Femeie, strunește-ți…nurii

sau…bărbate, hold your horses 😀

Lecturând mai mult pe diagonală notificările din mail, am dat peste o postare care mi-a făcut seara amuzantă rău.

Musai de recunoscut faptul că savuram postările Hipertensivului (care a dispărut și em între timp din lumea virtuală), mai ales că mi se par a fi de o maximă sinceritate și că are un dar de a pune punctele și virgulele acolo unde trebuie, ca să nu mai zic despre semnul exclamării. Pe scurt, Dan zice despre doamnele care cred că fiecare zâmbet sau salut al unui domn din imediata apropiere este semn CLAR de flirt. Prin urmare, dânsele iau atitudine: anunță masculul alfa care ocupă locul din dreapta spre a lua măsuri. Nu, nu neapărat împotriva „atacatorului”, ci pentru a băga la cap și a face și ei (cel puțin) la fel.

Citind postarea citată, mi-am dat seama de un lucru: numai mie mi se întâmplă să NU mi se pară că bărbații „mă vrea”!!!

În acest punct, din public izbucnește o voce isterică (știm noi cine 😉 ): iar ne înnebunești cu frustrările tale??? „Parol, Năică, să mă-ngropi”! Nici poveste de frustrare. Eu aș zice „ușurare” (sic!) Căci ultima dată când s-a întâmplat (și jur că atunci nu mi s-a părut) era vorba despre o pereche de muncitori (ne)calificați, cocoțați pe niște schele cărora li s-a părut că merit un fluierat. M-am uitat în jur, eram unica trecătoare din zonă. Ori blugii mei și hanoracul în care am plecat de acasă să iau pâine erau dă firmă, ori li s-a părut că sunt exemplarul cel mai apropiat de noțiunea de „femeie” din câte au văzut în ultima vreme și au simțit, instinctual, nevoia să…răsufle. Insensibilă fiind la acest apel disperat al bipedelor din copac, de pe bloc mi-am continuat drumul. Domnii au crezut, pesemne, că mă las greu și iată că au articulat primele cuvinte. Sau ceva asemănător, că nu am stat să prind finalul propoziției simple. Nu m-am simțit măgulită, ci dezgustată. Și acum, întrebarea din public: „Dar dacă erau la costum și cu servietă te simțeai la fel???” Habar nu am, că nu mi s-a întâmplat. Asta înseamnă fie că arăt fioros, precum Xena, prințesa războinică, fie că sunt prea serioasă și nu par impresionabilă unor astfel de exemplare 😀

Devenind serioasă (cred), zic că manifestările de acest gen izvorăsc fie din comportamentul „duamnelor” care se cred too good to be true, irezistibile, adicătelea, fie din comportamentul „porcinelor” care au greșit capul cu care… judecă (sic!). În cazul de față, masculul alfa despre care ziceam mai sus a luat măsuri, inițiind un duel cu „atacatorul”, a cărui intenție nu era nicidecum să o răpească pe minunată din SeRai. Ceea ce înseamnă că:

a. masculul a vrut să arate că e mascul și că îi arată el lui, „atacatorului”

b. masculul, indiferent, de altfel, la alegerile duduii, s-a speriat de gura ei mare și a acționat ca să nu zică duduia că nu face și el ceva.

c. masculul suferă de o gelozie acută și a confundat o conversație sau un zâmbet cu o campanie de cotropire a propriului teritoriu.

d. altele.

Mă gândesc așa: că te poți simți bine în compania cuiva, fără să fie nevoie să se depășească niște limite, dar depinde enorm de felul de a fi al fiecăruia. Uneori semnele pot fi prost interpretate de către receptor, care nu mai decodifică mesajul emițătorului.

Vorba tatei: „Hai! Gata! Cureți pușca și vorbești prostii”.

Am tăcut.