Despre oameni și fluturi

„Omul este un fluture rămas în coconul viselor nesfârşite, un înger care se naşte captiv ca o lumină pe coridorul umbrelor”. (sursa)

(sursa foto)

Oameni? Sau fluturi?

Dacă ai fi fost ursitoare, ce ai fi născocit pentru propria viață? Frumusețe? Rațiune? Iubire? Cu siguranță, tot ce ai crede că îți poate aduce fericirea supremă. Dar pentru că nu-ți poți ursi propria viață, nu-ți rămâne decât să accepți ceea ce ți s-a scris cu incantațiile de rigoare. Și atunci, da, te simți prins într-un cocon, cu aripile inutil de frumos colorate atâta vreme cât nu le poți scoate de acolo să le întinzi și să simți vântul mângâindu-ți-le în zbor. Îți rămân visele nesfârșite, lacrimile irosite și blestemata întrebare „Cum ar fi fost dacă…”.
Râmîi veșnic captiv până când aripile se transformă în praf și oricum nu mai ai de ce să te zbați pentru a ieși din coconul pe care ți l-ai impus ca pedeapsă pentru lipsa ta de hotărâre.

Sau…

Sau poți să ștergi repede ce ți-au scrijelit dânsele (ursitoarele, adică) ascultând astrele. Să-ți iei creionul propriu și să scrii. Să ștergi, să scrii din nou…Să faci asta până când ți se pare că rezultatul e cel pe care îl dorești. Apoi îți spargi coconul cu vârful bine ascuțit al creionului-minune și scoți frumusețe de aripi la iveală, pe care să le fluturi lumii aproape arogant. Nu de alta, dar să le închizi gura căscată. Să te apropii de lumină, să te arzi și s-o ștergi repede râzându-i în nas că de data asta nu te-a (a)prins.

Oameni și fluturi...

Unii ar spune că nu au nimic în comun și că nu ai putea scrie ceva argumentat legat de o asemenea alăturare. Eu, însă, am întâlnit oameni-fluturi. Frumoși. Sinceri. Vii. care și-au descoperit într-un final aripile și m-au lăsat să le ating cu vârful gândului, doar ca să le simt adierea.

„Fluturii trăiesc doar o zi pe pământ…”

Unii. Ziua aceea este toată viața lor. Și chiar dacă viața asta fluturească ne pare nouă, oamenilor, o clipă, ea face mai mult decât mulți ani pe care-i irosim cu lucruri inutile, cu suferințe autoimpuse, cu abateri de la calea firească și cu amnezia scrijelirii propriului destin.

Dacă ai putea să alegi…Ai vrea să trăiești asemeni unui om care se teme să zboare? Sau să zbori asemeni unui fluture care nu se teme să trăiască? Să trăiești veșnicia unei clipe sau clipa veșnică?

În fiecare din noi este un fluture în coconul său. Puțini știu să-l trezească și să-i lase aripile să strălucească.

♥

La mulți ani, Fluturaș 🙂 Să fii fericită!

„Am privit la el fascinată. Nu vroiam să mă mişc de lângă el. Un fel de clopote au început să-mi bată prin vene – astea nu erau, cu siguranţă, semnele unei boli – un fluture părea să-şi fi desfăcut aripile de-o parte şi de alta, pe umerii mei. Aş fi putut să zbor cu uşurinţă acum. Mircea şi-a îngropat din nou faţa în mâinile mele. Cerul a coborât pe pământ, soarele şi cerul păreau una cu pământul, am rămas fără cuvinte, ţintuită de greutatea unui sărut”. Maitreyi Devi – Dragostea nu moare