Parenting…

…după ureche!

Când eram aproape de a-mi schimba statutul (din nou) și de a-mi alunga pentru totdeauna liniștea rutinei adânc implementate vreme de vreo 29 de ani, am început cu mare elan a citi cărți. Deh, nu poți să fii mamă așa…fără să știi și tu lucruri de bun-simț. De la poziția în timpul alăptatului, până la jocuri și activități de făcut încă din primele zile. Am citit și am citit, zi de vară până-n seară, încât nu mai era nimic foarte clar în capul meu. Așa am decis eu că ar fi cazul să mă relaxez, mai ales că puiul de paranoia se cuibărise binișor după urechea stângă și-mi șoptea încetuc tot felul de bazaconii.

Vreau să mă laud (că tot nu are cine, din simplul motiv că ailaltă persoană care era acolo, nu putea scoate decât cel mult un gângurit a satisfacție sau un scâncet a supărare) că au fost nenumărate situații când pur și simplu am simțit că trebuie să fac sau să nu fac un lucru sau altul. De aici, mi s-a urcat ”mămoșenia” la caaaaaap! Adicătelea eu știu ce am de făcut și punct. Nu am renunțat cu totul la a mai citi una, alta, dar am transferat punctul de colectare a informațiilor în planul experiențelor și experimentelor concrete și mai puțin teoretice. Blogurile mămicești au fost de un real folos 🙂

La un moment dat, m-am trezit cu un camion de greșeli de mămoșenie ușor iresponsabilă răsturnat în mijlocul propriei curți. Care mai de care mai grave sau mai puțin semnificative, dar care se vedeau cu ochiul liber și m-au făcut să mă cam spariu ca de balaurul cu șaptejde capete din minunatele povești de groază pentru copii. Cum mi-am dat seama că e grav? E cel mai evident: cu ajutorul Pințului care, moștenind inteligența și farmecul personal de la cei doi părinți ai săi, nu a ezitat să ni le-ntoarcă elegant. Nu mică mi-a fost mirarea (de fapt nu trebuia să mă mire deloc!) când mi-am auzit propriile vorbe ieșind din gurița lui de atâtea ori. Problema era, că vorbele cu pricina erau puse taman unde trebuie, încadrate în context, așa încât nu am avut ce comenta 😀

Deunăzi, îl luăm de la grădi. Urmează întrebările clasice:

– Ce ai făcut azi la grădi?

– M-a tras doamna de păr și de falcă! Și m-a durut.

Mă uit șocată la consort. El zâmbea. Era de față. Doamna l-a ”amenințat” trecându-i mâna prin păr că dacă nu se liniștește, nu știu ce o să-i facă. Iar de falcă l-a tras așa…părintește. Evident, lui nu i-a plăcut și a simțit nevoia să spună acest lucru.

Cunoscând cu exactitate potențialul Pințului, merg mai departe cu interogatoriul:

– Dar…de ce te-a tras de păr? Ai făcut tu vreo prostie, nu?

– Nu-ți spun, că mă cerți!

Aham, carevasăzică! Semnal de alarmă numărul unu (pentru ziua cu pricina) : copilului îi e frică de reacțiile mele uneori necugetate și nu îmi va mai povesti dacă nu mă abțin.

– Nu te cert. Promit.

L-am luat în brațe și l-am lăsat să se alinte zâmbindu-i larg.

– Hm… Nu mai știu de ce.

Trag aer în piept și plusez:

– Încearcă să-ți amintești.

-Am…vorbit urât.

Pun frână brusc primului gând și îmi inghit repede primele cuvinte gata să se prăvălească afară din cavitatea bucală. În loc de asta, zâmbesc în continuare.

– Și…e frumos să vorbești așa?

– Nu. (Face o pauză). Dar…vorbeam și eu așa cu băieții.

– Chiar și așa, nu cred că e foarte frumos, nu?

– A, și l-a tras de păr și pe A.S.

Inteligența din mine își dorea tare mult să izvorască, așa că pun întrebarea fatidică rapid și fără a raționa câtuși de puțin:

– Dar A.S ce a zis?

– Nu trebuie să mă întrebi pe mine de A.S. Tu trebuie să întrebi doar ce am zis eu, că eu sunt copilul tău. Dacă tatăl lui A.S l-ar întreaba și pe el ce am zis eu?

