Ajutor! Accident! De muncă…

Când spun accident mă gândesc la un eveniment neprevăzut, o întâmplare, o nenorocire care te-a lovit „din greșeală”, de obicei cu consecințe dăunătoare. (Am căutat și în DEX ca să fiu pregătită când or sări pe mine cârcotașii 😀 ).

Auzi, fată, m-am întâlnit accidental cu Gigica în Mall, tu!

Deci, practic, diva și-a pus țoalele, s-a boit, s-a urcat în taxi cu gând să meargă la agățat. Decât că acolo o vede pe Gigica, marea rivală și se cam ofilește, că are țoale mai dă firmă dăcât dânsa. Așadar, diva nu s-a gândit nici în visurile dânsei cele mai negre că apare concurența, taman în ziua ei de agățat. Așadar, poa’ să zică, la o adică, despre această întâlnire că este accidentală. (Condiția esențială este ca diva să posede acest termen în vocabularul „dumneei”, care, între noi fie vorba, ar putea să încapă în mica poșetă ținută sub braț).

Eu zic, totuși că aici e mâna Destinului care-și râde crunt de biata blondă (pardon, da așa e vorba!) și vrea să-i vadă fețișoara boită când dă nas în nas cu ailaltă.

În afară de acest gen de situații, eu nu prea cred în accidente, fiind adepta teoriei cum că omul și-o cam face cu mâna lui. (Desigur, nu ne referim decât strict la problema în discuție!)

Doi iubiți hormonați rămân cu gurițele căscate după ce află că iubirea lor…a prins rod. Maternitatea, respectiv paternitatea îi iau prin surprindere, așa că turturelele îndrăgostite vor spune cu nonșalanță că noua creatură a fost…un accident. Păi cum, păcatele mele, s-au întâlnit gameții ăia? Întâmplător?

Auzi, mă, hai s-o punem de-un zigot!

Io zic că nu fu accident, parol! Fu treabă serioasă cu toate ingredientele de a ieșit așa o rețetă cu succes.

Nu mă mai încurc în exemple, că bănuiesc că ați intuit unde bate, care va să zică, ideea.

Încerc acum să mă întorc la oile mele după enervantele divagații cu care v-ați obișnuit.

Vreau să fac referire la accidentele de muncă. Și ar trebui să fie suficient cât să devin serioasă. Dar! Cum să fiu eu serioasă, dacă înșiși protagoniștii tratează problema cu neseriozitate? Debordează știrile de astfel de „evenimente neprevăzute”, de „întâmplări nefericite” în care muncitorul cade de pe bloc, electricianul cade electrocutat, manipulantul cade sub roțile mașinăriei și tot așa. Ce mă scotea din sărite când auzeam astfel de știri (de ceva ani I am clean și nu mă mai uit!) era modul de abordare a problemei: Cine e vinovat? Nu „Ce s-a întâmplat exact?”, „Cum ar fi putut fi prevenit accidentul?”, „Ce e de făcut ca să nu se mai întâmple?”. Cu toată sensibilitatea pe care o pot manifesta pentru familiile victimelor, trebuie să fiu de acord cu clișeul: Mortu’ e de vină! Păi cum te urci tu pe ditamai zgârie-noru’ fără să ai cele trebuitoare la tine? Cum s-ar arunca un scafandru în apă fără costum? Nu ți-a dat șefu’?  Îi ceri, nene, că nu șefu’ crapă și lasă copiii pe drumuri. Tot nu-ți dă? Ori îți iei singur, ori te lași de meserie, cauți alta. Că dacă-ți rămân copiii pe drumuri, tot degeaba ai murit. De fapt…s-ar putea să mă înșel. Că șefu’, după ce ai crăpat, scapă o lacrimă, te scoate vinovat că nu aveai echipament, vine la înmormântare cu o coroană și apoi aruncă niște bani. Așa…din mărinimia lui, pentru familia victimei, ca să nu zică lumea…Dar…tot mortu’ e de vină! Și va avea grijă să sublinieze asta ca să scape basma curată.

