Toți visăm. Unii cu ochii larg deschiși, alții numai dacă se transpun în lumea aceea unde bizarul și familiarul își dau mâna dincolo de orice limită. Unii visează frumos și zâmbesc chiar și în somn (dacă nu cumva râd în hohote), alții se îneacă în coșmaruri de care par să nu mai scape niciodată. Cred că există o corespondență între visul pe care ni-l croim de timpuriu fiecare în funcție de dorințele noastre, de aspirații, de educație și visul nocturn în care se reflectă de cele mai multe ori crâmpeie din realitatea imediată. Dar nu voi face o teorie a visului din simplul motiv că nu este domeniul meu și nu aș putea aborda subiectul decât empiric și total lipsit de substanță.
Cred, doar, că ne punem cu toții în gând să atingem cu privirea steaua căzătoare care să ne garanteze împlinirea visului de aur. Închidem ochii, ținem degetele încrucișate, ne concentrăm și apoi așteptăm nerăbdători rezultatul strădaniei noastre: VISUL devenit realitate!
Greșit! Fundamental greșit. Din cel puțin trei perspective:
1. Așteptarea.
Asta înseamnă că lăsăm totul în seama altcuiva. Meritul nostru este doar acela de a ne fi dorit și atât. Da, e drept, dorința este puternică, ne consumă energie și timp. Dar atât? Cine să ne împlinească visul? Dumnezeu? Nu o fi, oare, prea ocupat cu visele a vreo alte șapte miliarde de muritori? Alti semeni? Ar putea ei să împlinească un vis care nu este al lor? În care nu cred? O fi suficient doar faptul că ne iubesc nemăsurat de mult?
2. Un singur vis?
Este foarte sensibilă granița dintre vis și obsesie. Îmi doresc ceva atât de mult încât sunt gata să fac sacrificii pentru a ajunge acolo. Dar sunt oare dispus/ă a mă sacrifica astfel încât împlinirea visului să nu mă mai găsească acolo când e să se întâmple? Adesea visul devine un monstru, un fel de Moby Dick gata să te înghită și să dispară cu tine în neant. O clipă de neatenție și ai alunecat dincolo. Sau când ești gata să-l prinzi, nu mai apuci decât să vezi pocitania intrând în Meka pământească, în timp ce tu te târăști prin deșert. Nu mai auzi decât ultimul grăunte de nisip rostogolindu-se din clepsidră. Și-ți rămâne doar meditația asupra existenței efemere: “Apa asta e plină de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, peştii, înotăm printre ele atât de repede încât părem gălăgioşi. Visul nostru de aur e să înghiţim una, bineînţeles pe cea mai mare. Ne punem în gând o fericire, o speranţă, în sfârşit, ceva frumos, dar poate câteva clipe observăm miraţi că ni s-a terminat apa”. (M. Sorescu, Iona)
3. De ce trebuie ca visul să devină realitate?
Nu-l omorâm odată ce l-am împlinit? Nu întotdeauna este cel mai important visul în sine, ci tot ceea ce ai făcut ca să ajungi la el. Drumuri, oameni, întâlniri, „întâmplări”, dureri, lacrimi, bucurii. Ba mai mult, adesea se întâmplă ca atunci când ajungi unde ți-ai dorit să simți că-ți lipsește toată goana nebună, tensiunea, teama că nu vei reuși, senzația de nerăbdare, urcușurile și coborâșurile. Și ți-e dor. Și vrei să o iei de la capăt. Atunci ai nevoie de un alt vis. Care să te ducă pe culmi și mai înalte decât precedentul. De aici dezamăgirea celor care aleargă toată viața după fericire. Cred că au găsit-o, că s-au „împlinit”. O mai fi ceva? „Arborii cresc, le dau mugurii, le pică frunzele și se întreabă: o mai fi ceva?” (M. Sorescu, Paraclisierul)
Pe de altă parte, ai nevoie de vis pentru a evada din realitate. Uneori e prea…real totul. Prea strict. Prea condiționat. Ți s-a întâmplat să aștepți cu înfrigurare seara, când totul e liniștit, când ți-ai încheiat treburile de peste zi, când poți rămâne doar cu gândurile și visurile tale? Când poți să fii cine vrei, ce vrei, să ajungi unde vrei. Trebuie doar să închizi ochii…ca să-ți trăiești fărâma de vis.
Nu voi vorbi nici despre visele mele…cele mult prea multe neîmplinite. Și asta nu pentru că mi-aș fi propus imposibilul, ci pentru că nu am fost suficient de puternică să lupt pentru ele. Sau poate nu au fost ele suficient de puternic construite.
Am vrut să-mi spun, doar, gândul, provocată de o Psi-luneală care m-a trezit din amorțire…
………………………………………………………………………………………………….
Alții au visat…la timp 😀 : Psi, Ioana Soglu, Lili3D, Carmen Pricop, Alma nahe, Some Words, Scorpio, Dor, Roxana, Vero, Gabriela
[…] Psilunatici: Psi©, Ioana Soglu, Scorpio, lili3d, dor, carmen pricop, roxana, Vero, Some Words, Gabriela, D’agatha. […]
Da’gat(h)a şi… statu’i degeaba! 🙂
😆
Ce să mai zic eu, Almo?
Ai dreptate cand spui ca cel mai mult conteaza pana la urma drumul parcurs pana la implinirea unui vis, framantarea care te face sa traiesti o zi si inca o zi si tot asa viata toata! Un vis in alt vis! Nu stiu sa spun unde am citit acesta definitie a vietii, dar mi-a placut tare mult.
Nu trebuie să neglijăm nici pericolul de a confunda visul cu realitatea. Uneori ne alegem noi realitatea, așa cum ne convine ea, uitând „regulile”. Și atunci nu iese prea bine…
🙂
Se intampla uneori sa credem ca stapanim lumea, dar are ea grija sa te trezeasca.
corect! 🙂
Fumusetea visului , frumusetea necunoscutului , nu sta oare in misterul lui ?Daca il decodam , daca il implinim nu isi pierde oare din frumusete ?Sunt in de accord cu Blaga in seara asta , sper ca doar in seara asta mi-am pierdut din logica .
🙂 Cam asta era ideea la un moment dat…
Corect… de ce să așteptăm? mai bine să ne atingem visul chiar dacă asta înseamnă să îl ucidem. Din el o să răsară altul nou 🙂
cred că „visătorii veritabili” știu cum să facă asta 🙂 Pentru cei care nu au vise…cred că e puțin mai greu 😀
ce te faci cu noi, ăştia care mişunăm pe marginea dintre real şi imaginar? ce e vis şi ce este împlinire?
bună trezirea-ţi! mi-a fost dor…
pfui…Păi noi ăștia trăim „dintr-un vis în altul” 🙂 De aceea totul devine mai palpitant, iar viața…numai bună de trăit. Atâta vreme cât știm clar unde începe visul și unde se termină și cum să îl resuscităm de fiecare dată 🙂
Da, modalitatea noastră de a exista e visul. Atunci când îl ucidem, ne ucidem și pe noi. Prin vis ne dezvoltăm, alergăm, creștem… Chiar dacă el e doar în subconștient.
eu nu îmi imaginez cum ar fi existența fără vis…
Mi-am dorit pentru o lunga perioada de timp un anumit lucru. Am visat la el dormind, am visat si cu ochii deschisi. Nimic nu mi-ar fi adus mai multa bucurie decat implinirea acelui vis. Dorinta mea devenise aproape obsesie. Stii ce am patit? Dupa atata visare, cand totul a devenit realitate, nu m-am mai putut bucura pe deplin. Parca fusese mai frumos visul… 😦
Ce-ți mai rămâne dupa ce se împlinește? La ce mai visezi cu ochii deschiși? Un lucru e cu atât mai important cu cât nu îl putem atinge. Cred că e în firescul lucrurilor omenești…E scrijelit pe undeva prin gene…
🙂
mi-a placut trezirea-ti 🙂
🙂 Sau visarea-mi 🙂
[…] Au scris psi, Ioana Soglu, lili3d, dor, carmen pricop, roxana, almanahe, Vero, Some Words, Gabriela, dagatha […]
Bine ai revenit …. 🙂
Ce-am fi fara vise?!
bine te-am regăsit 🙂
Da…eu una…n-aș fi 🙂
Mi-a fost tare dor de tine, ma bucur mult ca ai revenit!
,,Tot ce am crezut în mine individuat, izolat într-o singurătate materială, fixat într-o consistenţă fizică şi determinat într-o structură rigidă, pare a se fi rezolvat într-un ritm de o seducătoare fascinaţie şi de o fluiditate insesizabilă. Cum aş putea prin cuvinte să descriu cum cresc melodiile, cum vibrează tot corpul integrat într-o universalitate de vibraţii, evoluînd în sinuozităţi atrăgătoare, cu farmec de irealitate aeriană? Am pierdut în momentele de muzicalizare interioară atracţia înspre materialităţi grele, am pierdut substanţa minerală, acea împietrire care mă lega de o fatalitate cosmică, pentru a mă avînta în spaţiu cu miraje, fără a avea conştiinţa iluziei lor şi cu visuri, fără să mă doară irealitatea lor, şi nimeni nu va înţelege vraja irezistibilă a melodiilor interioare, nimeni nu va simţi exaltarea şi beatitudinea dacă nu se va bucura de această irealitate, dacă mi va iubi visul mai mult decît o evidenţă.,, Emil Cioran Cartea amagirilor
🙂
Frumoase gânduri ai ales…
Din cand in cand, ai mai ajuns in visele tale in locurile alea frumos insorite de la tropice?
Fac foarte bine la moral si invadeaza intreg trupul cu endorfine de cea mai buna calitate.
Nici măcar în vise 😆
Dar…Sardinia se pune??? 😀
daca ti-a invadat intreg trupul cu endorfine, de ce nu?
desi cele de la tropice cica sunt mai intense, asa se spune in literatura de specialitate…
😆
se pare că tu știi mai bine 😀
Acum…Sardinia…e frumoasă. Am să aprofundez în câteva zile când mă voi întoarce acolo 😉
deci ti-ai gasit un loc de munca acolo, norocoaso.ei, de acolo si pana la tropice nu mai e departe.ai ales politica pasilor marunti. 🙂
😆 😆
Ei…nu 🙂
E un proiect, ca de obicei. Doar că de data asta e puțin altfel, de aceea revin 😉