Înghit repede gălușca și mă reculeg:

– Ai dreptate. Îmi pare rău, nu trebuia să întreb asta. Trebuie să mă interesez doar ceea ce faci tu, nu ceilalți. Eram doar curioasă.

Coada între picioare, poziția rușinii și m-am dus la colț repede să analizez ce tocmai făcusem.

A doua zi, știindu-se cu musca pe căciulă, mă zorește de dimineață:

– Hai, repede, pleacă până nu vine doamna!

– !? De ce să nu vină?

– Păi doamna mereu vrea să-ți spun tot ce am făcut eu la grădi.

Pam-pam!

Așadar, oamenilor dragi, zilele mele de liniște au apus cu totul, și încerc să-mi imaginez cum voi ieși basma curată din altele ce vor să vină!

Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere. Antoine de Saint Exupery

……………………………………………………………………………………

Disclaimer:

Pentru că anticipez unele comentarii, insist asupra faptului că această postare este DIN NOU un pamflețel și că așa aleg eu, cu (auto)ironie să trec peste unele lucruri. În rest, îmi asum și caut soluțiile cele mai bune 😀

43 de comentarii

  1. meseria de parinte nu este deloc usoara, iar educatia copiilor este o munca continua. oricum tind sa cred ca toate cartile si toate site-urile astea pline cu sfaturi pentru mamici nu face decat de multe ori sa te puna pe ganduri si sa te faca sa nu mai poti dormi noaptea. daca are o simpla raceala internetul te poate face sa crezi ca are nu stiu ce boala, ca se potrivesc simpotomele si uite cate cazuri de copii au patit nu stiu ce. offff stau si ma gandesc ca mama nu a avut o suta de carti si nici internet si m-a crescut si pe mine si pe fratele meu si suntem perfect sanatosi. este adevarat ca generatiile astea sunt foarte diferite fata de cum am fost noi, dar valorile, bunul simt si cei 7 ani de acasa au ramas aceeasi

    • au şi ele rolul şi rostul lor (carţile zic), dar cred că nu poţi să fii perfect în treaba asta cu parenting-ul. Doar perfectibil. 🙂
      Cât despre celelalte vremuri…nu se pot compara. Avantaje şi dezavantaje.
      🙂

  2. Copilul este propria noastra oglinda. ne vedem in el asa cum nu ne am vazut niciodata, oricat de adanc am privit si am cugetat. eu am avut un soc prima data cand am realizat asta. mi a venit sa strig tuturor in gura mare. si am si strigat. de atunci mi am pus fermoar la gura si nu ma mai reped sa slobod vorbe catre el cand de fapt ar trebui sa o fac catre mine. adevar graiesti ca drumul abia incepe cu adevarat . dar tot frumos va fi. simt eu asa.
    PS: mi a placut cum ai intors o din condei acolo, stii tu unde. si multumim din suflet pentru consideratiune si mentiune.

  3. Dulcelul mic 🙂 Ma impresioneaza ca e sincer cand face cate una.

    Deci gata cu linistea. Aia care mai era … 😉

    Cat despre pregatirile prealabile, eu nu ma pregatesc citind. Mizez pe intuitie si pe experienta mea generala de viata. O sa-l alaptez / spal / educ dupa ce a inteles urechea mea (matura) din viata pana acum. Daca ceva scartaie, te intreb 😉

    • Te impresionează??? Mai vreeeeeei??? There’s more where I come from! 😆 😆
      You’ll see…Acum eu zic să dormi muuuuuult că și cu somnul se cam termină 😀
      Cu pregătirile, bine faci! Dar dacă tu crezi că eu aș putea să le lămuresc, girl, you are wrong! 😆 A, ba pot: la secțiunea ”Așa nu!” 😆

      Fingers crossed!
      Muah!
      🙂

    • 🙂
      zici tu?
      dacă mă gândesc la vulcanul din ultimele zile, amestecat cu tornadă pe alocuri…pare așa departe totul!
      😀
      Glumesc.
      Mă bucur că e sănătos și deștept 🙂

