A fi sau a nu fi…snob

Iată mărul conceptul discordiei!

Unii sunt și se laudă cu asta, alții sunt, dar neagă. Și mai sunt unii care nu se încadrează, dar sunt acuzați.

Ești sau nu snob?

Conform dicționarului,

SNOB ~oábă (~óbi, ~oábe) m. și f. Persoană care admiră și imită fără discernământ moda, manierele și opiniile persoanelor din sferele înalte. /<fr., engl. snob

 Expozitiunea:

Ieri, FB-ul sună alarma. M-a tras de mânecă tastă că a părut o noutate. O colegă de facultate, profă de engleză cu toate actele în regulă, postase o stare. Mesajul propriu-zis era un joc de cuvinte. Interesant, dacă îl înțelegi. Și mie mi s-a părut chiar funny (hopa! ca să nu zic oups).

1512692_687584697952254_2080989892_n

Intriga

Mesajul în sine nu reprezintă neapărat obiectul acestei strădanii de a-mi aduna fărâmele de gânduri cu tot cu gărgăuni la început de 2014. Colega anunța că va traduce acest mesaj pentru că i s-a reproșat că postează mesaje în limba engleză, lucru care denotă snobism. Eu am rămas nedumerită și pentru că mă știți că am idei puține și fixe, m-am apucat de…gândit! (ei, bine, da!) Traducerea, care nu este un capăt de lume până la urmă, devine mai mult sau mai putin nefericită, nu pentru că nu ar ști fata limbile, ci pentru că e greu să traduci idiomuri sau jocuri de cuvinte sau subtilități ale unei limbi, păstrând farmecul variantei originale.

Dentistul mi-a spus că am nevoie de o coroană. Am spus: „Știu, nu-i așa?”:-D

Desfășurarea acțiunii

Văzând eu unele ca acestea, m-am simțit la fel de …snoabă ca minunata colegă! Și, ca în Tom și Jerry, când văd unu’ mic care are nevoie de ajutor, sar!:

 Io, quando vedo uno grande, fare dispetti a uno piccolo, divento furioso!

Spre edificare, minutul 1:47 :

P.S. Pisicimeo, video-ul nu  e pentru tine! 😀 Decât de la minutul indicat.

Și dacă tot am o părere, să -mi dau cu ea! Cu părerea, zic!

1. Mi-am adus aminte de pe vremea când citeam pe holurile UBB-ului și când dădeam peste câte unul care băga în carte, hodoronc-tronc, câte un citat în latină sau franceză sau…mama lui. Ce nervi aveam că nu-l găseam tradus la subsolul paginii! Dar asta presupunea să caut eu ca să înțeleg ”ce vru autoru’” să zică. Și uite așa, am devenit mai înțeleaptă. Sau…mai snoabăeither way

Ideea este că mai curând cauți singur ce te interesează, decât să aștepți să-ți ofere altul pe tavă! (Da’…muieți îs posmagii?)

2. Consider că a cunoaște o limbă străină în mileniul ăsta, cu toate nebuniile pe care le presupune el, este o chestiune de  progres, o posibilitate de a ști mai multe, de a fi mai pregătit, de a avea acces mai usor și la alte tipuri de informație. Vreau să cred că nu mai există opinii potrivit cărora învățarea limbii engleze, de exemplu, este un înalt act de trădare și un pericol pentru nația și limba română!

3. Consider că înveți o limbă străină bine când ajungi să gândești (sau să visezi?) în limba respectivă. De aceea, le găsesc circumstanțe atenunate celor care au stat ani de zile in străinătate și care, ajungând acasă, își găsesc mai greu cuvintele în limba maternă, pe care nu au mai folosit-o tot de atâția ani. Excepție fac cei care stau fix trei luni și vin cu limba stâlcită de atâta italiană, iar la o analiză atentă, constați că nici românește, nici italiană nu știu.

Punctul culminant

Urmăresc cu destulă fidelitate activitatea celor de pe Grammarly de unde am învățat multe lucruri care m-au ajutat să îmi perfecționez cunoștințele de limba engleză.

