…și totuși e cald și bine , aici la tine! Mereu e așa! :*

  2. Nici mie nu-mi place frigul…
    Şi ştiu să descifrez mesajele ascunse din mirosuri – sunt un mic expert! 🙂
    Un singur lucru nu ştiu: să scriu atât de frumos ca tine!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s