Tendința spre macabru ca artă a supraviețuirii la români

Mi-am tot promis că nu mă mai apuc de subiecte de genul celui care va urma, dar ieri m-au apucat toți descendenții lui Scaraoțki uitându-mă din greșeală, la teveu. Ceea ce ne duce din nou la concluzia că nu S.U.A este țara tuturor posibilităților, ci trebuie coborât mai spre partea sud-estică a Europei Centrale.

Mai întâi:

Urăsc jurnaliștii. Este o tagmă care a devenit extrem de periculoasă, fie că încearcă în mod conștient să distrugă, fie că se lasă (con)duși de valurile făcute de alții. Sunt unealta potrivită pentru dezbinare/ umilire/ „prostire” a populației și nu se eschivează atunci când e cazul să o facă. Categoria principală o alcătuiesc cei care se pricep la învârtirea cuvintelor astfel încât adevărul să fie cel pe care EI îl doresc. Cealaltă categorie este reprezentată de cei care dau „cu bâta în baltă”, dar pentru că lumea deja e infectată cu idioțeniile lor, cade în capcană și se panichează la fiecare anunț „bombă”: „Se sfârșește lumea! , Incredibil!,  Senzațional! Au murit 30…sau NU! 130!” Nimic nu mai pare firesc și normal, totul este de domeniul „Breaking news” și capătă dimensiuni fantasmagorice. Știrea e „cu atât mai beton” cu cât reușește să semene mai multă panică în rândul oamenilor simpli.

Cine mă citește de ceva vreme știe că nu-mi plac generalizările. De data aceasta, însă, nu mă voi obosi să evit acest lucru. Poate unul dintre motive ține de experiența personală cu presa, care și-a luat, la un moment dat din existența-mi efemeră, libertatea de a inventa niște basme (scuzat îmi fie pleonasmul) alungându-mi definitiv liniștea și lăsându-mă scârbită, șezând pe o bucată de trotuar cu capul în mâini.

De aceea, evit televizorul de ceva vreme. Nici timpul nu este prea generos, dar nici calitatea programelor nu mă îmbie. În plus, am simțit atât de puternic „incredibilul”, încât am renunțat pentru a evita un atac de cord.

Apoi:

A murit cineva foarte cunoscut. Persoană publică, așa cum sunt etichetați. Acum este vorba despre marele regizor, dar de câțiva ani buni se întâmplă același lucru cu fiecare celebritate care pășește dincolo, ca și cum ar fi un tipar după care trebuie să se deruleze toate evenimentele de acest gen. Oamenii mor. Sunt îngropați. Oamenii fac alegeri. Alegeri care ar trebui respectate, indiferent de „plăcerile” și dorințele celorlalți. Vestea că a murit cineva cunoscut devine o știre națională care acaparează atenția tuturor mult mai multe zile decât ar fi normal. Nu e suficient că a murit! Publicul vrea, pardon, ARE DREPTUL (pe care nu ezită să și-l revendice) să ceară detalii: cum a murit?, de ce?, când? (cu exactitate), În ce condiții? ș.a.m.d.
Trupul nu a apucat să se răcească bine, că preocuparea „lumii” era transcrisă MARE pe banda rulantă de la știri :„Cui îi rămâne averea lui Sergiu Nicolaescu???”

Oamenii se hrănesc cu astfel de știri. Își doresc să afle detalii macabre care, nu am idee din ce motive (dar cred că am lipsit de la câteva ore de psihologie), îi fac mai fericiți. Să faci poze la o înmormântare? Să filmezi drumul către groapă? Capete curioase se apleacă pioase peste sicriu făcând crucea strâmb pentru că sunt prea preocupate să vadă cum arată mortul.

”De ce nu putem să-i vedem fața??”, repetă un…„fan” ca o placă stricată. A fost un om minunat, a făcut „mai multe decât a făcut orice conducător de țară”, dar „așa ceva nu se poate!”. O duduie venise SPECIAL tot pentru același motiv: să-i vadă fața. De parcă nu ar fi putut face asta în fiecare zi de acum încolo privind o fotografie sau oricare dintre filmele lui. Bătrân, tânăr, frumos, impunător…Dar nu! Românul nu poate dormi noaptea liniștit, nu mai poate merge la serviciu dacă nu îl vede pe Sergiu Nicolaescu mort, la propriu! Despre ce să vorbească el a doua zi în fața blocului cu vecinii?

Să-ți fie rușine, ție, Nicolaescule! Să decizi tu așa, de la tine putere, fără să întrebi „boborul” ce dorește, să-ți arzi frumusețe de trup! Așa ceva…nu se poate! Să le dăm lupilor flămânzi hrana lor cea de toate zilele! Degeaba ai făcut filme cu ghiotura, degeaba ai fost tu mare, dacă oamenii nici măcar nu-ți pot vedea fața înainte de a te duce de tot!

Patetic!

Oamenii se cred stăpâni ai sufletului, trupului, vieții celebrităților care mor, doar pentru că sunt celebrități. Ele aparțin oamenilor, nu-și mai aparțin lor.  Ne-am transformat într-un neam de circari. O mulțime de oameni se perindă pe la capetele actorilor morți, doar ca să-i vadă. Mulți nici nu știu cine a fost sau ce a făcut, dar AU FOST ACOLO! Asta contează. I-au văzut fața!

Și atunci? Pot să mai blamez eu presa că hrănește gurile flămânde? Că dă românului ce își dorește cu atâta ardoare? Și asta pentru că atât i-a mai rămas…

73 de comentarii

  1. Si ce e de mirare?

    se dau doua seturi de cuvinte:
    a) cinema, nicolaescu, romani;
    b) dracula, supravietuitorul, foame.

    acuma pune liniute si fa-le perechi. iti spun eu… ies 3!=6 posibilitati. ia-le pe fiecare in parte si o sa ai imaginea, daca nu chiar explicatia a ceea ce s-a intamplat. (mooooama ce eseu grozav ar iesi! 🙂 )

    sergiu a fost judecat de aceeasi romani pe care a testat reteta succesului. romanii care au vazut istoria in filme si care au perceput mai intai personajul asa cum le este servit si mai apoi omul care traieste dincolo de ecran. eh… ca doar nimeni nu a vrut sa existe vreo dihotomie, nu?!

    restul… nu comenteaza. restul privest „melancholia” si nu cer banii la iesire, pentru ca nu sunt deloc dezamagiti ca nu e vorba de niciun razboi al stelelor. dimpotriva!

    da-s putini, tare putini!

    • hm…
      n-am înțeles prea bine dacă mă combați sau mă susții 😆 (scuze, m-a învățat cineva să fiu egoistă și să caut a-mi satisface orgoliile personale mai întâi 😀 )
      Dincolo de asta…treaba asta ia amploare!

      • sa te combat? de ce as face-o?!
        da’ in articolul tau e prea multa indignare si nu e cazul. asa cum oamenii aia au avut ceea ce si-au dorit prin filmele lui sergiu nicolaescu, nu e oarecum normal sa reactioneze asa?
        e… revansa!
        e plansul cu sughituri al adolescentelor care urlau innebunite la aeroport: „nu pleca, michael!”
        conform teoriei modelelor, e normal ca cei care l-au urmat pe „invatator” sa nu ii acepete disparitia. si incinerarea e o disparitie mult mai „evidenta” decat inhumarea.

        asa ca sunt de acord cu tine, pana acolo unde incepe indignarea. 🙂 nu poti fi indignata pe… natura umana. asa ca zambeste…! 🙂

        • așa fac eu când sunt indignată 🙂
          nu știu dacă e normal. persoana, omul Sergiu Nicoaescu nu e un film, nu e un bun de al lor. Are dreptul de a face alegeri, iar cei care pretind că l-au respectat cât a trăit, ar trebui să facă același lucru acum când nu mai este. A…tocmai aici e problema. S-au prefăcut că l-au respectat. NU-mi schimb părerea: suntem doritori de senzații, amatori de spectacole, flămânzi de macabru…

          • Ba (cu scuze) SI EU consider ca-i normal – atat ca maestrul (sau oricine altcineva) sa aiba dreptul sa hotarasca (antum) asupra modalitatii de… „dizolvare in Univers” a propriului sau trup (si sa se astepte ca dorinta sa-i fie respectata), cat si ca partea inculta (majoritara) a populatiei Romaniei sa puna in discutie (mai precis – sa conteste) dreptul cuiva de a hotara soarta propriului trup dupa deces (ca doar romanii sunt mari specialisti in recunoasterea dreturilor proprii si a obligatiilor celorlalti – niciodata invers, ba nici macar cu drepturile insotite de obligatii).
            (IA faceti un experiment: luati ACELEASI persoane care contestau dreptul maestrului de a hotara sa nu fie inhumat, ci incinerat, si intrebati-le daca sunt de acord cu obligativitatea vaccinarii copiilor lor. Punem pariu ca vor pleda pt dreptul omului de a alege?)

            Cat despre a-l respecta antum si postum pe maestru… pai aceia CAM ASTA si fac (conform ideilor si conceptiilor lor). In opinia mea, ei doar nu stiu care este modalitatea „corecta”* de a-ti manifesta respectul…
            * „Corectitudinea” asta este o chestie de conventii sociale, traditii, cutume… La noi ragaitul sonor in timpul mesei (sau imediat dupa) reprezinta o mojicie, la eschimosi – un compliment la adresa gazdei (care i-a hranit atat de bine). La noi e „de prost-gust” sa patezi fata de masa – cu bauturi, sosuri etc – (si te faci de ras dac’-o faci), pe cand la chinezi este o dovada de buna-crestere. La noi buna-crestere cere sa servesti intai musafirul, la arabi gazda (indiferent de rangul sau social si respectiv de rangul social al invitatilor) este cea care tre’ sa se infrupte prima (este considerat extrem de nepoliticos – ca gazda – sa nu incepi sa mananci imediat ce se face servirea, si este la fel de nepoliticos – ca oaspete – sa te intinzi TU primul dupa vreo imbucatura care ti se pare mai apetisanta, inainte de a fi asteptat sa inceapa gazda** sa mestece prima imbucatura… asta ca sa nu mai mentionez suspiciunea cu care esti privit la noi atunci cand te prezinti in societate cu fata acoperita, pe cand la mahomedanii traditionalisti asta este o conditie sine-qua-non pt ca o femeie sa aiba dreptul sa se puna intr-o postura in care exista un cat de mic risc de a fi vazuta de alti barbati*** decat ai sai (intai – pana la maritis – tata si frati, apoi sot).)
            ** Inaintea celorlalti comeseni (de ranguri egale) n-ai decat s-o iei (ca oaspete), daca esti suficient de pofticios si de zglobiu, de sprinten. Altfel – in principiu cetatenii apartinand rangurilor inferioare asteapta sa se serveasca intai cei de rang superior, inainte de a se servi si ei din mancarea prezentata pe tipsie.
            *** Cu titlu de curiozitate: prostituatele mahomedane (care – pt a atrage clienti – se prezinta in fata lor… nude) sunt considerate a fi cat se poate de… cinstite si de onorabile (si sunt respectate) daca in acest timp au fata acoperita cu feregeaua (iaşmacul)!

              • NA POFTIM – ALTA „erata”: CINE m-o fi-‘mpins sa scriu „recunoasterea dreturilor proprii” (in loc de „drePturilor”)? (Si asta-i numa’ ce-am vazut la o re-lecturare „din fuga”, nu citind „pe-‘ndelete”…)

                  • Daca SI ASTA-i motiv de jubilare… 😛 (Eu afirmasem doar ca atunci cand citesc greselile imi apar cu pregnanta – INCLUSIV ale mele – nicidecum ca eu nu as face niciodata acelasi tip de greseli… 😦 )

                    Da’ CE-ai patit dumneata-‘n dimineata asta, ai ametit (de-‘ti pica cratimele asa-‘ntr-o parte, şui)? 😛

                    (Si sa stii 😛 ca AM CONSTATAT – SI ca (in comentariul meu situat MULT mai jos in pagina) am gresit si-am scris „prin contrast cu “depreciere” = “diminure a valorii” ” – in loc de „diminuAre” – da’-‘i dadusem deja drumul…)

