Să…Halowee’ m sau să nu Halowee’ m?

Fiecare și le știe pe ale lui. De asemenea, fiecare alege pentru el/ea și pentru sufletele care (încă) depind de ei. Ceea ce voi scrie mai jos este rezultatul unei alte provocări, chiar dacă aceasta a venit indirect.

Îmi clăteam ochii pe paginile celebrei rețele de socializare și am dat peste o postare a unei prietene care se pregătea de celebra sărbătoare de Halloween. Nu acesta a fost motivul uimirii mele, ci un comentariu care mi-a atras atenția ca o lumină a unui fulger. Menționez că nu cunosc persoana care l-a scris, prin urmare nu pot fi acuzată de vreun… atac. Pașnică, după cum mă știți, gândesc cu voce tare (vorba vine) despre două aspecte:

a) Persoana respingea destul de vehement ideea de a adopta această sărbătoare. Ceea ce reprezintă, până la urmă, o chestiune de opțiune. Motivația era că „nu este o sărbătoare românească”. Corect. Nu este. Până aici nu este absolut niciun motiv de contrazicere. Aplicăm principiul „De gustibus (et coloribus) non (est) disputandum”. Fiecare are dreptul să „țină” sau nu o anumită sărbătoare. Pe mine, însă, m-a dus cu gândul puțin înapoi în timp. Copil fiind, am auzit destul de des o replică asemănătoare. Probabil că aceasta era izvorâtă dintr-un patriotism ușor exagerat al tatălui, ardelean fiind, marcat de multiplele conflicte interetnice. Cu siguranță că și mirosul comunismului care încă nu se „ducea” cu nicio mireasmă nouă occidentală a adus o contribuție esențială în acest sens. Odată formată o astfel de mentalitate, tot ce era…străin, ne era interzis. Din dorința de a ne supra-proteja, tata evita orice aspect care, în viziunea lui, reprezenta o încercare de distrugere a românismului. Limba engleză era periculoasă, americanii erau cei mai mari dușmani, muzica străină era plină de pornografii și totul era bine argumentat așa că nu era loc de discuții.

Norocul nostru a fost că tata este un om destupat la minte, așa că nu a dus la extrem toate aceste porniri. Odată convins că suntem capabile să discernem și liniștit de preocuparea noastră de a învăța, s-a relaxat și ne-a lăsat șansa de a decide pentru noi. Uneori se mai aud murmure de ușoară nemulțumire apropo de evoluția societății și de influențele negative, dar sunt mai mult pentru sine. Știe că acum părerile ne sunt formate.

Cu aceste amintiri, m-am gândit cum îi explici copilului tău, în plin secol XXI, că nu va ține o sărbătoare pentru că…nu este românească? Va înțelege el de ce stă pe margine în timp ce alții se costumează și se distrează? Va scăpa de eventuale frustrări? Va conta pentru el ce origine are sărbătoarea atâta vreme cât toată lumea se distrează și el nu poate participa? Până la urmă…ce contează dacă nu este românească? Toate celelalte sunt? Unii nu țin anumite sărbători celebre pentru că sunt…necreștine. Până la urmă ce înseamnă o sărbătoare? Pentru cine este? Există limite de…participare? Există sărbători interzise?

b) Ceea ce mi  se pare…deplasat în comentariul cu pricina este felul în care a ales să rezolve problema:  ”eu am refuzat ideea asta și i-am spus copilului să transmită doamnei învățătoare că nu e sărbătoare românească.”..Hmmmm… Așadar, copilul este „foarte” minor (sic!). Cum să-i transmită EL doamnei ceva ce sigur nu a înțeles foarte bine? Dacă admitem că învățătoarea a greșit organizând o astfel de manifestare (ceea ce cred că nu este cazul!), nu este mai nimerit să vorbești tu însuți/însăți cu ea, ca părinte responsabil, în loc să trimiți un mesaj printr-un copil?

Poate dacă găsesc răspunsuri la întrebările de mai sus, îmi schimb părerea. Până atunci…

Mâine organizez petrecere de Halloween în apartamentul proprietate semi-personală. Prietenii Pințului vor confecționa diverse, se vor costuma, vor spune poezii, vor desena, vor mânca pizza (nu de dovleac, dar ce dacă românizăm sărbătoarea?) și apoi își vor cere drepturile … „dulci” 🙂  Nu știu dacă aceste activități pot face rău, dar om vedea… 🙂