Scurt eseu despre trădare

Suntem un amestec ciudat de stări şi lucruri: trădăm plângând şi râdem trădând.

Grigore Vieru

Intro

Pisicimea e genială! Vine cu niște idei…

Ultimul subiect care m-a aprins a fost despre trădare.

Inițial, părerile mele pe tema în discuție s-au referit strict la realitate, la oameni, la lucruri care se întâmplă de obicei și inevitabil. Spuneam într-un comentariu că:

Toate „figurile”/„personajele” despre care vorbim aici nu sunt decât niște embleme! Niște exponenți ai unui concept. De ce trebuie să fie mai mulți? Pentru că trebuie să ilustreze mai multe fețe ale aceluiași concept. Trădarea a existat din cele mai vechi timpuri, semn că ea este adânc inscripționată în ADN-ul uman. Fiecare dintre noi a trădat într-un fel sau altul, la un moment sau altul. Nu pentru că „așa a fost destinul”! Ci pentru că este rezultatul unei ALEGERI pe care am făcut-o la un moment dat. Pentru că atunci ego-ul a fost mai puternic sau mai presus decât ceilalți. Pentru că am cedat unui impuls sau unui instinct sau, dimpotrivă, pentru că a fost rezultatul unui plan îndelung elaborat.
De ce trădăm? Nu pentru că a existat Iuda Iscarioteanul! Ci pentru că nu am reușit să ne controlăm dorințele, instinctele. Pentru că așa am crezut de cuviință. Pentru că face parte din viață. Suntem unicii vinovați de tot ceea ce ni se întâmplă și trebuie să ne asumăm asta.

Dar cum lumea era prea serioasă și implicată în discuție, imprimându-i o altă direcție decât cea pe care pornisem eu, folosind argumente de prin cărți, bine susținute sau combătute, m-am gândit că nu are sens să stric șezătoarea și m-am retras aici 😀

Conceptul

Ca să nu avem dubii, voi porni, așa cum îmi place mie când vreau să vorbesc despre un lucru serios, de la definție:

TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere. (sursa: DEX online)

Cred că sunt cuprinse suficiente exemple aici pentru a lămuri conceptul.

Poți să trădezi pe cineva pe care l-ai asigurat de sprijinul tău veșnic.

Poți să trădezi persoana pe care o iubești.

Poți să-ți trădezi cel mai bun prieten.

Poți să trădezi o idee.

Poți să trădezi țara, fugind la inamic cu planul de apărare pus la punct cu mare atenție de conducători.

Poți să-ți trădezi țara și urmându-ți propriile intrese, deși ai promis că vei sluji poporului tău…

Câte forme nu are trădarea...

Să aruncăm piatra!

Cel mai simplu ni se pare să vorbim arătând cu degetul: „(M)-ai trădat!”

Degetul arătător indică în egală măsură sentimentele de indignare profundă privind gestul nenorocitului, cât și imposibilitatea acestuia de a se sustrage faptei. A trădat, să știe toată lumea! De parcă asta ne-ar face să ne simțim mai bine. Mă rog, evenimentele au demonstrat că unii chiar se simt mai bine făcând asta! Au o satisfacție vecină cu cinismul la cele mai înalte cote. Și atunci stai și te întrebi cu ce e mai presus victima, ca moralitate, ca fire, ca om, decât nenorocitul trădător?

„Să-l omorâm cu pietre!” „Să-l spânzurăm!” „Să-i tăiem beregata!”

Nu am înțeles niciodată de ce ne aruncăm la pedepse care mai de care mai crunte și mai inimaginabile. Nedumerirea mea se referă mai ales la cei care se consideră mari credincioși, adepți ai „obrazului întors.” Suntem prea revoltați, umiliți, loviți în orgoliu de gestul nemernicului. Cui îi mai arde de studiu de caz? Contează de ce a făcut-o? De unde a pornit totul? Cum se poate repara ceva? Nu! Legea Talionului: „Cine trădează va fi trădat”. (Marin Preda)

Schimbare de perspectivă

Să zicem (prin absurd, evident, pentru că noi nu am face asta niciodată, nu?), că ne trezim noi înșine trădători. Cum o fi urma rece a zidului? Cum or arăta urmele bicelor aruncate pe spatele nostru? Cum ne-am înghiți propriul sânge printre icnete în vacarmul mulțimii entuziasmate de zgomotul cărnii plesnind sub loviturile „legiuitorului” rânjinnd a satisfacție?