Sunt prea rea? Dură? Nedreaptă? Radicală?

„Ce te-a apucat, femeie?”, ar zice consortu’ exasperat.

Iaca ce m-a apucat: priveliștea din zori de zi de la geamul din bucătărie unde trebăluiam ca o gospodivă pentru micul dejun:

SAMSUNGCum? Nu se vede? Take a closer look! Pe coama blocului din față.

SAMSUNGReparatorul de acoperișuri nu avea nici cască, nici coardă de siguranță. Avea decât (sic!) șlapi și o bască, iar sculele, în buzunarele laterale ale pantalonilor de pânză. Mai e un al doilea care scăpase nu știu ce și o luase la fugă pe acoperiș, ca pe stadionul Lia Manoliu, fără urmă de ezitare.

Oi fi eu nebună?

33 de comentarii

  1. De loc durã! Am lucrat ani de zile pe şantier şi cu atribuţiuni în ceea ce priveşte protecţia muncii. Realitatea este una singurã: siguranţa propriei vieţi este în primul rând a ta. Siguranţa vieţii unui angajat pentru angajator este importantã pentru a nu-i periclita siguranţa libertãţii sale. Şi a banului sãu cãci trebuie sã şi plãteascã în caz de accident, dar el va fi viu şi întreg, accidentatul este mort, mort sau schilod. Accidentul a devenit de prea multe ori lipsã de interes, teribilism sau inconştienţã.

    • Eu asta nu pricep: cum te cațări, bre, acolo la mama naibii fără să te asiguri că vei coborî tot așa cum ai urcat și nu cu liftul de mare viteză sau cu zborul lin!
      Inconștiență, nene! Or s-or crede nemuritori? Pe principiul „mie nu mi se poate întâmpla!”

      • Cred cã toate la un loc şi mai ales teama cã: “dacã nu o fac mã afarã” sau mai rãu, “dacã nu o fac eu o face altul şi mai bine iau eu banii”. Dacã mai apucã. Nimeni nu te poate obliga sã faci ceva ce poate sã-ţi facã rãu acum sau mai târziu. Nu am spus-o eu dar este tare adevãrat şi tare greu de înţeles pentru mulţi.

        • Și pui așa…în balanță propria viață și teama de a te da ăla afară???Îl dai tu în vileag și punct!
          Nu știu…probabil că sunt eu incapabilă să înțeleg sau stau prea bine la capitolul spirit de conservare

  2. Nu esti nebuna.

    Asumarea unui risc tine de mai multi factori. Iata vreo cativa:

    1. Dimensiunea riscului. Tu ai pleca in Afganistan la vanatoare de oameni, fie eisi teroriști? Nu cred. Ceea ce e prea riscant pentru tine e acceptabil pentru un profesionist.

    2. Domeniul. Un astronaut se urca in Columbia si moare la revenirea pe Pamant. In termeni statistici, rata mortalității celor ce parasesc planeta e mai mare decat a deceselor americanilor din Afganistan. Cu toate astea, astronautul nu ar vrea sa viziteze campuri afgane maci. Opiul lui e la sute, la mii de kilometri deasupra.

    3. Nevoia. Interioara sau exterioara. Nu ar fi un risc mai mare pentru nenea in slapi sa isi lase nehranite gurile de acasa? Soldatul sa nu respecte ordinul superiorului?

    Sper ca ti-am demonstrat ca nici tu, nici calaretul acoperisurilor din cartierul tau cu blocuri noi nu sunteti nebuni defel. Nebun poate fi cel care scrie sms-uri la volan. Desi…

    Gata! Riscul de a bate campii e deja prea mare. Ma opresc aici.

  3. Mie mi se pare un om prevazator, si-a pus slapi sa nu-i intre vreun cui in talpa!Si nici insolatie nu face, ca are sapca! Pe cand o coarda de siguranta nu i-ar fi tinut nici de cald, nici de sete. si ce, el s-a urcat acolo sa se joace de-a Tarzan?Da’ asa sunt unii, carcotasi, in loc sa mestece in cratita stau si spioneaza pe fereastra…;))

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s