Binele e o visare, un proiect mereu amânat și urmărit cu un efort istovitor,
o limită pe care n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă.
Albert Camus
Am o vagă senzație că mai toate postările pe această temă din Club susțin o idee asemănătoare: nu există acest bine al tuturor, cum nu există perfecțiune sau absolut decât în stadiul de veșnice idealuri.
„Pe vremea mea”, ne învățau în familie, la școală, la biserică sau la coadă la pâine că trebuie să facem bine. Pentru a susține ideea, se foloseau de înțelepciunea populară:
Bine faci, bine găsești.
Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
A face bine, e totdeauna mai bine decât a face rău.
Și tot așa.
Ceea ce nu aveau cum să prevadă strămoșii, cu toată erudiția lor paremiologică, a fost evoluția nefastă a societății sub imperiul schimbărilor care au urmărit mereu (sic!) mai binele! Aceste modificări la nivel structural și individual au determinat mutații ale valorilor într-un așa fel încât a avut loc o inversare a polilor. Și cu toții am migrat înspre ceea ce era mai tentant, mai stimulant, mai ușor de făcut: răul.
Luați-vă un răgaz și încercați să găsiți trei oameni în jurul existenței voastre care ar avea ca prioritate binele celorlalți. Nu trișați! Aici nu merge cu favoritisme, șpăgi sau lingușeală. De asemenea, aveți în vedere puternicul contrast dintre esență și aparență. Ce sunt oamenii în realitate și cât de mult se străduiesc să ascundă acest lucru, apărând cu masca zâmbitoare a bonomului sau a caritabilei. E foarte important să aveți argumente solide și exemple elocvente, altfel, dosarul se respinge, iar candidatul este descalificat.
Puteți să spuneți despre voi înșivă, cu mâna pe inimă, că sunteți un astfel de om? Căutați bine de tot în adâncul conștiinței și vedeți dacă nu cumva doza de egoism este mai mare decât vreți să recunoașteți și dacă nu ați suferit o dezamăgire cât de mică atunci când fapta voastră bună nu a primit aplauzele așteptate.
Situația 1 – Oameni care vor răul
Cu orice preț! Să moară capra vecinului, cu vecin cu tot! Că așa or să vadă și ceilalți ce capră frumoasă am eu! Și apoi…vecinul era și așa bătrân…
Există oameni care ori se plictisesc, ori au atins gradul maxim de frustrare, ori nu au viață socială [sleș] sexuală [sleș] personală și atunci se uită lung și obraznic de insistent la paiul din ochiul stâng al vecinului. Zic că sunt mai deștepți, mai frumoși, mai cu toate alea decât cei cărora le pun bețe în roate, dar nu strică un mic sabotaj, pentru cazul în care se apropie ăia de linia de sosire înaintea lor.
Situația 2 – Oameni care…vor binele
Cred că ăștia sunt și mai periculoși! Și pentru că nu sunt eu suficient de deșteaptă să vă conving cu vorbele mele, cităm din clasici:
Nu este primejdios să faci rău majorității oamenilor, cât este să le faci prea mult bine. Francois de La Rochefoucauld
Mai binele este dușmanul binelui. Voltaire
Câți nu stricat și mai mult susținând că se implică în numele Binelui? (Aici trebuie să mă autodeclar vinovată, poate mi se mai reduce din sentință vreodată, acolo unde se contabilizează).
Nu mai dau exemple, pentru că le avem cu toții pe ale noastre. Nu voi vorbi despre situația politică sau economică, pentru că habar nu am ce se mai întâmplă în ultima vreme din acest punct de vedere. Nu voi da pilde, pentru că la teorie suntem cu toții extrem de buni. Nu voi da, în niciun caz, sfaturi pentru că dacă aș avea ghinionul să le ascultați, s-ar duce naibii omenirea. Am vrut doar să-mi strig punctul de vedere. Cu toții suntem niște egoiști în esență! Eroii aceia din filmele americane sau din romanele noastre despre război nu mai sunt. Nici nu sunt sigură că au existat vreodată cu adevărat. Suntem noi față în față cu cotidianul care ne împinge să ne vedem doar de propriul interes și cel al foarte apropiaților. Altruismul este prostie și subiect de desconsiderare pentru cineva care ar suferi de această…slăbiciune [sleș] afecțiune.
