Specialitatea zilei: Esox lucius. Cu surprize!

Poveste (foarte) reală cu final…în plop…

Avertisment:

Această postare este interzisă:

– cardiacilor;

– copiilor care nu au aflat că unele viețuitoare drăgălașe se mănâncă;

– celor care nu au suportat prea bine experimentele de la zoologie dintr-a șaptea

– vegetarienilor;

– apărătorilor vehemenți ai drepturilor peștilor.

◊

De când e lumea, se întâmplă ca la intervale mai mult sau mai puțin regulate, consortul să apară acasă la minunata-i și neprețuita-i colegă de apartament cu o… atenție. Mai mare sau mai mică. Și cu o intenție. Ca tot episodul să rămână de neuitat. Unii vin cu o floare, alții cu ciucalată, alții apar cu un copil….Mă rog, după posibilități.

Așadar, consortul mă întâmpină azi cu …o sacoșă. Nu apuc să întreb, pentru că mă știe de ceva vreme și și-a dezvoltat un al…nu știu câtelea instinct: îmi ghicește gândurile!

– Pește. 😀

Eu dau din cap îngăduitoare. De când așteptam să mai sară niște solzi precum confettile prin încăpătoarea bucătărie!

– E știucă.

Sursa: google

Pentru că nu era foarte convingătoare propoziția simplă, găsește rapid cele două argumente:

– E o delicatesă! Și nu are oase!

După al doilea argument, mi-am băgat jungheru’ n teacă.

El a plusat:

– 13 Ron kilu’.

Habar nu aveam dacă e mult sau puțin, dar comparând cu 15 Ron cât mi-a cerut cineva pentru 10 „oo” ecologice, m-am gândit că este echitabil.

Aruncați în chiuvetă, constat că unii încă mișcau. Carevasăzică…„este vii”! Mama a fost foarte … ”încântată”, de aceea a insistat să-i pun pe ai ei în sacoșă de față cu ea, să se asigure că sunt ăia ne-vii!

Plină de entuziasm, îmi programez un somn dulce la prânz, ca să fiu în temă, sperând că totul va fi doar un vis. Nu a fost. Ca să mă îmbuneze, consortul începuse operațiunea „de-solzificarea”, lucru care putea fi observat cu ușurință prin apariția punctelor strălucitoare pe gresie și faianță. Știam că partea cea mai…ușoară îmi revine, așa că i-am mulțumit încă o dată tatălui meu pentru orele de inițiere în arta culinară din vremea tinereților mele de mult apuse.

Nu m-am mai luptat niciodată cu o Esox lucius, așa că nu știam ce mă așteaptă. Dar pot spune cu mâna pe corazon că a fost ca o lecție de zoologie veritabilă pentru toți trei prezenți la masacru.

Pește mare – checked.

Dinți ascuțiți – checked.

Icre! – checked.

– Icrele sunt foarte căutate: ia uite!

Am început cu un exemplar mediu. Icre, pauză, dar am descoperit că avea stomac! Plin!! Cu un pește!!! Mare!!!! Și aproape întreg! (Punctuația ar dori să sublinieze uimirea la asemenea descoperiri.) De asemenea, am găsit și ficatul! Și cică e mai mult decât bun, așa că intenționez să fac rețeta ASTA!

Pentru că începuse să-mi placă, am ales exemplarul numărul doi. Maaaare! Zic: ăsta e plin de icre, nene! Întrevedeam posibilitatea evidentă a unei îmbogățiri peste noapte din vânzarea minunatelor delicatese, conform articolului indicat.

Iau bisturiul. Desfac burtoșenia. Icrele năvălesc. Scot un chiot de bucurie. Consortul se luminează la față. Copilul face poză. Extrag ficatul. Cu grijă! Șiiiii….. dau peste stomăcel….Plin. Zic: ce pește o fi mâncat ăsta, de e așa burtos! Curioasă din fire (n-aș mai fi fost!), descopăr…orătania ”dinlăuntru”. Acu’…nu știu…să vă ziiiiiic, să nu vă ziiiiiic…Mai bine mai citiți o dată avertismentul de mai sus!

Peștoaica tocmai ce se înfrupta liniștită când, haț! a prins-o unul în plasă. Nici nu a apucat să se bucure de felul al doilea și prespun că a murit și cu o datorie babană la restaurantul lor…peștesc.

M-am gândit mai bine! Nu pot să vă spun! Că îmi aduc aminte cum am sărit prin bucătărie ca la Zumba. Așa că am găsit un video făcut de alții care au pățit la fel. Nu uitați de avertisment!!!

Dacă țineți la mine suficient de mult, nu mai adresați alte întrebări. Trezesc amintiri dureroase!

😀