Mă uitam cu ceva vreme în urmă la blogul ăsta, de când a ieșit el la suprafață ca un ghiocel timid și întârziat și până în zilele noastre. Evoluție, nene, nu glumă! 😀 Unii ar tăia „e”-ul de acolo, știu sigur, și l-ar înlocui cu un prefix foarte popular. Dar eu tot așa voi simți. Și evoluția nu înseamnă neapărat că m-aș fi deșteptat eu între timp (că am verificat și asta și se pare că nu e cazul să mă alarmez!), ci pentru că m-am îmbogățit cu diverse de la alții. Da, sunt ca un fel de sugativă filosofică (hai, că la asta nu vă așteptați!) și mă îndop cu experiențele altora din care, nu o să credeți, învăț câte ceva! De exemplu, am învățat că unii mint de îngheață apele și susțin că sunt buni samariteni până la proba contrarie. Alții sunt sensibili. Pe alții i-am văzut în oglindă. Am mai învățat că nu tot ce spun/scriu e bun, dar că mă pot îndrepta. Și tot așa.
(Acesta a fost un intro, pentru că știți că uneori vă mai plimb pe coclauri până ajung la subiect).
Și…..
Și l-am cunoscut pe Dan Hipertensivu’ care a lăsat gara și a luat-o pe potecuțe. Am rămas pe la el pentru că are darul de a-mi mai trage câte o palmă virtuală ca să mă trezesc la realitate 😉 Tocmai ce am citit despre bucătăreală pe la el, dar ca să nu fac un ghiveci, cum era să iasă părerea-mi minunată, m-am mutat la domiciliul stabil, că aici nu poci pentru ca să fiu dată-n judecată pentru…malpraxis 😀 (sic!)
Deci (ca să încep ca ai mei minunați pe care-i păstoresc) să-mi dau și eu cu bâta-n…părere despre (in)succesul rețetelor culinare despre care zicea Dan în articolul citat.
Dom’le! Nu e totul să ai în față rețeta scrisă pe cărți scumpe! Că dacă era așa, să mor de nu-mi ieșeau veșnic toate mâncărurile foarte comestibile!!! Contează, dacă vă vine să credeți, și…aplecarea! Nu, nu aia de după ce mănânci, ci aia de dinainte, înspre creativitate. Căci, da, doamnelor și domnilor, a găti nu înseamnă a arunca în cratiță ca la carte tot și apoi amesteci și speri să iasă bun. Trebuie implicare! Râdeți? Păi să râdeți, dar după ce terminați cu râsul, să-mi explice și mie cineva de ce o dată îmi iese mâncarea de se ling toți pe degete și altădată, cu aceeași rețetă, se amână consumarea ei până când e bună de aruncat.
Păi da…
M-a învățat cineva, mai demult, că atunci când vrei să faci un fel de mâncare, oricât de simplu ar fi, trebuie să faci totul cu dăruire. Am râs atunci. Ce dăruire, bre? Io vin de la serviciu mai bulversată decât am plecat când se crăpau zorii, tremur de la glicemie scăzută, scot rapid din frigiderul-proprietate personală ingredientele și le arunc în oală, timp în care trebuie să urmăresc mișcările Pințului care are nevoie de entertainment după grădi, să aranjez una-alta prin casă, să-mi aduc aminte să lepăd hainele de serviciu și să-mi iau altele. „Proastă organizare” – ar spune unii care mă plac până la sfinți și înapoi. Poate. Dar fiecare și le știe pe ale lui, parcă, nu?
Și deci, ce dăruire, nene? Doar rețeta o știu pe de rost, ordinea nu o inversez, ingredientele sunt cumpărate din același loc. Și totuși NU IESE, mama ei de mâncărică.
„Nu știi tu să gătești” – se aude o voce din fundal. (tot ăia de mă iubește – sic!) Acceptăm și asta. Până la un punct. Adică până în punctul în care îmi aduc aminte de toate sâmbetele din copilărie și frageda-mi adolescență, în care părinții mei, responsabili fiind, ne băgau pe amândouă în bucătărie să învățăm cum se tranșează un pui, cum se învârt sarmalele sau cum se face o ciorbă moldo-ardelenească de calitate. Ceva trebuie să-mi fi rămas în cap, nu?
Că tot veni vorba și pentru că e atât de liniște aici și nu-mi mai zice nimeni cât de minunată mi-s, zic și eu că ieri mi-a ieșit ciorba de cartofi mi-ra-cu-los de bună! „Ce poate fi așa miraculos la o ciorbă de cartofi?” – aceleași voci urlă a exasperare. Să intre acum toți consumatorii aici, să-și asculte papilele gustative și să lase mărturie vie! (Bine, pentru copii (sub)scriu eu, că nu se pricep 😀 Oi fi…subiectivă?) Domnule, bună! A fost devorată în câteva mișcări sigure cu lingura scoasă din setul de la nuntă.
Singura problemă e că s-a mâncat tot oloiul ieri (minus două castroane) și că azi a trebuit să fac alta. De roșii 😀 Eu zic că tot bună 😀 (Deh! Modestia!)
deci ca să iasă mâncarea bună tre să te apleci? no, asta nu ştiam, zău. 😆
offtopic, fie vorba între noi, e simpatic foc hipertensivu nost. n-o mai fi ceferist prin gară, dar stilul i-a rămas. avantaj noooi! 😛
Aplecarea e cheia! 😆
PS. Daaaa, simpatic! 🙂
Da – da’ FEREASCA SFANTUL „sa ti se-aplece”… (TOT „aplecare”…) 😛 😆
😀
Tuamne, minunăcioaso, ce-o fi intrat în matale de-ai dat-o pe gospodivo-culinare…?! Ori o fi fost orătania ceea – ştii matale care – infectată cu f’un virus mutant de limbarniţă bucătărească? 😆
Pfuuu… ‘tu-i mama mă-sii de treabă, că ce poftă-mi făcuşi de-o ciorbă!!! De-aia, de cartofi, că din altceva n-am a face. Că n-am mai făcut din iarnă, m-am hrănit numa’ cu fotosinteză. 😥
Da’ să ştii că ce fac io iese mereu mi-ra-cu-los de bun! Parol! Tre’ să fie aşa, că foarte rar mi s-a întîmplat să arunc rest de mîncare şi asta numa’ din cauză de frigider mai prost decît stăpînă-său! 😆
Ioi, baszmeg, mîine – cel tîrziu – pun de-o ciorbă. Yum, yum, yummmmm… 🙄
M-am lăsat de orătănii, parol! Legumele sunt infinit mai bune!
Aia de cartofi e preferata mea. Dacă aș fi de capul meu, zău numai asta aș mânca!
Să înțeleg că tu ești „Ză Cook” de-ți ies toate maxim de bune! 😆
Aplecări şi stînd pe coate…
Vine badea pe la spate
Şi cum reţeta-l intrigă,
O puneţi de… mămăligă! 😆
aiemzăuanendonlicuc & zăuanendonlicastămăr 😆 😆 😆
P.S. Zvîrle orătăniile celea peste gard la mine, dacă ţi-s pe naşpa, că io n-am gară – no pun intended 🙄 – cu vegangeala. 😀
Aplecări zisei și eu,
dar nu dintr-alea…pe spate!
Și mămăligă-i bun, se poate
da-ți trebuie un….melesteu! 😆
Nu mai am , bre orătănii. Pe ultima am împrumutat-o, remember?
De aia mă consolez cu verdețuri 😆
Aşa-i, bre, uitai că fuse cu împrumut… Da’ ia-ţi pisică, poate aduce ceva acasă, f’un cap de peşte… 🙄
Vai de mine! Oribil!
Despre capul de pește vorbim!
Rămân la barabule!
Nţ, nţ, nţ… n-aş fi crezut… 🙄 😛
Că?????
😀
Ori că că, ori că… că. Ya know… 😎
Mă făcurăţi să pun iute de-o ciorbă… ah! 😆
Hihihihihi 👿
Ah, acum pot renunţa la fotosinteză pentru vreo săptămînă! 😆
Totuşi, nu sînt sigur cum se împacă ciorba cu berea de mai devreme… 🙄
Să ne ții la curent cu scorul 😆
Dă-o naibii de fotosinteză, că de acum vine frigul, îngheață clorofila cu totul!
„Mă făcurăţi să pun iute de-o ciorbă…”
Asa-asa! Ciorba-i buna iute (cu „ciuşcă”)…
Păi cum altfel!? 🙂 Tocmai se coace unu’ mic şi rotunjor în ghiveci, sînt curios pînă unde s-o auzi cînd oi începe să urlu după ce-l ronţăi. 😆
Eu stau cuminte si-astept (curios, interesat) sa aud ce-i avea de spus (CE sfintisori o sa „cobori de pe firmament”) peste inca vreo zi (sau cam asa ceva), retras )in scop de ne-evitat) in „solitudinea meditatiei”, in incaperea micuta special destinata acelui scop (sau – dupa caz – in baie)…
Pfui!
Sper să-ți fie răsplătite așteptările 😆
Ah, diavoliţă mică, n-ai pic de compasiune pentru un biet suferind… 😛
Ba am!!!
Cum nu am?????
😀
Păi dă şi mie, măcar o linguriţă cu împrumut. 😛
O linguriță vrei???
hai de-o ia!
😆
Fă-ţi pomana completă: adu-mi-o la capu’ patului. 😳
viu, viu, cum să nu!
să-mi iau…trenciu’
😆
Ah m-am prins: trenciu-i clenciu’! 😀
😀
„să-mi iau…trenciu’ ”
SIGUR – TRENCIU’ vrei sa ti-l iei? Mie-mi face mai degraba impresia ca ai vrea sa iei ciuciu…
Nooooo! Rămânem la trenci 😀
„…dă şi mie, măcar o linguriţă cu împrumut.”
Ai nevoie de lingurite? Am (si pot sa-ti dau) vreo doua desperecheate. (Imi pare rau, din set nu pot sa-ti dau ca nu mai mananc ciorba calda…)
n-auziși/cetiși că cică o vrea la domițil Pe linguriță, zic, De roabe văz că s-a lăsat 😆
„Diavolita mica”
Eu n-o cunosc in realitate – dumneata stiu c-o cunosti: e mica? 😛 (Limba asta NU DUMITALE iti e destinata – CA SI comentariul…)
Aoleeeu! Mică, dară!!! Nu citiși postarea cu cântarul???
🙄
„Nu citiși postarea cu cântarul???”
Nţ! Face parte dintre postarile pe care „le-am scapat”, si-acu, daca tot comentam atata AICI, n-am cum sa citesc ACOLO (sau in alta parte)…
Corect!
O cunosc, o cunosc… din vorbe! Nu ştiu cît îi de mică, da ghiavoliţă… văleu! 😆
Oi avea io afinitate la limbi străine, da’ nu de-alea… la propriu! Aşa că fii pe pace, nene, că nu-mi asum ce nu mi-e destinat. 😀
😆
Ghiavoliță, zici? Hm…mai vrei lingurița aia???
„mai vrei lingurița aia???”