Nu ne-am dori, oare, să fim măcar ascultați? Să ni se dea o șansă? Să spunem, măcar, că regretăm? În schimb, ne trezim cu pumnul în gură: „Să taci, nenorocitule! Nu ai dreptul să vorbești!”

Jocul de rol este întotdeauna cel mai greu. Nu putem vedea și perspectiva celuilalt, din simplul motiv că nu suntem celălalt, ba dimpotrivă, suntem victima suferindă.

Cred cu tărie că eu trebuie să mă orientez nu spre ceea ce mi-a făcut nenorocitul, stând să-mi plâng de milă ani buni și spunând asta tuturor celor pe care îi întâlnesc, ci spre ceea ce am eu de făcut de aici înainte. Evident, aici intervin datele problemei care o nuanțează de fiecare dată: intensitatea suferinței, posibilitatea de a ierta, de a o lua de la capăt sau dimpotrivă. Esența este că atunci când tragi linie, nu trebuie să dea cu virgulă. La final, eu trebuie să mă scutur de praf, să mă ridic și să merg mai departe cu ochii larg deschiși. Are vreun sens să arunc vina? Are vreun sens să port ura în suflet? Cui îi fac rău? Nemernicului sau mie însămi/însumi?

Dacă sunt „de cealaltă parte”…ar fi o povară grea pentru mine. Dar atitudinea este aceeași: o luăm de la capăt, tot cu ochii larg deschiși și cu urmările faptei adânc scrijelite în minte. Poate așa, reușesc să ocolesc prăpastia data viitoare.

Perspectiva biblică

În această direcție au mers cele mai multe comentarii la postarea Pisicimii.

Eu cu Dumnezeu am o relație specială 🙂 Nu am nevoie de ritualuri ca să-mi demonstrez iubirea față de El și nu am nevoie de epifanii, care să mă convingă de iubirea Lui. Trebuie să fac această precizare pentru cei care cred cu habotnicie în tot felul de lucruri bisericești care nu sunt neapărat creștinești. În acest context, susțin că „poveștile” biblice sunt menite a da lecții de viață și de a promova valorile adevărate, iar „personajele” sunt ilustrări ale unor concepte. Nicidecum nu voi înțelege din Biblie că există un destin care lovește omul sau îl provoacă spre a merge pe o cale strâmbă. Voi înțelege, în schimb, că omul, înzestrat cu tot ce are nevoie de către divinitate, își alege propriul drum. Tot ceea ce face nu este rezultatul unei căi „deja scrise”, el este responsabil unic și direct a ceea ce i se întâmplă. Nu Dumnezeu îl pedepsește pentru ceea ce a făcut, ci consecintele faptelor sale îl ajung.

Iuda? Iuda este întruchiparea tuturor trădătorilor ca el. Dovada este chiar faptul că numele lui a devenit un substantiv comun: „ești un iudă” (am găsit acum la grabă, cel puțin două linkuri unde se folosește astfel). Cartea ne învață clar că în viață vom da, cu certitudine. de astfel de oameni. Apropiați, tăcuți, gata să facă orice pentru 40 de arginți.

Petru? E mai prejos? Încălcarea promisiunii că-l va veghea pe Iisus cât se roagă și lepădatul de trei ori înainte chiar de cântatul cocoșului nu sunt tot trădare? Câți nu am promis lucruri de care am uitat sau pe care le-am neglijat cu sau fără a conștientiza acest lucru?

Concluzie

În esență, concluzia o trage fiecare. În funcție de propria educație, de cultură, de experiențe. Am trădat. Am fost trădată la rândul meu. Gustul e la fel de amar chiar și acum.

Trădarea este una din atitudinile care au existat de când lumea și cu care e imposibil să lupți. Dacă nu mă înșel, și-a luat și ea zborul când a fost deschisă Cutia Pandorei. Ea este semn al slăbiciunii omenești. Există și te lovește când nu te aștepți. Ce poți face? Nimic, pentru a preîntâmpina, dar multe pentru a trece peste.

33 de comentarii

  1. Mie tot nenea Caragiale mi se pare cel mai „picat”(din ceru’ gurii) pe subiect: Trădare, trădare, da’ s-o ştim şi noi! 😉 În rest, u sentiment controversat, precum toate sentimentele.