Cum ar arăta o traducere în limba română a următoarei idei?

grammarly

Nu e suficentă o traducere, asta e clar! Sunt necesare explicații suplimentare.

Sau asta 😈 :

2

Deznodământ

Îmi place să inserez uneori cuvinte sau expresii în limba engleză. E o chestiune care vine, în cazul meu, natural. Aici, pe blog, aleg să nu mă cenzurez și să nu-mi ridic bariere pentru că este locul unde mă exprim liber.

Does this make me a snob?  Poate… Deși mă cam încurcă sintagma ”fără discernământ” din definiția de mai sus.

Voi decide după numărul mâinilor ridicate 😀

La mulți ani!

🙂

85 de comentarii

  1. 1. Snobismul este la origine o chestie de prezenţă scenică : vestimentaţie, gesturi (chiar ticuri „studiate”), adoptarea unor obiceiuri (unele chiar nesănătoase) şi mai puţin cuprind sfera gândirii. De aici şi acel „fără discernământ”, teribil de inteligent introdus în definiţia termenului. Că degeaba eşti îmbrăcat „ca la Paris” dacă stau hainele pe tine ca şaua pe vacă. Părerea mea.
    Şi 2. (tot părerea mea), abuzul este o formă a lipsei de discernământ. Dacă eşti român (chiar profesor de engleză fiind) şi postezi în neştire în shakespeare-iană, mie, sincer, îmi cam miroase a, hai să nu-i spunem totuşi snobism, să-i spunem, auto-elitizare. Vrei tu să vadă vulgul că eşti altfel. Mai ales în cazul acelei glume care, nici măcar una teribil de reuşită nu-i – iarăşi, părerea mea.
    c) şi cu asta închei. Am fost coleg şi bun amic cu buletin de Washington District of Columbia de douăj’ de anişori. Ştii ce îmi spune ? Şi acum, după atâta amar de vreme şi neavând în jur o comunitate românească bine reprezentată cum se întâmplă în alte oraşe americane cu care să mai schimbe o vorbă – două în graiul ancestral, tot în română gândeşte !

    • Cu 1), de acord.
      Cu 2)… A nu se înțelege că fata numai asta postează, în shakespeariană. Dar și dacă ar fi așa, e o chestiune de opțiune personală. E pagina ei, scrie ce vrea. Snoabă sau nu. Mie dacă nu îmi place sa mă deranjează, am oricând două opțiuni: nu mai intru sau, dacă vreau să fiu radicală, apăs butonul ”unfriend” 😀
      Cât despre glume…Știi cum e…Poate eu râd, dar ție ți se pare ridicolă. Tocmai de aia zic…intru, văd, plec, nu mai intru.La drept vorbind, e clar că pentru cineva care nu știe engleză e mai greu să perceapă subtilitățile chiar și în cazul unei glume mai puțin reușite.
      3) Și aici depinde de oameni. Unii sunt mai consecvenți, alții mai superficiali. Unii sunt mai legați de glie, alții nu. Nu e vorba că uită să vorbească, dar că obișnuința de a folosi un alt termen e mai puternică. Pentru cei care reușesc să vorbească în limba care trebuie în momentul care trebuie, toată stima!

      • Dar nu de vorbit e … vorba. Treaba e că băiatul spunea că seara, după ce se aşează obosit în pat şi rememorează cele petrecute peste zi sau planifică lucruri pentru ziua următoare, o face, după 20 de ani, în româneşte, if you know what I mean.

        • Aaaaa! Senilă și cu retard sever și eu, ce vrei! Pe lângă că sunt snoabă 😆

          Păi cum să-ți fie mai cald și mai bine și mai drag decât tot cu dorul românesc…în limba care ți-a încântat auzul de când te-ai născut…
          Și când suntem plini de draci, tot p’aia românească o zicem, nu?
          😉

          • Normal că p’aia românească. Străinezii habar n-au să înjure. Pe când una dintr-aia, de of şi jăle mioritică, e mai ceva ca o călcătură cu bocancul pe gât.
            La amicul în cauză ce e uimitor e că el a stat în Românica până la 25 de anişori. Iar în State are deja 21. Aproape egale perioadele de timp. În plus soţia e de-acolo şi nu rupe o boabă româneşte. Şi nici copiii care refuză să înveţe fiindcă în State, dacă nu eşti măcar la a doua generaţie de născut-crescut acolo, tot emigrant te chemi. Aşa că ei evită orice legătură cu statutul ăsta.