I-o oferi „indulcita” cu oarece (poate de sarpe, poate de ciuperci)? SAU gata-indesata cu forta pe gat?
Nuuuu, sunt blândă azi. I-o dau goală! 😆
Cum doreşti, dar să ştii că mi-o poţi da şi îmbrăcată, că s-a cam lăsat răcoare… 🙄 😛 😆
😆
Am reținut 😀
La cît sînt de beteag, probabil am să leşin acolo pe tron şi o să aflu rezultatul operaţiunii ceva mai tîrziu. 😀
Nu creeeeed! Te sun???
😆
Vocea-mi grațioasă siiiigur te trezeșe și din morți, nu numai din leșin!
😆
„Vocea-mi…”
Si-a dumitale? Ca SI EU am o voce-eee… de pune pe goana o ceata de ucigasi. Cand ma apuca pe mine cheful de cantat incep sa urle cainii din trei mahalale…
s-o punem de-un cor, dară!
😆
„…un cor…”
Sper ca numai al cainilor (EXCLUSIV eu, chiar daca altfel m-as cam incadra), DA-A?
daaaaa 😆
Dragele mele privighetori, sînt sigur c-om avea fiecare măcar cîte-un talent, mai mult sau mai puţin latent… 🙄
Acestea fiind spuse… „O, sole miooooooooooooooooooooooooo!” 😆 😆 😆
Nu-ți zic eu? Cor facem!
😆
O să iasă un coor… 😆
😀
„Dragele mele privighetori…”
Oricum o-‘ntoarcem (ca la Ploiesti), exprimarea (cu referire la persoana mea) TOT in neregula e (fie ca logica, fie ca apelativ):
– Daca se ia intelesul direct, initial, al cuvantului – eu nu (mai) (pri)veghez, nu ma (mai) duc puterile…
– Daca se ia intelesul ulterior, concret – nu „privighetoare” ci „privighecioara”.
Nţ, nţ, nţ… cîtă lipsă de consideraţie pentru propria persoană! 🙄 Păi dacă ne lăsăm îmbătaţi de metafore – aşa cum ar trebui ca să ne fie bine – atunci ceea ce facem noi aici nu e tot cîntecul de privighetoare al fiecăruia în parte, în armonie şi consens? 😉 Ce importanţă au alte (non)talente, atîta vreme cît măcar aici ne descurcăm onorabil? 😎
Aşadar, sus cu self-esteemu’, că nu-i frumos să stai cu el în vine, nene Victore! 😀
Nu, nu! Nu e frumos!
😀
😆
Nici nu-mi pun problema ca s-ar putea sa se intample altfel (DACA nu ne-a dus de nas si ciusca aia fusese atat de iute cum pretinde). SINGURA chestiune indoielnica este daca eu voi auzi sau nu (eventual – la limita – daca respectivele „binecuvantari” le va si rosti cu voce tare sau se va putea abtine si le va pronunta doar in gand)…
Nu cred că se poate abține
😆
Nu e dintre cei egoiști care păstrează numai pentru ei vorbe de duh 😆
Hehe, cine mi-o pune mie frînă (ori frîu) la gură? Nah, mi-e slobodă precum pasărea ceriului. 🙂 Da’ recunosc, ciuşca nu fu calitatea prima-ntîi, c-am avut parte de altele mult mai pişcătoare, doară că multă apă curse pe Dunăre de-atunci. Om vedea de s-o auzi ceva. 🙂
Tu și frâul la gură!
🙄
„Tu și frâul la gură!”
De ce nu? Depinde…
El si fraul de la gura CUI (ca MIE – „IMI ASTUPASE gura” de vreo doua ori…)
Păi el nu poate să tacă nici dacă leșină 😆
„…el nu poate să tacă nici dacă leșină”
ASA o fi, ca PREA spui cu foc – da’ io-‘s convins ca SI-ATUNCI ar vorbi fie cu umor, fie „cu miez” (fie cu ambele) – ca sa nu mai mentionez SI ca TOT corect…
Daaaa! Neîndoielnic!
😉
Mulţumesc frumos, aprecierile amîndurora mă onorează! 😳
Cred că leşinul iese din calcul – ciuşca fuse şi se duse, fără să lase urme audio-video. Piele de drac pe mine! 😆
Curat drac!
😆
Și bagsama că nici mătăluță! 😆
De mine…ce se mai zic…se …”vede” cu ochiul liber 😆
„Om vedea de s-o auzi ceva.”
Hm! Om VEDEA daca s-o AUZI? Hm…
E…licență „poietică”, vorba lui Dragoș 😆
„E…licență „poietică”…”
Mersi! (Da’ daca „ma faceam” ca mi-am dat seama (!) – CUM l-as mai fi tachinat pe tema asta?)
(Si bine ca nu-i hemato-poietica…)
Io-te, vezi cum stă cu ochii pe mine ca vulturu’ pe iepure!? 😀
Cine???
Iaca, cine?! Stimabilu’! Îmi pîndeşte vedeniile auditive. 😛 😀
Nu-i nevoie de telefon: cu-asa o ciusca REPEDE se trezeste, chiar daca lesinase…
Da-da! ASA-i! Observasem SI EU ca are MULTA „prezenta de spirit”! (a se interpreta ad-litteram)
😀
„…dar nu dintr-alea…pe spate!”
Nu stiu DE CE – ca doar (in „Romeo si Julieta” – cel putin in editia mea a traducerii; nici nu mai stiu PE UNDE-o mai fi – DAC’-oi mai fi avand-o) ASA-i spune doica Julietei: „Deocamdata inca mai cazi in fata cand te-‘mpiedici, da’ ACUSI o sa-ncepi sa cazi pe spate” – sau cam asa ceva, e un citat aproximativ din memorie obosita.)
😆
Iaca, a apărut Victooooor! 😆
Chiar mă întrebam zilele trecute… 😀
„aiemzăuanendonlicuc & zăuanendonlicastămăr”
Fi-ti-ar „engleza de balta” sa-ti fie! Macar dac’-ai fi impartit (grafic) in cuvinte… Am crezut ca ma scrantesc pana m-am dumirit CE voiai sa spui! (Unicule si neasemuitule!) 😛 😆
D’apoi ce farmec mai avea!? 😎 😆
Chiar că! 😆
„Legumele sunt infinit mai bune!”
CORECT! Eu DE MULT tot explic ca cea mai buna leguma-i porcul…
Sa traiti! (Mult si cat ne lasa „astia” de bine…) Da’ DE CE „ne tratezi” cu ceafa (proprie)? (la avatar)
„…ce fac io iese mereu mi-ra-cu-los de bun!”
MIE-mi spui? ASA-mi iese si mie (si nu-i nimic de mirare: la ce foame mi se strange pana sa ma-‘ndur sa m’-apuc de gati-it… Doar SE STIE ca „foamea-i cel mai bun bucatar”!)
„…rar mi s-a întîmplat să arunc rest de mîncare…”
Ba – eu arunc mai mereu (in propria gura, bineinteles)…
Să trăim, nene Victore, să trăim… pe spinarea lor odată, aşa cum fac ei cu noi de la începuturile vremurilor! 😈
Cu avataru’ e simplu: dacă tot se plîngea onor gazda că duce lipsă de proteine, m-am gîndit să fiu băiat „salon” şi să-i împrumut niscai ceafă de porc. 😛 😆
Foamea-i bucătar-şef iar Nevoia e ajutor de bucătar – asta o ştie toată lumea, deh. 🙂 Ş-apoi cu ăştia ai mei aş putea deschide cel mai luxos restaurant din lume! 😆
De aruncat, mai cu milă… chiar şi-n propria gură, că mai tre’ să rămînă şi pentru a doua zi… uneori. 🙄
ceafă de porc, auzi!
😆
Miam – miam… „Sfârâită” pe gratar da’ lasata usor „in sange” (da’ nu a lu’ „englezu’ de balta”)… Bun de lins degetele pana la coate!
Văleu, ce-mi sfîrîie sîngele-n ceafă după ciuşca ceea! Uite-aşa arăt la faţă: 😳
😆
Gândește-te la altceva!
Mă gîndesc, mă tot gîndesc… că n-ar fi trebuit să-l ronţăi pe tot la o porţie de ciorbă! 😆 Că fu mic şi-al dracu’! 😆
Ai facut deja ciorba? Si-ai si „lichidat-o”? (Si NU ma refer la o eventuala diluare pt sporirea fluiditatii… 😆 )
Las’ CĂ_CÂte-o o ciusca din aia din cand in cand e buna (numa’ ca ustura de doua ori – o data cand intra si inca o data cand iese): nu numai ca pune sangele in miscare, goneste viermii intestinali si „iuteste” mintea (si te trezeste de tot, oricat de adormit ai fi), da’ mai SI (vorba lu’ nenea Jokai Mor) „intareste madularul omului de-‘l face cum ii coada sapei”… (citat din memorie, nu trageti in pianist – da’ nu cred sa fi deviat de la textul traducerii din editia pe care-o am eu*)
* Oare-oi mai fi avand-o**? CIN’ sa mai stie, in nenorocirea asta de amalgam haotic de carti si reviste: dupa ce am ticsit cat am putut rafturile bibliotecii („cat peretele”) si cele cateva rafturi (tip „camara”) pe care le-am destinat acestui scop, urmatoarele tiparituri procurate / obtinute stau teancuri-teancuri pe unde-au apucat, ocupand mai-toate suprafetele plane si relativ orizontale (si rezistente) din casa: mese si masute, scaune si fotolii (PE si SUB), pe dulapuri, pe (si sub, si dupa) pianul doamnei mele (mai ales partiturile ei), pe pardosea prin colturi… Injura doamna mea de fiecare data cand tre’ sa faCA_CUratenie…
** Am avut proasta inspiratie de a nu ma fi „invatat minte” dupa pataniile de PANA acum (in urma carora am deja risipite pe cine-stie-unde si pe-la-cine-stie-cine*** carti cat sa umple-o biblioteca), si continui sa dau (la cerere) crti cu imprumut, in ciuda faptului ca STIU ca o parte nu vor gasi drumul inapoi****. Da’ CUM sa privezi pe cineva de una dintre rarele ocazii (din-ce-in-ce MAI rare) cand ii vine chef sa citeasca oarece – altceva decat meniul sau instructiunile de utilizare?
*** Marturisesc: si in biblioteca mea e „vreun metru” de carti despre care STIU ca nu sunt ale mele, da’ HABAR NU MAI AM – ALE CUI or fi fost, DE LA CINE le-am primit (cu imprumut) spre lecturare… Sta asa teancul ala de carti inca din tineretea mea (si unele-au disparut de-acolo, altele s-au mai adaugat pe parcurs), si fiecare vizitator e invitat sa studieze raftul si eventual sa recupereze ceea ce-i apartine…
**** Rau imi pare NUMAI dupa cartile care mi-au placut in mod deosebit si pe care le-as reciti cu drag si din care nu mai am alt exemplar, si care sunt fie rare, fie scumpe (astfel incat nu le pot inlocui). Da TOT nu ma-‘nvat minte…
Am o cană-două de sînge unguresc în vene, nu mă sperii de ciuşcă. Doar că nu mai am antrenament, că de vreo cîţiva ani nu mi-a mai ieşit deloc de cîte ori am pus.
