De când așteptam să parafrazez și eu ceva! 😆
Deunăzi mi s-a sugerat să arunc o privire pe un blog nou. Supusă cum sunt și (mai ales!) cumințâcî ( 😀 ), mă duc la om în vizită. Nu cunosc nimic despre bloggerul respectiv, prin urmare nu am niciun drept să îmi dau cu părerea despre el, ca persoană și nici chiar ca blogger (încă). De aceea, vreau să subliniez că postarea se referă strict la ideea pe care o aduce în discuție Traian Urieș.
Așadar, CU sau FĂRĂ diacritice?
Personal, aș striga un DAAAAAA! să se audă clar și răspicat. Nu știu dacă profesia are un rol hotărâtor…mai ales pentru că nu mi-am permis – și nici nu am intenționat! – vreodată să fac școală în afara orelor de program, cu cine nu e cazul. Îmi mai scapă și mie (ne)permis câteodată, dar norocul meu că am Cerberul la poartă și mă trage de mânecă atunci când scriu cu picioarele de-a-ndoaselea.
Acum ceva vreme, am mai intrat în contact cu subiectul respectiv AICI și AICI. Dar cum autorul acestei ultime provocări aștepta păreri, iar eu vorbesc mult și…bine, prea o luasem razna cu comentariul. Așa că am decis să scriu acasă la mine toată argumentația, ca să nu ocup spațiul omului.
De ce scriu EU cu diacritice:
1. Din punctul meu de vedere, limba, oricare ar fi ea, e un ansamblu de elemente care o definesc, care o înfrumusețează, care o fac unică: tipul de alfabet, punctuația, ortogramele (în cazul nostru), semne specifice. Dacă ar lipsi oricare dintre aceste elemente, se cam șifonează imaginea. Felul în care scriem, de mână sau pe vreun device minune, oglindește felul în care suntem. E ca și cum ai avea un barem la un examen de…scriere. Ai bifat toate aceste elemente, ai rezultat maxim. Altfel, nota scade vertiginos.
2. Toți ieșim pe stradă îmbrăcați într-un fel sau altul. Desigur, poți ieși așa…golaș, dacă te ține. Dar e cam periculos, zic eu. Lumea ar putea înțelege altceva decât ai vrut tu să spui. Și atunci, nu mai bine pui un…accesoriu, ceva care să elimine orice confuzie și orice dubiu 😀 (Asta a fost mai în glumă, mai în serios 😉 )
3. Toți scriem. Unii mai bine, alții mai puțin, unii mai frumos, alții mai puțin, unii mai corect, alții, mai puțin…Ideea este ca mesajul să ajungă la destinatar, dar să și placă. Trebuie să ai eleganță, stil, să-ți lipsească superficialitatea, să atragi prin ceea ce transmiți celorlalți. Atât ca fond, cât și ca formă.
4. Dacă admitem că nu sunt importante diacriticele, de ce să nu renunțăm la ele și la scrisul de mână? Eu zic că dacă toar’șa’țătoare a făcut atâtea planșe didactice să ne învețe toate literele cu virgulițe și cu căciulițe, or fi importante, nu?
5. S-a pus problema, în articolul de la care am pornit, că ar fi importante diacriticele, dar nu în mediul online. Păi care e diferența? De ce o carte ar avea diacritice, dar un articol pe un blog nu? Nu au același scop? Dar dacă trebuie să faci un proiect important și îl duci așa, fără diacritice unui prof să ți-l evalueze, cam cum ar arăta?
6. Cum evităm ambiguitățile? Mai ales dacă nu te ajută contextul? Mi-am adus aminte de un text elocvent al Dan Hipertensivului, la o joacă duzinărească. Cum i-ar fi ieșit lui joaca aceasta, dacă nu ar fi băgat în seamă diferența dintre CU și FĂRĂ diacritice?
7. Dar oare dacă și francezii ar renunța la utilizarea accentelor? Ar fi mare haos?
8. Cum ar arăta, într-un text fără diacritice, un cuvânt ca acela pe care l-am folosit eu la începutul postării? „Cumințâcî” = cumintaci? Ați fi înțeles despre ce este vorba?
