Păreri culinare

Mă uitam cu ceva vreme în urmă la blogul ăsta, de când a ieșit el la suprafață ca un ghiocel timid și întârziat și până în zilele noastre. Evoluție, nene, nu glumă! 😀 Unii ar tăia „e”-ul de acolo, știu sigur, și l-ar înlocui cu un prefix foarte popular. Dar eu tot așa voi simți. Și evoluția nu înseamnă neapărat că m-aș fi deșteptat eu între timp (că am verificat și asta și se pare că nu e cazul să mă alarmez!), ci pentru că m-am îmbogățit cu diverse de la alții. Da, sunt ca un fel de sugativă filosofică (hai, că la asta nu vă așteptați!) și mă îndop cu experiențele altora din care, nu o să credeți, învăț câte ceva! De exemplu, am învățat că unii mint de îngheață apele și susțin că sunt buni samariteni până la proba contrarie. Alții sunt sensibili. Pe alții i-am văzut în oglindă. Am mai învățat că nu tot ce spun/scriu e bun, dar că mă pot îndrepta. Și tot așa.

(Acesta a fost un intro, pentru că știți că uneori vă mai plimb pe coclauri până ajung la subiect).

Și…..

Și l-am cunoscut pe Dan Hipertensivu’ care a lăsat gara și a luat-o pe potecuțe. Am rămas pe la el pentru că are darul de a-mi mai trage câte o palmă virtuală ca să mă trezesc la realitate 😉 Tocmai ce am citit despre bucătăreală pe la el, dar ca să nu fac un ghiveci, cum era să iasă părerea-mi minunată, m-am mutat la domiciliul stabil, că aici nu poci pentru ca să fiu dată-n judecată pentru…malpraxis 😀 (sic!)

Deci (ca să încep ca ai mei minunați pe care-i păstoresc) să-mi dau și eu cu bâta-n…părere despre (in)succesul rețetelor culinare despre care zicea Dan în articolul citat.

Dom’le!  Nu e totul să ai în față rețeta scrisă pe cărți scumpe! Că dacă era așa, să mor de nu-mi ieșeau veșnic toate mâncărurile foarte comestibile!!! Contează, dacă vă vine să credeți, și…aplecarea! Nu, nu aia de după ce mănânci, ci aia de dinainte, înspre creativitate. Căci, da, doamnelor și domnilor, a găti nu înseamnă a arunca în cratiță ca la carte tot și apoi amesteci și speri să iasă bun. Trebuie implicare! Râdeți? Păi să râdeți, dar după ce terminați cu râsul, să-mi explice și mie cineva de ce o dată îmi iese mâncarea de se ling toți pe degete și altădată, cu aceeași rețetă, se amână consumarea ei până când e bună de aruncat.
Păi da…

M-a învățat cineva, mai demult, că atunci când vrei să faci un fel de mâncare, oricât de simplu ar fi, trebuie să faci totul cu dăruire. Am râs atunci. Ce dăruire, bre? Io vin de la serviciu mai bulversată decât am plecat când se crăpau zorii, tremur de la glicemie scăzută, scot rapid din frigiderul-proprietate personală ingredientele și le arunc în oală, timp în care trebuie să urmăresc mișcările Pințului care are nevoie de entertainment după grădi, să aranjez una-alta prin casă, să-mi aduc aminte să lepăd hainele de serviciu și să-mi iau altele. „Proastă organizare” – ar spune unii care mă plac până la sfinți și înapoi. Poate. Dar fiecare și le știe pe ale lui, parcă, nu?

Și deci, ce dăruire, nene? Doar rețeta o știu pe de rost, ordinea nu o inversez, ingredientele sunt cumpărate din același loc. Și totuși NU IESE, mama ei de mâncărică.

„Nu știi tu să gătești” – se aude o voce din fundal. (tot ăia de mă iubește – sic!) Acceptăm și asta. Până la un punct. Adică până în punctul în care îmi aduc aminte de toate sâmbetele din copilărie și frageda-mi adolescență, în care părinții mei, responsabili fiind, ne băgau pe amândouă în bucătărie să învățăm cum se tranșează un pui, cum se învârt sarmalele sau cum se face o ciorbă moldo-ardelenească de calitate. Ceva trebuie să-mi fi rămas în cap, nu?