Ciorba am reuşit s-o fac, din fericire, da’ acu’ am altă problemă: oala e prea grea şi abia de pot s-o scot din frigider, cu mijlocu’ defect. Ce să mai zic să-nvîrt la mămăligă, că de pîine nu mă mai ating de juma’ de an. Cred că mă întorc rapid la fotosinteză, cît o mai pătrunde soarele prin prafu’ de pe geamuri…
Şi cum spunea un clasic în viaţă: „oooooooooof, viaţa meaaaa…” 😥
Când vă apucați voi doi de vorbă…nu vă mai ajunge nimeni din urmă! 😆
Cînd ne-apucăm noi doi de vorbă
Rămîne oala fără ciorbă… 😀
Mai răruţ acum, din păcate, că e sinucidere să mă aplec peste masă să scriu la a treia tastatură. 😥
Păi stai cu binișorul! Numa’ nu mi te sinucide!
Sînt sigur c-am auzit pe undeva urlînd din nişte boxe suprasolicitate: „mi-aş da viaţa pentru tineeeeeeee!” 😆
😆
pentru….mineeee????
😆
Ei, la figurat, desigur… Da’ nu ştii că gestu’ contează? 😛
aaa, gestu’??
Io mă gândeam că persoana
😆
Of, of, of… mă bagă la colţ şi-mi cară palme… 😛
cine, dom’le???
Ia tastatura-‘n poala…
și eu am vrut să sugerez asta…
😀
Aracan de mine, abia mă ţiu pe scaunu’ aista, darămite să-mi încarc şi poala cu ditamai monstru’ de două kile! Păi ce, ştii matale ce tastaturi antice am eu prin casă? Ehehe… 🙄
Unde să mai pui că n-ajunge cablu’, că nu-i cela original de se întindea la fo trei-patru metri, de nu mai mult…
auzi, da’ tu ai răspuns (negativist) pentru toate???
„…(negativist)…”
Lasa-l – ca-i bine-asa: numa’ bine produce forta de atractie cu noi, pozitivistii (ca dac’-am fi toti de acelasi semn de mult eram dispersati de catre fortele de respingere) 😆
Na, că mi-ai dat cu paradoxu’ peste bot! 😯
Păi dacă răspund „da”, evident contrazic precedentul, deşi e adevărat.
Dacă răspund „nu”, aş minţi, ceea ce nu-mi stă în fire, deşi ar fi congruent cu starea de fapt care a generat întrebarea.
Pot să sun un prieten… măcar ca să trag de timp? 😛
😆
„…n-ajunge cablu’…”
Da’ CE monstru de calculator ai, nu-i TOT un desk-top banal (macar ca forma), e de-ala cat dulapu’?
(Sau poate-ar trebui mai bine sa te-‘ntreb unde-l tii – de nu-ti ajunge cablul. Eu am cablu de nici doi metri – da utilaju’ sade cuminte sub birou’ pe care stau monitoru’, tastatura si mausu’…)
Iaca poz(n)ă aici. Computer #3 e de browsing (inculpatul), computer #2 e de messenger şi furnizor de net pentru celelalte, computer #1 e de programare şi orice altceva. Restul nu contează.
IO sunt martor: nu-ti cara palme, ci numa’ te trage de urechi…
Ahaaaa! Vezi, Drugwash???
😆
Aoleu, şi-o fi adus aminte de bancu’ ăla vechi-vechi, cu extraterestru’… 🙄 😛 😆
care?? care??? 😀
Ei, nu poci să spui… să spuie nenea Victor. 😛
să spuie, să spuieeee!
😀
„…să spuie nenea Victor.”
AICI – NU!
EVENTUAL (dupa ce mi-oi mai reveni dupa sesiunea asta) in „privat”. (Aici la dumneata intra si copii nevinovati (vorba lu’ Disney: „intre 7 si 70 de ani”) si n-as vrea sa-i „stric”, iar bancu’ asta are (vorba anglo-saxonilor) o natura TARE „grafica”…)
ahaaaaaa! Bine de știut.
Numa’ că…m-ați stârnit!
🙄
„…m-ați stârnit!”
Nu ma provoca! La cat sunt acuma de obosit, mi-a cam slabit „frana de la gura” si risti sa te trezesti cu o replica… mai „deschisa” decat ne-am dori-o.
De fapt… Daca ma gandesc DOAR OLEACA, cam ASTA este adevarul: SUNT deja prea obosit si risc sa fac vreun pocinog.
Ma retrag, copii, multumindu-va pt o asemenea zi sarbatoreasca. (La restul comentariilor oi mai raspunde (daca…) altadata, cand s-o putea.)
S’-aveti multa sanatate! O duminica placuta in continuare – si o noua saptamana pe placul vostru! S’-auzim numai de bine!
Și ție, Victore dragă 🙂
te mai așteptăm la șezătoare 🙂
Of nene Victore, regret să te dezamăgesc, da’ de la copiii ăştia am avea şi noi muuuulte de învăţat în domeniu. 🙄
„bancu’ ăla vechi-vechi, cu extraterestru’ ”
😆 Nu-mi amintisem de el pana n-am citit comentariul asta – da’-mi place cum gandesti… 😆
e secret cumva bancul ăsta?
sau nu se poate difuza pe post?
🙄
„sau nu se poate difuza pe post?”
Da, aceasta a doua varianta. (Sunt deja MULT prea obosit ca sa sper la succes in cautarea unor eufemisme care sa nu afecteze si sensul exprimarii…)
aștept atunci ora 12 😆
IA verifica matale: DE CAND n-ai mai ajuns cu vreun articol (atat de repede) la… (CATE? Vreo suta douazeci…) de comentarii?
Pai daca ne tot imbii sa venim („statuti”, „tacuti” – cel putin eu) pe-aicea, si ne mai SI zadarasti (ca pe catei cand freci batul de poarta pe care-o pazesc)
Da’ io-‘ncep sa nu mai pot „sa tin pasul” (ritmul) cu voi doi (uitati ca eu tastez cu un deget?) – si-‘ncepe sa-mi si fie cam mult…
adevărul e…că de multișor 😀
Știm că totul se face cu UN deget 🙂
Tocmai de aceea mă mir unde am ajuns 🙂
dar dacă egoismul din mine urlă…ce să fac? 😀 Eu să mă simt bine!
😆
În tinereţe aveam o dexteritate… mamă-mamă! Acu’ la bătrîneţe a început să-mi tremure mîna. Stai… asta n-ar fi un lucru rău, nu…? 🙄 😆
depinde…cum privești…lucrurile 😆
În… profunzime! 😎
😆
Pe lung sau pe lat 😀
Pe de-a curpiezişu’, să fie toate părţile satiscăfute… pardon… satisfăcute! 😳 😛 😆
😆
Fie!
😆
„În… profunzime!”
…adica adancind tot mai mult, pana cand de dedesubt se aude exclamatia eliberatoare „Ah!” (sau – dupa caz si natie – „Ioi!” 😆 )
😆
Ioi, baszmeg, aşa-i! 😆
„…asta n-ar fi un lucru rău…”
Ba-i rau – da’ pe langa neajunsuri prezinta SI un aspect de utilitate…
P.S. „Acu’ la bătrîneţe a început să-mi tremure mîna.”
Mie – dimpotriva – cu imbatranirea mi-a sporit TERIBIL forta mainilor: in tinerete nici cu doua maini nu reuseam s-o indoi, acu’ UITE-ASA „o joc pe degete” (daca n-ar fi atat de scurta cred ca i-as putea face si nod…) …
😆
vemvrem poză!😆
„vem poză!”
Ba-‘ti GARANTEZ eu ca NU „veti”… (CINE sta sa fotografieze otrepe – fie si-‘nnodate?)
las’ că decidem noi! 😀
Hahahahaha!!! Asta da, face parte dintre învăţăturile sfinte! 😆 😆 😆
Vezi de ce e bine să mai treci pe aici din când în…gând?
😆
Păi io mai trec
Da’ dacă-i lacu’ sec
M-arunc în puţ
Şi nu mai ies nici să mă…
Pici cu ceară,
Pîn’ la primăvară. 😀
😆
Câtă creativitate!!!
😆
Câtă imaginație!
😆
Merci, merci… 😳 😀
„…învăţăturile sfinte!”
Ma bucur daca (pe langa amuzament) am reusit sa fiu (si-aici) SI de folos…
Experienţele împărtăşite sînt întotdeauna de folos celor ce au înţelepciunea de a le accepta drept învăţăminte. 😎
Suptcriu!
😀
Normal!
Întotdeauna!
😉
Ba-a… NOI sa ne simtim bine, ca SI EU exult! Nu vezi ca (in ciuda celor scrise – care NU sunt mincinoase) „nu ma dau dus”? (Si bagsama nici Dragos nu prea se retrage…)
Eu zic să punem de-o cafea 😀
P.S. I-ADEVARAT ca noi suntem niste vorbareti – da’ DUMNEATA ne tragi de atentie? CE, te crezi vreo tacuta? IA mai numara SI (comparativ) CATE „interventii” am eu si cate Dragos (La „duelul” asta in trei) – si cate dumneata? E-eeei, sa fie… Mgrrrr!
😆
Eu nu recunosc nimicuța!
Sunt mică și nevinovată! parol!
😆
Apoi da, e-adevărat că împunge cu stînjenelu’ prin gard, da’ în cazu’ de faţă noi sîntem… comunitarii! 😆
😆
„…noi sîntem… comunitarii”
…de serviciu 😆
la datorie, coane Fănică!
😆
Depun marturie…in favoarea ciorbei…a fost….atat…a fost….ca nu mai este…atat de buna era…asteptam cu gura plina…de saliva..urmatoarea ciorba..:-D
😆 😆
Tu ești subiectivă că n-ai încotro! 😆
Da, adevărul e că…a fost bună, dom’le!
😆
Semnificative indicarile intreruperilor (bagsama cauzate de „inghititul in sec”…) 😆
daaaaaa! Fluturașul a băgat două castroane! hihihihi
Nu stiu care dintre noi a luat-o mai mult pe potecute dar iti multumesc!
😉
Nu ai pentru ce să-mi mulțumești…
Fain. Tocmai ce am împuţit casa de dovlecei pane, că de mi-era foame puneam de-o ciorbă…de cartofi …mintenaş. Numa’ că mi-e cam lene acum. Poate…. mâine. Dar asta cu ” aplecările” să ceri drepturi de autor. Simt că se va vorbi mult despre.
Hm…și dovleceii pane merg! 😉
Despre aplecări…nu-ș ce să zic 🙄
😀
Miraculos de bun mi-a ieșit ieri tocmai un ghiveci în care n-aveam voie să pun jumătate din legumele recomandate în rețetă, fix acea jumătate interzisă tatălui meu-socru, bolnav de…și de…și de… Știu sigur că starea de spirit în care te afli când gătești influențează gustul mâncării. Dacă ești stresată, obosită, preocupată, nervoasă, mâncarea rezultă cel puțin fadă. Mai bine le dai o felie de cașcaval într-o chiflă băgată la sandwich-maker celor dragi când nu ai „aplecare” să gătești, sigur vor fi mai mulțumiți.
Să înțeleg că „aplecare” devine cuvântul cheie 😆
Mai primiti pe-aici comentatori ratati, veniti spasiti dupa cine-stie-CATA vreme (pt vizite care se intentioneaza a fi scurte) sa mai bata apa-‘n piua „tocandu-va” nervii?
„…acum ceva vreme în urmă…”
Parca scrii mai jos ca nu vrei sa faci ghiveci – da’ aici CE facusi? (Ori „acum ceva vreme”, ori „cu ceva vreme in urma”…)
„…blogul ăsta, de când a ieșit el la suprafață ca un ghiocel timid și întârziat…”
Timid ca timid – da’-‘ntarziat? AL DUMITALE? Atunci CE sa mai spuna al meu, saracul, ca inca nici macar in stadiul de proiect nu e, ci doar de idee?!?
„…l-am cunoscut pe Dan Hipertensivu’ care…”
Te-am mai rugat sa te „hapţii” de la a mai tot da linkuri catre bloguri de-astea „lipicioase”, ca ma nenorocesti: daca intru si-‘ncep sa comentez pe-acolo o sa fie nevoie de un spaclu ca sa ma dezlipeasca de acolo (e DEOSEBIT de agreabil si de atractiv, pacatosul, chiar si in dispozitia in care e in perioada asta) si ZAU ca n-am suficienta energie pt asta (DE-AIA n-am mai intrat nici pe-aici, incat am acuma de recuperat de nu cred c-o sa reusesc).
„…ca să nu fac un ghiveci…”
DE CE sa nu faci? Ca SI-ASA – DE BUCATARISEALA e vorba (si-acolo, si-aici)… (Si mai la-‘nceputul articolului facusi.)
„…dată-n judecată pentru…malpraxis…”
Pt malPRAXIS? Eventual pt mal-teorie, ca (din cate scrii) praxisul ti-a rezultat intr-un produs DEOSEBIT de bun…
„Nu e totul să ai în față rețeta scrisă…”
ASA-I! Da’ ESTE totusi un bun punct de pornire – pt cineva care habar n-are de gatit: invata incepand cu numele mancarii, trecand prin principalele ingrediente (altele le mai invata / modifica ulterior, pe parcurs) si ajungand pana la modalitatea (macar aproximativa) de inglobare a acestora in produsul finit.
Ca nu iese mereu taman bine (savuros) de la inceput / de fiecare data – asta-i altceva. Da’ macar ai – pe de o parte – garantia ca… miş-maşul pe care-l faci (ca nu stii dinainte daca o sa-ti rezulte chiar un „fel” de MANCARE) nu este nici toxic, nici… (Hm!) „laxativ” (sau vomitiv) (prin combinarea unor ingrediente care potential nu se „asorteaza”), si – pe de alta parte – ai DE LA CE sa pornesti (dupa ce mai dobandesti putina experienta) facand experimentari proprii ca sa incerci sa ameliorezi rezultatul potrivit gustului propriu.
Si-apoi… poate ca n-o fi rezultand de la inceput exact gustul / aspectul / aroma / consistenta asa cum le doresti si cum le „iese” bucatarilor versati (era sa gresesc si sa scriu „varsati” 🙂 ), da’ macar stii ca produsul e comestibil (chiar daca nu neaparat si cu placere) si ca satura. Decat sa iesi pe camp ca sa pasti (daca n-are cine altcineva sa gateasca si daca nu te tine portofelul sa mergi mereu daca nu chiar la restaurant da’ macar la vreo saormerie)…
„…a găti nu înseamnă a arunca în cratiță ca la carte tot și apoi amesteci și speri să iasă bun.”
Asta nu inseamna a gati BINE, da’ TOT „gatit” este: punem pariu ca alimentele nu sunt mai putin consumabile dupa o preparare (care TOT „gatit” tre’ sa se cheme (ca altfel CUM?) asa cum ai descris-o aici) decat erau inainte de ea?
„…de ce o dată îmi iese mâncarea de se ling toți pe degete și altădată, cu aceeași rețetă…”
Pai… s-o luam pe rand: in primul rand, exact aceleasi ingrediente cumparate de la acelasi supermarket nu e sigur ca dupa cateva zile vor mai proveni macar de la acelasi producator (macar din aceeasi tara), necum ca nu este alta recolta, de pe alt lot de pamant care a fost altfel ingrijit.
Apoi, nu prea seamana (nici la gust, nici la aspect, nici la aroma, nici la consistenta, nici la cantitatea de „apa” pe care „o lasa”) rosiile (sa zicem) (sau ardeii, sau dovleceii sau fructele etc) culese dupa o saptamana de soare care urmeaza dupa ploi cazute din belsug si la timp cu cele culese (de pe aceleasi plantee) cu doua saptamani mai tarziu, daca acele saptamani sunt fie secetoase si parjolitoare, fie (invers) deosebit de ploioase si reci (si cu atat mai mult daca e vorba de aceeasi specie de plante, dar de alt soi).
Sa nu uitam, deasemenea, ca nici (spre ex) presiunea (si calitatea, puterea calorica a) gazului de la aragaz nu e constanta, nici nu e sigur ca vreunul (sau mai multe) dintre ingrediente (pastrat de la o preparare la alta) nu si-a schimbat intre timp caracteristicile (sa se fi mai copt / vestejit / uscat etc), nici ca vecina care iti suna la usa in timp ce „ai mancarea pe foc” te tine de vorba tot atata, nici ca ai tu, persoana care gateste, aceeasi dispozitie / inspiratie / etc. (INCLUSIV simtul mirosului poate sa fie altul, daca intre timp ai racit / te-ai vindecat, sau daca inainte de a gati ai consumat vreun preparat (sa spunem ceapa, hrean sau usturoi) cu aroma deosebit de pregnanta, iar simtul gustului poate sa fie afectat – spre ex – de oparirea neintentionata a limbii cu oarece lichid (supa, ceai, cafea) neasteptat de fierbinte…)
(Am mai auzit ca pana si faptul ca gospodina este in acele cateva zile „sensibile” lunare ar avea inflenta asupra gustului mancarii – ca si asupra „prinderii” plantelor rasadite atunci…)
„…atunci când vrei să faci un fel de mâncare, oricât de simplu ar fi, trebuie să faci totul cu dăruire.”
DEPANDĂ! Doamna mea nu este ceea ce s-ar numi o gospodina desavarsita, sau macar vreo bucatareasa de clasa (talentele ei in ALTE directii se indreapta), dar cele mai bune mancaruri (de-a dreptul savuroase) „ii ies” atunci cand gateste „pe fuga” si preocupata de altceva. Atunci cand are suficient timp / tihna / etc ATATA tot „imbunatateste” mancarea (in oala / cratita/ tigaie, nu in farfuria ei) adaugandu-i ba un ingredient, ba altul, (de obicei condimente si/sau „buruieni”, verdeturi), pana reuseste s-o faca neplacut de aromata pt mine.
„…ce dăruire, nene? Doar rețeta o știu pe de rost…”
Poate ca TOCMAI ASTA sa fie baiul – ca te iei dupa reteta stiuta pe de rost si pe de o parte nu verifici (pt felurile de mancare mai complicate si/sau pe care le gatesti mai rar) sa nu fi omis ceva / sa nu fi inversat ordinea unor operatii, si pe de alta parte uiti sa verifici (sa gusti, sa pipai, sa mirosi etc) diferitele ingrediente inainte de a le adauga, ele putand sa fie mai fade decat media (sau dimpotriva, mai intens aromate), sau mai moi / mai tari, carnea (chiar daca provine de la aceeasi specie de animal) poate fi mai frageda sau mai batrana… („Gaina batrana face zeama buna” (daca morcovu’-i tanar), da’ la cuptor / gratar / rotisor (sau in tigaie) mai bun e puiul…)
„„Nu știi tu să gătești” […] Acceptăm și asta.”
DE CE „acceptam”? Cu doua zile in urma (sau cu doua luni) – cand ai mai facut acel fel de mancare si ti-a iesit „trasnet” – CUM de stiai sa gatesti? Ce, ai uitat intre timp?
(Si-apoi… de „chibiti” e plina lumea. Critici mai vehemente sa adreseze cine se incumeta sa exemplifice cum ar fi trebuit facut – si sa-i si „iasa”, SIGUR, de fiecare data. Nu că „restul lumii” (consumatorii) n-ar mai avea dreptul la opinie, dar un „azi nu mi-a placut” (sau „nu-i pe gustul meu”) spus cu o juma’ de gura parca-i mai adecvat. Si anume „azi nu mi-a placut” (MIE), nu „azi nu-i buna” – ca poate cineva care abia urmeaza sa manance (sau cineva care poate a terminat de mancat mai inainte) are alta parere.)
„…să învățăm […] cum se învârt sarmalele…”
Uite, de metoda ASTA n-am auzit pana acum! (Si CE rezultat are „invartirea”? Ametesc sarmalele si se predau mai usor in fata dintilor? 😛 )
„…cum se face o ciorbă moldo-ardelenească…”
Da o ciorba olteneasca – sau una dobrogeana – sau o „zupa” banateneasca STII sa faci?
„…nu-mi mai zice nimeni cât de minunată mi-s…”
CINE-‘ndrazneste sa nu zica? Pai CE, aicea-i „sat fara caini”? Daca lipsesc eu – GATA, restul lumii nu mai stie sa faca un compliment? (Da’ nu cred eu chiar tot ce-aud – sau ce citesc – nici macar de la dumneata…)
„Ce poate fi așa miraculos la o ciorbă de cartofi?”
EVIDENT, afumatura cu care e facuta… 😛 😀
„…s-a mâncat tot oloiul ieri…”
Eu stiam ca „oloi” este regionalism insemnand „ulei”… 😛
P.S. Ai inceput sa-ti reamintesti cam CUM e cand comenteaza Victor?
Daaaaa!!!
E Victor însuși! 😆
Cât am căutat eroarea aia de n-ai idee! Am reparat-o! 😉 Mulțam.
Oloiul e regionalism dară, da’ știi că io mi-s creativă! 😆
Mi-a prins bine ditamai comentariul 😆
Să nu mai dispari, ok? 😀
Pai nu lipsea decat sa fie „Nuuuuu!!!”, ca-‘ncepeam sa plang ca Niagara…
El insusi – zăoanăndonli (traiasca ideile „englezului de balta”!)
