RSS

Și eu îmi cer scuze…

11 Feb

Încă sufăr. Complexul se numește „mater paranoica” (sic!) și, în anumite momente, mai ales când nu trebuie, atinge cote paroxistice. Nu e vindecabil, dar se poate trata. Uneori.

Știți deja despre stresul cauzat de durerile de cap ale Pințului, care și-a pus și diagnostic într-un moment de exasperare: are alergie la mami!😆 Tot în postarea cu pricina reaminteam că nu am încredere în medici, enumerând și situațiile care m-au îndreptățit să cred asta. Totuși, am încercat să evit generalizările din trei motive:

1. Urăsc generalizările… (în general😆 )
2. Știu sigur că sunt și medici care știu ce au de făcut și chiar fac, care salvează vieți și cărora le pasă de cei pe care îi tratează.
3. Nu am avut suficient de multe experiențe…medicale (😀 ) ca să-mi permit să trag o concluzie cu caracter de generalitate.

Doctoresa D2 îmi recomandase să mă internez după primele 10 secunde de explicații care să justifice prezența noastră acolo. Și eu nici măcar nu am vrut să merg la spital, ci în policlinică! Dar cum nu era niciun semn în clădire care să indice că până acolo fuse policlinica și de acolo începea spitalul, m-am trezit cu paranoia hrănită serios de replica doctoresei. Am plecat îmbufnată, revoltată, bodogănind și mult mai speriată decât am venit. Apoi m-am prezentat la cabinetul ei particular, plină de speranță că lucrurile se vor clarifica și că voi primi un răspuns care să trateze ambele dureri de cap: a copilului și a mamei paranoice.

De cum ne-a văzut în formație completă, ne-a recunoscut:
– Ați fost și la spital alaltăieri, nu?
– Da…
Îmi cer scuze pentru ziua aceea. A fost o nebunie cu multe cazuri grave și sunt singură în secția de neurologie…

Partea cu „îmi cer scuze” m-a înmuiat de tot! Sunt cuvintele cheie care mă opresc din turuit când mă posedă necurații și care mă dezarmează când sunt în plin conflict, ca un cuvânt care te trezește din hipnoză. E cel mai simplu mod de a câștiga într-o bătălie cu mine. Pințul o știe cel mai bine😀 E arma lui secretă!

A urmat un control de jumătate de oră, care m-a făcut mândră rău de Pinț. Evident, nu s-a putut abține de la șotii:
– Uite-te după mâna mea, îi spunea doctoresa. Câte pixuri vezi?
– 4!😆
Am căscat ochii cât cepele! 4??? Mă vedeam internată la balamuc pe motiv de multiplicare de obiecte.
– Eu zic să nu glumim cu asta, i-am zis fermă.
– Bine, a răspuns dezamăgit că-i stricam toată distracția. Văd numai unul…

Apoi ni s-au pus întrebări și ni s-au dat explicații. Mi-a propus internare de zi, ceea ce am și făcut, pentru analize. Neuro – ok, Oftalmo – ok, ORL – ok, sânge – aproape ok. Așa că am redus aria de acoperire la vreo două posibilități. Mai facem investigații. Cert este că m-am mai liniștit.

Una dintre ideile postării este legată de felul în care ne repezim să tragem o concluzie, să etichetăm, să generalizăm, să judecăm, să ne enervăm. Uităm, adesea, că sunt factori care, poate, nu se lasă descoperiți imediat, că există circumstanțe și elemente neprevăzute. Uităm că suntem oameni și că suntem predispuși greșelilor sau pur și simplu copleșiți de evenimente. E o nouă lecție despre răbdare și calm și despre oameni.

Așa că e rândul meu să spun că îmi cer scuze pentru că (nu) am gândit sub impulsul tensiunii și că nu am avut răbdare. Până la urmă, doctoresa D2 a fost chiar de nota 10! Și nu am ezitat să i-o spun.🙂

 
22 comentarii

Scris de pe Februarie 11, 2014 în Păreri

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

22 responses to “Și eu îmi cer scuze…

  1. psi

    Februarie 11, 2014 at 11:28 pm

    repezito!😆 mi.eşti dragă aşa. punct.