  2. pisicimea recunoaşte: comentariile către biblie au fost induse, tocmai pentru că iuda este considerat trădătorul suprem, iar raţiunea cred că ai găsit-o pe acolo.
    iar ideile… tot de la voi le iau! 😉

  3. Trădarea e doar o invenţie. A obliga un om să-ţi fie părtaş moral e deja un delict. Fiecare persoană trebuie să fie un judecător imparţial al celorlalţi şi lui însuşi. Trădarea nu poate interveni decît atunci cînd se schimbă părtăşia, din diverse motive. Dacă nu „legi” un om, acela nu te poate trăda, ci doar îşi poate schimba convingerile. Şi pînă la urmă, fiecare e liber să facă asta, pe propriul drum al evoluţiei personale.

    Numai privind lucrurile în acest mod, cu detaşare, poţi „ierta” pe cel ce „te-a trădat”, pentru că iertarea este a celuilalt, după capacitatea lui de înţelegere. Pentru tine cel ce vezi lucrurile simplu, totul a fost firesc.

    • Invenție, convenție…e unanim acceptată, de aceea vorbim despre ea. Consider, doar, că nu e cazul să rămânem blocați acolo, odată ce acest disconfort s-a creat. Dacă picăm în plasă…„nemernicul” și-a atins scopul 😉

      • Dă-mi te rog definiţia unanimităţii, fiindcă eu unul ştiu sigur că nu accept conceptul de trădare fiindcă nu-l accept în primul rînd pe cel de obligaţie. Din păcate, mi-a trebuit multă vreme să ajung la modul ăsta de gîndire, dar odată aici, nu mai există cale de întoarcere.

        • 🙂
          NU am avut răbdare să caut definiția (și știu sigur că nu la dicționar m-ai trimis 🙂 ), dar prin astea înteleg atitudinea gloatei. Ăi mulți între care ne aflăm.
          Tu nu-l accepți. Dar mulți alții jură pe roșu că s-a întâmplat. Trebuie să fie adevărtat, nu?
          Că pentru mine sau pentru tine nu înseamnă același lucru ca pentru mulți, e altă poveste. 🙂

          • Ba uite, de data asta chiar aş vrea să cauţi definiţia de dicţionar a lui „unanimitate” şi a lui „a generaliza”, fiindcă îmi stă ceva pe limbă şi-mi vine să-l scuip. Vreau să văd diferenţa dintre ele şi mai ales faţă de „majoritate”.

            Are cineva curajul să discute cazul Snowden, dacă este trădare sau… orice altceva? Că Iuda a crăpat de mult, nu-i mai pasă nimănui de el. Cel puţin mie nu.

            • Cred că ideea principală din tentativa de eseu de mai sus era că până la urmă totul de reduce la PERSPECTIVĂ. Eu văd lucrul într-un fel, tu în altul, o mie de alții văd cu totul altceva decât altă mie de alții…Tocmai, nu poți generaliza. De aceea, multe exemple pot apropia discuția de o „privire de ansamblu”, cu o multitudine de variabile.
              Snowden? Iuda? Nu ai să găsești niciodată părere unanimă despre cazurile respective.
              Dar dacă întrebi 100 000 de oameni (nu știu de ce mi-a venit nimărul ăsta!) dacă există trădare, în mod sigur majoritatea răspunsurilor vor fi afirmative.

              • Există doar două perspective: a egoistului (persoană sau grup) care a creat obligaţia, acelaşi care strigă „trădare” în momentul în care obligaţia este încălcată şi a „trădătorului”, care a acţionat în interes personal sau de grup (care grup poate fi restrîns sau la nivel planetar).

                Am să-ţi ofer ca exemplu dilema preotului, care ştiu că în ziua de azi ar fi mare minune să mai existe dar de dragul ideii hai s-o acceptăm:
                un individ vine şi se confesează cît mai oficial posibil, spunînd „părinte, am omorît zece persoane, nu ştie nimeni şi am de gînd să mai omor încă vreo sută”. Ce să facă preotul în atare situaţie? Meseria, legămintele, etc îl obligă să tacă, e legat de secretul confesional. Însă conştiinţa civică, umanitatea fiinţei lui îi strigă se se ducă la cea mai apropaită secţie de poliţie şi să-l dea în vileag pe criminal. Ce să aleagă: să-l trădeze pe individul ce şi-a pus încrederea în secretul confesional, sau să-şi păstreze integritatea profesională şi odată cu ea o conştiinţă din ce în ce mai încărcată?
                Poţi numi preotul un trădător fiindcă a ales să evite un eventual masacru? Sau îl poţi numi un tăinuitor (sau chiar coautor) de crime, fiindcă a ales să-şi respecte legămîntul profesional?