CUM adica „ai cautat mult eroarea”? Voiai neaparat s-o faci si nu stiai cum? 😆
(Lasa, ca doar te tachinam. STIU SI EU – CUM e cand „simti” ca „ceva” e-‘n neregula in propria exprimare da’ nu-ti dai seama in clipa aia (cu exactitate) CE anume…)
Eu TE CRED ca ti-a prins bine „ditamai comentariul” – da’ PE CAND si un ditamai raspunsul? 😛
Din pacate este mai mult decat probabil sa mai dispar (des si lung), in ciuda dorintei mele: acuma fac o adevarata orgie, risipa de energie care si-ar putea gasi utilizari mai „lucrative” (si din care – din pacate – am (mai nou) rezerve FOARTE „stramt” limitate). Da’ ‘mi-era dor… (Si de voi, si de subiecte, si de frumusete, si de tachinari…)
Mai bine hai sa ne bucuram de faptul ca ACUMA sunt prezent, nu sa regretam deja ceea ce ar putea urma sa fie.
Nu mă speria!
Tocmai ce te văzusem „onlain” pe și te-ntrebam dacă ești bine. Cum nu ai răspuns…mă băteau gândurile…albastre.
Eu știu cât de greu îți e și câtă energie risipești pe aici, de aceea mă bucur când apari.
știu și că uneori sănătatea se lasă…așteptată…și sper să fii bine muuult timp de acum înainte. Pentru tachinări zic. Și pentru subiecte 😉
Subscriu la urările de sănătate! Că uite, azi săltai o roabă (măcar de-ar fi fost o „tanti” în poziţia aia 😳 ) şi mi-a troznit mijlocu’ de-abia mai pot să mă tîrăsc pînă la budă. Văleu, văleu! 😥
O-o-offf, omule, omule…
N-AI invatat PANA acuma ca atunci cand faci efort brusc (mai ales daca nu ai musculatura si articulatiile „incalzite”) trebuie sa te concentrezi si sa te incordezi INAINTE de a incepe sa depui efortul cel mare, nu DUPA aia (si nici macar IN TIMP CE)? (Si asta-i valabil MAI ALES (CU ATAT mai mult) daca efortul este depus intr-o pozitie mai solicitanta* – spre ex aplecat…)
* Voiam sa spun – care solicita mai intens grupe de muschi mai rar solicitate (sau solicitate foarte putin, foarte „usor”)…
Insanatosire grabnica! (Si nu te mai juca cu asa ceva ca ODATA te trezesti (fereasca Sfantul) c’-ai ramas intepenit (de dureri) pt cine-stie-CATE zile…)
Mulţumesc frumos pentru grijă şi sfaturi. Din păcate, învăţ greu şi uit repede. 😦
Acu’ o să mă plictisesc de zăcut în pat, că aici pe scaun e tortură să şed. Şi tocmai cînd îmi revenise chefu’ de programare. Grele blesteme s-au abătut asupră-mi în viaţa asta… 😦
Lasa ca TOTI avem (cel putin din-cand-in-cand) memoria scurta si gandirea preventiva absenta.
Acuma, dac’-ai patit-o, incearca sa stai culcat pe spate (fara perna, eventual doar cu o pernita („puisor”) subtire) pe o saltea dreapta si cat mai tare.
Acuma la inceput, pana durerile inca sunt asa acute, poti sa „iei” (pe rand) cateva pastile de Mydocalm de 150 mg (sau chiar de Tramadol), iar ulterior „treci pe” Mydocalm de 50 mg („la nevoie”) pana incepe sa nu mai fie durere ci doar jena.
DUPA aia – exercitii fizice cu spatele, intai mai domoale si apoi tot mai intense (eventual tocmai cu „roabele lui Dumnezeu 😀 )
La cum îl cunosc eu pe D., mă reped să zic așa: pastile nu ia că ține post și banii i-a investit deja în altceva, exerciții nu face că nu are timp, puiuț..(fie și de pernă) nu are, iar roabele…lui Dumnezeu…sunt la munCA CÂmpului, că-i toamnă!
😆
Ce bine mă cunoşti matale, doamnă
Şi ce nefericit intrai în toamnă…
Am să înghit doar pastilele amare ale răbdării, fără pui de consolare şi poate deja pregătit pentru patul de scînduri ce va urma.
😀
Am zis eu….
Greierasule! Cri-cri-cri… 😛
(Vezi ca ala nu-i pat (sau ESTE pat, da numa provizoriu), ala e „costum de blana”…)
😆
No aşe-i, prin unele părţi „blană” li se zice. Pe la noi merge vorba „costum din lemn de brad”, ceea ce nu diferă decît semantic. Pînă la urmă, tot copîrşeu îi. 😀
😆
„…tot copîrşeu îi.”
Prin unele parti e coparseu, prin altele e cosciug, sau sicriu…
Vai de capul meu! prea macabru!
N-a învățat, se pare!
lasă, bre, roabele! Și pe alea ale lui Dumnezeu!
😆
Vai de f…spatele tău!
Vai de pu… terile mele lipsă acuma! 😦
Ba-a… PE ALEA – sa NU le lase (dupa ce si-o reveni).
(Nu le lasa dumneata pe ele ACUMA, ca „DUPA” te-or lasa ELE PE DUMNEATA (da’ chiar daca nu „te lasa” – n-o sa mai ai DUMNEATA „pofta” de acuma) – asculta pe unu’ patit… Imi pare bine ca „la vremea mea” n-am omis sa ma bucur de ele (si – din cate stiu eu – nici ele nu regreta ca s-au bucurat de mine), singurul regret ar putea fi doar ca la vremea aia n-am facut-o mai mult / mai intens.)
😆
Na, astea lecții de viață!
😆
Să fi venit ele, lecţiile, acu’ vreo… hăhă, cît amar de ani am irosit! Acu’ la ce bun, că la vîrsta asta, femeile-s ca locurile de parcare: alea bune-s deja ocupate, iar alea libere-s doar pentru handicapaţi. 😆
😆
Ei…poate s-o mai găsi câte o excepție pe ici pe colo… 😆
Sărmana excepţie, şi-ar blestema zilele cu unu’ ca mine. 😆
Și ce te doare pe tine capul? Îți pasă de tine sau de…roabă?
😆
Şi, şi (a nu se confunda cu xie-xie). Da’ momentan îmi pasă tare mult de schinarea asta beteagă. Apoi, om mai vedea. 🙄
😎
TARE nu mi-ar placea daca nu i-ar pasa SI de „roaba”… (chiar dac’-ar fi numai „de consum”, si CU ATAT MAI MULT daca NU ACESTA e cazul). Da’ (din cate l-am „mirosit” eu pana acuma – nu-i el omul ala…
nu-i, nu-i 🙂
Lasa dumneata ce face cu ZILELE, mai bine ai grija ca NOPTILE sa nu si le blesteme…
😆
Ei şi cum ar putea-o face, draga de ea? Poate doar prin nişte rugăciuni fierbinţi seara, la capu’ patului, de la mare distanţă… 😀 Să nu uităm că energia curge şi e mare nevoie de energie pozitivă. 😉
Păi și nu e pozitivă???
Și nu curge??
Ni la ea cum curge!!
😆
Ni la ea!Unde te uiţi?!? Capu’ sus!!! 😆 😆 😆
😆 😆 😆
„Ni la ea!Unde te uiţi?!? Capu’ sus!!!”
😆 😆 😆
„…energia curge…”
Da-da! ASA stiam si eu, ca la actiunea asupra respectivelor puicute SI ENERGIA „curge”…
😆
Asculta dumneata la baiatu’: CELE MAI „bune” (si „darnice”) sunt mai-mereu libere (si dornice): NIMENI nu rezista langa ele prea indelung… (NICI DUMNEATA n-o sa rezisti prea mult, da’ PANA atuncea… PE ELE!)
😆
Da’ pînă atunci să-mi repar şasiu’, că e prea defect.
😆
Nu sunteți cu toate țiglele pe casă, zău!
😆
Dagatha, una si cu una fac doua: GRESESC, MA INSEL? (Nu mi se-arata – acum si-aici – sa fac pe pudicu’ ipocrit. Realitatea a ceea ce simtim si gandim in forul nostru interior ASA este (din cate stiu eu) cum o descriu eu aici (CEL PUTIN pt o mare parte dintre persoane (de ambe sexe), chiar daca (poate) nu pt toate)…
Aici n-ar fi fost vorba de „tiglele de pe casa” (pe alea ORICUM ni le-a zburatacit DE MULT vreo… vantoasa verbala) ci de „perna pe fata” ca sa etufam sonoritatea…
Domnilor, eu mi-am propus să mă întorc la treburile mele deosebite, dar se pare că nu se poate cu dumneavoastră! 😆
Îmi tot vine să arunc câte un ochi (cine o fi inventat vorba asta???) să văz ce ați mai…comentat 😀
Te rog frumos sa te exprimi civilizat, fara cuvinte dintr-astea! „Domni”??? Poate dumnealui, ca e-eu-uuu…
(Las’ ca si noi doi DE MULT ne tot retragem si TOT AICEA suntem… DE CE-ai face dumneata exceptie? MIE cel putin ASA mi-era de dor de-asa ceva-aaa, de-o „tachinareala” de-asta amicala… )
și mieeeeeeee!
iar combinația de Victor și Drugwash e…explozivă! 😆
„…combinația de Victor și Drugwash e…explozivă!”
CU-ADEVARAT „exploziva” (adevarat „foc de artificii”) e combinatia „in trei”: SI CU dumneata…
Pregateste materiale pt curatenie si zugravit, ca sa faci curat dupa ce dai jos de pe pereti aschiile din noi care s-or lipi / infige acolo…
Nope! Numai în echipă: trei șorțuri, trei coifuri…etc. 😆
„Numai în echipă: trei șorțuri, trei coifuri…etc.”
Da’ CE, am zis io ca te lasam la greu? Daca reusesti sa ne lipesti inapoi cat-de-cat inteligibil… (Sa nu uiti (lucru important) PICIOARELE sa fie NEAPARAT la locul lor, altfel noi urlam la cea mai mica deplasare / schimbare de pozitie… (Continuarea propozitiei – in privat. Ai mesaj pe mess.) )
N-aaaaaam! 😦
Decât o invitație 😀
Adicătelea ne bagi la concursu’ ăla de bucătăreală unde dă „şefu” (cînd e chef şi cînd are chef) cu farfuria după tine, spunîndu-ţi cît eşti de idiot că ai făcut un mare ghiveci 🙄 în loc de Cordon Bleu…? 😀
Asta ca să revenim la tema culinară a articolului, după o zi de bătăi de cîmpi. 😆
Eu nu bag pe nimeni nicăieri 😀
Deși…dacă vrei neapărat…și INSIȘTI…
😀
Depinde de direcţie şi intenţie… altfel şi introducerea e o alternativă viabilă. 🙄
Vaiiiiiiiiiiiiiiiii de capul meeeeeeeeeu!
Mi se învârt conotațiile ca gloabele oculare 🙄
Bullseye! 😎 (nu pun intended! 😆 )
da, siiigur! always unintended
😆
🙄
Suptscriu! 😛 Care ‘domn’, dom’le!? Io-s plebeu, om al popo’ului (notaţi r-ul graseiat!) şi nu mă fericeşte pe mine domnia din(tre) vorbe. 😀
Şi-apoi azi e zi de pauză, că dacă masonu’ primordial şi-a permis hodină într-a şaptea zi cum se zice prin nişte unele cărţi şi cum ne-o făcut pe noi întru (chipurile) chipu’ şi asemănarea ‘mnealui, la ce-am fi noi mai prejos de a ne hodini şi trîndăvi, molfăind alene vorbe de duh? Ha!? 🙂
Ia, atunci, să aud/citesc sugestii pentru înlocuirea titulaturii! Veșnic-nemulțămiților!
🙄
„Veșnic-nemulțămiților!”
„Nemultumiti” – poate; da’ SIGUR „multumitori” (cu sensul de recunoscatori, nu de satisfacatori)…
HOPA! STAI ASA!
„Treburi deosebite”?!??? Deosebite – de CE anume? De propriile dumitale inclinatii si dorinte? 😛
exact!
😆
e vorba de…aplecări 😆 lingvistice!
😆
Eu spusesem verbatim (cu vreo cateva comentarii inainte): „dupa ce si-o mai reveni”!
😀
Clar!
Initial intentionasesi sa te referi la… „partea de jos a spatelui” (aia unde-‘ncepe spatelui sa-i zica coada)?
😀
Multumesc amandurora pt urarile de sanatate (si tuturor pt gandul cel bun) – niciuna nu se iroseste, nu e de prisos.
Eu mai-tot-timpul pot fi vazut on-line, nu opresc calculatorul decat cand „se ia curentul” (desi sunt relativ putin timp in fata „magarului”): nu prea am „resurse interne” pt „sesiuni de lucru” lungi, astfel incat relativ des ma asez la „utilaj” pt cateva minute. Dac’-ar trebui de fiecare data sa astept pana porneste-e… (si pana intra on-line SI pana se deschid mess-ul, weather, skype etc SI pana „chem” motorul de cautare (Mozilla)…) cred ca m-as lasa pagubas (mai mult timp as astepta decat as lucra efectiv).
…si MAI ALES (pe ACEST blog) pt frumuseti…
Cauta-ma pe „Stii sa scrii” – acolo simt ca (indiferent de starea mea) sunt UTIL, FOLOSITOR si altora, si de aceea intru mai-mereu.
Cand oi incepe sa lipsesc (indelung) DE ACOLO, ABIA ATUNCI sa incepi sa-ti faci griji.
(Aici la tine „e prapad”: cand intru nu-mi mai vine sa ies, si mereu simt „provocare” la comentarii multe si lungi, si DE-AIA evit sa intru daca n-am suficiente disponibilitati…)
păi acolo te-am mai și văzut de m-am liniștit.
da io zic să mai dai un semn din când în când…Promit să scriu mai puțin provocator 😆
Atunci ai vazut ce fac pe-acolo. DE UNDE alte „disponibilitati”?
Ziceam că m-am lămurit că ești bine (cel puțin ”cât de cât”) 🙂
Sa NU te prind ca scrii „nei putin provocator”! ( 😛 ) CE, vrei sa-ti strici stilul? (Las’-ca eu STIU sa tot boscorodesc, nu ma doare… destu (era sa scriu „gura”)…)
Eh, orice numai să nu-mi pierd cititorii! 😆
Cei mai vajnici comentatori ai mei îs betegi!!! Poate nu mă lăsați pe aici de capul meu, da??? Dacă încep să scriu ne-românește? Uit ortografia, punctuația…Trebuie să mă tragă cineva de mânecă 😀
Cît sîntem noi plecaţi, ascultă Vocea
AmerConştiinţei. 😀Aoleeeeu! Aia e nasoală la mine! Mai bine nu!
😆
Eşti certată cu propriu-ţi Gemini…? 🙄 That’s bad! 😎
Io-s certată cu toată lumea 😆
mai ales cu mine 😆
Asta intră în altă categorie. 😀
Zăăăău?
Though! 😛
Naaaaah, glumam o ţîră. 😀 Huguleţ? Ooops, uitasem că-s defect. Let’s just fake it. 🙂
😆
„Glumai”? Ai un „e” in minus SAU un „l” in plus, de prisos?
Glumam, glumam, că eu mereu glumez. Serios glumez! 😆
Păi ce, numa’ hacademicienii să-şi bage toate picioarele din dotare în limba română?! 🙂
„Io-s certată cu toată lumea 😆
mai ales cu mine 😆 ”
Artagoaso!
Cum e, dom’le, emoticonul ăla cu limba scoasă????
„Aia e nasoală la mine!”
N-o provoca!
Eu??
El!!!
„Eu??
El!!!”
Da’ CUM ajunge „El” la „tinea ta interioara”, ca sa ti-o starneasca impotriva ta? 😛
Ei vezi, nene Victore, în asta constă talentul pur… 😈 😆
și nedescoperit (încă!) 😆
„…nedescoperit…”
La tonajul meu, sper (pt voi) ca nici nu va doriti „descoperire” (nu de alta, da’ au anglo-saxonii vorba aia cu „fii atent ce-ti doresti…”)
tonaj?
Hm…
Musai postarea cu cântarul!
😆
E cazul să-mi fie milă de amortizoarele de pe stînga…? 😛
Las’ că nu-i bai, am văzut în copilărie destule desene cu Popeye, Olive şi Bluto. Ce frumos se înţelegeau ei… 😀
Daaaa!
Se înțelegeau și ei…prin semne??? 😆
Dacă se-nţelegeau prin semne? MMCP.
(Nu vreau să dezvălui dacă e vorba de mai mult ca perfect sau morţii mă-sii – cui [îi] pasă?! 😀 )
Cert e că-şi lăsau semne unul-altuia: un bot umflat, un ochi vînăt, un dinte lipsă, etc… 🙄 😆
dadada 🙂
La astea mă refeream și eu 🙂
Sînt convins! 😀
😀
„… în asta constă talentul pur…”
Lauda-ma, gura! 😛
Orice jucător de pocher mai trage cîte-o cacealma… 🙄
Da’ nu plăteşti – nu vezi cartea! 😎
are el metodele lui! 😆
„are el metodele lui!”
Este-e… (Chm-chm…)… „patrunzator”? 😛 😆 😳 😛
😆
Avînd în vedere îndeletnicirea curentă a gazdei, ar putea foarte uşor parafraza vechea reclamă „Aşa cum cerneala penetrează această cretă […]” 🙄 😈 😆
🙄
Adică….ce vrea autorul să zică???
😆
Nu ştiu, că nu se (mai) difuzează pe post. 😛 🙄 😀
😆
Gata, m-am tăcut. 😳
Ţuşti înapoi în pat.
Ăla de scânduri???
Fără puiuț????
nț, nț. nț…
😀
Fără puiuţ, fără puicuţă. Of…! 😥
Ție îți pare mai rău de „fără puiuț” sau de „fără puicuță”?
😆
Mai e nevoie să răspund…? 🙄 😀
dacă insiști…
🙄
Păi taman că nu. 😀
Haaaaaaaai, măcar oleacăăăăă!
😆
Nu poci, pierdui şiru’. 😛
😆
„Gata, m-am tăcut. 😳
Ţuşti înapoi în pat.”
Da-da! Ma grabesc sa te cred… (Te retragi si dumneata ca si mine, ca SI EU – deja DE MULT ma plang ca mi-e prea mult, si TOT nu reusesc sa ma las…)
suntem trei!
tot zicem că plecăm..și tot aici stăm…
😀
„…tot aici stăm…”
Pai CE, e de parasit asa o sarbatoare a spiritelor (de aceasta data cu sens figurat)? Doar nu suntem prosti – si s-a potrivit sa fim toti trei „in forma”… (Eu ‘oi „plati” „dupa”…)
Și eu!!!!

Nu ştiu alţii cum sînt… da’ io nu mai plec de-aci că mi-s înţepenit pe scaun! 😥
Ca să n-o spun pe-aia cu „numa pe-ăsta, că-i cald”. 😆 😆 😆
😆
Înțepenit zici?
😆
„…mi-s înţepenit…”
In „ANUMITE imprejurari”, o doza (substantiala) de „intepeneala” s-ar putea dovedi benefica… (Depinde de postura in care intepeneste…)
Vai de mineeeeee! 😆 😆 😳 😆
Asta cînd se cere aspirină de-a celor fără venituri. 🙄 Să nu vorbim de … captivus. Puşchea pe limbă! 😳
😆
Da’ CE, n-om sti noi sa „pasam pisica” celorlalti comentatori, sa te traga EI de maneca? Ca (din cate stiu eu) nu numa’ noua ne esti draga…
merge și cu pisica aruncată, dar eu mi-s pretențioasă și …na!
😀
Păi da, da’ ceilalţi sînt români mai mult la figurat. Adică în binecunoscutul stil „lasă bă, că merge-aşa”… 🙄
Noi murim pe metereze. 😀
nu la propriu, sper!
😀
Şi de-o fi şi-o fi să fie,
Ghici ce rău mi-ar părea mie
C-oi muri pe meterează
Tot cu gîndu’ la… fofează!? 😆
N-auzi că fac alergie la morți din astea?
Ia…ceva vesel, por favor!
Dacă mă luaşi cu por favor:
Me muero por tu amor.
Oops, stai că şi-asta-i cu decese premature! 😛 😆
Păi da! nț nț nț
„…cu gîndu’ la… fofează!?”
Asta-mi aminteste: STII – CE anume inseamna („pe bune”) „fofeaza”, care i-ar fi echivalentul modern? (Eu am aflat tarziu si am ramas uimit…)
Are o grămadă de înţelesuri. Generic ar fi „aripă” de… una-alta. Şi cum „păcătoasei” i se mai spune „păsărică”… 🙄
😆
„…în binecunoscutul stil “lasă bă, că merge-aşa”…”
Nu neaparat! Unii (verifica si dumneata, mie ASA „mi-a iesit la socoteala”) scriu chiar FOARTE corect (si nu numai aici, in comentarii, ci si „acasa la ei”, „de cursa lunga”), dovada ca ei STIU – CUM e corect, da’ probabil sunt ei mai putin… neobrazati decat noi (sau nu se simt suficient de apropiati de autoare) si se sfiesc sa atraga atentia atunci cand constata cate-o greseala…
(Dumneata obisnuiesti sa folosesti inca forma „sînt”, n-ai „trecut deja la” „sunt”?)
heheheeeeeeeeeee, na că ai atins un punct sensibil. 😉
Avea o postare sau un link stimabilul către subiect 😉
„Avea o postare sau un link stimabilul…”
„Avea” – si-atat? Fara un link, fara macar vreo precizare (unde si cand)?
Na, că m-a salvat tot stimabilul!
Mulțumeeeeeesc, stimabileeeee!!! 😀
Oricînd cu plăcere, chiar de fu cu-ntîrziere… distinsă doamnă! 😀
😉
Conform învăţăturilor din şcoala mea, eu încă sînt. Şi conform scrierilor de aici, nu e obligatoriu.
Unii, pe la ei pe „acasă” n-au habar a scrie corect cu diacritice, da’ au „scule” ajuătoare, precum spell-checker sau site-ul ăla care pretinde a pune el diacritice la texte (şi nu garantează nimeni că nu le „împrumută” fără acordul proprietarului) şi care sare în ochi imediat fiindcă rămân multe cuvinte nereparate. Iar cînd ajung să comenteze pe la alţii, îi vezi cu diacritice ioc şi greşeli cu cîrca.