     
    • dagatha

      Februarie 12, 2014 at 7:39 pm

      😆
      Ți-s dragă că-s departe😆 Că altfel, ori o luai razna, ori te lua capul….😆

       
      • psi

        Februarie 12, 2014 at 7:44 pm

        şi eu sunt repeyzită. dacă mă pui să aştept ceva… pffff…. de ce crezi că nu mă bântuie idei de scris pe sute de pagini?😆

         
        • dagatha

          Februarie 12, 2014 at 7:45 pm

          Mamăăăă, da! Așteptarea e….pffff!
          Mă tratez! (Sau…încerc😀 )

           
  2. Sonia

    Februarie 11, 2014 at 11:51 pm

    Alergie la mami… ce fain sună.🙂 Mi-ai aminti că întrebându-mi copilul de vârsta Prințului tău dacă o să mă mai iubească când o să fiu bătrână și cicălitoare, mi-a răspuns că da. Dar că cicălitoare sunt deja.🙂
    Mă bucur că doctoreasa este ok. Și sunt convinsă că lucrurile se vor termina cu bine!

     
    • dagatha

      Februarie 12, 2014 at 7:39 pm

      😆
      Și câte altele mai inventează copiii ăștia…
      Sperăm să fie bine🙂

       
  3. irealia

    Februarie 12, 2014 at 8:41 am

    Of, of, da` bine-ți mai înțeleg paranoia. Îmi pare rău că treceți printr-un asemenea stres, dar îi dați voi de capăt cu bine.
    Pințul a moștenit umorul de la tine?😉

     
    • dagatha

      Februarie 12, 2014 at 7:38 pm

      Eh, acum…să rămân eu cu stresul și să fie el bine…

      Umor zici? Hm…Uneori îmi stă inima😀

       
  4. Drugwash

    Februarie 12, 2014 at 5:04 pm

    În general, mi-eşti dragă, dar o ştii deja.😉

    Îţi doresc să iasă toate bune şi să nu fie decît o toană de-a vremii sau ceva extrem de minor. Multă sănătate vouă!🙂

     
    • dagatha

      Februarie 12, 2014 at 7:36 pm

      Mulțumim😉
      Sperăm și noi să fie ceva minor…

       
  5. tink3rbe11

    Februarie 12, 2014 at 9:17 pm

    Durerile copiilor …hmmmm , care inventate, care simple stari ale zilei…un control la un medic oftalmolog de copii ai fost? sa nu ii trebuiasca ochelari si de aici si durerile,si ar mai fi..tv-ul, laptop…nu neaparat de ordin de sanatate.
    O sa fie bine si daca nu ai fi o mama pfff…cum spui tu…ai fi mai nepasatoare si asta n-ar fi ok.

     
    • dagatha

      Februarie 12, 2014 at 9:29 pm

      Ochii sunt ok. Slavă domnului!
      Paraziții intestinali mai rămân în discuție și o alergie…sau amândouă…

       
      • tink3rbe11

        Februarie 12, 2014 at 9:34 pm

        Atunci sanatate maxima si insanatosire rapida…orice ar fi.

         
  6. adelinailiescu

    Februarie 13, 2014 at 12:54 pm

    Mi-au murit si inviat copii in mana de multe ori si nu m-am pierdut cu firea niciodata;dar cand fi-miu, la 13 ani avea febra 41 de grde si complicatii dupa un oreion banal am avut un moment in care am clacat, eram ca un robot defect, nu stiam ce sa mai fac si pana nu m-a zgaltait putin sotu’ nu mi-am revenit. Deci paranoia de mama nu e paranoie, e normalitate! Sanatate multa va doresc!Vezi ca exista si varianta sa-i fi implantat martienii un cip in creier si sa fie in perioada de rodaj.🙂

     
    • dagatha

      Februarie 17, 2014 at 9:08 pm

      😆
      Și asta cu cipul…unde să mă duc??😆

       
      • adelinailiescu

        Februarie 18, 2014 at 3:51 pm

        La un service de martieni, normal! numai sa ma iei translator, sa nu te pixeze la manopera.🙂

         
        • dagatha

          Februarie 23, 2014 at 10:28 pm

          Cum să nu! Numai tu ai putea onora cu succes sarcina asta😆

           
  7. Robo Man

    Februarie 14, 2014 at 7:25 pm

    vara-mea…… da chiar esti amuzanta rau………. pe cand primesc si o carte de povesti, povestiri, amintiri cu un autograf pe ea🙂

     
    • dagatha

      Februarie 17, 2014 at 9:01 pm

      😆
      Lasă, că ție ți le spun live😆

       
  8. Daniela

    Februarie 23, 2014 at 12:52 pm

    :)) Alergie la mami, ce funny suna!

     

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: