RSS

Online-Tel sau Leacul pentru Toma Necredinciosul

24 Oct

ATENȚIE:

Postarea de față este o reclamă făcută de bună-voie și fără recompense materiale. Vreau doar să punctez  că, uneori, lucrurile pot merge bine, chiar și în lumea virtuală. În plus, asemenea informații ar fi făcut lucrurile mai simple pentru mine când încercam să fac o alegere. Poate ajută și pe alții.

Smartphone. The final frontier…

Multă vreme am zis că e semn de snobism. Oare pentru că eram de pe poziția vulpii care, neajungând la struguri, se consola că sunt acri?🙄😆 Cert este că de vreo două telefoane încoace (și asta înseamnă niște ani) nu am noroc și pace! Ba se blochează, ba se descarcă, ba nu se încarcă, ba nu merge una, ba alta…Am reînnoit repertoriul de înjurături cu niște combinații originale, dar nu m-au ajutat decât temporar, cât să nu azvârl minunăția de device pe fereastra dormitorului din dotare.

Am zis: „enough is enough”! Am spart pușculița (a scăpat cea a Pințului), am golit portofelul (și pe al consortului) și am purces la numărătoare. Pentru că dădea cu virgulă și niciun rest, am renunțat la abonamente și magazine de profil și m-am apucat de căutat varianta be (a se citi „varianta ideală”: ieftin și bun! :-D)

Internetul – marea descoperire a omenirii

Cum să-ți iei un telefon de pe internet??? Un…SMARTPHONE! Da’ zic, merge aruncată o privire, așa…de dragul comparației. Și iată că apare oferta! Preț bun, jucărie deșteaptă și lăudată, review-uri pozitive. „Drace, îmi șoptesc în gând, aici e urmă de Necuratul! Prea frumos ca să fie adevărat!” Dau să renunț, da’ ăl mic și negru îmi dădea ghes: „Mai caută!👿 ” Și mai caut.

Online-Tel – incredibil, dar adevărat!

Din…click în link😀 ajung pe site-ul mai sus menționat. Ce am găsit:

– cel mai bun preț ever!

– sigla cu „magazin de încredere” bazată pe nu știu ce criterii

-clienți mulțumiți.

Aș, exclam! E făcătură! Sunt făcute pe vapor sau printr-o țară cu nume greu de pronunțat. Și mai citesc. Nu am găsit niciun comentariu negativ. Schimb site-ul. Or fi scris ăștia singuri review-uri ca să dea bine și să păcălească stimatul cumpărător. Intru pe Softpedia. Acolo, la fel. Câteva sugestii pozitive, alți Toma Necredinciosul, ca mine, dar nimic de rău. Fac cont și întreb ca să fiu lămurită. Aceleași răspunsuri. Mă uit pe pagină, sute de clienți. Cred că toți erau mulțumiți (am luat prin sondaj câteva pagini și nu am dat peste nimeni care să fi scos securea). Merg și mai departe. Verific firma să văd ce hram poartă. Sun la Samsung să văd dacă ce spun ei pe site – garanția de 2 ani la centrele autorizate și piese originale – stă în picioare. Și primesc niște indicații prețioase cum să verific. Intru pe site iar. Prețul și mai mic (nu cu mult, desigur, dar a dat bine la psihologia lui nea Toma, cumpărătorul.) Ce mai tura-vura! Decid să cumpăr. Ce-o fi, o fi! De nu e cum spun ei, mă înfățișez cu țestoasele ninja la poarta lor (că-s prietene cu Pințu’ ) și fac măcel.

Ce am constatat:

1. am comandat pe site și în maxim 5 minute m-au sunat.

2. a doua zi la ora 13 curierul era la ușa mea.

3. Am putut să desfac coletul după ce l-am plătit și să verific conținutul.

4. telefonul era acolo cu tot cu accesorii, toate sigilate și toate cu logo-ul firmei producătoare.

5. certificatul de garanție, așa cum era specificat, doi ani la centrele autorizate, cu tot cu adresa centrului și numărul de telefon.

Asta spuseseră toți clienții mulțumiți dinaintea mea. Credeți că m-am liniștit?

Nope!

Am sunat la centrul cu pricina – care corespundea cu cel dat de Samsung când i-am sunat. Am verificat IMEI -ul care a fost în regulă. Am dezmembrat aparatul să-i văd piesișoarele. Am luat un telefon original și am comparat fiecare șurubel.

Din două una: ori sunt serioși, ori imită al naibii de bine produsele originale!😀

Concluzie: am telefon nou și sunt încântată. Singurul defect este că dă dependență!

……………………………………………………………………………………………………………………………

Citesc că și alții s-au apucat de mulțumiri. Chiar că ar trebui să ne facem un obicei din asta!😀

http://adelinailiescu.wordpress.com/2013/10/24/vorba-buna-nu-strica-dintii/

 
51 comentarii

Scris de pe Octombrie 24, 2013 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

51 responses to “Online-Tel sau Leacul pentru Toma Necredinciosul

  1. Shadow

    Octombrie 25, 2013 at 10:37 am

    Salut,

    Sa sti ca si pe mine ma bate gandul sa achizitionez un smartfon de pe acest site, il tatonez de ceva vreme si cred ca pana la urma de pe el o sa il iau, tin sa precizez ca fratele meu si-a achizitionat de pe acest site iPhone 5 si este original fara nici o problema… parca dubiile dispar pe zi ce trece…

     
    • dagatha

      Octombrie 26, 2013 at 7:50 pm

      🙂
      Eu una…am riscat. Deocamdaă nu am ce să le reproșez. Sper să nici nu fie cazul vreodată😉

       
  2. Drugwash

    Octombrie 25, 2013 at 11:40 am

    Dacă nu m-aş fi hotărît să renunţ la cartela veche de ani de zile, mi-ar fi plăcut o jucărie ca asta. Singurul dezavantaj (în ceea ce mă priveşte, chior fiind) este faptul că nu are posibilitatea de a ataşa o fotografie fiecărui contact. În rest, uiţi lejer cînd l-ai încărcat ultima oară şi nu te încurci în butoane. Un telefon e un telefon. Punct.😉

    Din păcate, Microsoft a cumpărat Nokia.😦

     
    • dagatha

      Octombrie 26, 2013 at 7:25 pm

      Am scris un comentariu care nu a apărut…Hm…sabotaj chiar pe pagina mea?
      Ziceam (cred) că un telefon bun, rămâne un telefon bun, cu atât mai mult cu cât acesta îndeplinește dorințele și hrănește necesitățile utilizatorului său.

       
      • Drugwash

        Octombrie 26, 2013 at 8:43 pm

        Teri zindagi… meri zindagi… Cine ştie… Trebuie să facă ce-i cer, nu ce vrea el (sau tac-su).😉

         
        • dagatha

          Octombrie 26, 2013 at 9:49 pm

          Păi și eu ce-am zis?🙄

           
          • Drugwash

            Octombrie 26, 2013 at 10:15 pm

            Păi cam ce-am întărit eu, pentru tot românu’ (ai auzit, băi Boc!? Telefon, nu iPad! Şi nici pe-ăsta nu şi-l permite tot românu’!)

             
  3. paulman20102011

    Octombrie 25, 2013 at 12:22 pm

    ce telefon ti-ai luat, ca ma uit si eu si intr-adevar sunt preturi foarte bune.

     
    • dagatha

      Octombrie 26, 2013 at 7:25 pm

      Eh! Nu poci pentru ca să mă laud aici!😉

       
  4. paulman20102011

    Octombrie 25, 2013 at 1:41 pm

    nu are legatura cu ce ai scris aici, dar cum ti se pare melodia asta?

     
    • dagatha

      Octombrie 26, 2013 at 7:28 pm

      hm…. Interesant…Relaxing…

       
  5. adelinailiescu

    Octombrie 25, 2013 at 3:03 pm

    Asta-i genul de reclama care chiar imi place:genul pe incercate! Si e pacat daca ai gasit o chestie faina sa n-o impartasesti si altora, poate mai faci cuiva o bucurie. Eu asa de tare ma pricep la telefoane ca nici nu stiu de unde se activeaza alarma desteptatorului. Bine ca stiu macar de unde se opreste sa nu trezesc toata ulita.:)
    Asa ca, fata draga, iti multumesc si tie de informatiile utile oferite! Cred ca deja am exagert cu multumirile, mi-am epuizat stocul pe saptamana asta.🙂

     
    • dagatha

      Octombrie 26, 2013 at 5:22 pm

      Pe încercate, dară!😀
      Să fii convinsă că şi dacă ar fi fost de rău scriam aici😆 La fel de convingător👿

       
  6. Dan

    Octombrie 25, 2013 at 7:07 pm

    Să înțeleg că postarea asta nu poate participa la SuperBlog, nu ? Că acolo se scriu despre lucruri cu care n-ai avut nicio tangență-n viața ta și despre locuri prin care nu ți-au călcat pașii ever. Păi, ce faci tu aici ? Schimbi regulile advertisingului blogosferic ? Nț, nț, nț …

     
    • dagatha

      Octombrie 26, 2013 at 5:20 pm

      😆
      Dupa câte am citit despre acest concurs, sunt absolut convinsă că juriul nu mi-ar acorda nici măcar minimul de puncte😆

       
  7. MARIUS POP

    Octombrie 26, 2013 at 3:44 pm

    Buna , MARIUS ma numesc ti-am citit prezentarea facuta, as vrea sa te intreb cum iti functioneaza telefonul si daca e adevarat ca garantia ti-a fost confirmata de cei de la SAMSUNG ( Plaza SAMSUNG ) .Mentionez ca si eu as dori sa achizitionez un telefon de la ei si tot asa eram si eu nedumerit la fel ca tine: pret mic, e original sau nu ? are garantie 24 luni SAMSUNG Romania? Se pare ca dupa ce ti-am citit comentariul voi proceda ca tine .

     
    • dagatha

      Octombrie 26, 2013 at 5:18 pm

      Marius, eu zic că a trecut testul. Am sunat la cei de la centrul de service şi am verificat IMEI -ul. Adresa şi numărul de telefon erau aceleaşi ca acelea indicate de cei de la Samsung în mail.Certificatul de garanţie are logo-ul Samsung si e valabil 24 de luni.

       
    • MARIUS POP

      Octombrie 29, 2013 at 12:43 am

      Azi am intrebat la SAMSUNG PLAZA, daca cunosc firma respectiva si daca intradevar putem beneficia de garantia lor, baiatul de la receptie mi-a raspuns: ”In principiu nu am avut probleme cu aceasta firma distribuitoare.
      La achizitionarea unui produs Samsung este bine sa vedeti pe cutia produsului eticheta „Samsung Romania” , totusi daca nu are aceasta eticheta si este importat din Spatiul European Administrativ (UE), produsul beneficiaza de garantie 24 luni din data achizitiei.
      Daca produsul este importat din afara acestei regiuni nu vom putea oferi serviciile noastre pentru reparare.
      Putem verifica un produs (telefon mobil) doar daca avem IMEI-ul acestuia, daca ne trimiteti codul IMEI al produsului va putem spune daca are garantia la noi sau nu.” Pare in regula….

       
      • dagatha

        Octombrie 30, 2013 at 6:16 pm

        Da. Așa mi-au spus și mie.
        Mulțumesc pentru informare și confirmare!🙂

         
  8. Rauch

    Decembrie 10, 2013 at 12:04 am

    O sa comand si eu de la ei in urma multitudinii de feedback-uri pozitive de la oameni aparent independenti fata de ei. O sa revin cu feedback indiferent daca e de bine sau de rau, ca sa gaseasca oamenii mai usor detalii despre ei.

