Dialoguri – Viața ca o goană spre moarte

moartesursa: Facebook

Uneori, țesătura asta numită viață te duce pe niște căi pe care nu le-ai gândit, pe care nu le-ai așteptat, pe care poate nici nu le-ai dorit. Uneori, ai nevoie să stai de vorbă despre lucruri care te macină, pentru că simți că așa le faci să zboare și să nu te mai apese. Se nasc, astfel, dialoguri. Cu un străin, cu un om învățat, cu un duhovnic, cu un prieten, cu cel sau cea pe care îl/o iubești sau doar cu tine însuți/însăți.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Știi…mi-e greu tare să înfrunt moartea asta…De fiecare dată când îmi dă târcoale, o simt atât de puternică și încrezătoare în timp ce eu mă simt mică și neputincioasă….Îi simt prezența peste tot în jurul meu…și asta mă înfioară cumplit….Mă sperie…Mă macină…Și îmi dă o serie de gânduri care mă fac să îmi pierd echilibrul…să nu mai știu cine sunt…ce trebuie să fac…cum să mă redresez ca să nu uit de viață….Sunt ca paralizată…

Ieri și azi mi-am îmbrățișat tatăl…Am simțit că sunt o fiică rea…că nu i-am spus cât îl iubesc și că mi-e teamă că la un moment dat se va duce dincolo ….și că nu voi putea face nimic…nici măcar să plâng…Mă îngrozește momentul acela! Care dintre ei va pleca primul? Cum voi trece peste asta? Cum va fi viața după aceea?

Apoi fug și-mi strâng în brațe copilul. Și mă rog să fie sănătos și să trăiască mult și să fie fericit. Dar nu îi pot oferi garanția că nu i se va întâmpla niciodată nimic rău și acest lucru îmi scrijelește fiecare gând, făcându-mă să mă simt un fir de praf care vrea să devină o coloană a infinitului.
Sunt puternică, dar nu atât de puternică…

Mă gândesc la fiecare persoană dragă din jurul meu….Cum ar fi dacă….

Iar în momentele astea te simți atât de singur…Poate pentru că ai impresia că nimeni nu te înțelege…și nu suferă ca tine…și iar mă cuprinde disperarea….

E ca și cum moartea asta poate veni și fără să-mi anihileze trupul. E ca și cum o simt infiltrându-se în fiecare parte din mine de fiecare dată când se stinge o stea în jurul meu…Nu mă mai lasă să respir…Am impresia că sunt închisă într-o cameră întunecată…. singură…Și nu reușesc să găsesc ieșirea….

Mi-a zâmbit cu înțelepciune și mi-a răspuns:

Amintește-ți cât suntem de mici în acest imens Univers. Moartea cuiva nu mai e un eveniment. Pe undeva pocneste câte o supernova și asta e la fel de puțin important, deși rade tot în jur, la mii de ani lumină. Apoi, știi bine cât de important e fierul…hemoglobina… Ei bine, fierul, ca tot ceea ce e metal, nu ia naștere decât în interiorul unei stele. Doar acolo se lipesc atâția protoni și neutroni, încât să te trezesti cu un nucleu imens. Trebuie ca steaua să moară pentru ca fierul ăla să poată ajunge cândva să pulseze în venele unei ființe. Știu că doare moartea, dar nu e important faptul că dispariția cuiva e ireversibilă. Gândește-te la cât de importantă a fost existența persoanei aceleia pentru tine și că irepetabilitatea existentei ei e mult mai importantă decat stelele de a căror moarte neștiută a fost nevoie… Vii sau morti, suntem bucăti de stele. De-aia e tocmai bine să ne mutăm înapoi, cu toate părerile de rău pe care le trage dupa sine moartea asta.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mi-a plăcut mult ce a scris Tiberiu de ziua lui 🙂 http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2013/09/29/da-2/

8 comentarii

  1. Există un obicei(bineînţeles că mă refer la un trib), cum ca la înmormântare, să se pună o scâdură de-a curmezişul mortului(formând împreună o cruce 😉 ) şi apoi se aprinde o minge de bumbac şi se pune pe unul din capetele, aşa aprinsă. Ea se rostogoleşte în celălalţ capăt, fiindcă scândura se balansează. Cel către care se rostogoleşte, va sufla în ea, ca să fugă moartea de el.

    Mi se pare foarte clar momentul! Cu toţii ne temem de moarte, şi deşi ştim de ea că va veni într-o bună(sau rea?) zi, ne-o dorim departe. Uite, încă un început de dialog despre „draga de ea”…

      • Lasă, cu siguranță că dialogul se va întrupa și prin intervenția altora!
        Eu m-am dat huța-huța. Sâmbătă am pomană de 40 de zile, sâmbăta asta am avut alta( de trei luni, nu două cum am scris tot într-un comentariu la tine)…ce-i drept, mi-au mers la suflet, că frigiderul meu e porno! Pomană în adevăratul sens al cuvântului. 😉

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s