Să ne fie de bine, zic! Al nostru, al tuturor. Dacă nu și-o fi pierdut Dumnezeu răbdarea și se gândește serios să ne cam taie rația!
………………………………………………………………………
Alături de Psi-lunatici: dor, Mariana, tiberiu, Dana Lalici, roxana, Scorpio, Adriana, Abisurile, alma nahe, tibi, Dictatura Justitiei, Dan (Gara pentru doi), lili3d, Vero
Înţelepciunea populară se pişă pe „clasici” cu boltă, într-o lume de bun-simţ. Adu-ţi aminte, la americani tot un român a fost pe prima pagină a ziarelor fiindcă a salvat un copil din flăcări, acum ceva vreme. Noi, ca naţie, avem acel instinct altruist care iese la iveală în clipe de cumpănă. Şi nu numai noi, dacă e să te gîndeşti la recentul accident de autocar din Muntenegru, unde localnicii au sărit fără preget să ajute.
Nu noi, oamenii de rînd, sîntem de vină, ci sistemul nemernic care ne forţează să devenim egoişti împotriva firii noastre. Se apelează la instinctul de supravieţuire, care într-o societate corectă şi cinstită efectiv nu ar avea ce căuta. „The hunger games” sau „Batoru rowaiaru (Battle royale)” – criminalii numiţi „elită” se distrează asmuţindu-ne unii împotriva celorlalţi. Iar noi sîntem suficient de proşti să punem botu’. 😦
Sistemul e de vină, dară! Dar…sistemul suntem tot NOI, oamenii! Asta și ziceam: am devenit din ce în ce mai egoiști. Ne pasă din ce în ce mai puțin de alții pentru că suntem ocupați cu lupta pentru supraviețuire. Sunt foarte puțini cei care fac gesturi mărețe (?! nu ar trebui să fie considerate „normale”???) Și apoi sunt răutăcioșii!!!
Ori poate sunt eu înconjurată numai de exemple negative…
Nu sîntem noi sistemul. Sistemul ne este injectat în vene de către „nişte unii”. Sîntem forţaţi să respectăm norme, reguli, legi care nu fac altceva decît să ne învrăjbească prin acces secvenţial şi interdicţii absurde. Ceea ce trăim NU ne este caracteristic ca specie inteligentă.
”(H)unii” ăștia…tot oameni și ei! E cerc vicios: noi creăm sistemul și el…[ne] „face” pe noi!
eu una…nu văd soluție…aici e tragedia… 😦
Există posibilitatea ca acei „unii” să nu fie chiar… oameni. Dar asta e doar o ipoteză. Cert e că NU e un cerc vicios. E aşa cum spunea Chomsky (pe care te lăudai că l-ai studiat în facultate dar nu l-ai citit neam):
– creează problema
– aşteaptă (şi manipulează) reacţia maselor
– oferă soluţia
(seconda strategia della manipolazione)
Peştele de la cap se-mpute. Capu’ tre’ tăiat, urgent!
păi cam da: suntem nişte animale egoiste. eu recunosc asta. de-aceea tot camus spunea că nu putem face nimic pe lume fără ca alticneva să moară. chiar şi floarea pe care ne-o dorim în glastră pentru esteică ori parfum tot cu moarte plăteşte.
deci… consens… 🙂
Era partea în care tu încercai să mă convingi cât mă înșel și că mai e o speranță…
🙂
cam aşa… 😆
Da, și eu mă gândeam că Dumnezeu și chiar Terra ar trebui să ne cam scuture puțin…
Cred că ne scurtură câteodată. Dar mai suntem și orbi pe deasupra!!! 😦
M-am gândit şi trebuie sã recunosc cã este greu sã gãsesc altruişti desãvârşiţi în jurul meu. Uneori recunosc cã a vrea “mai binele” este de cele mai multe ori în dezavantajul celor mai mulţi.