Că tot veni vorba și pentru că e atât de liniște aici și nu-mi mai zice nimeni cât de minunată mi-s, zic și eu că ieri mi-a ieșit ciorba de cartofi mi-ra-cu-los de bună! „Ce poate fi așa miraculos la o ciorbă de cartofi?” – aceleași voci urlă a exasperare. Să intre acum toți consumatorii aici, să-și asculte papilele gustative și să lase mărturie vie! (Bine, pentru copii (sub)scriu eu, că nu se pricep 😀 Oi fi…subiectivă?) Domnule, bună! A fost devorată în câteva mișcări sigure cu lingura scoasă din setul de la nuntă.

Singura problemă e că s-a mâncat tot oloiul ieri (minus două castroane) și că azi a trebuit să fac alta. De roșii 😀 Eu zic că tot bună 😀 (Deh! Modestia!)

395 de comentarii

  1. deci ca să iasă mâncarea bună tre să te apleci? no, asta nu ştiam, zău. 😆

    offtopic, fie vorba între noi, e simpatic foc hipertensivu nost. n-o mai fi ceferist prin gară, dar stilul i-a rămas. avantaj noooi! 😛

  2. Tuamne, minunăcioaso, ce-o fi intrat în matale de-ai dat-o pe gospodivo-culinare…?! Ori o fi fost orătania ceea – ştii matale care – infectată cu f’un virus mutant de limbarniţă bucătărească? 😆

    Pfuuu… ‘tu-i mama mă-sii de treabă, că ce poftă-mi făcuşi de-o ciorbă!!! De-aia, de cartofi, că din altceva n-am a face. Că n-am mai făcut din iarnă, m-am hrănit numa’ cu fotosinteză. 😥

    Da’ să ştii că ce fac io iese mereu mi-ra-cu-los de bun! Parol! Tre’ să fie aşa, că foarte rar mi s-a întîmplat să arunc rest de mîncare şi asta numa’ din cauză de frigider mai prost decît stăpînă-său! 😆

    Ioi, baszmeg, mîine – cel tîrziu – pun de-o ciorbă. Yum, yum, yummmmm… 🙄

  3. Depun marturie…in favoarea ciorbei…a fost….atat…a fost….ca nu mai este…atat de buna era…asteptam cu gura plina…de saliva..urmatoarea ciorba..:-D

  4. Fain. Tocmai ce am împuţit casa de dovlecei pane, că de mi-era foame puneam de-o ciorbă…de cartofi …mintenaş. Numa’ că mi-e cam lene acum. Poate…. mâine. Dar asta cu ” aplecările” să ceri drepturi de autor. Simt că se va vorbi mult despre.

  5. Miraculos de bun mi-a ieșit ieri tocmai un ghiveci în care n-aveam voie să pun jumătate din legumele recomandate în rețetă, fix acea jumătate interzisă tatălui meu-socru, bolnav de…și de…și de… Știu sigur că starea de spirit în care te afli când gătești influențează gustul mâncării. Dacă ești stresată, obosită, preocupată, nervoasă, mâncarea rezultă cel puțin fadă. Mai bine le dai o felie de cașcaval într-o chiflă băgată la sandwich-maker celor dragi când nu ai „aplecare” să gătești, sigur vor fi mai mulțumiți.

  6. Mai primiti pe-aici comentatori ratati, veniti spasiti dupa cine-stie-CATA vreme (pt vizite care se intentioneaza a fi scurte) sa mai bata apa-‘n piua „tocandu-va” nervii?

    „…acum ceva vreme în urmă…”
    Parca scrii mai jos ca nu vrei sa faci ghiveci – da’ aici CE facusi? (Ori „acum ceva vreme”, ori „cu ceva vreme in urma”…)

    „…blogul ăsta, de când a ieșit el la suprafață ca un ghiocel timid și întârziat…”
    Timid ca timid – da’-‘ntarziat? AL DUMITALE? Atunci CE sa mai spuna al meu, saracul, ca inca nici macar in stadiul de proiect nu e, ci doar de idee?!?