Pe ăştia am io bîză. Ceilalţi care-s corecţi din dorinţă sinceră de corectitudine, au toată stima mea.
Ciorba era de cartofi! nici urmă de afumătură, parol! 😀
Ai fi putut eventual sa-‘ncerci sa afumi cartofii… 😛 😆
😆
Nu era timp. Urlau copchiii de foame! 😆
Da’ poate că bucătaru’ era deja… „afumat”… 🙄 😛 😀
noooooooo!!! bucătara era …țeapănă …de trează!
😆
Sunt convinsa ca esti o bucatareasa desavarsita! Oricum una mai buna ca mine! dar ai mei sunt caliti, mananca orice.:))
Mi-ai amintit de prima mea ciorba de varza.Am tocat ditamai varza, am pus-o in oala cu apa si cand a inceput sa fiarba si sa se umfle a trebuit sa mai mut si in alta oala; dar si in aia se umfla asa ca am mai mutat intr-una. Deci aveam pe aragaz trei oale cu ciorba de varza! Pe care n-a mancat-o nimeni.:))
😆
Nu știu ei ce-au pierdut! 😆
Esti dumneata SIGURA ca de ciorba DE VARZA era vorba? Din cate stiu eu, varza are obiceiul ca la fiert sa se „pleoştească” si sa-si REDUCA volumul, nu sa si-l sporeasca…
Mai degraba as crede ca ar fi fost vorba despre mamaliga, orez, gris… SAU – SI MAI probabil – de fasole uscata. (Cam ASTEA au obiceiul sa se umfle asa-a… in nestire, isi sporesc volumul de cateva ori (prin fierbere)…)
Iaca p[rerea specialistului culinar! 😆
În sfârșit ceva ce are legătură cu subectu’ 😆
In privinta obedientei fata de subiectul postarii initiale eu am urmat exemplul autoarei… 😛
😆
Bun exemplu, n-am ce zice!
😆
CEA MAI pertinenta! 😛
Iar la modul serios: DE FAPT – conform regulilor de buna-cuviinta ale mediului virtual – SINGURA autoritara si de neevitat (IN MOD INDREPTATIT).
In primul rand, nu stiu DE CE a aparut ca si comentariu independent, cand eu il scrisesem si trimisesem ca raspuns la „Bun exemplu, n-am ce zice!”
Iar in al doilea rand – RAU ii, Doamne, sa te ramolesti si sa uiti „de la mana pan’-la gura”: eu citisem despre EXEMPLU bun, da’ raspunsesem la OPINIE buna (de unde folosirea femininului)… …
Vrusei sa zic si eu doua vorbe dar Pana am ajuns aici m au naucit vizitatorii precedenti (de treaba oameni cu totii). Acu io ce sa mai zic? Dau si io cu propria constantare ca daca nu punem si o tzara de rabdare combinata cu un strop de iubire, un dram de dedicare si vreo doua fire de zambet nici un ou fiert nu iese comestibil. Asta din pacate nu scrie la nici o carte. O simtim pe pielea noastra dupa o caruta de experiente ratate.
uneori cărțile nu sunt suficiente…nu scriu tot, ca să nu ne învețe leneși. Cică să mai căutăm și în altă parte 🙂
despre comentatori…toți unul și unul 🙂 de aia mi-s dragi 🙂
CE (Biiip!) se-‘ntampla? Eu ma tot strofoc sa raspund cat mai repede si TOTUSI numarul comentariilor la care MAI AM DE RASPUNS – in loc sa scada – tot creste…
E de la gravitație, Victore dragă!
😆
Da-da, ASA-i! SI EU constatasem ca-i GRAVA situatia ASTAZI – AICI…
(Doamne fereste sa fie si gravida si sa ne pomenim si cu pui de la ea…)
Ptiu – ptiu!
A fost în..sân!
😆
Situaţia poate fi gravidă, de ce nu? Cred că fiecare am servi cu plăcere cîte o porţie de… repetir! 😆
Dragilor, se pare că mi s-au cam împotmolit notificările, aşa că nu mai ştiu cui şi cum să răspund. Şi fiindcă nenea Victor a luat o (binemeritată, aş spune) pauză după eforturile supraomeneşti de a ne ţine piept (lucru care a fost reciproc din partea mea), cred că e vremea să mă retrag şi eu la garaj pentru o porţie de „blană” pe schinare. 😆
Sara bună în continuare, dragilor, şi s-auzim numa’ de bine! 😉
vă mai aștept pe la mine 😀
Multumesc(im?) de invitatie! Cu tot dragul – DACA, CAND si CAT s-o putea…
Apoi de mine nu scapi nici mo… Hait, iar era să dau cu bîta-n baltă! 😆
Huguleţ de săptămînă nouă! 😉
Vezi ce spui! Nu-ți precizai deja că fac alergii cu bube dulci când aud de
mo..…din astea???😀
My bad, ma’am, my bad… 😳
Daca PROMITI ca-s „dulci”, cred ca incep si eu sa-i tin hangul la comentariile macabre, doar-doar… 😛 (CUM era cu egoismul ala – „MIE sa-mi fie bine”?)
Vaiiiiii de mineee! Săăăriți că ăștia mă vor buboasă!
😆
„…ăștia mă vor buboasă!”
Nţ! Te vrem dulce…
P.S. IA pronunta dumneata (macar in gand) „Săăăriți”, asa cum ai scris, si probabil ca vei ajunge si dumneata la concluzia ca mai bine ai fi scris „Săriiiţi”…
Nț. Lăsăm așa 😆
Tot licență și asta 😆
Licentiato!
(SI asa cum este scris, TOT isi joaca rolul: sugereaza IDEEA pronuntarii prelungite. Doar nu respecta si realitatea pronuntarii…)
😆
😆
La asta nu m-am gândit! 😆
AVEAI – CU CE? 😛
(La CARE „asta”? N-ai citat, iar comentariul il vad independent, nu raspuns la un altul.)
HAIT! I-ai „facut ceva”, dagatha? ACU’ vad ca apare cu rang, la locul lui, depistabil la CE raspunde, da’ atunci cand am dat eu replica era pur-si-simplu un comentariu nou…
Parol că nu! Dar cred că deja s-au aglomerat. Trebuie să începem cu alineat! 😆
O suta de ani fara reparatii capitale – de-ACUM inainte… (Dumneata personal, nu „fiarele” – da-le-‘ncolo de „fiare”, ca noi le facem pe ele, nu invers…)
Mulţumesc frumos, la fel îţi doresc şi eu! Sincer, mi-aş dori ca şi „fiarele” mele să mă poată acompania de-a lungul drumului, căci mi-s dragi fără osebire, ele sînt familia mea. 😉
Spre deosebire de persoane, ele sunt inlocuibile… Da’ (daca zici ca ti-s asa de dragi) iti urez sa te „tina” cat mai mult.
Toată copilăria, cînd mergeam în vizită sau locuiam cîte o perioadă la bunici+mătuşa, aveam o unică lingură cu care mîncam, nu acceptam alta. Cînd a venit, tîrziu, vremea să nu mai locuiesc acolo, am luat lingura cu mine. Cînd am plecat şi de dincolo şi am venit aici, a fost printre primele lucruri de care am avut grijă să-mi fie în bagaj. O folosesc şi acum, deşi pe sfert tocită de la atîta amestecat în crătiţi. În metalul ei se adună toţi anii copilăriei şi adolescenţei, toate amintirile frumoase – puţinele de care îmi mai aduc aminte, din păcate. E un obiect banal, o lingură. Dar pentru mine e mai mult decît atît, e ceva ce nu pot descrie în cuvinte. Şi e de neînlocuit.
Fiecare obiect din jurul meu spune o poveste. Dacă pierd obiectul, pierd povestea, cu aşa o memorie distrusă ce am. Nu-mi pot permite asta, nu pot trăi cu un trecut blank. Am nevoie de „ancorele” mele. Scrisesem odată un articol exact pe tema asta, dar acum nu mai e. Rămîne ideea…
Am avut (si am) SI EU asemenea obiecte dragi (chiar daca nu (neaparat) cu aceeasi intensitate quasi monomaniacala) la care „n-as renunta (de buna voie) cu nici un chip”. (Din pacate traseul vietii mele a fost fie un pic mai sinuos, fie un pic mai agitat (fie am fost eu un pic mai putin… inversunat decat dumneata) si un numar dintre aceste obiecte-reper le-am pierdut pe parcurs – si le regret PANA ACUM lipsa, chiar daca pe primele le-am pierdut inca de-acu’ aproape juma’ de secol. Nu m’-apuc sa exemplific fiindca nu cred ca as rezista tentatiei si ar trebui sa incep si cu evocarile si ATUNCI ati vedea voi amplitudine a comentatului: ce-am scris pana acum ar parea doar un „mizilic”…)
DAR: chiar si in ACESTE circumstante, TOT sunt de parere ca – daca as putea sa aleg – mai bine mi-as pierde TOATE aceste lucruri indragite (SI chiar si amintirea lor) decat sa pierd UNA SINGURA dintre cele cateva FIINTE care-mi sunt deosebit de dragi (incepand cu copiii mei si cu maica-mea si mergand pana la doamna mea, trecand prin cei cativa (putini) prieteni buni pe care ii am*) – sau chiar si decat vreuna dintre aceste fiinte sa sufere vreo vatamare grava sau/si vreo boala grava. (NU ma gandesc la o „raceala” (fie si mai rebela) sau la un „taiat la deget”, ci la ceva „cu urmari”…)
* Ciudat: ACUMA imi dau seama ca (in mintea mea) persoana mea NU face parte din aceasta multime a celor pe care i-as prefera „teferi” chiar si in dauna acelor obiecte iconice: decat sa „pateasca ceva” vreunul din ele as prefera o vatamare (sau o boala) a mea… Probabil pt ca am inceput sa nu mai „tin la” viata…
O asemenea alegere m-ar schimba fundamental. Aş pierde tot trecutul însă foarte posibil, din cauza schimbării aş pierde şi persoana pentru care am făcut „tîrgul”. Şi atunci aş rămîne şi fără persoanele din trecut (evocate de obiectele pierdute) şi fără persoana (sau persoanele) dragi din prezent, alungate de schimbarea mea. Ce tragedie!
Şi-acum închipuie-ţi cum ar fi să renunţi la viitor pentru o persoană dragă şi să rămîi fără absolut tot…
Hai sa lasam discutia asta, nu ti-ai gasit preopinent potrivit: (oarecum) indiferent* de situatia persoanelor dragi mie, eu la (planuri de) viitor am cam si renuntat deja, deocamdata ma straduiesc sa simt macar multumire (macar uneori) fie si numai pt prezent…
* Nu-i CHIAR indiferent, da’ hai sa nu intram in amanunte: nu cred ca ar fi interesanta pt autoare (SAU pt vreunul dintre cititorii blogului) o autocompatimire pesimista, si altceva mai bun nu am la indemana de oferit (privind din ACEASTA perspectiva, a viitorului meu). Prezentul ce ma mai scoate (cand si cand) „la suprafata”.