            • 🙂
              Fiecare le știe pe ale lui.
              Dar înseamnă că omul mai simte românește și, oricât de patetic sună cum am zis-o, mi se pare demn de tot respectul.
              Până la urmă cred că asta e ceva ce e în tine acolo. La unii în stare latentă, la alții, explozivă.

              De înjurat…clar românește! Fără dubii e cel mai…răcoritor mod! :mrgreen:

              • Na, dacă tot stăm la bârfă, găsisem cu vreo doi ani în urmă un top într-o revistă străină (de limbă engleză – nu ştiu exact ţara) cu un top al „Most Devastating Insults From Around the World”. Ghici cine era pe locul I ? 😆

                  • Vai, vaaaai… Nţ, nţ. nţ … Întrebarea era pur retorică. Cum cine ?
                    Să nu mă pui să îţi dau link-ul că-i jale ce scrie pe-acolo… 😳

                    • Eu sunt hipertensiv dar sunt şi :
                      1. bărbat, deci mai aplecat spre a accepta mitocănia
                      2. am aproape 8 ani de armată (şcoli militare) deci existenţă consumată în proporţie de 95% printre masculi
                      3. am navigat – tot colective 100% masculine şi-n care încercam să suplinim unicul albastru al apei şi cerului cu un limbaj mai colorat cât să avem şi noi un petec de primăvară-n jur.

                    • Mulţumesc pentru înţelegere. Dacă ai fi insistat probabil că aş fi cedat dar ulterior nu mi-aş fi iertat asta prea uşor.

                    • 😆

                      Ei…am vrut să dau bine în poză mai întâi. Urma să te iau prin învăluire după ce ți-aș fi lăsat impresia că am cedat 😆
                      Trebuie să-ți pun o poză ca să înțelegi ce vreau să zic…Dacă îmi dau seama și cum…

                    • Ei atunci fă-o dar pe răspunderea ta. Ia cu copy-paste ce am scris eu între ghilimele, bagă în Google şi dă-i search. Da’ pe mine să nu mă înjuri ! Sau dac-o faci, fă-o folosind înjurături mai blânde decât cele de acolo.

                    • Suspansu’ în situaţia asta e cam ca şi preludiul. E bine şi indicat să fie dar, ori cu el ori fără el, finalitatea îi tăt aia.

      • „Nu e vorba că uită să vorbească, dar că obișnuința de a folosi un alt termen e mai puternică.”
        Eu cred ca stapanirea unei limbi straine este deplina daca dupa trecerea unei perioade (cateva ore, sa zicem) de vorbit exclusiv in acea limba nu numai trecerea la alta limba straina, ci chiar si revenirea la limba materna se face cu efort constient de vointa (in caz contrar mintea continuand – din inertie – sa gandeasca in respectiva limba). (Daca se merge MAI departe deja nu mai vorbim despre sporirea calitatii stapanirii respectivei limbi straine – desi SI asta fara indoiala se intampla – ci de indepartarea de limba materna.)

  2. Mi-a placut grozav postarea. Cred ca era necesara caci astazi multora le este mai usor sa copieze orice, oricand, oricum decat sa-si dezvolte propriile abilitati de relationare cu lumea. Cat despre limbile straine, reprezenta o banalitate pentru multi tineri chiar si cu treizeci de ani in urma daramite astazi cand lumea ne este deschisa. Este aberant sa vorbim despre necesitatea cunoasterii si folosirii limbii engleze sau oricare alta, in ziua de astazi.