  2. N-am crezut ca in propria familie sa fie cineva dornic de a face poze la inmormantarea bunicii. Mi-am zis, wtf???
    S-a si filmat.
    Nu a fost celebra. O femeie de la tara.
    Da’ de ce, pacatele mele, sa te pozezi cu raposata?!
    Pozarul sef era nimeni altul decat var-miu, pe atunci dedicat student la sociologie in capitala.
    Cum stateam si-mi cenzuram cu greu soptitul printre dinti, imi cade privirea pe steagul funerar (si eu, si marele sociolog, si bunica aveam aceleasi initiale). Il rog pe „fotograf” sa faca o poza si cu steagul: ” uite-asa o sa scrie si la noi” i-am explicat fara nicio urma de „rautate”.
    Dupa ce m-a facut nebuna de legat (el isi permitea, avea studii serioase la baza:)), a continuat pozatul.
    Ai vreo concluzie?
    Noi suntem cei normali? Sau ei?

    • mda…o fi și asta o chestiune…
      Am fost meeu fascinată de poze vechi. Când eram copil, îmi plăcea să caut povești dincolo de imagini. Dar când am dat la cineva peste niște poze de la o înmormântare….m-au trecut fiori pe șira spinării. Din punctul meu de vedere, e o modalitate de a retrăi un eveniment mult prea dureros…

      • Este deasemenea o modalitate de a-ti ramane o amintire obiectiva referitoare la respectiva persoana (care poate nu facuse in viata (cel putin in ultima perioada) prea multe poze – sau poate ca nu te astepti ca sa ajunga si in posesia ta ceva din pozele existente).

  3. Fotografiile şi filmările (autentice) fac parte din istoria reală, dovedibilă. Din oarecare motiv, peste ani s-ar putea dori amănunte de la evenimentul respectiv, pentru documentarea unei afirmaţii, a persistenţei (sau nu) a unor tradiţii, pentru dovedirea (ne)vinovăţiei unei persoane acuzată de un delict şi aşa mai departe. Nu văd de ce ar fi ceva atît de ieşit din comun să se documenteze un alai funerar, o înmormîntare, o incinerare şi pare mult mai banal să se fotografieze copaci în mijlocul pustiului ori creste de munţi văzute de la kilometri depărtare.
    Desigur, isteria adiacentă ar putea fi subiect de discuţie pentru cineva căruia îi pasă. Din fericire, je m’en fiche. Şi aruncaţi naibii teveu’ ăla la gunoi! (sper să n-ajungă tot pe plajele din Ghana, după cum se vede în documentarul Prêt à jeter…)

    • nu e același lucru, Dragoș!
      nu e un episod filmat, cu o distribuție ”de excepție”. e un episod din viața, al naibii de real. Și dacă alții au ales să fie în gura lumii și să se bucure de faimă, chiar dacă asta înseamnă să-și târască imaginea prin toate noroaiele, omul ăsta a ales altceva. Discreție. Cine cui îi dă dreptul să încalce asta?

      • Avînd în vedere că pentru mine nu există nici TV nici radio (fie ele by air, by cable ori online), n-am nici cel mai mic habar despre ceea ce s-a petrecut acolo. Şi sincer să fiu, I don’t give a rat’s ass! Am vorbit dintr-o perspectivă pur teoretică, aceea a dreptului oricui de a documenta un eveniment de orice natură, atîta vreme cît nu contravine anumitor principii de securitate naţională (ştii tu: interzis a se fotografia/filma unităţi militare, sedii de ambasadă, etc).
        Dincolo de asta, chiar nu cred să-i mai pese decedatului de ceea ce se întîmplă cu fostul lui container, după moarte. Părere personală, desigur.