Nu mă refeream la viitorul real în conjunctura curentă, ci o proiecţie imaginară a sinelui într-o perioadă în care viitorul chiar avea importanţă şi o durată relativ lungă, unde se va fi aplicat alegerea respectivă, cu consecinţele menţionate.
Însă da, ar fi mai bine să nu deturnăm o discuţie spumoasă într-una tristă. Stop engines! 🙂
păcat că nu mai e! Articolul, zic 😦
Nah, nu era mare lucru…
Nu mă stârni!
😆 😆 😆
E clar – NICI DUMITALE „nu ti-s toti boii acasa”! (Ce de aluzii subtextuale!?!…)
unde, unde????
😀
Habar n-am, n-am gasit nici eu ceva de acest gen pe nicaieri, nu stiu oare CE mi-o fi venit sa scriu asa ceva… :-?? :-” o:-) ( >:) )
:(( Ce naso-oool… Nu vrea sa-mi „traduca” in emoticoane simbolurile (si CAT m-am chinuit sa le gasesc – neinvatat cu ele fiind)… :(( Snif! (Fiind voi vorbitori de franceza, sunt sigur ca intelegeti interjectia…)
Semnificatia le-o gasesti in http://messenger.yahoo.com/features/hiddenemoticons/ (Primul simbol (fara „blancuri”) este : – ? ? )
Asa-i, mi-ar fi placut si mie sa mai am acces la acel articol…
Iată, dragilor, articolul cu pricina aici.
AI (disponibila pt comunicat si mie) o adresa* (preferabil de mess sau de skype, pt comunicare on-line; daca nu – MACAR de e-mail) la care sa se poata lua legatura cu dumneata intr-un mod mai putin public?
(Pe de o parte comentariul pe care as avea sa-l fac nu e cazul sa fie public – existand riscul sa fie gresit interpretat de alti cititori (mai putin avizati) ai acestui blog – si pe de alta parte as dori sa te intreb ceva „particular”, fara nici o legatura cu ceea ce s-a discutat aici, ci doar „o idee traznita” care mi-a trecut prin minte.)
* Eventual – daca nu doresti sa-ti fie cunoscte public adresele permanente – vreo adresa cu utilizare strict limitata („confectionata” ad-hoc strict in scopul acestei comunicari si pe care eventual ulterior s-o stergi / sa n-o mai folosesti – decat (eventual) in vreo imprejurare similara).
P.S. Era sa uit (sa-mi fie rusine!): multumesc pt efortul / neplacerea infruntate pt a ne pune la dispozitie articolul. (Din modalitatea de prezentare SE VEDE ca l-ai extras dintr-un loc unde pastrezi scrieri care nu (mai?) sunt destinte accesarii publice…)
Na, că m-ați făcut curioasă! 😀
NOI (la plural) te-am facut curioasa? Pai eu credeam ca Dragos numa’ ce-ti potoli si curiozitatea dumitale (ca si pe-a mea)… As mai intelege sa afirmi ca te-am facut EU curioasa, cu cererea mea…
Nu-i nici o problema: se poate fie sa facem teleconferinta (cu acceptul lui Dragos – bineinteles; asta DACA accepta sa-mi comunice acea modalitate de contact), fie (TOT cu acordul lui, bineinteles) sa-ti transmit si dumitale, separat, ceea ce am de comunicat.
(Nu e nimic secret, e doar ceva mai… (Hm!) „sensibil”, din cauza riscului de confuzie / de intelegere gresita. Din partea VOASTRA nu ma tem de asta – si ma rog sa nu gresesc, sa nu ma fi inselat in aprecierea mea asupra voastra; mai precis – asupra felului in care ma apreciati voi pe mine (!)…)
Doamne feri de neînțelegeri!
Io zic să suntem cu capul…pe umeri. sau…nu?
😆
Gazda noastră cunoaşte modalităţile de contact, le poate oferi oricînd.
Vechile articole de pe blog le-am importat într-un server offline unde fac teste la diverse plug-in-uri şi teme WordPress. De acolo am făcut un screenshot, operaţiune care nu necesită cine-ştie-ce eforturi. Mulţumesc totuşi.
Corect – poate sa-mi ofere adresa dumitale. (SAU (SI MAI bine) ti-o poate trimite dumitale pe a mea, ca sa initiezi DUMNEATA contactul – daca esti dispus). Sau poate (MAI ALES daca zice ca-i atat de curioasa) sa convoace DUMNEAEI acea teleconferinta (ca are si adresa mea).
Eu ma gandisem in primul rand la efortul psihic necesar pt depasirea reticentei in privinta redarii textului. (Presupusesem ca – avand in vedere faptul ca ai „ascuns” textul intr-un loc ne-public – AI asemenea reticente…)
Stiti ceva, copii? Are dreptate gazda noastra (in privinta potentialelor neintelegeri): IA hai sa renuntam cu totul la risc (oricat de mic) in aceasta privinta – renunt la comunicarea privata. (Fusese un imbold nestapanit, insuficient gandit (ca sa nu spun „necugetat”).)
(Oricum, multumesc pt acceptul comunicarii private – oricat de reticent.)
Nah, nici o reticenţă şi nici o neînţelegere, doar că mi-e mintea împrăştiată în mai multe direcţii, pe moment. Oala de ciorbă fierbe pe foc şi cere atenţie, printre altele.
Serverul de care vorbesc e de fapt un program pe unul din computerele mele şi nu poate fi pus la dispoziţia publicului din motive independente de voinţa mea (nu permite providerul de net şi nici programul în sine). Am salvat blogul doar pentru a colecţiona textele, ceea ce nu m-am învrednicit a face nici pînă în clipa de faţă. Să nu mai spun că hard disk-ul pe care se află e plin de bad-uri şi poate ceda în orice clipă. Stresul e ridicat.
Paragraf nou 🙂
Așadar, domnilor, Victor și Dragoș, ce ziceați? 😀
Matale, doamnă, te-ai „spurcat” la discuţii. Da da… Ce ne facem, că s-au mîncat toate bucăţelele din ciorbă…? 🙄
Cum adică, bre?
Păi a rămas zeama chioară de subiectu’ ăsta, cît am bate cu lingura şi tot nu se face maioneză. 😆
nț, nț, nț…
🙂
Ei, daca ne-am pune noi ambitia si am rascoli ca lumea pana la fundu’ oalei (eventual mai SI racaind oleaca, sa se desprinda si ridice depunerile) ar mai avea subiectul destula substanta, da’ TOT „zeama lunga reincalzita” ar iesi. Mai bine ceva proaspat si crocant…
Păi…să facem ceva în legătură cu asta, nu? 😉
Eu – deocamdata – nu!…
(Deocamdata nu mai fac faţă*, asa ca nu-mi ramane decat sa fac feţe-feţe…)
* Nu prea stiu eu cum sa va explic, dar (macar in principiu) putina energie disponibila este rezervata pt castigatul traiului (macar al meu, daca nu si al familiei; macar sa nu fiu o povara (prea mare)…) O „fantezie” (ultra-placuta) de moment se plateste ulterior (nu in bani, ci in efort suplimentar)…
Eu tot aici stau. Și te-aștept „seara la portiță” 😆
Să lăsăm resturile pentru cîinii urbani… că doar sîntem oameni şi avem milă. 🙄
„Paragraf nou”??? Dupa 362 de comentarii la un singur articol?
(NICI EU nu ma mai prea descurc in incalceala ordinii comentariilor*, da-mi-te ceilalti cititori, care n-au participat la evolutia situatiei…)
Mai bine deschidem ulterior alta linie de comentarii pe la vreun alt articol unde se va potrivi… (Eu nu uit ca am ramas dator cu cateva raspunsuri la comentariile deja scrise in acea seara, da’ deocamdata nu mi se-arata. POATE ulterior – da’ TOT intercalate pe unde e cazul.)
* Sa-mi fie invatatura de minte pt viitor: intrucat nu se stie niciodata dinainte CARE articol se va pomeni cu un asemenea alai de comentarii intretesute si postate la momente diferite, de citat IN FIECARE COMENTARIU textul (fragmentul) caruia i se raspunde / i se da replica, pt a putea descurca ulterior situatia, altfel nu se mai stie cine – cui – ce raspunde, si de ce (din ce cauza / in ce scop / pe ce baza).
Dragos, spune-mi, te rog: noi mai conversam si pe alt blog unde folosesti un alt pseudonim (alias, avatar)?
În nici un caz! Nu sufăr de personalităţi multiple.
E posibil ca cineva să-mi imite stilul, dintr-un motiv sau altul, am întîlnit aşa ceva. Îmi poţi spune unde anume ai întîlnit acea situaţie care ţi-a dat de bănuit? M-ai făcut curios.
Da’ chiar! Și eu vreau să știu 😀
Nţ! Imi placi asa curios!
(Nu e vorba atat de copierea stilului – acela este mult mai sobru – cat de o inefabila senzatie a mea, ocazionata de faptul ca pare sa ma inteleaga cam ca dumneata, ca are acelasi gen de bunavointa fata de mine si de necunoasterile mele. Cand am mai aflat SI ca-i tot programato-or… Profesia asta a voastra nu-i CHIAR atat de raspandita, din cate stiu eu… Si nu te banuiam de personalitati multiple, ci de „mularea” stilului (INCLUSIV a celui conform caruia ti-ai ales pseudonimul) pe „calapodul” initiat de blog.)
dagatha, dumneata puteai sa-l ghicesti (Dragos nu stiu daca „frecventeaza” si acolo) – ma gandeam la Cicu. Mie imi pare o versiune mai in varsta (sau doar mai „stapanita”, mai domolita) a lui Dragos…
Eh, o grijă mai puţin pentru fiecare.
🙂
Nici poveste! Unul îmi ajunge. După cum vezi, nici aici nu ajung prea des.
În plus, chiar dacă folosesc pseudonim, nu înseamnă că mă ascund în spatele unor măști. 😉 Așadar…„nu-s aceea eu” 😀
Pseudonime diferite in imprejurari diferite nu inseamna (in opinia mea) „masca” (sau „masti”),ci disocierea caracteristicilor. (Eu personal sunt FERM convins ca personalitatea dumitale ca „doamna”* este CU TOTUL alta decat personalitatea dumitale ca dagatha, si probabil ambele difera de personalitatea dumitale in relatia cu „pintul” si respectiv in cea cu „domnul si stapanul tau”.)
* A nu se intelege gresit: nu te suspectez ca aici n-ai fi o Doamnă, ci ma gandeam (Chm – chm… Oare oi fi avut CU CE? Hai sa admitem ca ma prefaceam ca gandesc…) (bineinteles) „la clasa”, unde esti „doamna de…” (parca „de romana”) – atat pt elevi cat si (probabil) pt parintii acestora.
Doamne! Cât de „doamnă” m-ai făcut! 😆
Azi mi-am început ziua bine! 😉