Ți-am deschis…
În pragul ușii stăteai șters, cu umerii aplecați, cu ochii în pământ, cu mâinile atârnânde pe lângă corpul la fel de inert.
Ai intrat ca un robot. Nu mânat de voluptate ca atunci când primul lucru pe care-l făceai era să mă strângi în brațe lăcrimând de dor, ci doar de dorința de a te ascunde de ploaie și de a te încălzi la focul din soba arsă…
Nu m-ai privit…
Ți-ai ascuns șarpele în spatele gândului, căutând printre rafturi o carte. Te-ai mulțumit cu Pacientul englez. Ai răsfoit-o calm, rar, aproape absent, ca și cum ai căuta pasaje subliniate care să-ți ajute memoria. N-am știut atunci cine mai ești…N-am știut pe cine cauți și nici care îți sunt intențiile. Te-am privit doar, spectator al unui teatru absurd, sperând să mi se-mplinească un vis mut.
Ai închis apoi cartea, cu grijă, așa cum împăturești un testament, mângâindu-i coperta ca pe o pecete aprinsă. Ca și cum acesta era gestul pe care mai trebuia să-l faci ca să-ți cumperi liniștea înainte de saltul mortal.
Mi-ai spus că ți-e foame. Și te-ai așezat, același robot, la masa îngustă, lângă fereastră, unde obișnuiam, odată, demult, să ne bem ceaiul râzând sub mângâierile soarelui de vară. Ai atins doar cu degetele marginea farfuriei, mestecând doar pentru a nu fi nevoit să îmi spui… Ți-am mângâiat tăcerile și am ascultat ritmuri alerte pe care încercai să le-ascunzi.
M-ai întrebat ce fac. Cu stângăcia celui care nu crede că ar mai fi altceva de spus. Apoi te-ai ridicat și te-ai întors cu fața spre geam, să nu-ți văd privirea. Ai îngăimat o poveste…Am preferat să închid ochii și să văd doar un munte înalt, cu zăpadă, și noi doi pe creastă, alunecând și râzând. Departe de lume, aproape de nori.
”Știi doar…”, ”Trebuie să rezolv…”, ”Mâine voi fi ocupat cu asta”… Au trecut vorbe ca un ecou prin mine… Seci, inerte, străine…
”Ai înțeles?”, m-ai întrebat.
M-ai trezit. Vocea ta mult prea serioasă mi-a dat fiori. Cine e străinul de lângă mine? De unde mă cunoaște? Câte știe despre mine? Ar putea să-mi facă rău?
Apoi ai dispărut.
Am găsit cartea pe masă. I-am mângâiat coperta sperând că a păstrat o urmă din tine. Am vrut să-i răsfoiesc paginile mirosind încă a mâna ta, când l-am văzut. Ți-am citit mesajul ascuns între foile vechi. Am închis cartea cu grijă, să nu-i tulbur liniștea.
Apoi am închis geamul. Se făcuse deja frig…
………………………………………………………..
Pentru că am fost provocată…
Gând bun către Psi și salutare clubului: Scorpio, dordefemeie, Irealia, almanahe, cammely, incognito, carmen pricop, Griska, Simona, silving
[…] 3. Textul participă şi la tema de luni, “Mesajul ascuns”. Psilunatici: psi©, scorpio, dor, Luiza Daneliuc, Carmen Pricop, Silving, incognito, irealia, cammely, simona R, Grişka, d’agatha. […]
greu e frigul ăsta care se face uneori… greu! 😦
tremur și acum…
știi că mie îmi e mereu frig 🙂
S-a închis pe el în cartea aceea – o amintire…
Cine mai știe, Carmen, cine mai știe… 🙂
de-a pacientul englez…heh, cândva am jucat jocul ăsta, undeva, cu cineva. Cu ecou textul tău, a trecut prin mine cu amintiri îngropate, oarecum…
da…Pacientul englez…cu tot cu ecouri 🙂
[…] dagatha […]
Desavarsita provocare…
🙂
Mereu e așa 🙂
Mulțumesc, dragă Oana 🙂
Da
Tu esti
Multumesc!
… Si mai vreau
hmmm….Is this a new challenge? 😀
Inchide fereastra.. se va face si cald 🙂
I just did 🙂
Mi s-a facut si mie frig cititnd… Reusesti sa ma impresionezi prin cuvinte.
dacă reușesc să fac asta…nu ai idee cât mă bucur, doruleț 🙂
[…] Aceasta a fost psi-luneala mea de azi. Au scris mesaje ascunse si Scorpio, haideti vineri in club, Carmen Pricop, Silving, Irealia, Cammely, Incognito, Almanahe, Some Words, Dagatha, […]
Love it! :-*
🙂
hey! missed you! 🙂
Deci, DA! Foarte… Greu de caracterizat., caci critici literari nu suntem! Da’ e super! 😀
🙂
Asta e tot ce vreau să știu 🙂
iar mie mi-s dragi criticii pe care îi am, pentru că știu că sunt sinceri 🙂
Da, sunt sincer! Amu chiar m-ai prins! 😆
daaa, clar! 😆
Sa spunem doar ca e plecat pentru o vreme… Poate are vreo lupta de dat pe undeva… 🙂
Important e sa nu uite cine e, care-i sunt coordonatele de-a lungul carora aluneca.
Important e sa nu arda de tot…
http://www.imdb.com/title/tt0116209/quotes?qt=qt0306297
da…
dacă nu cumva lupta pe care o are de dat nu e una dintre acelea…și dacă nu cumva coordonatele se pierd între timp…
Pentru că ai fost provocată??? Bine ți-au făcut!!!! În fiecare zi mi-aș dori să fii provocată.
E minunat, Dagatha mea!! E frig…și totuși e cald și bine , aici la tine! Mereu e așa! :*
🙂
Provocările…sunt întotdeauna acceptate 🙂
Te mai aștept aici la căldură…deși afară e atât de frig…
[…] Au scris: psi, dordefemeie, carmen pricop, incognito, Irealia, cammely, almanahe, silving, Some Words, Griska, dagatha […]
Nici mie nu-mi place frigul…
Şi ştiu să descifrez mesajele ascunse din mirosuri – sunt un mic expert! 🙂
Un singur lucru nu ştiu: să scriu atât de frumos ca tine!
eeeeeeeeeeeeei! Grișkule, ești și un motan care știe să facă un complimeeeeeeeeeeeeeeent!
Pentru asta…un sincer scărpinat sub bărbie, drept premiu! 🙂
Ar trebui să răspunzi mai des la provocări, ca să ne umplem cu toții de frumos 🙂
am reținut 🙂
Mulțumesc 😳
Ma intreb de ce este asa profund…dar stai, este pentru ca ai fost provocata 🙂
🙂