          • Deja faptul că discutăm asemenea subiect contribuie la exagerarea lui. În locu’ tău, aş scoate toate maţele din teveu (inclusiv tubu’ cinescop), aş arunca o mînă de paie înăuntru şi-aş pune cloţa pe ouă – garantat cutia aia ar servi unui scop muuuuult mai bun! 🙂

              • Înseamnă că teveurile au devenit absolut şi complet inutile. Masochismul şi grandomania rămîn unicele motive pentru care cineva ar arunca j’de milioane (lei vechi) pe un asemenea obiect fără valoare. Ah, pardon… uitasem de spiritul de turmă. 🙄

                  • Ştii ce-aş face eu? Aş organiza un alai funerar măreţ, cu toate aşa-zisele televiziuni mai importante prezente la faţa locului şi pe traseu şi aş plimba frumos teveul ăla la loc de cinste într-un dric de lux, pînă la groapa de gunoi, unde bineînţeles se va ţine o slujbă extrem de serioasă în memoria televiziunii care n-a fost niciodată ceea ce ar fi trebuit şi ar fi putut să fie. Şi-apoi bîşt! cu cutia inutilă peste mormanul de resturi de „civilizaţie” europeano-forţat-vestică.

                    Iaca scenariu şi regie!

                • „Înseamnă că teveurile au devenit absolut şi complet inutile.”
                  Nu si in opinia mea. Eu nu uit rolul educativ (pt o anumita parte a populatiei) al televiziunii (asa cum este ea si asa cum si-l indeplineste), si eu personal folosesc destul de intens televizorul in scop recreativ. Daca nu ma uit la stiri asta nu inseamna sa nu ma uit nici la vreun film sau alt gen de spectacol – pe de o parte pt ca in viata reala nu prea merg la nici un fel de spectacol (atat din motive pecuniare cat si de sanatate – si nu numai) (si nu vad DE CE sa fiu privat cu totul de vizionarea unor spectacole), si pe de alta parte pt ca numai la TV mai pot sa vad scenete cu Toma Caragiu, cu Amza Pellea, cu Giugaru, cu Birlic etc. (Doamne, ca parca mai multi artisti mari avem sub pamant decat printre noi…) Iar stirile sunt usor de ocolit, atata timp cat eu am posibilitatea sa aleg dintre vreo suta cin’j’ de canale (INCLUSIV canale documentare si recreative, INCLUSIV canale cu filme vechi, inclusiv canale specializate in muzica (de tot felul)…)
                  Ba pana si rolul informativ al TV nu este CHIAR de neglijat, daca ne gandim ca alte surse de informare nu prea sunt prin catunele din creierii muntilor (sau dintr-un fund de ses, de unde-a intarcat mutu’ iapa), pe la cabane, pe la statiile meteorologice / seismologice etc.

        • „…a dreptului oricui de a documenta un eveniment de orice natură, atîta vreme cît nu contravine anumitor principii de securitate naţională…”
          De a documenta in mod obiectiv prin imagini vreun eveniment PUBLIC. (Nu cred ca ti-ar conveni ca cineva sa fi „documentat” fotografiind / filmand dezvirginarea sotiei / iubitei dumitale – si sper ca recunosti ca asta A FOST un eveniment (pt voi doi – sau cel putin pt ea).)
          Deasemenea, eu as contesta dreptul de a „documenta” (si face publica) – spre ex – imaginea vreunei dive, cunoscuta de catre toata lumea drept fiind o frumusete, dar care in perioada mortii (eventual cu ocazia accidentului care i-a curmat viata) s-a uratit iremediabil. (DE CE sa nu pastrezi macar ILUZIA frumusetii, in detrimentul unei realitati urate care nu mai poate influenta (practic) viata nimanui, ci doar trairile psihice?)
          CU SIGURANTA mai sunt SI ALTE exemple de acest gen, da’ la ora asta nu-mi „bat capul” sa le caut.

          • Există trei momente distincte:
            1. realizarea documentării
            2. difuzarea materialului
            3. urmărirea materialului de către public

            Primul ar putea fi util (am motivat mai sus), al doilea la alegere, al treilea e absolut opţional, dependent de al doilea.