    „…l-am cunoscut pe Dan Hipertensivu’ care…”
    Te-am mai rugat sa te „hapţii” de la a mai tot da linkuri catre bloguri de-astea „lipicioase”, ca ma nenorocesti: daca intru si-‘ncep sa comentez pe-acolo o sa fie nevoie de un spaclu ca sa ma dezlipeasca de acolo (e DEOSEBIT de agreabil si de atractiv, pacatosul, chiar si in dispozitia in care e in perioada asta) si ZAU ca n-am suficienta energie pt asta (DE-AIA n-am mai intrat nici pe-aici, incat am acuma de recuperat de nu cred c-o sa reusesc).

    „…ca să nu fac un ghiveci…”
    DE CE sa nu faci? Ca SI-ASA – DE BUCATARISEALA e vorba (si-acolo, si-aici)… (Si mai la-‘nceputul articolului facusi.)

    „…dată-n judecată pentru…malpraxis…”
    Pt malPRAXIS? Eventual pt mal-teorie, ca (din cate scrii) praxisul ti-a rezultat intr-un produs DEOSEBIT de bun…

    „Nu e totul să ai în față rețeta scrisă…”
    ASA-I! Da’ ESTE totusi un bun punct de pornire – pt cineva care habar n-are de gatit: invata incepand cu numele mancarii, trecand prin principalele ingrediente (altele le mai invata / modifica ulterior, pe parcurs) si ajungand pana la modalitatea (macar aproximativa) de inglobare a acestora in produsul finit.
    Ca nu iese mereu taman bine (savuros) de la inceput / de fiecare data – asta-i altceva. Da’ macar ai – pe de o parte – garantia ca… miş-maşul pe care-l faci (ca nu stii dinainte daca o sa-ti rezulte chiar un „fel” de MANCARE) nu este nici toxic, nici… (Hm!) „laxativ” (sau vomitiv) (prin combinarea unor ingrediente care potential nu se „asorteaza”), si – pe de alta parte – ai DE LA CE sa pornesti (dupa ce mai dobandesti putina experienta) facand experimentari proprii ca sa incerci sa ameliorezi rezultatul potrivit gustului propriu.
    Si-apoi… poate ca n-o fi rezultand de la inceput exact gustul / aspectul / aroma / consistenta asa cum le doresti si cum le „iese” bucatarilor versati (era sa gresesc si sa scriu „varsati” 🙂 ), da’ macar stii ca produsul e comestibil (chiar daca nu neaparat si cu placere) si ca satura. Decat sa iesi pe camp ca sa pasti (daca n-are cine altcineva sa gateasca si daca nu te tine portofelul sa mergi mereu daca nu chiar la restaurant da’ macar la vreo saormerie)…

    „…a găti nu înseamnă a arunca în cratiță ca la carte tot și apoi amesteci și speri să iasă bun.”
    Asta nu inseamna a gati BINE, da’ TOT „gatit” este: punem pariu ca alimentele nu sunt mai putin consumabile dupa o preparare (care TOT „gatit” tre’ sa se cheme (ca altfel CUM?) asa cum ai descris-o aici) decat erau inainte de ea?