  3. Eu cred că snobul este un snop vorbit de un arab în limba română.
    Cel mai mult mi-ar plăcea să citesc o traducere din limba germană în limba română a unei poezii de dragoste, în care ea este luna iar el este soarele ei. Oare poate fi scrisă o astfel de poezie în germană? Cred că da, cu condiția să fie scrisă cu gândul la un cuplu homosexual. Traducerea ar fi posibilă, pentru că atunci lunul german poate deveni luna românească și soarea germană, soare românesc.

    • Cine ar face traducerea, presupunând că se pricepe, ar ști cum să traducă ideea și nu cuvintele. Sunt sigură că ar scăpa repede de dilemă.. și de ambiguități 😀

  4. O să revin după ce corectezi micile imperfecţiuni. 🙄 Pe naiba! Crezi că n-am altceva mai bun de făcut?! 😀

    După cum scriam într-un articol recent, am fost number one la engleză încă din Generală. C-aşa a vrut natura sau morţii mă-sii cine şi-a băgat coada. Apoi, la maturitate, am avut o ambiţie (spune-i prostească – mi se rupe!) să urmăresc exclusiv televiziunea italiană timp de vreo 3-4 ani în formula 24/7, adică teveul era permanent pornit pe un post italian. Am învăţat italiană la foc automat. Altele au venit din muzică sau din filme/seriale (franceza, spaniola). Tangenţial m-am lovit de turcă, greacă, tagalog, japoneză.

    Într-o vreme m-am izolat complet de lumea înconjurătoare şi am comunicat 99,9% în limba engleză şi cîte puţin în celelalte, cînd era cazul. Am ajuns să gîndesc în limbi străine, să cunosc foarte bine înţelesul unor expresii în acele limbi astfel încît traducerea lor ar fi fost (aproape) imposibilă.

    Aşadar… cine consideră drept snobism folosirea unor cuvinte sau expresii în limbi străine e în opinia mea un incult limitat în gîndire, care nici măcar nu are bunul-simţ de a accepta că altul s-a întîmplat să aibă o experienţă de viaţă diferită de a sa. Şi la fel ca mai sus, mi se rupe (de dînsul). 😈

    Ba mai mult (pentru cine are mîncărici la limbă): dacă nu eşti cel puţin la nivelul meu, atunci mai bine taci dracu’ din gură decît să dovedeşti lumii întregi cît eşti de prost! Dar ştiu că n-ai să faci asta, fiindcă „prostu’ dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!”

    How’s that for a comment, sweetie…? 😉

    • „dacă nu eşti cel puţin la nivelul meu, atunci mai bine taci dracu’ din gură decît să dovedeşti lumii întregi cît eşti de prost! „.
      Voiam să vorbesc cu tine sau să tac dracu’ dar nu știu ce variantă să aleg. Cum naiba se măsoară nivelul? 😉

    • Am reușit să revin la calculator în sfârșit! Așa că am putut ră reiau textul. Sigur am mai ratat ceva, dar mă tragi tu de mânecă pentru celelalte imperfecțiuni 😀

      Așa am învățat eu spaniolă. 😉 Tot din hambâț și de la televizor.
      Despre părere și comentariu…ce să zic…pătrunzător și convingător. Nu m-aș certa cu tine :mrgreen:

    • „…teveul era permanent pornit pe un post italian. Am învăţat italiană la foc automat.”
      Catre sfarsitul perioadei ceausiste asa mi s-a intamplat mie cu limba sarba (reamintesc – sunt timisorean): urmarind (la TV Belgrad, ca de la blocul nostru Budapesta se prindea greu, neclar) atatea filme frantuzesti / englezesti / americane subtitrate in sarba, nici nu-mi dadusem seama cat de bine invatasem sarba pana intr-o zi cand – rugat fiind de vecini sa le traduc niste filme – la un moment dat acestia s-au mirat (foarte vocal) CUM de stiu eu si limba japoneza. Abia atunci mi-am dat seama ca incepuse un film japonez si ca eu traduc nu ce se vorbea, ci subtitrarea (din sarba, bineinteles)…

      Sa-mi fie rusine, de limba tagalog nici macar nu-mi amintesc sa fi auzit/citit vreodata (asta putand sa denote si doar proasta memorie), necum sa stiu si in ce tara a lumii / de catre care populatie este vorbita. In consecinta, fiind clar vizibil ca la nivelul dumitale nu sunt, crezi ca ar fi trebuit sa tac si eu dracu’ din gura (mai ales ca mancarici AM), SAU pot sa-mi permit sa te rog sa ma ajuti sa-mi imbogatesc cunostintele si cu aceasta fărâmă?

