Scary Movie – O poveste fără sfârșit a unei nații pe moarte

Ttlul este o capcană. Am auzit eu că dacă vrei să atragi cititori, musai să folosești o metaforă care să surclaseze ( 😀 ) conținutul textului. Astfel, muritorul de rând va apăsa „click” plin de interes și speranță imediat ce dă cu pupilele de fontul țipător al titlului bine ticluit de autor. (În realitate, aș fi curioasă câți dintre cei care fac clicku’ chiar rămân până la capăt pe pagina cu pricina, căznindu-se să descifreze ascunzișurile (non)mesajului.)

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că nici nu este un titlu atât de deplasat. Ideea era să vorbesc despre un film cu adevărat înfricoșător, acela al unei realități imediate în care crește și se dezvoltă viitorimea. Un film despre (i)responsabilitate și despre (ne)asumare. Un film despre principii de viață [încălcate] și (non)valori. Cu siguranță nu spun nimic nou. Este doar o perspectivă unilaterală a…. Eh! Prostii! Este frustrare, domnilor! Impotență! Nevolnicie! Asta va reieși din strigătul prezentei formulări.

4032246006_orlando_espinosa_change_your_attitude_sign1_xlarge(sursa foto)

Cum se predă la școală simțul responsabilității? Oare ce metode activ-participative și ce tehnici și strategii sunt mai eficiente în acest demers didactic? La ce sesiuni de…training se pot duce cadrele didactice pentru a eficientiza actul educațional în acest sens?
Cât de ridicol sună toate aceste lucruri! Când este vorba despre altfel de educație, despre cea care depășește nivelul strict informațional, suntem cu toții corigenți!

După câțiva ani buni de păstorit tineretul – despre care am avut mereu impresia că AUDE (= ascultă) ceea ce am de spus – m-am simțit ca un părinte care a ratat educația copiilor săi. Mă gândesc serios dacă nu cumva tot actul ăsta educațional cu care ne tot lăudăm unii este un eșec lamentabil și iremediabil, fapt argumentat și de calitatea umană a celor care „se ridică” din rândurile noilor generații cu scopul de a conduce lucrurile spre…bine (?!).

Cum poți SĂ UIȚI să te duci la examenul de bacalaureat??? Chiar dacă e numai…încălzirea cu minunatele competențe lingvistice sau digitale. Și asta după ce ți s-a repetat de zeci de ori că în următoarele două săptămâni ești programat la „întâlnirea cu…maturitatea” (sic!)! Cum poți să dormi liniștit la ora 12 – adicătelea ziua în amiaza mare! – când ești anunțat că la ora 11 îți vine rândul la una dintre probele eliminatorii? Cum de nu intri în pământ de rușine când te sună diriga să vii mai repede că ai întârziat LA EXAMEN!!!

Da, știu câțiva cititori care ar și arăta cu degetul: „E vina profesorilor! Mai întâi pentru că nu i-au învățat să fie responsabili și mai apoi că se tot roagă de ei. Trebuia să-i lase, domnule, să se dea cu capul de pragul de sus!” Hmmmm….Mi-a trecut și asta prin minte. Să las omul să doarmă liniștit. Poate e obosit. Dar apoi m-a lovit: dar dacă el, bietul, doarme tocmai pentru că…să zicem…a stat până târziu să învețe???? (Nici poveste! Îl știu deja prea bine! A uitat! Nu-i pasă!)

Apoi vrei să faci un bine. Alegi trupă de șoc pentru un proiect. Îi anunți din timp, le ceri să se hotărască, este vorba de un lucru serios. Tu, subiectul, ai decis că participi și ai anunțat acest lucru, ceea ce a determinat eliminarea altora din schemă. Ți se repetă condițiile, ești întrebat de mai multe ori dacă răspunsul pe care l-ai dat este final: „Da, merg!”. Iar când sosește momentul concretizării proiectului…nu răspunzi la e-mail, nici la mesaje, nici la telefon. Nu te mai poți ascunde în spatele scuzei veșnice: „E doar un copil”. „E necopt”. „Nu-și dă seama”. Totuși, ai 20 de ani!