    „…de ce o dată îmi iese mâncarea de se ling toți pe degete și altădată, cu aceeași rețetă…”
    Pai… s-o luam pe rand: in primul rand, exact aceleasi ingrediente cumparate de la acelasi supermarket nu e sigur ca dupa cateva zile vor mai proveni macar de la acelasi producator (macar din aceeasi tara), necum ca nu este alta recolta, de pe alt lot de pamant care a fost altfel ingrijit.
    Apoi, nu prea seamana (nici la gust, nici la aspect, nici la aroma, nici la consistenta, nici la cantitatea de „apa” pe care „o lasa”) rosiile (sa zicem) (sau ardeii, sau dovleceii sau fructele etc) culese dupa o saptamana de soare care urmeaza dupa ploi cazute din belsug si la timp cu cele culese (de pe aceleasi plantee) cu doua saptamani mai tarziu, daca acele saptamani sunt fie secetoase si parjolitoare, fie (invers) deosebit de ploioase si reci (si cu atat mai mult daca e vorba de aceeasi specie de plante, dar de alt soi).
    Sa nu uitam, deasemenea, ca nici (spre ex) presiunea (si calitatea, puterea calorica a) gazului de la aragaz nu e constanta, nici nu e sigur ca vreunul (sau mai multe) dintre ingrediente (pastrat de la o preparare la alta) nu si-a schimbat intre timp caracteristicile (sa se fi mai copt / vestejit / uscat etc), nici ca vecina care iti suna la usa in timp ce „ai mancarea pe foc” te tine de vorba tot atata, nici ca ai tu, persoana care gateste, aceeasi dispozitie / inspiratie / etc. (INCLUSIV simtul mirosului poate sa fie altul, daca intre timp ai racit / te-ai vindecat, sau daca inainte de a gati ai consumat vreun preparat (sa spunem ceapa, hrean sau usturoi) cu aroma deosebit de pregnanta, iar simtul gustului poate sa fie afectat – spre ex – de oparirea neintentionata a limbii cu oarece lichid (supa, ceai, cafea) neasteptat de fierbinte…)
    (Am mai auzit ca pana si faptul ca gospodina este in acele cateva zile „sensibile” lunare ar avea inflenta asupra gustului mancarii – ca si asupra „prinderii” plantelor rasadite atunci…)

    „…atunci când vrei să faci un fel de mâncare, oricât de simplu ar fi, trebuie să faci totul cu dăruire.”
    DEPANDĂ! Doamna mea nu este ceea ce s-ar numi o gospodina desavarsita, sau macar vreo bucatareasa de clasa (talentele ei in ALTE directii se indreapta), dar cele mai bune mancaruri (de-a dreptul savuroase) „ii ies” atunci cand gateste „pe fuga” si preocupata de altceva. Atunci cand are suficient timp / tihna / etc ATATA tot „imbunatateste” mancarea (in oala / cratita/ tigaie, nu in farfuria ei) adaugandu-i ba un ingredient, ba altul, (de obicei condimente si/sau „buruieni”, verdeturi), pana reuseste s-o faca neplacut de aromata pt mine.

    „…ce dăruire, nene? Doar rețeta o știu pe de rost…”
    Poate ca TOCMAI ASTA sa fie baiul – ca te iei dupa reteta stiuta pe de rost si pe de o parte nu verifici (pt felurile de mancare mai complicate si/sau pe care le gatesti mai rar) sa nu fi omis ceva / sa nu fi inversat ordinea unor operatii, si pe de alta parte uiti sa verifici (sa gusti, sa pipai, sa mirosi etc) diferitele ingrediente inainte de a le adauga, ele putand sa fie mai fade decat media (sau dimpotriva, mai intens aromate), sau mai moi / mai tari, carnea (chiar daca provine de la aceeasi specie de animal) poate fi mai frageda sau mai batrana… („Gaina batrana face zeama buna” (daca morcovu’-i tanar), da’ la cuptor / gratar / rotisor (sau in tigaie) mai bun e puiul…)

    „„Nu știi tu să gătești” […] Acceptăm și asta.”
    DE CE „acceptam”? Cu doua zile in urma (sau cu doua luni) – cand ai mai facut acel fel de mancare si ti-a iesit „trasnet” – CUM de stiai sa gatesti? Ce, ai uitat intre timp?
    (Si-apoi… de „chibiti” e plina lumea. Critici mai vehemente sa adreseze cine se incumeta sa exemplifice cum ar fi trebuit facut – si sa-i si „iasa”, SIGUR, de fiecare data. Nu că „restul lumii” (consumatorii) n-ar mai avea dreptul la opinie, dar un „azi nu mi-a placut” (sau „nu-i pe gustul meu”) spus cu o juma’ de gura parca-i mai adecvat. Si anume „azi nu mi-a placut” (MIE), nu „azi nu-i buna” – ca poate cineva care abia urmeaza sa manance (sau cineva care poate a terminat de mancat mai inainte) are alta parere.)