     
    • dagatha

      Decembrie 10, 2013 at 12:15 am

      Până acum toate bune cu noua achiziție. Aştept un semn şi de la tine. Sper sa fie totul în regulă.🙂

       
      • Rauch

        Decembrie 12, 2013 at 4:58 pm

        Am comandat doua N9005 de la ei, telefoanele au ajuns rapid, sunt 100% legit si au venit insotite de factura si warranty card valid la ESD, service autorizat Samsung. A fost un pas mare pentru mine deoarece am ramas cu o parere proasta despre anumite site-uri low-cost care aduc telefoane refurbished sau furate de prin alte tari. Deci da, online-tel.ro, voi mai comanda de la voi!

         
        • dagatha

          Decembrie 13, 2013 at 1:58 pm

          Ce mă bucur că se confirmă că sunt serioși!
          Mulțumesc pentru feed-back🙂

           
  9. adrian

    Decembrie 12, 2013 at 10:02 pm

    buna dagatha…de vreo 2 saptamani am descoperit site-ul si intentionez sa-mi achizitionez saptamana viitoare un sIII(wow visul meu de un an:)) ) deci zici ca nu e teapa…ca parca prea multe review-uri au acelasi format fara nicio greseala de exprimare ca ‘de parca n-as arunca 14 milioane pe geam… totusi traim in romania….nu castigam mii de euro

     
    • dagatha

      Decembrie 13, 2013 at 1:54 pm

      Adrian, eu nu am ce să-i reproșez site-ului cu pricina. Telefonul funcționează foarte bine și pe toate hârtiile apare logo-ul Samsung. Din punctul meu de vedere, go for it.
      Și eu am avut aceeași problermă cu răspunsurile. Totuși sunt cam prea multe ca să fie rezultatul unei simple campanii de promovare. De aceea am ales să scriu postarea cu pricina, pentru că știu că aș fi avu și eu nevoie de altceva pentru confirmare.
      Te rog să revii dacă te hotărăști și să ne lași părerea🙂

       
    • Rauch

      Decembrie 13, 2013 at 2:26 pm

      @adrian: Ce pot spune este ca telefoanele primite de la ei sunt 100% legit, Important este, cand le primesti, sa aibe o singura serie de sigilii, sa ai factura si warranty card.

      Eu am „riscat” cu 4570 lei cand am platit in avans doua N9005, dar a fost bine. Oricum, tipul de la fastius (curierul) care mi-a adus telefoanele a zis ca in principiu nu are retururi pentru firma asta decat daca e problema la culoare, sa trimita negru in loc de alb, in rest nu a auzit de alte probleme si a mai zis ca are destul de des de la ei telefoane pe zona lui.

      Eu am platit prin transfer bancar ca sa am o dovada sigura a platii si fiind o suma mare, e cam deranjant sa folosesti cash.

       
      • dagatha

        Decembrie 16, 2013 at 1:16 pm

        Deci clienți mulțuiți. Asta e bine🙂
        Mulțumim Rauch🙂

         
  10. Cristi

    Decembrie 20, 2013 at 8:16 pm

    As dori sa cumpar si eu un smartphones de pe acest site, iar nedumerirea mea este … de ce nu au o adresa cu strada, numar….etc. Cei care ati cumparat de la ei si vreti sa returnati produsul in zece zile (cum scrie la ei pe site) catre ce adresa returnati?
    Este adresa trecuta in factura? Daca stiti mai multe detalii cei care ati cumparat de la ei, spuneti-ne si noua cei inca in ceata fata de acest site.
    Eu va multumesc, va doresc sanatate, un craciun fericit si sa-mi folositi siteul ca am citeva felicitari virtuale si acum e timpul!

     
    • dagatha

      Decembrie 20, 2013 at 9:05 pm

      🙂
      Dacă tot am aprobat comentariul, mergea şi puțină publicitate, nu ?😆

      Aşadar, când plasezi comanda, eşti sunat imediat (pe mine m-au sunat în 10 minute maxim). Aşa ai ocazia să întrebi orice te preocupă.
      Eu am căutat datele companiei pe net şi acolo ai şi adresa lor.
      Poți intra pe forumuri şi adresa întrebări. Sunt foarte prompți în a răspunde.

       
      • Cristi

        Decembrie 21, 2013 at 10:04 am

        Buna Dagatha,

        s-ar putea sa faci tu publicitate acestui site (online-tel) , iar din moment ce atunci cand pui un comentariu pe acest forum ai formularul site web… am crezut ca va apare siteul….. Eu nu vand nimic pe siteul meu. Cred ca esti un pic rautacioasa, toti cei care au pus anunturi de bine ptr. online-tel pe acest forum nu pot fi contactati, Ce pot crede?
        Nu mi-ai spulberat nici o nedumerire fata de acest site – online-tel – dimpotriva….!

         
        • dagatha

          Decembrie 21, 2013 at 10:17 am

          Alo! Eu sunt aici LA MINE ACASA! Aşa că aprob ceea ce consider că merită aprobat.
          1. Ți-am răspuns la întrebare civilizat şi sincer, bazându-mă pe experiența personală. De altfel, dacă ai intrat pe forumul cu pricina unde zici că m-ai găsit, ai văzut că afirmațiile mele se susțin.
          2. Nu poți să-mi bați la poartă cu un pretext fals pentru ca mai apoi să-ți promovezi produsul. Prefer alte metode de „agățat” de genul: „vrei să favem un schimb de linkuri” sau mă ajuți te rog frumos să-mi promovez site-ul?” Dacă ai fi răsfoit pe aici, ai fi înțeles că nu se practică asta aici.
          3. Părerea despre site ți-ai definitivat-o în urma unui refuz de a te fi promovat pe un blog de „personale”????

          Acum că şi-a exprimat fiecare părerea, cred că e cazul să ne vedem de ale noastre.

           
  11. Irina

    Decembrie 26, 2013 at 6:21 pm

    deci este de incredere site-ul online-tel?as vrea sa iau de acolo un telefon si am vazut ca pretul este chiar redus fata de celelalte site-uri..in plus am gasit si cateva comentarii negative despre acest site in care se spunea ca este teapa sau ca nu dau garantia.nu stiu ce sa cred.cum ati spus si voi,parca’s prea multe comentarii bune[dar apar si unele negative],in plus,nici nu e prea cunoscut acest site,ceea ce imi provoaca neincredere.CE SA FAC???sa comand sau nu???AJUTATI-MA.

     
    • dagatha

      Decembrie 28, 2013 at 5:37 pm

      Am fost în aceeași situație ca tine🙂 De aceea am ales să scriu postarea aceasta, deși nu e un blog pe care să apară publicitate de vreun fel.
      Numai tu poți să decizi dacă că comanzi sau nu. Eu pot doar să îți spun că eu am primit ceea ce au spus ei că voi primi. Telefonul funcționează minunat, iar pe certificatul de garanție este sigla Samsung. Noi am sunat la centrul service și au spus că atâta vreme cât are sigla, e valabilă garanția doi ani.
      Nu am ce să le reproșez.🙂
      Orice întrebări ai, le poți adresa direct la numărul lor de telefon.
      Dacă te decizi să comanzi, poate revii cu un comentariu aici pentru alții care au dubii în acest sens.
      Sărbători fericite!🙂

       
  12. Dan PAUL (@iDantero)

    Martie 28, 2014 at 9:17 am

    Buna, as avea o curiozitate referitoare la garantie. Certificatul de garantie este cel cu holograma Samsung sau HatRomania? E cel original? Asta e singurul aspect care ma trage inapoi in a comanda de la ei… Multumesc

     
  13. Stefan

    Iunie 26, 2014 at 1:41 pm

    Intentionez sa imi cumpar luni un telefon de la ei si as vrea sa fiu sigur de un lucru , pot desface coletul in prezenta curierului , sa deschid telefonul si sa verific IMEI-ul ? Si am vazut ca a scris cineva mai sus sa aiba un singur sigiliu pachetul pe el , cum vine asta, un singur cod de bare?