9. Unii zic că are importanță și pentru nea Google. Eu nu mă pricep prea mult la așa ceva, dar ar putea fi un motiv în plus, nu? 😉
Poate e nu sunt destul de convingătoare, dar au mai scris și alții despre asta. Și PRO, și CONTRA. Doar eu m-am trezit la spartul târgului 😀
1. http://presainblugi.com/de-ce-fara-un-fel-de-continuare-dupa-uries-vavaly-si-irealia/
2. http://vavaly.wordpress.com/2014/01/05/diacriticele-si-esteticul/
În final, e tot o chestiune de opțiune, se pare…Norma devine…„variantă liberă”, chiar și în domenii importante. Dar asta…este o altă poveste…
BLOG D'AGATHA 
Eu scriu cu diacritice pentru că altfel nu știu să scriu. Așa am învățat în clasa I, așa am continuat să scriu în toți cei 17 ani de școală. Ăla care a spus că în mediul online diacriticele nu sunt importante va susține în viitor probabil că nici cratima nu-și are rostul și că nici semnele de punctuație nu ar mai trebui băgate-n seamă.
Dacă se-ncinge treaba pe aici, revin.
Corect! Comentam și eu acolo că ne-am obișnuit superficiali: merge și așa! În TOATE domeniile.
Ferească Sfântul, totuși, să dispară cratimele!
Probabil că știi deja părerea mea pentru că am comentat și la alte articole pe această temă. Deci, da, CU DIACRITICE. Și dacă vrei o justificare, mă gândesc că ar trebui să acem una singură. Pentru că așa este corect în limba română.
🙂
Se pare că pentru unii nu este suficient acest argument 😆 De asta m-am aruncat eu la încă 9 😀
Am scris destul de recent un comentariu la Sonia unde am demonstrat cîte variante poate avea cuvîntul ‘fata’ cu diacritice. Ar putea fi multe altele în aceeaşi situaţie, dar nu am stat (şi nu stau) niciodată să le caut.
Problema e simplă: limba română e o limbă fonetică, adică se citeşte cum se scrie. Punct! Dacă scrii A, atunci citesc A – nu Ă, nici Â, doar fiindcă ţie ţi-e lene să faci anumite modificări în sistemul de operare (am tutoriale despre asta!) sau îmi vii cu scuza idioată „nu permite device-ul”. Păi dacă tu trăieşti în România, eşti român pe buletin şi-n suflet şi totul în jurul tău e românesc (nu romanesc), de ce ai cumpărat porcăria aia?! A, lucrezi la o multinaţională? Dacă are sediul în România, atunci să permită (şi să seteze în mod implicit) tastatura românească pe computerele lor. Sau mai bine vezi-ţi de meseria ta, nu mai scrie pe blog în timpul serviciului! 😎
Eu am făcut eforturi cînd abia ieşise Windows95 ca să pot scrie corect în limba pe care mi-a oferit-o cu drag învăţătoarea şi profesoarele ce i-au urmat. Acum durează mai puţin de 2-3 minute să faci modificările necesare. Probabil durează prea mult să înveţi că Z e Y şi Y e Z, iar alte cîteva semne nu mai sînt acolo unde erau.
Asta şi din cauză că producătorii de tastaturi au abandonat de foarte mult timp sistemul căpăcelelor interşanjabile cu ajutorul cărora puteai foarte rapid şi fără riscuri să schimbi poziţia unor caractere pe tastatură. Dar e de înţeles, fiindcă de fapt interesul la nivel foarte înalt e să nu mai existe deloc o Românie într-un timp oarecare, aşa că de ce şi-ar bate cineva capul să construiască tastaturi cu layout românesc (deşi există layout italian, german, suedez, norvegian, spaniol etc) şi de ce ar explica cineva în şcoli şi facultăţi cum să faci tinerii români ca să poată scrie corect în limba ţării mamă cînd deja graniţele au rămas doar undeva pe nişte vechi hărţi de hîrtie. Deşi se pot lipi abţibilduri pe taste (am văzut aşa ceva!), se poate scrie cu marker (dacă n-aveţi tastatura neagră a diavolului)…
Vreau să fie clar: nu aveţi scuze de nici un fel, cei ce scrieţi incorect! Nu există „nu pot” ci doar „nu vreau”. Iar asta e inacceptabil!
Păi da, de asta te-am chemat eu la apel! 😉
Suntem comozi. Și superficiali. Și nu ne place să ne perfercționăm, ci ne mulțumim cu ceea ce ni se dă…
Cred că discuția se poate extinde la niveluri mai…înalte, dar nu cred că mă țin baierele inimii…
Nici nu ni se spune „se poate uite aşa şi aşa” dar nici nu întrebăm „dar cum să fac ca să „.
Evident că totul porneşte de sus. De foarte sus. NWO va cere la un moment dat ca limba oficială în TOATE regiunile Terrei să fie engleza. Aşadar adio diacritice şi înjurăturile neaoşe româneşti.
Iaca, atunci putem să ne împăcăm cu ai noștri combatanți! 😆
Nu tu diacritice, nu tu discuție în contradictoriu! 😉
Tocmai am văzut o herghelie de porci zburînd în viteză maximă către nord-sud-vest… 🙄
😆
Undeee? Undee???
😆
I-ai ratat! Aveau şapte maci… la rever. 🙄
😆
Cum ratez eu tot ce…zboară!
😆
Nu orice zboară e dronă americană – se mai şi mănîncă! 😎
😀
Am scris la vavaly că aşa m-am obişnuit şi aşa scriu dar nu mă deranjează un text fără diacritice. Contează fondul mai mult decât forma.
Da…dar mă gândesc că și forma aia…o fi având ea un rost, nu? Câte cărți serioase am citit, nu am găsit niciuna fără diacritice!
de absenţa diacriticelor ne-am folosit mai totdeauna la duzinile noastre. astfel că am avut pe final de an şi 30 de cuvinte, deşi ele păreau numai 12. 😛
toarşaaa, îmi scazi nota că scriu fără majuscule? că nah, diacritice folosesc, da majuscule… never! 😆
şi revenind la cu şi fără… nu sancţionez o scriere pe blog pentru absenţa lor. niciodată. dar pentru greşeli de exprimare, pupături de conduri, ipocrizii, micime, minciuni, furt… şi alte de-astea, o voi face. mereu!
Acum…nu’ș ce să zic…Mâța blândă…zgârie rău la tine? 😆
Ai tu motivația ta, ce să mă bag eu? Pentru mine…tot ciudat e 😀
neee… nu zgârii. da uite, e o chestie stranie: în corespondenţa de afaceri este uzuală absenţa diacriticelor. cumva împământenită cerinţa, parcă şi văd: arial, 12, fără diacritice. hmm…
Nu știu ce să zic…
În afaceri…timpul costă bani…Nu stă nimeni să bibilească mailuri…
Zic și eu…
În ceea ce mă privește, DOAR cu diacritice. Obsesiv chiar! O mare parte și din argumente mele, se răgăsesc în postarea ta, așa că nu reiterez.
Nu confuziile dintre fată/față/fâță etc (acestea se deduc din text, cel mai adesea) mă fac să-mi doresc diacriticele ci doar pentru că-mi doresc ca lb. română să fie ortografiată în mod corect, până la capăt. Renunțând azi la diacritice, mâine vom renunța la cratime, poimâine la semnele de punctuație (vorba lui Dan), apoi, de lene, renunțăm să mai scriem chiar cuvântul întreg…că și-așa se-nțelege, nu?!… și tot așa, până vom scrie doar în acronime, abrevieri și/sau alte simboluri.
Ca să nu mă lungesc…gradul de toleranță la lipsa diacriticelor e însă mult mai ridicat spre deosebire de gradul de toleranță ( 0 – zero!!) la gravele dezacorduri gramaticale (nu cele de tastatură pe care le sesizezi imediat), lacunele imense de lexic și lipsa conținutului.
La mine mai contează și esteticul…că, mde!, nu mă pot abține 😉
Păi, deh! La tine e de înțeles cu esteticul 😉
Ce e mai grav e că delăsarea asta e molipsitoare….
Știu! E adevărat. Dar eu nu mă las!! 🙂
😉
Ce parere am? De ce ma intrebi?
Păi….dacă tot ai intrat…
Ai scris Uries cu Ş. Te adoram daca puneai si linkul spre cel care a initiat aceasta mica „revolutie” a diacriticelor…. 🙂
Ptiu, drace! A fost, jur! Că de aia pusesem numele întreg! Am editat şi s-a dus naibii! Mă miram de ce nu apare linkul la tine! Am zis că m-ai şters de pe listă! 😀
Reeditez ASAP!
Mai am vreo şansă la adorare aia??? 😀
Sansa ta e sansa ta, nu sunt genul care sa apelez la o singura strigare. 🙂 Si daca ai si jurat nu pot sa nu te cred… 🙂
Cât p-aci, neicusorule! 🙄
Încă n-am văzut pe nimeni care să scrie de mână fără diacritice. Aşa că, de ce să renunţăm la ele când dactilografiem? Însăşi idea de a le elimina mi se pare o aberaţie. Şi, ca s-o dau şi pe partea patriotică, e o renunţare strigătoare la cer la identitatea noastră naţională.
Aşa că sunt întrutotul de acord cu tot ce-ai scris aici.
Subscriu! 😉
Ce caraghios ar fi să găsești o pagină de jurnal scrisă de mână fără diacritice 😆
Iti razi de mine ca nu scriu cu diacritice? O incercare sa te ador mai ai, una! De nu, uitarii te voi da, de nu, uitata te vei simti si tu, de mine doar, stai linistita! 🙂
Ce să râd, că mi-a pierit! Nu-mi place când greşesc!
Mă tot chinui cu telefonul, dar ăstuia nu-I plac linkurile. Ajung la laptop mai târziu.
Acuma…şi în basme au ăia trei zile la dispoziție, nu??? 😀
Eu scriu de la dreapta la stânga. Cine sunt?
Nu, nu…nu sunt Leonardo da Vinci…nu sunt nici arab 🙂
😆
Aaaaa, la tine e simplu!
Ești…GELU ODAGIU!
😆
Diacritice să ai, în rest…
Adica eu ma chinui cu laptopul si tu te lafai cu telefoane? 🙂
Apoi…deh! Cine a zis că viața-i dreaptă! 😀
Remediat!
Iertăciune! 😉
Sa te ierte al de sus, de jos, de unde-o fi, ca eu nu sunt in masura. Acu’ ca e bine, o luam de la capat? De la cap(ă)t am vrut sa zic… 🙂
Ăl de Sus…nu mai are ce să-mi facă, ăl de jos…e sătul de mine. Despre alții nu știu 😉 Dacă și tu ai uitat de pățanie…mai am o șansă… 😀
Aplauze! 🙂
Eu am tot spus ce-am avut de spus în privința asta, așa că nu voi repeta, că mă ambalez și nu mai fumez – iar- de două zile, așa că nu-mi permit… Sunt de acord cu tine, cu Vero, cu Andreotti! Nu găsesc absolut niciun motiv pentru care să renunțăm la diacritice, dar ce mi-a fost dat să citesc pe ici pe colo, pe anumite bloguri…. Aiaiaiaiaiai! 🙂
P.S. Și io! (cu substrat! 😉
😀
Știu eu ce știu și de aia îmi place ”despre” tine 😀
P.S. Reținut substratul! 😉
[…] departe leapsa altor bloggerite: Laura, Cristina, Raluca, Adela, Alina, Sakura, Coca, Valentina, D’agatha, Despre sufletul meu, Cristina, Oana, […]
Păi dacă scriu tata se poate înţelege şi tată şi ţaţă şi ţâţă! Să mai dezvolt? 🙂
pentru a dezvolta, la varianta 3 este necesar ceva… silicon
Acu’, eu cred că fiecare are dreptul să aleagă: cu sau fără căciulițe și codițe? 🙂
Demult, scriam fără, că n-avea tastatura așa ceva. Apoi, m-am obișnuit cu. E mai clar, mai plin, mai corect, nu? Și, hop!, vine cineva deunăzi să-mi zică: „te rog, nu mai scrie cu diacritice, că nu citește prompterul!”. Mamă, ce m-am mai chinuit să renunț la diacritice!… 🙂 Până când am zis: aia e, să-l învețe cineva și pe prompter să citească. 🙂
Dreptul ăsta de a alege mi se pare mie prost interpretat. Știi cum e? Până la urmă poți alege între a scrie cu cratimă sau fără. Dar în esență, aceasta este o alegere falsă, pentru că în realitate nu poți alege decât o variantă corectă! Și aceasta este cea CU cratimă (unde este cazul, desigur). La fel și cu diacriticele.
Poți să alegi între una și alta doar dacă aceste două opțiuni sunt viabile, echitabile, corecte.
Mă înșel?
Mă gândesc că diacriticele sunt ceva relativ recent pentru un calculator. Scrii mereu „niciun”, „nicio”, de exemplu? Sau: „un lucru de-ale lui”, „o părere de-ale ei”? 🙂 Ori englezismele intrate drept neologisme în limba română… Cuvintele a căror terminație se citește în engleză așa cum se și scrie. Astea nu mai au nevoie de cratimă atunci când sunt articulate hotărât. Gen: „softul”, „feedbackul”, „stickul”, „blogul”, „weekendul” și, pe de altă parte, „site-ul”, „mouse-ul” etc. Eu am văzut deseori la oameni scriind „week-end-ul”. Și nu e corect, right? 🙂 Peste câțiva ani, când o regulă imprimă obiceiul la nivel de mase, se poate vorbi și de obligativitate. E doar opinia mea. Și iubesc limba română ca pe mine însumi. 🙂
”Relativ- recent” ăsta e…relativ 😆
Au avut timp să se obișnuiască. Este vorba de comoditate, în cele mai multe situații. Și de încăpățânare. Nu cred că poți compara versiunea CU și versiunea FĂRĂ, și nici nu pot să cred că ar prefera-o cineva pe a doua când e cazul de citit ceva (nu de scris).