    „…să învățăm […] cum se învârt sarmalele…”
    Uite, de metoda ASTA n-am auzit pana acum! (Si CE rezultat are „invartirea”? Ametesc sarmalele si se predau mai usor in fata dintilor? 😛 )

    „…cum se face o ciorbă moldo-ardelenească…”
    Da o ciorba olteneasca – sau una dobrogeana – sau o „zupa” banateneasca STII sa faci?

    „…nu-mi mai zice nimeni cât de minunată mi-s…”
    CINE-‘ndrazneste sa nu zica? Pai CE, aicea-i „sat fara caini”? Daca lipsesc eu – GATA, restul lumii nu mai stie sa faca un compliment? (Da’ nu cred eu chiar tot ce-aud – sau ce citesc – nici macar de la dumneata…)

    „Ce poate fi așa miraculos la o ciorbă de cartofi?”
    EVIDENT, afumatura cu care e facuta… 😛 😀

    „…s-a mâncat tot oloiul ieri…”
    Eu stiam ca „oloi” este regionalism insemnand „ulei”… 😛

  7. Sunt convinsa ca esti o bucatareasa desavarsita! Oricum una mai buna ca mine! dar ai mei sunt caliti, mananca orice.:))
    Mi-ai amintit de prima mea ciorba de varza.Am tocat ditamai varza, am pus-o in oala cu apa si cand a inceput sa fiarba si sa se umfle a trebuit sa mai mut si in alta oala; dar si in aia se umfla asa ca am mai mutat intr-una. Deci aveam pe aragaz trei oale cu ciorba de varza! Pe care n-a mancat-o nimeni.:))

    • Esti dumneata SIGURA ca de ciorba DE VARZA era vorba? Din cate stiu eu, varza are obiceiul ca la fiert sa se „pleoştească” si sa-si REDUCA volumul, nu sa si-l sporeasca…
      Mai degraba as crede ca ar fi fost vorba despre mamaliga, orez, gris… SAU – SI MAI probabil – de fasole uscata. (Cam ASTEA au obiceiul sa se umfle asa-a… in nestire, isi sporesc volumul de cateva ori (prin fierbere)…)

  8. Vrusei sa zic si eu doua vorbe dar Pana am ajuns aici m au naucit vizitatorii precedenti (de treaba oameni cu totii). Acu io ce sa mai zic? Dau si io cu propria constantare ca daca nu punem si o tzara de rabdare combinata cu un strop de iubire, un dram de dedicare si vreo doua fire de zambet nici un ou fiert nu iese comestibil. Asta din pacate nu scrie la nici o carte. O simtim pe pielea noastra dupa o caruta de experiente ratate.

    • uneori cărțile nu sunt suficiente…nu scriu tot, ca să nu ne învețe leneși. Cică să mai căutăm și în altă parte 🙂
      despre comentatori…toți unul și unul 🙂 de aia mi-s dragi 🙂

  9. CE (Biiip!) se-‘ntampla? Eu ma tot strofoc sa raspund cat mai repede si TOTUSI numarul comentariilor la care MAI AM DE RASPUNS – in loc sa scada – tot creste…

  10. Dragilor, se pare că mi s-au cam împotmolit notificările, aşa că nu mai ştiu cui şi cum să răspund. Şi fiindcă nenea Victor a luat o (binemeritată, aş spune) pauză după eforturile supraomeneşti de a ne ţine piept (lucru care a fost reciproc din partea mea), cred că e vremea să mă retrag şi eu la garaj pentru o porţie de „blană” pe schinare. 😆

    Sara bună în continuare, dragilor, şi s-auzim numa’ de bine! 😉

    • O suta de ani fara reparatii capitale – de-ACUM inainte… (Dumneata personal, nu „fiarele” – da-le-‘ncolo de „fiare”, ca noi le facem pe ele, nu invers…)

      • Mulţumesc frumos, la fel îţi doresc şi eu! Sincer, mi-aş dori ca şi „fiarele” mele să mă poată acompania de-a lungul drumului, căci mi-s dragi fără osebire, ele sînt familia mea. 😉

          • Toată copilăria, cînd mergeam în vizită sau locuiam cîte o perioadă la bunici+mătuşa, aveam o unică lingură cu care mîncam, nu acceptam alta. Cînd a venit, tîrziu, vremea să nu mai locuiesc acolo, am luat lingura cu mine. Cînd am plecat şi de dincolo şi am venit aici, a fost printre primele lucruri de care am avut grijă să-mi fie în bagaj. O folosesc şi acum, deşi pe sfert tocită de la atîta amestecat în crătiţi. În metalul ei se adună toţi anii copilăriei şi adolescenţei, toate amintirile frumoase – puţinele de care îmi mai aduc aminte, din păcate. E un obiect banal, o lingură. Dar pentru mine e mai mult decît atît, e ceva ce nu pot descrie în cuvinte. Şi e de neînlocuit.

            Fiecare obiect din jurul meu spune o poveste. Dacă pierd obiectul, pierd povestea, cu aşa o memorie distrusă ce am. Nu-mi pot permite asta, nu pot trăi cu un trecut blank. Am nevoie de „ancorele” mele. Scrisesem odată un articol exact pe tema asta, dar acum nu mai e. Rămîne ideea…

            • Am avut (si am) SI EU asemenea obiecte dragi (chiar daca nu (neaparat) cu aceeasi intensitate quasi monomaniacala) la care „n-as renunta (de buna voie) cu nici un chip”. (Din pacate traseul vietii mele a fost fie un pic mai sinuos, fie un pic mai agitat (fie am fost eu un pic mai putin… inversunat decat dumneata) si un numar dintre aceste obiecte-reper le-am pierdut pe parcurs – si le regret PANA ACUM lipsa, chiar daca pe primele le-am pierdut inca de-acu’ aproape juma’ de secol. Nu m’-apuc sa exemplific fiindca nu cred ca as rezista tentatiei si ar trebui sa incep si cu evocarile si ATUNCI ati vedea voi amplitudine a comentatului: ce-am scris pana acum ar parea doar un „mizilic”…)

              DAR: chiar si in ACESTE circumstante, TOT sunt de parere ca – daca as putea sa aleg – mai bine mi-as pierde TOATE aceste lucruri indragite (SI chiar si amintirea lor) decat sa pierd UNA SINGURA dintre cele cateva FIINTE care-mi sunt deosebit de dragi (incepand cu copiii mei si cu maica-mea si mergand pana la doamna mea, trecand prin cei cativa (putini) prieteni buni pe care ii am*) – sau chiar si decat vreuna dintre aceste fiinte sa sufere vreo vatamare grava sau/si vreo boala grava. (NU ma gandesc la o „raceala” (fie si mai rebela) sau la un „taiat la deget”, ci la ceva „cu urmari”…)
              * Ciudat: ACUMA imi dau seama ca (in mintea mea) persoana mea NU face parte din aceasta multime a celor pe care i-as prefera „teferi” chiar si in dauna acelor obiecte iconice: decat sa „pateasca ceva” vreunul din ele as prefera o vatamare (sau o boala) a mea… Probabil pt ca am inceput sa nu mai „tin la” viata…

              • O asemenea alegere m-ar schimba fundamental. Aş pierde tot trecutul însă foarte posibil, din cauza schimbării aş pierde şi persoana pentru care am făcut „tîrgul”. Şi atunci aş rămîne şi fără persoanele din trecut (evocate de obiectele pierdute) şi fără persoana (sau persoanele) dragi din prezent, alungate de schimbarea mea. Ce tragedie!

                Şi-acum închipuie-ţi cum ar fi să renunţi la viitor pentru o persoană dragă şi să rămîi fără absolut tot…

                • Hai sa lasam discutia asta, nu ti-ai gasit preopinent potrivit: (oarecum) indiferent* de situatia persoanelor dragi mie, eu la (planuri de) viitor am cam si renuntat deja, deocamdata ma straduiesc sa simt macar multumire (macar uneori) fie si numai pt prezent…
                  * Nu-i CHIAR indiferent, da’ hai sa nu intram in amanunte: nu cred ca ar fi interesanta pt autoare (SAU pt vreunul dintre cititorii blogului) o autocompatimire pesimista, si altceva mai bun nu am la indemana de oferit (privind din ACEASTA perspectiva, a viitorului meu). Prezentul ce ma mai scoate (cand si cand) „la suprafata”.

                  • Nu mă refeream la viitorul real în conjunctura curentă, ci o proiecţie imaginară a sinelui într-o perioadă în care viitorul chiar avea importanţă şi o durată relativ lungă, unde se va fi aplicat alegerea respectivă, cu consecinţele menţionate.

                    Însă da, ar fi mai bine să nu deturnăm o discuţie spumoasă într-una tristă. Stop engines! 🙂

                  • AI (disponibila pt comunicat si mie) o adresa* (preferabil de mess sau de skype, pt comunicare on-line; daca nu – MACAR de e-mail) la care sa se poata lua legatura cu dumneata intr-un mod mai putin public?
                    (Pe de o parte comentariul pe care as avea sa-l fac nu e cazul sa fie public – existand riscul sa fie gresit interpretat de alti cititori (mai putin avizati) ai acestui blog – si pe de alta parte as dori sa te intreb ceva „particular”, fara nici o legatura cu ceea ce s-a discutat aici, ci doar „o idee traznita” care mi-a trecut prin minte.)
                    * Eventual – daca nu doresti sa-ti fie cunoscte public adresele permanente – vreo adresa cu utilizare strict limitata („confectionata” ad-hoc strict in scopul acestei comunicari si pe care eventual ulterior s-o stergi / sa n-o mai folosesti – decat (eventual) in vreo imprejurare similara).

                    • P.S. Era sa uit (sa-mi fie rusine!): multumesc pt efortul / neplacerea infruntate pt a ne pune la dispozitie articolul. (Din modalitatea de prezentare SE VEDE ca l-ai extras dintr-un loc unde pastrezi scrieri care nu (mai?) sunt destinte accesarii publice…)

                    • NOI (la plural) te-am facut curioasa? Pai eu credeam ca Dragos numa’ ce-ti potoli si curiozitatea dumitale (ca si pe-a mea)… As mai intelege sa afirmi ca te-am facut EU curioasa, cu cererea mea…
                      Nu-i nici o problema: se poate fie sa facem teleconferinta (cu acceptul lui Dragos – bineinteles; asta DACA accepta sa-mi comunice acea modalitate de contact), fie (TOT cu acordul lui, bineinteles) sa-ti transmit si dumitale, separat, ceea ce am de comunicat.
                      (Nu e nimic secret, e doar ceva mai… (Hm!) „sensibil”, din cauza riscului de confuzie / de intelegere gresita. Din partea VOASTRA nu ma tem de asta – si ma rog sa nu gresesc, sa nu ma fi inselat in aprecierea mea asupra voastra; mai precis – asupra felului in care ma apreciati voi pe mine (!)…)

                    • Gazda noastră cunoaşte modalităţile de contact, le poate oferi oricînd.
                      Vechile articole de pe blog le-am importat într-un server offline unde fac teste la diverse plug-in-uri şi teme WordPress. De acolo am făcut un screenshot, operaţiune care nu necesită cine-ştie-ce eforturi. Mulţumesc totuşi.

                    • Corect – poate sa-mi ofere adresa dumitale. (SAU (SI MAI bine) ti-o poate trimite dumitale pe a mea, ca sa initiezi DUMNEATA contactul – daca esti dispus). Sau poate (MAI ALES daca zice ca-i atat de curioasa) sa convoace DUMNEAEI acea teleconferinta (ca are si adresa mea).

                      Eu ma gandisem in primul rand la efortul psihic necesar pt depasirea reticentei in privinta redarii textului. (Presupusesem ca – avand in vedere faptul ca ai „ascuns” textul intr-un loc ne-public – AI asemenea reticente…)

                    • Stiti ceva, copii? Are dreptate gazda noastra (in privinta potentialelor neintelegeri): IA hai sa renuntam cu totul la risc (oricat de mic) in aceasta privinta – renunt la comunicarea privata. (Fusese un imbold nestapanit, insuficient gandit (ca sa nu spun „necugetat”).)
                      (Oricum, multumesc pt acceptul comunicarii private – oricat de reticent.)

                    • Nah, nici o reticenţă şi nici o neînţelegere, doar că mi-e mintea împrăştiată în mai multe direcţii, pe moment. Oala de ciorbă fierbe pe foc şi cere atenţie, printre altele.

                      Serverul de care vorbesc e de fapt un program pe unul din computerele mele şi nu poate fi pus la dispoziţia publicului din motive independente de voinţa mea (nu permite providerul de net şi nici programul în sine). Am salvat blogul doar pentru a colecţiona textele, ceea ce nu m-am învrednicit a face nici pînă în clipa de faţă. Să nu mai spun că hard disk-ul pe care se află e plin de bad-uri şi poate ceda în orice clipă. Stresul e ridicat.

  11. „Paragraf nou”??? Dupa 362 de comentarii la un singur articol?
    (NICI EU nu ma mai prea descurc in incalceala ordinii comentariilor*, da-mi-te ceilalti cititori, care n-au participat la evolutia situatiei…)
    Mai bine deschidem ulterior alta linie de comentarii pe la vreun alt articol unde se va potrivi… (Eu nu uit ca am ramas dator cu cateva raspunsuri la comentariile deja scrise in acea seara, da’ deocamdata nu mi se-arata. POATE ulterior – da’ TOT intercalate pe unde e cazul.)

    * Sa-mi fie invatatura de minte pt viitor: intrucat nu se stie niciodata dinainte CARE articol se va pomeni cu un asemenea alai de comentarii intretesute si postate la momente diferite, de citat IN FIECARE COMENTARIU textul (fragmentul) caruia i se raspunde / i se da replica, pt a putea descurca ulterior situatia, altfel nu se mai stie cine – cui – ce raspunde, si de ce (din ce cauza / in ce scop / pe ce baza).

    • În nici un caz! Nu sufăr de personalităţi multiple.
      E posibil ca cineva să-mi imite stilul, dintr-un motiv sau altul, am întîlnit aşa ceva. Îmi poţi spune unde anume ai întîlnit acea situaţie care ţi-a dat de bănuit? M-ai făcut curios.

      • Nţ! Imi placi asa curios!
        (Nu e vorba atat de copierea stilului – acela este mult mai sobru – cat de o inefabila senzatie a mea, ocazionata de faptul ca pare sa ma inteleaga cam ca dumneata, ca are acelasi gen de bunavointa fata de mine si de necunoasterile mele. Cand am mai aflat SI ca-i tot programato-or… Profesia asta a voastra nu-i CHIAR atat de raspandita, din cate stiu eu… Si nu te banuiam de personalitati multiple, ci de „mularea” stilului (INCLUSIV a celui conform caruia ti-ai ales pseudonimul) pe „calapodul” initiat de blog.)

        dagatha, dumneata puteai sa-l ghicesti (Dragos nu stiu daca „frecventeaza” si acolo) – ma gandeam la Cicu. Mie imi pare o versiune mai in varsta (sau doar mai „stapanita”, mai domolita) a lui Dragos…

    • 🙂
      Nici poveste! Unul îmi ajunge. După cum vezi, nici aici nu ajung prea des.
      În plus, chiar dacă folosesc pseudonim, nu înseamnă că mă ascund în spatele unor măști. 😉 Așadar…„nu-s aceea eu” 😀

      • Pseudonime diferite in imprejurari diferite nu inseamna (in opinia mea) „masca” (sau „masti”),ci disocierea caracteristicilor. (Eu personal sunt FERM convins ca personalitatea dumitale ca „doamna”* este CU TOTUL alta decat personalitatea dumitale ca dagatha, si probabil ambele difera de personalitatea dumitale in relatia cu „pintul” si respectiv in cea cu „domnul si stapanul tau”.)
        * A nu se intelege gresit: nu te suspectez ca aici n-ai fi o Doamnă, ci ma gandeam (Chm – chm… Oare oi fi avut CU CE? Hai sa admitem ca ma prefaceam ca gandesc…) (bineinteles) „la clasa”, unde esti „doamna de…” (parca „de romana”) – atat pt elevi cat si (probabil) pt parintii acestora.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s