  4. „…am început […] a citi cărți. […] nu poți să fii mamă așa…fără să știi și tu lucruri de bun-simț.”
    Nu, draga, pur-si-simplu in virtutea faptului ca iti citesc blogul eu am dobandit CONVINGEREA ca lucrurile DE BUN-SIMT nu mai ai nevoie sa le inveti acuma, ai deprins DEMULT atat calitatea de a avea bun-simt cat si capacitatea ca pe baza acestuia sa analizezi si sa interpretezi faptele si situatiile si sa iei hotarari.
    Ceea ce insa intr-adevar este util de invatat din acest gen de documentare este constituit (spre ex) din micile „trucuri” (deobicei ordinea in care sa faci lucrurile, sau ce, cat si cum sa-ti pregatesti dinainte etc) prin care iti poti usura efortul depus (fizic, psihic, moral, material…). Poti deasemenea sa afli dinainte ce are intotdeauna importanta majora, ce are importanta mai mica sau/si sporadica / conditionata de anumite imprejurari si ce anume poti sa neglijezi ca lipsit de importanta (in unele privinte documentarea poate sa inlocuiassca / completeze – fie si doar partial – experienta proprie, sau te poate invata CUM sa dobandesti cat mai usor / repede acea experienta (concreta) astfel incat sa dai cat mai putine rateuri si sa inveti din ea cat mai mult / repede. In acelasi fel, te poti pregati dinainte (ca sa nu fii luata prin surprindere) in privinta a ceea ce este de asteptat sa urmeze / inceapa in diferite stadii de dezvoltare (in general felul in care etapele se urmeaza una dupa alta).
    Cu alte cuvinte, documentarea (cea generala prealabila, nu cea „punctiforma” cautata pe parcurs pt lamurirea anumitor aspecte neintelese si care par a fi importante) este utila pt invatarea detaliilor practice concrete, nu a cunostintelor generale de-bun-simt.

    „…poziția în timpul alăptatului…”
    Vai lasati! M-am emotionat tot!
    Ceea ce trebuie neaparat stiut dinainte este FAPTUL CA si FELUL IN CARE capul sugarului trebuie neaparat sa fie sustinut (pt a evita eventuale accidente); in rest – CU CERTITUDINE (daca n-ai invatat dinainte – din citit – pozitia concreta considerata corecta) dupa primele cateva alaptari (pe parcursul carora se poate ca te chinuiesti in pozitii… „incorecte” (incomode)) iti gasesti o „pozitie corecta” a ta proprie, care are MARI sanse sa fie aceeasi cu cea descoperita in acelasi fel de toate generatiile de mame de-a lungul evolutiei umanitatii.

    „…jocuri și activități de făcut…”
    ASTA DA! Si (deasemenea) o cat mai bogata „rezerva” de basme si povesti (de la Creanga, Ispirescu sau Delavrancea la Til Eulenspiegel (Til Buhoglinda), Andersen sau fratii Grimm) si poezii (CEL PUTIN acestea din urma – de recitat pe de rost, incepand cu „catelus cu parul cret” si cu „pisicuta pis-pis-pis”, continuand cu (spre ex) Eminescu „Somnoroase pasarele” si cu Arghezi „Zdreanta” si ajungand pana la creatiile clasice – spre ex (febletea mea) Cosbuc si Toparceanu (acesta din urma (in special cu „Cioara”, cu „Acceleratul”, cu „Rapsodiile” etc) DEOSEBIT de potrivit de recitat copiilor – poate sa tina loc si de poveste). Atentie doar ca din Cosbuc sa nu-i recitati „El Zorab”, sau „Blastam de mama”, sau „Coloana de Atac”, sau „Moartea lui Fulger” – dar „Nunta Zamfirei”, sau „La oglinda”, sau „Dusmancele”… (Si atentie ca mai au atat Cosbuc cat si Toparceanu – ba pana chiar (pare-se) si Minulescu – si unele poezii… „nerecomandate minorilor sub (sa spunem) 15 ani” – sau chiar „18 ani”… 😳 )

    „Am citit și am citit […] încât nu mai era nimic foarte clar în capul meu.”
    Nu cam in acelasi fel ai patit si dumneata (ca si mine) cam la fiecare examen? Tot inveti si tot acumulezi pana ti se pare ca nu mai stii mare lucru (poate nimic), dar dupa o noapte de odihna, dupa ce „primesti subiectele”, totul se clarifica si se lumineaza deodata…

    „Nu am renunțat cu totul la a mai citi una, alta, dar am transferat punctul de colectare a informațiilor în planul experiențelor și experimentelor concrete și mai puțin teoretice.”
    ASTA-i ideea de baza! Experienta proprie concreta! (Bine – nu-s de neglijat nici „blogurile mamicesti” (EXCELENT! 😀 😆 ), cu experientele proprii concrete ale autoarelor lor si cu „tele-consultatiile” pe care acestea le pot oferi…)

    „La un moment dat, m-am trezit cu un camion de greșeli de mămoșenie ușor iresponsabilă…”
    De ASTA nu scapa nici un parinte dispus sa-si constientizeze si sa-si analizeze actiunile / rezultatele…

    „Cum mi-am dat seama că e grav?”
    Grav cu-adevarat (inafara de periclitarea sigurantei (bunastarii / sanatatii / vietii) copilului) este sa pierzi increderea sa… Restul sunt reparabile / recuperabile (in timp, cu efort si suferinta, poate cu sechele – dar afirmativ).

    „- Hai, repede, pleacă până nu vine doamna!
    – !? De ce să nu vină?
    – Păi doamna mereu vrea să-ți spun tot ce am făcut eu la grădi.”
    Sper ca (cu stiinta lui sau (mai probabil) fara ca el sa stie) dumneata de fapt TII legatura („aparte”) cu „doamna”, ca SA FII la curent cu ce se intampla (concret) (sau macar cu felul in care ceea ce se intampla „se vede din cealalta parte”)…

    „…zilele mele de liniște au apus cu totul…”
    Au apus inca de cand Pintul nu era decat o licarire pasionala in ochii vostri… si nu se mai intorc: ingrijorarile (fiecare dintre ele) nu sunt perpetue, ci (toate) au un sfarsit, dar au un „dar” al dr(Biiip!) de persistent de a se inlocui una pe alta, de parc-ar fi la stafeta… (de la „oare CE si CUM sa fac pt a se naste sanatos?” pana la „oare CUM l-as putea ajuta sa fie un bunic (Sic!) mai bun?”, trecand pe la „oare CUM s-o fi intelegand cu nora-mea?” si „da’ copii CAND fac?” (sau reversul: „da’ oare o sa poata sa-si creasca / ingrijeasca / educe bine copilul, daca-s atat de tineri?”)…)

  5. Sunt total de acord cu ce ai spus… este important să citești, dar mai important este să fii atent, să analizezi, și să înveți din experiență. A altora și a ta. De asta îmi plac mie cărțile unde se dau exemple din viața reală, unde se povestesc metode aplicate de cineva, nu doar teorie, spusă eventual, de persoane care nici măcar nu au copii.
    Abia te-am descoperit, dar ai un stil de scrie mai mult decât lipicios 🙂 În plus, apreciez deschiderea și onestitatea ta, și faptul că ești dispusă să-ți recunoști greșelile și să faci tot posibilul să înveți ceva din el. Acest lucru te face să treci frumos prin viață. Mă bucur să te întâlnesc, chiar și virtual.

    • „…ai un stil de scrie mai mult decât lipicios”
      CUM sa fie lipicios? Poate ca n-oi mai fi stiind eu sa apreciez bine, dar in ochii mei stilul dumneaei este – dimpotriva – chiar foarte spumos… 😛
      (Lasa, nu-ti bate capul sa corectezi exprimarea – doar te tachinam; AM INTELES ce ai vrut dumneata sa spui: ca dupa ce incepi s-„o” citesti devine greu sa te dezlipesti de dumneaei / de scrierile dumneaei – si ai (bineinteles, asa consider si eu) dreptate… In fond, atat „lipicios” cat si „spumos” – in ciuda intelesului lor propriu oarecum… divergent – sunt suficient de similare ca semnificatie in privinta sensului lor figurat, atunci cand caracterizeaza un text. Este oarecum aceeasi similaritate ca si cea dintre „acid” si „caustic” atunci cand aceste cuvinte descriu un mod… corosiv de exprimare.)

      De data asta in serios:
      „…este important să citești, dar mai important este […] să înveți din experiență. A altora și a ta.”
      AM INTELES – CAM CUM ar trebui invatat din experienta proprie.
      Imi este insa putin mai greu sa inteleg CUM anume ai putea invata din experienta altora daca n-ai citi despre ea. (Nu cred ca are cineva dintre noi / voi suficiente cunostinte personale SI suficient timp disponibil (care sa coincida cu timpul disponibil al acelora) pt „palavrageala”, astfel incat invatamintele sa fie extrase direct din exprimarea orala a acelor „altii” – sau a altora care sa povesteasca (TOT „pe cale orala”) despre reusitele / insuccesele acelor „altii”. In fond, ceea ce este scris si ce se presupune ca citesti taman experienta altora o comunica / o sintetizeaza / ii trage concluziile – daca nu este fictiune (si sper ca suntem toti (toti cei cu copii) suficient de maturi pentru ca sa avem (toti) suficient discernamant incat sa nu cautam sa invatam din fictiuni)…
      (Dintr-o exprimare de tipul „este mai important sa inveti din… (etc) decat din…” eu inteleg ca daca nu prea ai suficient timp / energie / dispozitie pt ambele poti s-o alegi doar pe cea mai importanta, neglijand-o pe cealalta.)

      • E clar că nu ați înțeles ce vreau să spun, dar nu-i nimic, că nici nu vi se adresa d-voastră comentariul meu.
        Nu am exclus nici o clipă cititul, am vrut să spun că dacă am considera acest lucru ca fiind cel mai important și ne-am rezuma doar la el, nu am câștiga prea mult.
        Apoi, să nu uităm că discuțiile față în față au cel mai mare impact asupra interlocutorului și o influență mult mai mare decât cele on-line. Și nici nu e nevoie să cunoști o mulțime de oameni, ca să fii sigur că poți învăța tot ce ai nevoie să știi. Uneori, o mână de oameni de calitate sunt tot ce ai nevoie…pe principiul, mai bine puțini, dar buni…
        Pace și bucurie sfântă!

        • Alina, nu te supăra, așa înțelege Victor să facă „botezul” noilor (sau mai puțin noilor) comentatori 🙂 Nu e nimic rău intenționat. Se „joacă” mult cu denotația și conotațiile. 🙂

          Cred că este important să vrei să cunoști. Citești, observi, primești „sfaturi”…În final tu decizi ce e bun și ce e mai puțin bun din toate astea.

          • Dacă asta e plăcerea lui, e liber să o facă… 🙂
            Într-adevăr, fiecare decide să aplice în viața lui cei i se potrivește din tot ce află de la ceilalți, indiferent pe ce cale…Să ne dea Dumnezeu această înțelepciune!
            O zi frumoasă!

            • Te rog sa ma ierti, Alina, ZAU ca NU SA TE SUPAR intentionasem… Pur-si-simplu omisesem sa tin seama de faptul ca (noua fiind pe aici) inca nu stii „cu cine ai de-a face”. (Poti oricand sa „ma” neglijezi…, si „este atat de simplu sa intorci capul de la cineva, incat sa urasti este o risipa de simtire”.)

              • Eu știu prea bine că nu ai fost rău intenționat și nu am nici un motiv să mă supăr. 🙂
                Doar că nu îmi place să-mi fie răstălmăcite cuvintele… și de asta am fost ceva mai „dură”. În rest, am toată deschiderea la dialog constructiv.
                Pace și bucurie sfântă!

                • Multumesc pt intelegere si ingaduinta.
                  (Uneori eu mai folosesc exprimari intentionat… „interpretabile” pt a-mi tachina interlocutorii (sau – daca se vadeste necesar – pt a-i satiriza). Alteori mai gresesc si eu si nu remarc posibilitati de rastalmacire – ma straduiesc insa ca aceste „ALTEori” sa fie cat mai putine, mai rare.)

                  In general eu ma straduiesc sa-mi… (conving? determin?) interlocutorii sa invete EI (si sa faca eforturi pt a si pune in practica) sa se exprime in asa fel incat – pe cat posibil – SA NU „DEA LOC” posibilitatii altor interpretari decat cea intentionata, nu sa astepte din partea altora sa aiba bunavointa (care poate sa lipseasca) de a nu profita de ocazia oferita.
                  Ma voi stradui insa sa nu uit aceasta ne-placere a dumitale si PE DUMNEATA sa nu te mai… (Hm!) „atentionez” (nici macar tacit, sau indirect) in aceasta privinta, cum facusem acum.

          • „…Victor […] Se „joacă” mult…”
            Se joaca, glumeste, se amuza… Mai si rade (chiar daca nu DE preopinenti ci (speram) IMPREUNA CU acestia)… TOATE ASTEA pana la un punct. UN GRAUNTE de adevar se ascunde pana si in aceste (intentionat nevinovate) glume: MULTI „cioloveci” nu-si dau seama de importanta (in anumite imprejurari a) „acoperirii” TUTUROR intelesurilor, conotatiilor si interpretarilor posibile si nu se antreneaza sa o faca, si-apoi „se minuneaza” cand constata CE consecinte are (spre ex) punerea propriei iscalituri in josul unui document mestesugit conceput (spre ex contractele bancare, sau de vanzare-cumparare, sau de inchiriere) FARA a fi studiat cu atentie nu numai ceea ce este scris cu litere marunte, ci si toate posibilele alte semnificatii decat cele directe ale INTREGULUI text (inclusiv – spre ex – intitularea acestuia, titulatura / adresa / etc institutiei cosemnatare a documentului etc)

            „…denotațiia…”
            ?!? (Ti-e teama ca „ti se strica” „i”-urile daca pastrezi prea multe in rezerva, nefolosite?)

              • Nu imi imaginasem ca n-ai fi stiut forma corecta a cuvantului, imi era EVIDENT ca era o simpla eroare (probabil de tastare) – facusem remarca doar pt a evita ca mai tinerii (sau chiar si mai putin tinerii) dumitale cititori – care (in mod voluntar – sau poate doar subconstient) profita de corectitudinea si bogatia lexicala cu care este scris blogul pt a-si imbogati vocabularul si/sau pt a invata (pe o cale mai placuta – chiar daca mai lunga si indirecta) forma corecta a unor cuvinte (in principiu mai lungi / mai rar folosite in vorbirea curenta) – sa invete drept corecta o forma gresita a cuvantului (IN SPECIAL avand in vedere faptul ca in cuvantul urmator („conotatiile”) dublul „i” este corect).

                MA-AMA! Ce exprimare „alambicata „mi-a iesit”!?! Da’ acuma n-am timpul / energia / dispozitia ca caut o forma de exprimare mai adecvata si sa corectez textul.

      • Corect…și eu am avut ispita asta… 🙂 dar până la urmă e firesc să ne dorim să fim perfecți…e de fapt aspirația omului de a se desăvârși. Numai că nu trebuie să uităm că această perfecționare e un proces care nu se termină niciodată. 😉 Spor în toate!

      • „…m-am străduit să fiu mamă perfectă.”
        Sa-l fereasca Sfantul pe oricare copil de un parinte „perfect” (asa cum intelege adultul acea perfectiune), ii distruge copilului toata copilaria.
        (O doza (mica) de „nebunie” (in tovarasia / domeniul / locul / momentul / imprejurarea in care nu poate sa faca rau exagerat de mult / de grav / de durabil ca urmari) este strict necesara pt a face ca viata nu numai sa merite sa fie traita, dar acea traire sa fie si placuta – SI sa lase amintiri… memorabile (si placute, frumoase) peste decenii.)

        • 😆
          Vezi? Tocmai ai dat… „definiția” părintelui perfect care înseamnă acel părinte care reușește SĂ NU știrbească deloc copilăria/ personalitatea/ viața copilului său.
          Aș fi vrut să pot fi „atât de” (sic!) perfectă!

          • Perfecti nu suntem niciunul. Privindu-mi acum retrospectiv viata (din perspectiva „copilului”) imi dau seama ca esential (ca parinte, asa cum te percepe / te intelege / te tine minte copilul) este sa te straduiesti NU sa atingi imposibilul, ci sa faci in asa fel incat imperfectiunile tale sa afecteze cat mai putin (sa lase amintiri neplacute (dureroase) (sau – SI MAI grav: sechele) cat mai reduse / putin nocive) viata copilului (cea de la momentul respectiv cat si cea ulterioara).

            Ma bucur sa constat ca mai esti (macar din-cand-in-cand) prezenta SI „pe net” (pardon: pe blog) – asta imi intareste speranta unei reveniri cat mai complete, cu noi texte / dezbateri…

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s