Nu e niciun soi de vehemență în ceea ce afirm. Fiecare scrie cum…știe. Cum am spus, eu nu sunt profesor în timpul meu liber. Doar că argumentele lor nu stau în picioare. (poate pentru că nu au picioare 😆 )
Sau așa. 🙂
😆
Se poate scrie cu diacritice şi în MS-DOS 6.22 (mai departe în timp n-are rost să merg) dacă se fac setările corespunzătoare. Am avut diacritice în Windows 95 OSR 2.1, prin ’97-’98. Cu ceva efort, desigur, avînd în vedere că versiunea mea nu era cea pan-europeană şi a trebuit să împrumut fonturile de dincolo.
În Windows 98/98SE e simplu, dacă instalezi în mod Custom, nu cu Next Next. Maşina mea principală are încă Windows 98SE şi n-am avut probleme pînă să se schimbe standardele trecînd la UTF-16 şi UTF-32.
Cea mai veche atestare documentară a mea ar fi aici, restul s-au pierdut sau le-am uitat. Vezi jos anul. Am pierdut de mult datele de logare acolo (şi interesul, evident).
Ce voiam să spun e că s-a putut de mult, pentru cine a vrut cu adevărat. Numai lenea, dezinteresul şi lipsa surselor de informaţie au făcut să prolifereze scrierea alterată în lumea virtuală. Desigur, exista şi factorul incompatibilitate, însă în loc să se treacă masiv la setările corecte, s-a preferat comoditatea lui Next Next. Rezultatele se văd.
Ai dreptate în ceea ce priveşte week-end-ul şi îmi fac mea culpa! 😳 Iată că şi eu am fost comod şi nu am verificat deşi avem oarece dubii. Sper ca de acum înainte să ţin minte.
Totuşi, personal încerc să nu adaug forţat limbii române cuvinte care sună „mai bine” în altă limbă, de aceea folosesc cratima pentru a semnala clar neologismul.
Erai în spam!!!
Ştiu, din cauza depăşirii numărului permis de link-uri per mesaj. Implicit = 2. Nu-i bai, ştiam că se va rezolva la un moment dat. Săr’na! 😉
Aham…Mă cam panicasem că tot internetul complotează împotriva mea… 😀
Cum se mişcă jucăria acum, şi-a mai revenit la sprinteneală? Am uitat să spun să nu-l operezi pe cord deschis fără anestezie, altfel nu se ştie ce-ar putea păţi din neatenţie. 😉
Ah şi ar trebui să faci curăţenie în dosarele Cookies, History, Temp şi Temporary Internet Files. Acolo se adună o mare grămadă de gunoaie. 🙂
Am făcut o resuscitare 😀
Să vedem cât ține 😉
Fingers crossed! 😀
Notează-ţi în calendar, s-o faci măcar o dată la 3-4-6 luni. 😉
Drugwash, eu nu cred că tu ai de ce să-ți faci mea culpa. Este evident că ții cont de limba română și era de așteptat ca, la un moment dat, să descoperi și chestia asta. Mereu vor fi noutăți, modificări. Important e să avem dispoziția necesară de a învăța cât om trăi.
Da’ cine le știe pe toate, păcatele mele?