      • La Mulţi Ani, dragă Victor şi bine ai revenit! 🙂 Mărturisesc, eram un pic îngrijorat după absenţa îndelungată.

        Foarte haioasă faza cu traducerea din japoneză! 😆 Nu ştiu cum traduc sîrbii filmele (sau cum o făceau pe atunci), însă italienii chiar şi în anii ’90 (prin ’91-’95) făceau dublaj vocal la absolut toate filmele, înlocuind evident nu numai tonul replicilor dar şi expresiile care nu aveau un echivalent direct sau erau intraductibile. Astfel că învăţasem expresii pur italiene din filme americane! 😀

        Tagalog este limba vorbită în Filipine. E o limbă destul de dulce, are unele vagi influenţe spaniole dar nu numai. Cunoscusem la un moment dat, prin 2007, o filipineză cu care ţineam legătura prin cîteva site-uri de socializare, pe messenger şi chiar prin telefon – am sunat-o de vreo trei ori (ultima oară eram beat şi simţeam nevoia să-i aud vocea 😳 )

          • Uite – da’ uite REPEDE, pana nu dispar iar in ceaţă ca STIM noi cine… 😀
            An nou fericit! (si tie, si celorlalti cititori).
            Subiectele CHIAR SUNT delicioase, taman de-aia am si rupt „tacerea radio” (mai nou te urmaresc – nici asta cu prea multa regularitate – „pe furis”, pe tacutelea; da’ alternativa ar fi sa renunt cu totul, si n-as prea vrea…) Si nu am de gand sa reeditez „isprava” de data trecuta, cu zeci de comentarii…

            • 😀

              Cel mai mult mă bucură când pe pagina mea se adună comentarii solide și argumentate (nu neapărat care să mă susțină!), uneori cu un simț fin al umorului, ale unor oameni cu minte.

        • 1. An nou fericit!
          2. Din pacate nu „revenit”, ci „oprit putin in trecere”. Mi-ar face placere, da’… degeaba dorinta, daca nu-i si putirinta.
          3. Si pe mine ma umfla rasul cand imi amintesc (mai ales ca „mirarea” oamenilor inclusese si o injuratura neaosa la adresa mea – prin contrast cu tot restul relatiei mele foarte civilizate si politicoase cu ei cu toti (caci in caz contrar nu m-as mai fi dus sa le traduc).
          4. Sarbii subtitreaza filmele exact ca noi – pe vremea aia in alfabetul latin, mai nou intr-un fel de alfabet chirilic (pe care il stiu in principal de pe vremea cand vrand-nevrand invatasem rusa, iar diferentele le-am mai invatat pe parcurs, chiar daca deja de multa vreme nu mai urmaresc posturile lor si am inceput sa uit cam tot vocabularul).
          5. Multumesc. Acum incep sa-mi amintesc faptul ca aflasem respectivele informatii, dar nu le inmagazinasem. (Nu pe acolo pe la ei straiul feminin preferat este sarongul?)
          6. Din cate am citit prin romane despre orientale (si parca mai cu seama despre filipineze), te felicit pt gusturile estetice.
          7. De ce la telefon (costisitor si doar audio) si nu prin Skype sau Mess (audio SI video), gratuit?

          • E binevenită şi o trecere temporară, dacă altfel nu se poate. Şi continuăm să sperăm. 😉

            Uneori, o înjurătură poate fi semn de afecţiune; prietenii se mai „blagoslovesc” aşa în discuţii, tot la mirare. 😀

            Subtitrarea scrisă permite mult mai uşor învăţarea acelei limbi, în special cînd se cunoaşte deja limba originală, vorbită în film. La filmele dublate vocal (cum e cazul cu italienii) trebuie apelat la toate limbile străine cunoscute plus cea maternă pentru a „ghici” înţelesul unui cuvînt sau al unei expresii. La asta mai poate ajuta însă decorul scenic, acţiunile efectuate, mimica.

            Despre sarong recunosc că a trebuit să caut scurt. 😳 Aveam un capăt de idee că ar fi specific Indoneziei dar nu eram sigur. Într-adevăr, se pare că se poartă în principal în Indonezia şi Malaiezia dar şi în alte ţări asiatice şi arabe. În Filipine nu am văzut să se poarte. Cel puţin în fotografiile trimise, Jo purta rochii simple sau bluză şi fustă, adică straie moderne.

            Poate că experienţa mea (destul de scurtă, din păcate) în ce priveşte Filipinele ar părea subiectivă, însă cu ocazia dezastrelor naturale abătute relativ recent în acea zonă, am citit undeva o mare sumă de comentarii de la persoane din US şi alte ţări în care lăudau bunătatea, amabilitatea şi puterea de muncă a locuitorilor din Filipine şi îi compătimeau sincer pentru pierderile suferite. Deşi e o ţară săracă, dacă ar fi să aleg aş prefera să merg să locuiesc acolo decît într-o ţară aşa-zis civilizată, unde civilizaţia se face cu biciul legii pe spinare.

            De ce telefon? Fiindcă mi-era cel mai la îndemînă şi nu, nu a fost deloc scump, pentru cele 3-4 minute cît dura o convorbire. Avînd în vedere hardware-ul şi software-ul meu de atunci, nu puteam folosi o conexiune audio/video – nu am suportat niciodată Skype (şi mai ales acum de cînd a fost preluat de Micro$oft) şi nici aplicaţia oficială de Y!Messenger, avînd în vedere că eram voluntar la proiectul open-source Miranda IM, care din păcate nu a implementat niciodată comunicarea A/V în protocolul Yahoo!.

            • Temporar – din necesitate, caci altfel drag mi-ar fi sa petrec pe-aici MULT mai mult timp…

              Cam asa si fusesem injurat cu acea ocazie (si fusese o exceptie), taman de-aia o si „trecusem cu vederea” si „nu pusesem la inima”, desi la acest capitol sunt sensibil.

              Nu-mi plac (nici pe canalele romanesti) filmele dublate, le evit. Oricat ar putea sa para (la prima vedere) de ciudat, asta este unul dintre motivele pt care nu-mi (mai) place limba maghiara (si am renuntat s-o invat, ba chiar am uitat-o aproape complet, desi in copilarie o vorbeam – invatata „de pe strada”, de la joaca – deja mai bine decat rudimentar): am facut o idiosincrazie la limba intr-o imprejurare cand (in adolescenta) m-a oripilat intr-un hal far’-de hal un film (vazut la televiziunea maghiara) in care John Waine (la acea vreme unul dintre idolii mei) intra intr-un saloon si saluta (cu o voce care-o copia cel putin binisor pe cea originala) in maghiara. (Urmari psihice neprevazute si disproportionate – intr-o minte prea vioaie si prea imaginativa – ale unor amanunte (in realitate nu neaparat importante in mod obiectiv) din viata reala de-zi-cu-zi.)

              Spre rusinea mea, referitor la tarile sud-asiatice (si la cele centr-americane, si intr-o oarecare masura chiar si la cele sub-sahariene) eu sunt echivalentul european al celui care a gafat enuntand ca Budapesta ar fi capitala Romaniei: le confund si le amestec (mintal) intr-un „ghiveci” de neinteles*. (In mintea mea, CA SENZATIE nu-i cine-stie-ce diferenta intre Filipine si Indonezia (sau intre Melanezia, Micronezia si Polinezia), desi BINEINTELES ca TEORETIC, rational, stiu si inteleg (si aprob) diferenta – dar nu o „simt”.)
              * Ciudat mi se pare (MIE!!!) ca nu am aceeasi problema si – spre ex – cu Coreea, cu Vietnamul, cu Cambodgia etc: astea-‘si au fiecare „sertarasul” ei in mintea mea. Probabil pt cam despre fiecare mai multe informatii specifice…

              Si la noi in viata curenta nu prea vezi (nici macar la tara) femei purtand ie, fota, bete, brau etc, desi costumatia populara (in special daca este autentica) nu si-a pierdut valoarea (nici cea comerciala, nici cea „de suflet”).