Gust amar, asta am simțit. Legat de faptul că uneori nu reușim să realizăm lucruri minore, dar esențiale, cum ar fi „predarea” (sic!) bunului-simț. Apoi stresul că trebuie refăcută echipa contra cronometru pentru că ți-ai dat tu însuți cuvântul altora că vei reuși să duci lucrurile la bun sfârșit.

Ține de nație? De celebrii „șapte ani de acasă”? De educație? De…evoluție?!

35 de comentarii

  1. Părinţii au ajuns repetenţi la materia „Creşterea progeniturilor”. Explicaţii gen, „Avem servicii stresante”, „Suntem veşnic ocupaţi şi-abia ne vedem capul” sau mai rău, abandonarea copiilor prin curţile unor rude fiindcă ei aleg să caute să-şi fac-un rost prin Spanii, Italii sau pe aiurea, nu ţin. Şi-aici cred că vorbim de lipsă de bun simţ şi de responsabilitatea în primul rând din partea lor, a părinţilor. Deci, un rău este deja făcut. În şcoli, de la învăţământul primar şi până la cel universitare, situaţia este la fel de maronie. Mai există încă o „gardă veche”, pisălogii aceia care insistă să-ţi bage materia în cap prin metode învechite care nu se mai pretează modernismului în care se scaldă mândrul nostru plai mioritic. Cei care vin din urmă însă, „noii” profesori, sunt şi ei vai de mama lor, produse ale unor facultăţi în parcurgerea căreia au dat pe la 7-8 cursuri. Hai, 10, că de 3 ori mai aveau ceva de vorbit cu un coleg şi au rămas şi la cursul următor. Onor ministerul are o profundă durere rectală despre gradul de pregătire al profesorilor. Ştie că nu sunt bani pentru salarii aşa că nici nu le cere cine ştie ce performanţă dar are grijă în schimb să se acopere cu hârtii : planificări calendaristice, planificări pe unităţi, proiecte didactice, portofolii, seminarii şi prelegeri despre didactica predării materiei, etc. Am dat la vremea mea mii de extemporale şi lucrări de control, fără ca profesorul care a formulat subiectele să ştie că a operat cu itemi subiectivi sau semi obiectivi sau de care pisici mai sunt şi ăştia. Bietul de el nici de itemi nu auzise. Acum „itemul” este must-have-ul desăvârşirii profesionale. Restul, Dumnezeu cu mila.
    Şi din mix-ul format din ingredientele astea două se nasc pe bandă rulantă rebuturi, inadaptaţi sau în cel mai bun caz, useleşi. Sigur, sunt multe, tare multe de discutat pe tema asta. Dar e târziu şi trebuie să merg să dorm dacă vreau să ajung mâine la timp la serviciu. Nu e serviciul meu la fel de important ca un examen de bacalaureat dar, din cauza părinţilor şi a profesorilor „de rit vechi”, am deprins prostul obicei de a ajunge întotdeauna la timp acolo unde trebuie.

  2. Daaaaaaaa, păi putem scrie cu ușurință toate seriile notabile ale filmului sus-menționat dacă ne lansăm în discuții. Nici nu mai știi de unde pornește totul, cu atât mai puțin unde este soluția pitită printre puzzle-uri de prost gust.
    Eu una…zic că pe undeva nu am pus punctele sau virgulele…Sau am pierdut vremea cu itemii diverși…

    Somn usor vouă, dragilor 🙂

  3. Care dintre puterile externe care deţin (cel puţin economic) frîiele României ar avea interes ca ţara asta să producă oameni inteligenţi, intelectuali? Ăştia-s periculoşi, fiindcă GÎNDESC. Aşadar educaţia este distrusă sistematic, tocmai pentru a produce imbecili, care apoi vor fi calificaţi la locul de muncă: să ştie să apese pe două butoane, să producă ţigări ori cocacola ori alte otrăvuri vestice întru cîştigul aceloraşi vestici. Iar cei care „scapă” la şcoală de calitate, vor fi îndrumaţi subtil (cum spunea căcăciosu’: „nu-ţi convine, pleacă din ţară, că nu te ţine nimeni cu forţa” – sau ceva în genul ăsta) să meargă să crească profiturile altor ţări prin contribuţia lor fizico-intelectuală.

  4. Cred că situațiunea a fost dezbătută cu vârf și îndesat de ”suspinatu’” (adicătelea taman de mine 😛 ) și de la nervii capului ce-i posed nu mai zic nemica…

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s