Dicționarul. 🙂
Conştiinţa colectivă. 😎
Dicţionarul e mereu în urmă, din cauza interţiei; întotdeauna va fi ceva nou sau modificat în conştiinţa colectivă pentru o vreme, înainte de a ajunge în dicţionar. 😉
Da, dar el e cel care transformă în regulă, în lege ceea ce apare pe parcurs în mod neoficial. 🙂 Până să vezi scris în el negru pe alb, totul e doar exercițiu. 🙂
Iată, dară, relativitatea… 🙂
Şi hai să-ţi dau temă de gîndire, în caz că n-ai trecut deja pe aici. 😎
🙂
Dacă-i așa deștept, de ce îl tot schimbă ăștia la intervale…(ne)regulate? 😀
Fiindcă tot universul ăsta e într-o permanentă schimbare. 🙂
😆 Adică…e relativ! 😉
Iată! 🙂
În cazul meu e mai mult puterea decît dispoziţia. Îmi doresc să învăţ dar memoria mă trădează într-un mod înfiorător. Şi îmi doresc să fiu atenţionat atunci cînd greşesc, de către cei ce ştiu mai bine; dacă-i licenţă poetică sau pură preferinţă personală (precum î faţă de â sau lipsa majusculelor), o lăsăm aşa, dar dacă-i greşeală persistentă din necunoaştere, atunci trebuie corectată.
Mea culpa e pentru faptul că nu m-am învrednicit să verific, păstrînd dubiul. Nu pot acuza delăsarea fiind eu însumi delăsător – asta se cheamă ipocrizie. 😳
@ Drugwash – mă gândesc că ești prea dur cu tine, touși… Nu e cazul.
Draga mea, ca să poţi avea pretenţii de la alţii, trebuie să ai (cel puţin) aceleaşi pretenţii în primul rînd de la tine însuţi. Bineînţeles, acolo unde este posibil. Şi am să fac o mică paranteză.
Se vehiculează în mod peiorativ că „cine nu poate face (ceva) învaţă pe alţii”. E foarte posibil. Un om care a suferit un accident şi a rămas paralizat poate da lecţii de înot, dacă înainte de acel accident a fost campion naţional/olimpic/mondial la înot. Cunoaşte teorie, cunoaşte practică. Nu (mai) poate face, dar poate da sfaturi cheie celor ce pot.
Deasemeni, un alt om poate avea cunoştinţe teoretice temeinice într-un domeniu şi chiar dacă fizicul nu-l avantajează să poată executa practic, el poate preda cunoştinţele sale mai departe altora aflaţi la început de drum.
Dar atunci cînd e vorba de cunoştinţe pur teoretice, atunci trebuie să fii în mod sigur unul dintre cei (mai) buni pentru a putea transmite mai departe informaţii corecte. Şi dacă nu mă înşel, chiar ăsta-i rostul unui profesor. Iar atunci cînd spun asta nu mă refer la hîrtia înrămată pe perete, ci la conţinutul universului neuronal al persoanei în cauză. Dacă nu cauţi să urci în continuare treptele cunoaşterii şi să fii suficient de bun încît să poţi da mai departe cunoştinţe de valoare, atunci nu ai ce căuta să fii un exemplu, un formator de caractere.
Aşadar, înainte de a vedea paiul din ochiul altuia trebuie să văd bîrna dintr-al meu. 😉
“un lucru de-ale lui”
HOPA! Nu mai e cum invatasem eu CANDVA: „un lucru DE-AL lui”? (Sau – ca alternativa – „un lucru DINTRE ale lui?)
Nici cum învățasem eu nu mai e. 🙂 De-aia spun că ne va lua ceva timp să integrăm toate modificările astea care nu se vor opri niciodată. În privința acestei forme de exprimare, sunt încă mult mai mulți oameni care zic „un lucru de-al lui”. Dar corectăm din mers. 🙂
Alternativa de care spui tu, Victor, e corectă. Fiindcă, de fapt, din această formulare se naște cealaltă: „de-ale” e doar prescurtarea lui „dintre ale”.
[…] așa! Un alt gând e aplecat asupra cărților copilăriei, iar cel mai agitat e pe meterezele apărării diacriticelor! Nu știu pe care să-l trag de-o parte, să stăm la o șuetă și-o cafea… Ultimele două […]
Dia(film), dia(pozitive), dia(spora), dia(gramă), dia(log), dia(fan), dia(demă), dia(gonală), dia(pazon), dia(ree), dia(zepam), dia(mant)…dia(critice)
Ce te apucă? Dia(fragma)?
😆
[…] spus părerea AICI despre cât de important consider că este să folosim diacritice. De altfel, am susținut și […]
[…] așa! 🙂 Un alt gând e aplecat asupra cărților copilăriei, iar cel mai agitat e pe meterezele apărării diacriticelor! Nu știu pe care să-l trag de-o parte, să stăm la o șuetă și-o cafea… Ultimele două […]
[…] departe leapsa altor bloggerite: Laura, Cristina, Raluca, Adela, Alina, Sakura, Coca, Valentina, D’agatha, Despre sufletul meu, Cristina, Oana, […]