                Acelaşi lucru, poate fără încărcătura de dramatism şi oficialitate din exemplul de mai sus, se poate aplica la oricare dintre legăturile interumane unde cineva obligă pe altcineva să-i ţină partea, să tacă, să accepte, să execute, etc diverse acţiuni în numele unui interes comun – fie el prietenie sau asociaţie oficială socio-economico-profesional-politică.

                • Perfect adevărată dilema preotului!
                  Dar vezi, de aia am vorbit despre nuanțe 🙂
                  Să zicem că noi doi suntem prieteni. De multă vreme. Tacit s-a legat între noi un soi de convenție. De bună voie și nesiliți de nicio obligație am avut o relatie frumoasa, ne-am ajutat, ne-am confesat, am avut încredere unul în altul și tot ce presupune prietenia adevărată. Și la un moment dat…eu am decis de la mine putere să mă folosesc de ceva ce mi-ai spus numai mie ca să iau ceva ce îți este ție foarte drag. Ei? Te-am trădat sau nu? M-ai obligat să-ți fiu prieten sau nu?
                  Evit să fiu radicală în afrimații tocmai pentru că sunt sigură că sunt multe aspecte pe care nu le am în vedere. De aceea repet: depinde de multe variabile…
                  🙂

                  • Mă bucur că ai ridicat tu problema în felul ăsta, fiindcă era cît pe ce s-o fac eu dar n-am vrut să intru în forţă. 🙂

                    Orice secret poartă în sine sămînţa trădării, dacă e să accept ideea. Odată ce ţi-am spus ceva secret, ar trebui să fiu perfect conştient că la un moment dat ceva din viaţa ta te-ar putea determina să faci public acel secret. Interesul tău personal ar putea prima la orice oră, depăşind graniţele prieteniei. Dacă eu sînt o perosană lucidă şi logică, aş vedea asta şi aş considera totul perfect normal, pentru că de obicei persoana proprie primează. Sau familia. Mă rog, ierarhia importanţei şi-o stabileşte fiecare, cam asta e ideea. Dacă cineva consideră că e mai importantă prietenia decît propria persoană sau familie, este cu totul şi cu totul decizia sa proprie, nicidecum influenţată din exterior. Dar nu ne putem aştepta ca o relaţie – de orice fel ar fi ea – să implice şi o loialitate totală, necondiţionată şi mai ales nu putem sugera sau cere explicit aşa ceva.

                    Dacă ai făcut un rău gratuit cu bună ştiinţă, atunci am răbdare, căci îţi va veni şi răsplata. 😉

                    • „Dacă eu sînt o persoană lucidă şi logică, aş vedea asta şi aş considera totul perfect normal” – da! aici e problema! Câți avem luciditate și logică? Câți putem trece peste episod conștientizând că e și vina noastră?
                      Cred că punctul meu de vedere reiese din scriere, indiferent cât joc de rol am „performat” aici 😉

                    • Da, cîţi avem puterea de a înţelege… cîţi avem puterea de a ierta ca fiind ceva natural ceea ce altora le pare „crimă”…

                      Vina apare doar în contextul negării destinului. Dar oare cîţi ar lua în braţe destinul ca scuză pentru fapte mîrşave care depăşesc graniţele instinctului de conservare sau de apărare a familiei…?

                      Tocmai ieşisem din zona cu virgule în zona pur binară şi iată-mă înapoi în realitatea fracţionară. Ce malaxor de stări ţi-e şi viaţa asta!

  4. Definiția dată de DEX cuprinde doar o parte a ceea ce fiecare dintre noi înțelege prin a trăda sau a fi trădat. Dacă la „a trăda” înclinăm să diminuăm din sensuri, la „a fi trădat” am fi în stare să lărgim sfera, să extrapolăm până către absurd. În fapt, ne simțim trădați atunci când ne sunt înșelate așteptările deși știm foarte bine că nu există o unitate de măsură universal valabilă care să determine ce așteptări sunt „normale” și de bun simț și care dintre ele se înscriu în ridicolul unor fițe personale.

  5. Lipseste de aici tradarea de sine.

    Tradarea asta se bate uneori cap in cap cu alte tipuri de trădare.

    Exista cate un Giordano Bruno in orice.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s