Da…altruiștii ăștia par desprinși din ficțional…Iar rarele cazuri sunt fie miracole, fie situații în care a primat un instinct mai puternic decât acela al autoconservării. Dar…rar… 😦
Eh…şi acum să vorbim despre utopii? Că asta-mi vine. Fiecare om e o utopie. Chiar propria lui utopie. Apoi devine, treptat, şi a altora. Şi de-aci încolo începe filosofia…bine, rău, frumos, urât ş.a.m.d., clădind sau dărâmând.
Păi să vorbim! Utopiile ni le creăm ca stâlpi ai existenței. Numai că ori îți trebuie mai mulți pentru când încep să se surpe, ori musai o coardă de susținere. Clădim, dărâmăm, clădin iarăși…Asta e parte a existenței…
sa fac bine, sa fac rau (daca ma lasa inima si ma sustine mintea) sau sa fiu corecta? 😆 Rad, pentru ca nu exista bine absolut, cum nu exista nici rau absolut si pentru ca viata e plina de situatii in care ne batem cu pumnul in piept ca facem un bine dar rezultatul e invers proportional cu bunele intentii de care la am pornit.
eu incerc mai mult (pe termen lung) sa devin un om echilibrat, decat un om bun
*bunele, bunele intentii, de la care am pornit..ca rau mai e cand esti neatent ;))
rezolvat 😉
Nu există absolut, așa este. Și da, echilibrul este ceea ce ar trebui să căutăm cu toții în viață, Doar că se întâmplă (așa cum e cu toate cuvintele astea, bată-le vina!) să aibă…conotații diferite în funcție de persoanele care caută acest echilibru.
[…] lili3d . dagatha . […]
Deci ne-am cam lamurit cu binele asta, al tuturor… Chiar a fost consens total fata de acest concept: nu exista si haideti sa ne vedem de viata noastra 😆
ai spus esentialul. poate ca nici nu e asa de rau ca societatea si vremurile ne au impins sa ne vedem lungul nasului si sa ne intereseze doar propriul bine. macar asa oamenii poate vor incerca sa faca bine in patratica lui, apoi unind patratelele sa iasa un bine universal. asa e idealul, nu? 🙂
eh…nu știu, zău, dacă pătrățele alea spre acolo tind… Mi-e teamă că ne cam ducem aiurea cu toată atitudinea asta… 😦
[…] : Dor, Scorpio, Roxana, Adriana, Abisurile, Vero, Mariana, Dana Lalici, Alma Nahe, Tibi, Lili3d, D’Agatha și Dictatura […]
Nu ştiu cât de ciudat ți se pare, dar azi chiar am experimentat ideea mai binelui general. Nu a mers formidabil, dar cred că a fost un pas către ideea de bine, aşa cum apare ea în cărţi.
.
cred că NU există binele general…Tocmai pentru că fiecare are nevoie de altceva pentru a-i fi bine… dar dacă simți că a mers „mai bine”, bucură-te și…mergi mai departe 😉
Despre bine eu stiu un lucru: nici o fapta buna nu ramane nepedepsita!
Si despre rau: imi vor dusmanii raul? atunci sa mi-l ia ei!
😆
Iaca soluția! Și eu căutam în cărțile anticilor și în manuscrisele de la Marea Moartă…
Pfui!
Mânca-te-ar mama!
😆
Poate ca nu suntem setati sa ne gandim si sa actionam pentru binele tuturor, dar am putea incerca sa facem bine celor care ne sunt aproape.
Asta da. Cu ”al tuturor” am eu o problemă 😀