              La asa dezastru i-as compatimi pana si pe hitleristi, cu atat mai mult un popor de oameni buni si sinceri.

              Eu nu sunt convins ca m-as putea integra intr-o asemenea societate, teama mi-e ca am mintea si sufletul – si MAI ALES mentalitatea – prea corupte de catre realitatile pe care le-am trait, si nu sunt convins ca mai am… maleabilitatea (si timpul) pt a ma dezbara de aceste tare… . (Nici catre occidentali „nu ma trage ata”…)

              Scuze, la partea tehnica „m-ai pierdut pe drum” (nici macar nu sunt convins ca ar merita – pt mine – sa fac efortul pt a intelege afirmatiile macar „pe bucatele”, cat poate as fi capabil: oricum impresia generala mi-am format-o, si oricum mai in detaliu nu-mi pot construi o imagine inchegata).

              • Semănăm destul de mult: nici mie nu-mi plac filmele dublate vocal şi am aceeaşi problemă cu „ceaţa” în ce priveşte anume grupuri de ţări din zone care nu au făcut obiectul unor ştiri impresionante de-a lungul timpului.

                Adaptabilitatea poate exista undeva în subconştient, mai ales acolo unde mediul uman este prietenos; din păcate mediul natural este uneori nemilos tocmai acolo unde n-ar trebui, parcă pentru a aduce totul la un echilibru al cărui nivel îmi displace.

                Scuze pentru detaliile tehnice de mai înainte; pe scurt, eu am folosit aproape dintotdeauna versiuni alternative ale unor aplicaţii oficiale şi/sau binecunoscute. Unele dintre ele nu aveau toate opţiunile originale, ceea ce crea o incompatibilitate de comunicare.

  5. Sunt beneficiara perioadei în care la școală se preda rusa și franceza. Pe a doua o stăpânesc bine, din prima mai știu doar câteva cuvinte (din păcate). Nu vorbesc engleza, dar de nevoie am învățat să o înțeleg. Iar când vreau să știu ceva ce nu pricep, mă documentez. Și nu doar în cazul acesta. Nu consider snobism faptul că altcineva se folosește de lucruri care mie îmi ridică probleme. Așa cum nu mă consider snoabă nici eu, atunci când vorbesc despre domenii în care se întâmplă să fiu foarte documentată. Snobism este atunci când dorești să pari altfel decât ești și să lași impresia că ești buricul pământului. Altfel, nu pot decât să îmi doresc să învăț ceva de la cei mai buni decât mine.

    • „…rusa și franceza. Pe a doua o stăpânesc bine, din prima mai știu doar câteva cuvinte (din păcate).”
      Mda… Din pacate cam aceeasi e situatia si la mine, desi eu in locul francezei am invatat engleza (franceza am invatat-o ulterior de unul singur): din cauza lipsei de practica, si eu am uitat rusa aproape complet, desi am invatat-o opt ani la scoala si (la nivel scolaresc) ajunsesem s-o utilizez fluent.
      (Mai nou, tot din cauza lipsei de ocazii de a le vorbi, coroborata cu inaintarea in varsta, a inceput sa mi se diminueze tot mai accentuat si vocabularul activ nu numai din franceza, ci si din engleza… Italiana si germana le-am uitat aproape complet, da’ pe astea nu le pun la socoteala fiindca nici nu le cunoscusem decat rudimentar…)

  6. e unii dom’le care numai pot de grija altora. sau au prea mult timp si nu stiu ce sa faca cu el . dar le-ai zis-o. na. asta e realitatea. sunt expresii care isi pierd farmecul odata ce sunt traduse. dar e greu sa priceapa iapa oricat ai bate matale calul. asa ca, mai bine, canalizam noi energiile spre treburi mai folositoare. ca timpul le va lamuri pe toate. si pe iepe pana la urma.