     
    • dagatha

      Iunie 26, 2014 at 5:55 pm

      Al meu încă funcționează foarte bine!🙂 De exem-lu, prietena mea și-a luat unul la fel de la Orange și deja are probleme mari cu el.
      Da, eu am desfăcut coletul cât a fost curierul acolo și am putut verifica ce am vrut.
      Sigiliul este un soi de etichetă transparentă. A fost unul singur.
      Eu încă nu am ce să reproșez nici produsului, nici site-ului.
      Succes!
      Te-aș ruga să revii cu un comentariu când/dacă achiziționezi produsul, pentru cât mai multe păreri/experiențe pozitive sau negative.

       
    • Rauch

      Iunie 26, 2014 at 6:25 pm

      Am meu a avut 2 sigilii, ambele intacte, din fabrica (unul cu do not accept if seal is broken si altul cu european model), depinde de model si de piata pentru care este destinat. Telefoanele cumparate de mine (doua N9005) erau destinate pentru Grecia. Dar nu am nicio problema cu ele, inafara de ce le-am scapat eu pe jos (vreau sa zic ca desi sunt maricele, l-am scapat si de la nivelul mesei si a rezistat). :)) Am verificat telefonic IMEI-urile la service-ul autorizat din Bucuresti si au fost ok.

      Este foarte important cand primesti pachetul sa arate ca scos de pe portile fabricii, sa nu aibe etichete relipite (cum fac cei de la telefonultau.eu) sau alte prostii de „sigilii aftermarket”, sa aibe telefonul toate tiplele (te uiti pe youtube la ” unboxing” si vezi cum trebuie sa arate) sa primesti factura pe numele tau/numele firmei tale si pentru fiecare telefon un warranty card completat de catre cei de la online-tel.ro

      Daca vrei si te ajuta cu ceva, iti pot face poze la cutiile mele de Note 3.

       
  14. Gicutul

    Iunie 27, 2014 at 3:54 pm

    Eu am comandat de la ei pentru compania la care am lucrat sute de bucati pentru revanzare. Totul a fost ok, insa au fost arestati pentru evaziune fiscala. Nu plateau tva-ul, de acolo preturile mici. S-a terminat cu ei. Online-Tel si GSMTEll-Online, sunt aceleasi persoane. http://www.mediafax.ro/social/frauda-la-vanzarea-online-de-telefoane-si-tablete-prejudiciu-de-peste-1-3-milioane-de-euro-din-tva-12815456

     
    • dagatha

      Iunie 27, 2014 at 10:48 pm

      😦
      Nu știam…

       
    • Rauch

      Iunie 27, 2014 at 11:03 pm

      Puteau face bani frumosi si daca declarau, dar nu era la fel de profitabil intr-un timp asa de scurt… fraieri!🙂

       
      • dagatha

        Iunie 27, 2014 at 11:05 pm

        Alegeri…pe care le facem la un moment dat, crezând că așa e cel mai bine…
        Păcat…

         
  15. Stefan

    Iunie 28, 2014 at 8:54 pm

    Deci sa inteleg ca nu ar trebui sa mai comand de la ei?

     
    • dagatha

      Iunie 28, 2014 at 9:00 pm

      Ai sunat? Cel mult, nu îți mai răspund la telefon.
      Nu am mai intrat pe site să văd dacă mai e funcțional…

       
  16. Florin

    August 23, 2014 at 4:10 pm

    Am incercat acum recent, telefoanele sunt inchise iar site-ul este neactualizat de ceva vreme… Pacat, am comandat de la ei de 2 ori si nu am avut absolut nici o problema cu telefoanele.

     
    • dagatha

      August 23, 2014 at 4:40 pm

      😦
      Păcat…
      Mulțumim pentru informare.🙂

       
  17. brooo

    Aprilie 14, 2015 at 1:58 pm

    Salut , Aveti idee ce s a intamplat cu site ul ?

     
    • dagatha

      Aprilie 14, 2015 at 2:01 pm

      Ştiu că au avut ceva probleme…fiscale.. Nu au plătit impozit sau ceva asemănător. Nu am căutat detalii…

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: