Dumnezeu nu joacă…

Acum câteva ere, Dumnezeu s-a jucat de-a creația. Și-a făcut pământul ca o minge pe care să o învârtă după bunul plac ca să nu Se plictisească în infinitul eternității. Apoi S-a făcut pictor și a transformat-o în minge de foc. Pe dinăuntru și pe dinafară. Și i-a dat soarele ca să fie lumină. A scufundat pământul în potirul Lui cu apă și după ce l-a scos de acolo cu pete de albastru, l-a stropit cu puțin verde să pară viu. Nu I-a ieșit, așa că Și-a luat curcubeul și a încercat pe rând toate culorile pământului. A desenat păsări și Și-a imaginat viețuitoare felurite. Dar nu Și-a găsit împăcarea decât după ce a creat Omul. După chipul și asemănarea Lui.

dumnezeu-zaruriDe atunci Dumnezeu nu [se mai] joacă! O fi pentru că i-a dăruit Omului talentul acesta deosebit? Sau pentru că, văzând minunățiile pe care le face noua ființă, I-a pierit cheful de joacă? Trebuie să fie pentru că jocul presupune riscul de a pierde și Dumnezeu nu pierde niciodată! Iar de ar fi să câștige mereu, ce farmec ar mai avea să joace așa la infinit? Cum ar fi să primească la final o medalie sau poate o diplomă pentru cel mai bun jucător?

Și apoi…cu cine să joace? Care se încumetă a-I fi partener? Poate doar nebunii.

Cert e că Dumnezeu NU joacă! Nu face pariuri cu viața, ia totul în serios și parcă nici zâmbet nu se mai zărește într-un colț al aurei Lui.

Dumnezeu NU joacă șah. Și-a făurit piese și le-a învățat potecile pe care să le urmeze singure, iar când Îi vine cheful de o activitate relaxantă, deschide doar tabla și urmărește pendularea lor între negru și alb, ezitările, mișcările greșite, fuga, transformările, până când unul strigă: MAT!

Dumnezeu nu joacă domino. Nu El ne aranjează după reguli prestabilite și nu El suflă peste rezultatul final al muncii noastre de atâta timp. El doar a creat piesele și le-a însemnat pe fiecare pentru a le face unice.

Dumnezeu nu joacă nici cărți. Ar fi nedemn pentru El să trișeze, să clipească a complicitate sau să scoată asul din mânecă la momentul potrivit.

Nu, Dumnezeu NU joacă. Și nici nu Îi place ca noi să ne jucăm de-a Dumnezeu.

…………………………………………………………………………………………………….

Căutând o imagine potrivită pe google, am dat aici peste o alta care pare să mă contrazică 🙂

god plays

Deși am ezitat o vreme… m-am băgat și eu la joaca de luni…Era prea interesantă provocarea clubului anunțată de Alma

S-au mai jucat și alții: alma nahe, Adriana, AdrianaX2,roxanaCuvanta, Dictatura Justitiei, psi – a doua, lili3d

39 de comentarii

  1. de când l-a prins alma fumând, eu sunt sigură că se joacă! ba chiar şi râde copios…
    ai dreptate, nici eu nu am putut sta deoparte de temă, deşi acum o oră însă spusesem pas… sau pis? 😆

  2. Ba eu cred ca Dumnezeu se joaca! Iata, eu sunt una din jucariile lui; cand se plictiseste de mine ma arunca de-mi rup picioarele si-mi ciufulesc bretonul, can e in toane bune ma ridica si ma scutura de praf, ba ma mai si impopotoneaza cu o stea in frunte, apoi iar ma uita intr-un colt…Dar daca as vrea sa-l vad pe Dumnezeu jucand ceva as vrea sa-l vad jucand Papa Prostu’.Merge si cu Multpreafericitu’ in loc de Papa…

  3. Ce fain ar fi fost să pot vorbi ca Adelina. Doar că mie îmi vine in cap doar cuvântul: MAT. Asta am simţit eu de multe ori in jocul meu de-a viaţa! Dar am inceput de fiecare dată altă partidă. Acum joc cu albele. Cu cine? Tot cu viaţa…

    • Păi și de ce trebuie să vorbești ca ea? Ai felul tău 🙂
      „Mat”…e un cuvânt bun! Nu a arată că ai pierdut, ci că trebuie să mergi mai departe. Sau cel puțin eu așa îl citesc 🙂

  4. Ba eu cred ca uneori, de plictiseala sau din dorinta de a repara vreo greseala, mai scoate cate un as din maneca si il arunca triumfator pe masa, atunci cand ne asteptam mai putin.

    • 🙂
      Scoate, nu zic nu, dar…nu cred că se jhoacă nici atunci. Ori ne dă cu tifla ca un părinte responsabil, ori ne mai da o șansă…
      Zic și eu…
      🙂

  5. Eu cred, mai degrabă, că Dumnezeu chiar ne-a făcut după chipul și asemănarea lui. Ne-a făcut co-creatori ai propriilor noastre vieți. Ne-a dat liberul arbitru. Și ne-a lăsat pe mâna legii cauzei și-a efectului. Pe mâna legii atracției universale, la fel de imuabilă ca și legea gravitației. Se manifestă chiar dacă noi credem sau nu credem în ele. Întâi oferi, apoi primești. Pornind de la gând și emoție primară, abia apoi continuând cu faptele.
    Deci, te salut sincer și cu zâmbetul pe buze. Poți tu să mă înjuri în cazul ăsta? 🙂

    • Ăsta da răspuns pertinent. Și merge dezbătut pe mii de pagini 🙂
      Tot zic că am să scriu (încă?!) o dată despre subiectul cu pricina…
      Îți returnez salutul cu același zâmbet pe buze.
      De înjurat? Hm…Sunt rare situațiile când o fac și nu vrei să știi… 😆 Dar nici nu se pune problema!

      😉

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s