      • „…omul ăsta a ales altceva. Discreție. Cine cui îi dă dreptul să încalce asta?”
        Eu intelesesem ca cetateanului in cauza ii era contestat dreptul de a fotografia / filma, si ACEASTA… interdictie o comentasem negativ. N-a „vorbit” nimeni nimic despre a face publice respectivele imagini – cu ASTA n-as prea fi de acord nici eu. (Pe de alta parte, o persoana a carei fire o indeamna spre discretie este probabil sa nu prea fi lasat poze de-ale sale.)
        (Dac’-ai sti dumneata cat de mult regret eu faptul ca n-am NICI O poza cu fie-iertata bunica-mea, nici cu bunicu’-meu (vitreg – da’ am aflat asta abia la inmormantarea lui; comportarea ii fusese de bunic „bun”) – fie chiar si de la inmormantare (a lui, a ei sau a altcuiva)…)

  4. nu e doar presa de vină… de vină sunt oamenii în general, societatea care se degradează cu veselie.
    eu evit să vorbesc despre acest subiect… am încercat să mă ţin deoparte. am privit history chanel, travel…

      • Corect: televiziunile comerciale traiesc (mai bine sau mai rau) de pe urma ratingului (mai mare sau mai mic) pe care-l fac. Ele n-au nici un motiv (nici macar teoretic) de a renunta la orice subiect (care nu-i ilegal) care le sporeste audienta, nici n-au obligatia (decat daca si-o asuma „de-buna-voie”) de a educa indivizii / multimile. Acest rol ar trebui in mod normal sa revina televiziunii publice, cea pe care o subventionez eu, din banii mei (si voi toti) din taxa TV platita odata cu plata facturii pt curentul electric consumat.

  5. Ieri la …stiri: CNA s-a autosesizat in legatura cu exploatarea mortii lui Sergiu Nicolaescu de catre televiziuni. Iacata. Si da, cred ca a fost peste tot pentru ca in politica e prea liniste si nu aveau prea multe acciodente si omoruri de difuzat.” Paine si circ” inca e valabila din pacate si nu sunt o pesimista din fire. Nu cred ca suntem numai noi ca natie (ma refer la tendinta maselor cand generalizez) dar parca la ne-latini e mai simplu si mai tacut tot ritualul de trecere. Il prefer. 🙂

    • Pantusha, in opinia mea „a fost peste tot” mai putin „pentru ca in politica e prea liniste” si mai mult „pentru ca in politica SA FIE liniste”, pt a abate atentia… prostimii* de la subiectele care ar trebui sa ne bantuie.
      * Am folosit acest cuvant mai… civilizat, mai politicos, in locul altuia care se zbatea sa iasa din teasta prin deget si taste. Nota bene: termenul „prostime” nu are niciun fel de relatie (directa) cu „prostie”, ci se refera (preluat ca atare din limbile slave) la oamenii nu prosti, ci simpli: cuvantul rusesc „prostâi” (scuze, nu stiu sa accesez tastatura chirilica, mi se pare prea complicat) se traduce in romaneste drept „simplu”.

    • @ Păntușa: La noi totul e un spectacol, în ultima vreme. Până și moartea. Mai ales dacă e a altora.
      De aia prefer vârful de munte!
      Salutări nepoților mei preferați! 😀

  6. Articolul asta e unul care mi-a ramas in minte. Si de cate ori se iveste ocazia, revin la el, se pare 🙂 Il leg cu bucurie de un altul care mi-a placut: http://adevarul.ro/news/societate/romania-chiloti-1_50f3b3c356a0a6567e7dd4df/index.html

    „Ore şi zile întregi suntem antrenaţi într-o voluptuoasă scormonire prin subteranele sordide ale „cotidianului”. Moartea, divorţul, adulterul, micile fiţe erotice ale unor fătuci decerebrate, violul, crima, accidentul sunt hrana zilnică a producătorilor TV şi, în consecinţă, ale telespectatorului român. Te uiţi şi te îndobitoceşti. Inventarul „culturii” autohtone a ajuns să semene a groapă de gunoi: (…)”
    D’Agatha, ai sustinatori multi in ce ai scris mai sus!

    @VitorCh – tare de acord, multumesc de rectificare si argumentare 🙂

    P.S. Am facut abonament in numele tau: zilnic cate un set de pupici pe talpite pentru Mara si Dragos de la tine 😉

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s