Ulicioara cu primejdii sau pățanii în paradis

Viața la țară…

Mirosul de fân proaspăt, căsuțe pitorești, aer curat, fântâni, verde… Știți deja ce mă fascinează la vecinătatea domiciliului stabil la care mai am de plătit rate vreo 28 de ani de acum încolo.

Nea Iordache, zis Jordaș, și-a schimbat vaca. A cam dat rateu cu laptele în ultima vreme și omul s-a gândit că ar fi cazul să o destituie. Frumoasă noua vacă. Bălțată. Am înțeles că și dă lapte. Bun. Nu avem privilegiul de a-l gusta, pentru că nea Jordaș a zis că vrea să se sature el întâi și apoi se apucă de comerț cu noi orășenii pripășiți la sat. Rabd. Da și când oi pune gura pe o bucată de brânză bună cu smântână cu tot, lângă o mămăligă ca la mama ei!!!

Un singur defect are noua locuitoare a comunei: muge al naibii! Încontinuu! Ori nu-i place iarba, ori nu-i place singurătatea pe câmp, ori vrea să-i facă în ciudă lui nea Jordaș. Un lucru e cert: muge, domnule, de ți se rupe inima. Sau ți se sparg timpanele. Sau ți se pune pe suflet. De câteva zile, însă, nu mă mai deranjează, Se numește puterea obișnuinței. Face parte din decorul pitoresc.

Dar astăzi despre altă viețuitoare pornisem să vă povestesc.

Venind eu de la drum lung și cu peripeții din mediul citadin (mi-a zis cineva că viața trebuie simțită și, ca să nu te plictisești, musai să ai câte o întâmplare-două în mod regulat!), mi se făcu de o bere! Da, știu, este o atitudine demnă de un cadru didactic, de o femeie care se respectă… Dar asta e, oricât am încercat să-mi ascund latura asta…rurală, nu s-a putut! O am în sânge.

Ca să nu merg neînsoțită la noul birt din sat (nu se cade!), iau cu mine pe Spiderman (la pachet cu Ben Ten și Ironman, 3 în 1) într-o plimbare de curtoazie. Evident, Spider și-a luat noua achiziție, un taur nu știu de care, primit în dar de la amicul Alex. Prin urmare, cu așa arsenal, pot pleca la drum liniștită, protectorul e cu mine!

Și cum mergeam noi așa liniștiți, ocolind bălțile de la ultima tornadă, apare deodată în fața noastră o chestiune pufoasă de circa 30 de cm, cu chef evident de scandal. Nu am apucat să văd aproape-câinele care, la fel de viteaz precum Bubico atunci când l-a atacat pe Bismark al Papadopolinei, s-a repezit spre noi lătrând grozav. N-am apucat nici să am vreo reacție – pentru mine bestia înfricoșătoare nu prezenta prea mare interes – că Spiderman a luat-o la fugă îndărăt cu toate celelalte fețe ale vajnicilor eroi de desene animate la un loc, urlând din toți rărunchii:

tom1

(Sau, dacă preferați acțiunea…a se urmări fimul)

Eu fac stânga-mprejur și dau să-mi prind protectorul de mână, ca să-l liniștesc. Doar că protectorul băgase a treia și nu mai putea fi prins. Eu, după dânsul, strigându-l pe nume să se oprească. Vocea mea – care are câțiva decibeli, dacă e să ne luăm după opinia avizată a consortului – nu putea acoperi țipătul disperat al bietului copil. Dau să fug după el, dar piciorul stâng părea mai greu cu câteva grame. Pufoșenia – aka aproape-câinele – se înfipsese în minunăție de pulpă și îl trăgeam după mine ca în filmele deja citate (finalul este elocvent 😀 )

Pesemne, animat de strigătul de luptă al flăcăului și de goana lui spre adăpost, aproape-câinele s-a crezut ca-ntr-o simulare de atac. Într-un final, m-am zbătut voinicește, am scăpat de dinții pufoșeniei – care a rămas uimită de felul în care am ignorat așa faptă măreață a dânsei – și am înșfăcat copilul care nu se putea opri din alergat. După ce l-am luat în brațe, încă mai dădea din picioare a fugă.

Între timp, minunatul patruped, se retrăsese în spatele stâpânei care ieșise să vază cine urla așa grozav afară. Mi-a părut extrem de rău că nu am putut să rostesc și eu replica celebră: „Cucoană, eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!”. Norocul pufoșeniei a fost că eram preocupată de bunăstarea copilului și nu m-am putut ocupa cum se cuvine de dânsa. Dar…nu se știe ce ne rezervă viitorul…

Acum, îmi analizez cu mândrie noile vânătăi în formă de mușcătură de vampir, smulgând petale de margarete: să fac antirabic…să nu fac…

😀

50 de comentarii

  1. Bestia asta 🙄 de IE nu mă lasă să laicuiesc, aşa că la asemeni ore tîrzii din noapte mi-i musai să dau din cuvinte. Tuamne, ce-am mai rîs! 😆 Şi-am rîs şi iar am rîs, mai ales la faza cînd junioru’ încă mai dădea din picioare a fugă! 😆 Cremenală, parol!!! 😀 Acu’ nu ştiu dacă super-eroul matale a scăpat maroul în nădragi, da’ io era să scap udătura de numa! 😳 😆

    Un lucru nu prea mi-e clar: ai apucat să dai cu zamă de drojdie prin vene, ori plimbarea îţi fu scurtată dinainte? Că mi-s axonii cam şifonaţi azi, după toate cele ce-mi căzură pe ei. Nu de alta, da’ dacă fu dezinfectant în organism, poţi s-o laşi liniştită în grădină pe tanti margareta, n-a hi bai, că n-o avea tentativa aia de cîine mai mult zvîc decît un capsator de birou, ş-apoi i-a hi ruşine şi rabiei să se facă văzută-n tîrg cu aşa caricatură. 😀

    Hai s-auzim de bine şi sănătoşi să fim… că boala, vine ea! 😛 😀

  2. Eu zic sa nu risti! Cred ca eram de-o seama cu Spiderman cand un „aproape-caine” m-a tinut suspendata pe un gard in fata blocului aproape juma de ora. Tin sa mentionez ca gardul avea vreo 40-50 de cm, adicatelea era un gardulet! Du-te la doctor!

  3. nu te-ar ceti caragiale să pălească de invidie! 😆
    un antirabic aş sugera… da la desenele acelea nu mă uit nici picată… şifonează imaginea pisicimii! 😛

  4. Vezi asadar cate comentarii, cat te astepta lumea 🙂
    Azi am fost si eu printre animale, dar pe munte, si chiar am gustat unele chestii pe acolo. Si daca mugea ceva pe acolo, era magarul, tare urat mai facea. Il apuca asa din senin 🙂 Cred ca intrecea vaca de la voi 🙂

  5. spidermanul trebuie facut sa uite patania asta ca sa poata adormi bine zilele astea. iar tap-tap tot trebuie facut din precautie.
    altfel, vacanta fara muuuuu si ham-haam-uri multe! 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s