Moartea…se întâmplă…

Iute se apropie moartea de om; lui nu-i este dat nici un răgaz; ea îl doboară în mijlocul carierei, îl smulge în plină viață. Pregătit sau nu să meargă, el trebuie să stea înaintea Judecătorului său!

 Friedrich von Schiller

Se întâmplă să-ți vezi liniștit de treabă, poate chiar să râzi și să fii fericit când te scutură zdravăn un telefon…

A murit….

Ești șocat…Poate nici durerea nu iese acum la suprafață, poate că spui lucruri aiurite sau te trezești zâmbind tâmp, neîncrezător și, mai ales, nejustificat…

Te simți asaltat de o avalanșă de gânduri care dau peste tine precum mașinile gălăgioase într-un sens giratoriu:

♦ Te imaginezi în locul celui care tocmai a plecat. Revezi firul vieții lui. Îți trece prin minte o fotografie din tinerețe, când încă nu se gândea nimeni la un capăt de drum…Când avea toată viața înainte…

♦ Revezi ultimele lui clipe… Și ți se pare nedrept faptul că nu l-a anunțat nimeni de iminența sfârșitului, atunci când s-a uitat în oglindă de dimineață, spălându-și ochii, fără să știe că și asta o face pentru ultima oară…

♦ Te gândești că pașii lui au călcat dalele din fața casei, poate și-a hrănit câinele și l-a mângâiat pe cap, apoi și-a luat masa, ca de obicei, cu paharul de vin alături…O  zi ruptă din rutină, care nu vestește în niciun caz faptul că ultimele fire de nisip curg din ce în ce mai repede, golind partea de sus a clepsidrei…

♦ Nu, nu-i spune nimeni nimic. E ca o surpriză pe care i-o pregătește rânjind, destinul…

Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomenește în brațele ei, fără nici o speranță de întoarcere.

Liviu Rebreanu

♦ Apoi, îți trece prin minte că același tratament este valabil pentru fiecare dintre noi. Toți ne trezim dimineața fără să ne gândim că aceasta ar putea fi ultima zi din viața noastră. E nedrept să nu ți se dea șansa de a trăi aceasă ultimă zi așa cum îți dorești. Să ai șansa de a-ți lua rămas bun. Să îmbrățișezi, să plângi, să vezi locul preferat, să vezi oamenii dragi pe care să ți-i întipărești în minte pentru când vei fi trecut dincolo, în loc de fotografii…Să încerci să trișezi, chiar dacă știi că asta nu se poate.

Astăzi a fost rândul meu să primesc telefonul acela…Din nou…

M-am gândit la mătușa mea care știu sigur că deja își plânge singurătatea. La verișoarele mele care și-au pierdut tatăl. La nepoți…

Apoi m-am gândit la ai mei și la gândurile care trebuie să-i macine cu privire la inevitabilul lucrurilor la un moment dat în existența fiecăruia…

M-am gândit la tataia…Și la telefonul care m-a cutremurat acum…14 ani…

Și mi s-a făcut iarăși o teamă cumplită de EA. De felul mârșav în care ne văduvește de suflete dragifără milă…De felul în care ne alege rânjind, fără criterii….

M-am gândit că mi-ar prinde bine acum un Ivan Turbincă să-și râdă de ea și să-i vină de hac, poate uită că are de luat niște vieți…

Și totuși….se întâmplă… 😦

Prefer să cred că Paler știe ce spune:

„A muri înseamnă a te muta într-o stea”.

15 comentarii

  1. Eh…În ulimele 2 luni au murit pe rând, mai întâi finul meu, care mâine, pe 29 ar fi împlinit 24 de ani, apoi mătuşa mea, care avea 59 de ani. Finul meu a murit neaşteptat, în accident de motocicletă, mătuşă-mea chinuită de ciroză. Ca o ultimă ironie a morţii, pe el îl chema Florin, pe ea Florica. Mâine merg la pomană la finul meu, deja au trecut două luni. Pe 5 octombrie e pomana de 40 de zile a mătuşii mele. Înţeleg ce e în sufletul tău. Înţelegem cu toţii şi avem aceeaşi frică. Condoleanţe!

  2. Nu stiu de ce ne ingrozeste asa tare gandul mortii! In definitiv e ceva inevitabil, ni se intampla tuturor… Eu n-am nici o problema cu ideea de moarte, mi se pare doar o etapa intermediara, o pauza de cafea intre doua vieti. Dar nu suport ideea de suferinta inutila si de degradare la care sa asisti zi de zi. Eutanasiem cainii findca nu stim ce sa facem cu ei sau ca sa-i salvam de o suferinta dar condamnam oamenii la un chin inzecit si degradant. Asta e durerea mea cea mai mare: daca tot trebuie sa murim macar sa murim demn!
    Condoleante!

  3. Vă mulțumesc pentru gânduri…

    cred că durerea despre care vorbim…este de fapt doza de egoism din mine…fapul că gândul mi-a zburat către ai mei…către cât de trecătoare este viața…
    😦

  4. Tragere la sorţi

    Tragem la sorţi
    cu inima smulsă dintr-un străin.
    Martorul întreabă: cap sau pajură?
    Nici cap nici pajură, răspunde corul antic.
    Inimă, pur şi simplu.
    Inimă pe toate feţele?
    Inimă pe toate feţele!
    Şi unde este Omnul cu M mare?
    Unde să fie? În moarte.
    Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
    unde vreţi să fie?
    Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.

    NICHITA STANESCU

  5. […] Andrei știa că unchiul a murit. Ba chiar a fost marcat de posibilitatea ca și lui să i se întâmple asta la un moment dat. De aceea, i-am explicat acum ce urmează să se întâmple, subliniind că este o modalitate de a nu-i uita pe cei care nu mai sunt cu noi. A fost prima lui experiență într-un cimitir. Lucru care m-a făcut să fiu mai atentă la ce face, ce vede, ce întreabă și, mai ales, ce-i răspund. […]

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s