    • Păi nu știi cu cum e cu capra? (Că tot ai adus atâtea animale în discuție 😆 )
      Asta ziceam și eu: păi dacă omul așa simte să scrie, tu de ce nu-l ignori dacă e așa de supărător? Ne-am transformat în niște…arătătoare! 🙄 Arătăm cu degetul de fiecare dată când e ceva ce nu concordă cu părerea noastră. Nu combatem ideea, lovim persoana!

  7. @ Sonia – Se numește perseverență. Asta ne face să devenim mai buni decât am fost. Și e valabil pentru cine vrea să se autodepășească.
    Eu am început cu franceza în clasa a 5 a și engleza într-a 6a. Așa se făcea atunci. Fără metode moderne, fără jocuri prea multe. Cartea cu texte răsuflate și plictisitoare. Dar atunci nu simțeam asta. Apoi muzica m-a ajutat mult și filmele. Țin minte cum am învățat primul meu cuvânt în engleză. 😀 Era un film la TV și ăia tot spuneau ”people”, iar eu l-am asociat cu subtitrarea. Eram destul de mândră de mine atunci. 🙂

  8. on si off topic

    Am să-nvăț avocatură
    Că-i mai bună decât toate
    Dacă știu să dau din gură
    Totul merge ca pe roate
    Mă pot face scut de snoabă
    Sau să apăr pe aceia
    Care nu cunosc o boabă
    Dintr-o Shakespeare epopeea

  9. LA MULTI ANI! si toate cele bune!

    „Consider că înveți o limbă străină bine când ajungi să gândești (sau să visezi?) în limba respectivă.”
    Cu visatul… consider ca ai dreptate. Cu ganditul… Stiu si eu? Daca GANDESTI, daca este implicata ratiunea, se poate face mai usor (si oarecum intentionat – macar in subconstient – adica nu in mod spontan) conexiunea la ganditul in alta limba. Alea spontane, reflexe, sunt cele care conteaza!
    (Cu vreo juma’ de veac in urma invatasem ca stapanesti bine o limba daca (in vreo imprejurare cotidiana oarecare) atunci cand ai de numarat ceva (spre ex copiii din clasa, sau restul primit de la casier) o faci (spontan, nepremeditat) in acea limba. Cu vreun deceniu mai tarziu am aflat ca un alt criteriu ar fi daca injuratura iti tasneste (tot asa, spontan) in acea limba. Iaca, acu’ am mai adaugat-o si pe asta cu visul…)

          • TOT ASTA inseamna si in engleza (desi poate sa insemne „spalarea drogurilor”, sau „spalarea de sub influenta lor”, sau chiar „spalarea cu droguri” (ciudat detergent / sampon) – si „drog” la ei nu inseamna neaparat stupefiant, ci (daca nu ma insel) cam orice medicament de sinteza…)
            (Und ich Deutsch noch ferstehe ein bissl…)

        • Deh! Chestiune pe de o parte de afinitate, si pe de alta parte de relatii interpersonale: unele sunt mai reusite, altele „scartaie” si altele „nu se leaga” nicicum, cu toata dorinta si bunavointa. E cam ca si cu simpatia si antipatia: nu trebuiesc (si uneori nici nu pot fi) explicate, motivate, justificate – si se pot instala impotriva dorintei (rationale) contrare, si in ciuda argumentelor (teoretice) opuse. Important este de pastrat relatii civilizate, politicoase, chiar daca „reci”, distante. (Si putina intelegere omeneasca nu face rau.)

      • Va contra-salut! Imi pare bine de cunostinta – si ma bucur ca imi mai citeste cineva kilometrii mei de text. (Uneori – cand am posibilitatea – citesc si eu si comentariile articolelor – desi deobicei este o tortura, ca ma apuca mancarimea de deget (ala unul cu care tastez) sa raspund si sa dau replici.)

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s