RSS

Dreptul la viață vs dreptul la moarte

25 Feb

banner-pisicafea-250x250

Acum câteva zile mă preumblam plină de gânduri prin camerele imobilului pe care îl posed în cârdășie cu jumătatea mea și cu o anumită bancă. Pentru că teve-ul era „pe știri” – ceea ce mi se întâmplă rarisim! – surprind o informație care m-a făcut să mă opresc din ce făceam și să rămân cu o privire tâmpă înspre sinele… meu. Mi s-a părut atunci că tot universul ăsta e croit atât de nedrept și că uneori viața te pune în niște ipostaze de îți vine să îi tragi tu însuți/însăți niște șuturi: parlamentul belgian a aprobat legea eutanasierii copiilor cu boli incurabile.

Nici nu știu ce s-a discutat sau dacă s-a dezbătut această lege pe undeva la noi (media, blogosferă etc.) [între timp, am aflat că Adelina mi-o luase înainte] și cred că oricum nu aș putea urmări o astfel de dezbatere, pentru că mintea mea s-a blocat în punctul ăla în care am aflat că, iată, se poate pune și o astfel de problemă. Justificat? Habar nu am! Un astfel de subiect mi se pare mai dur decât orice altceva și singurul meu gând a fost „dă-i, Doamne, sănătate puiului meu și nouă să-i fim aproape cât mai mult!” Apoi m-am gândit la alți copii…cărora nu li s-a dat cu adevărat o șansă în lumea asta…care s-au bucurat de câteva apusuri și prea puține răsărituri…care au cunoscut suferința mult prea devreme…

Și cu toate acestea, într-un colț de lume civilizată (cred) sau poate în mai multe astfel de colțuri, se pune problema în această manieră: îl lași să se chinuiască sau îi curmi suferința? Cui îi faci bine, de fapt: lui pentru că suferă de o boală care îl stinge treptat sau ție pentru că nu mai suporți să-l vezi chinuindu-se astfel?

M-au șocat câteva pasaje ale acestei legi și nu pentru că aș putea spune dacă sunt sau nu de acord cu ele, ci pentru că simpla aducere în discuție a acestora anihilează orice pornire a minții mele de a se concentra asupra unei astfel de dileme:

  1. minorul trebuie să se afle într-o situaţie medicală fără ieşire care să conducă oricum la deces şi să aibă o suferinţă fizică insuportabilă pentru a putea opta pentru terminarea vieţii.
  2. cu acordul părinților
  3. doar după testarea psihologică a minorului care să confirme faptul că el înţelege că face un lucru ireversibil.

Și mă întrebam, referitor la aceste aspecte:

1. Dacă așa stau lucrurile, ce ne facem cu miracolele (e drept, prea puține) care au uimit mereu lumea medicală? Cum definim insuportabilul având în vedere că fiecare individ are propriile limite…?

2. Ce te faci cu părinții iresponsabili? Sau cu cei insuficient informați? Sau cu cei prea îndurerați ca să ia o astfel de decizie, în ciuda suferințelor puiului?

3. Testarea psihologică a minorului? La ce vârstă înțelege un copil ce e viața  și, mai ales, ce e moartea? Cum ar arăta un astfel de dialog cu un copil pe moarte?

În concluzie, putem trăi liniștiți după o astfel de decizie? Este, oare, o alegere în adevăratul sens al cuvântului? Până la urmă ce variantă ar fi mai potrivită: să rămâi cu imaginea suferindului urlând de durere sau să rămâi cu imaginea propriei tale mâini apăsând butonul de turn off?

Suntem în măsură să decidem, dincolo de orice alte circumstanțe când și unde se termină o viață? Putem la fel de ușor să dăm naștere unei vieți noi? Suntem capabili să ne asumăm un astfel de gest?

…………………………………………………………………………………………………………

Probabil că sunt prea multe întrebări. Probabil că subiectul e prea sensibil pentru unii. Probabil că e greu de imaginat o astfel de situație… De aceea am profitat de Pisicafeaua de marți a Clubului Psi și am aruncat… mănușa.

 
69 comentarii

Scris de pe Februarie 25, 2014 în Pisicafeaua de marți

 

Etichete: , , , , , , , ,

69 responses to “Dreptul la viață vs dreptul la moarte

  1. Sonia

    Februarie 25, 2014 at 12:15 am

    Ăsta este cel mai greu subiect pe care îl puteai propune. Pentru că oricât de mult aș vrea să spun că înțeleg, este clar că de fapt doar bănuiesc despre ce este vorba. Cine poate înțelege prin ce trece un copil și bolnav atât de grav și ce este în sufletul părintelui său? Cred că nimeni și că tot ceea ce credem noi, ceilalți, că se întâmplă este doar o palidă reflectare a realității. Cu toate astea eu aleg viața. Jocul de-a moartea, oricare ar fi motivele din care este pornit, este periculos. Tocmai pentru că este ireversibil. Cine poate garanta că mâine nu se va întâmpla o minune sau că un diagnostic implacabil nu este o greșeală? Și cine poate să dea asigurări că, într-o bună zi, nu ar putea apărea abuzuri. Se tot vorbește de traficul de organe. Eu nu sunt paranoică și nu iau totul de bun, dar eutanasierea asta ar putea deschide o cale unora. Cel puțin așa gândesc eu. În plus, ca părinte, cred că un om care semnează sentința copilului său nu va mai putea fi om întreg niciodată.

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:00 pm

      Exact…putem numai bănui despre ce este vorba, dar și bănuiala asta e cam departe de adevăr… Nici nu îmi doresc să înțeleg…
      Viața aleg și eu, dar parcă și argumentele unora sunt puternice, nu crezi?

      Eu, una, nu cred că aș putea face o astfel de alegere…😦

       
  2. irealia

    Februarie 25, 2014 at 8:28 am

    Doamne ferește! Mai mult de-atât… Doamne ferește!

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:01 pm

      Da, chiar…Doamne ferește! …😦

       
  3. Cuvânta

    Februarie 25, 2014 at 9:27 am

    M-ai facut praf cu punctul trei. Nici un adult nu intelege ca moartea e ireversibila. Cine naiba poate sti daca nu cumva moartea e un chin si mai mare?

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:02 pm

      și pe mine m-a tulburat punctul 3… Nu pot să îmi imaginez…

       
  4. vavaly

    Februarie 25, 2014 at 9:52 am

    eu am mai citit aici: http://adelinailiescu.wordpress.com/2014/02/15/dreptul-tuturor-de-a-muri/
    te pune pe gânduri evoluţia şi civilizaţia asta. nu e vorba doar de idee în sine cât şi de abuzurile care ar putea decurge de aici…
    greu subiect ai ales tu… amară cafea ai făcut…

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:04 pm

      Dacă stau să mă gândesc, mă așteptam să fi scris Adelina… Doar că nu prea am avut timp să trec pe la „vecini”…
      Eu am pus în discuție legea asta, făcând abstracție de alte aspecte ce ar decurge de aici…

       
  5. dan

    Februarie 25, 2014 at 11:05 am

    NU!NU!NU!Nici gand sa ucizi un copil. Cum sa apesi butonul acela?? Cum sa stingi viata dintr-un copil?? NU! Daaaar…sunt de acord sa am dreptul asta pentru mine! Daca m-as afla intr-o situatie de genul asta ( Doamne fereste) eu hotarasc ca nu mai vreau! Pentru mine! Libera alegere sa-mi fie acordata mie doar pentru persoana mea! Asta da!

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:06 pm

      Adevărul e că simpla idee de a ucide un copil – indiferent de termenul folosit – este înfiorătoare!!!!!!
      Da, ai dreptul pentru tine, dar…câți se încumetă să te ajute în acest sens? Cine ar apăsa butonul, din familia ta, ma refer…😦

       
  6. Matilda

    Februarie 25, 2014 at 11:39 am

    Nu sunt de acord cu eutanasierea. Cu a nimănui. Şi cu atât mai puţin a unui copil. Mă cutremură până şi ideea eutanasierii unui animal.
    Una e să ucizi ca să mănânci (asta e legea firii, până şi ierbivorele ucid când se hrănesc, fiindcă şi plantele sunt vii), sau ca să-ţi salvezi propria viaţă – sau o altă viaţă, dar, în afară de asta, nu cred c-avem dreptul să decidem că o fiinţă trebuie să moară (chiar şi atunci când fiinţa aia suntem noi).

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:08 pm

      Da….Așa zic și eu…Și totuși…. dacă e un caz foarte grav și dacă sunt dureri îngrozitoare… ești liniștit cu alegerea asta? Nu știu…mă întreb…

       
      • Matilda

        Februarie 25, 2014 at 7:25 pm

        Oricât de grav ar fi cazul… oare poţi trăi pe urmă liniştit ştiind că tu ai ales moartea pentru copilul tău?
        Nici eu nu ştiu… şi mă întreb…

         
        • dagatha

          Februarie 25, 2014 at 7:42 pm

          E cumplit numai gândul…N-aș putea…Cred că m-aș agăța de miracole…

           
  7. Mugur

    Februarie 25, 2014 at 12:23 pm

    Aș zice că pot hotărâ doar eu, pentru mine! Dar și așa nu știu dacă aș putea fi perfect obiectiv, cu atât mai mult dacă este vorba despre altcineva! Iar dacă acest „altcineva” este un copil,…
    Nu cred că aș putea lua astfel de decizie niciodată!

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:09 pm

      Greu, nu-i așa?😦 Asta ziceam și eu…că nu e o decizie pe care să o poți lua și apoi să trăiești liniștit mai departe…

       
  8. adelinailiescu

    Februarie 25, 2014 at 2:04 pm

    Dilema asta am avut-o si eu si mi-am expus-o pe blog. Daca m-ar intreba pe mine , la un referendum, daca sunt de acord cu eutanasierea unui copil ce as raspunde? Nu stiu, zau nu stiu, e mult prea complicat. Si mult prea dureros, orice decizie ai lua! Sa ne fereasca Domnul sa ajungem vreodata in aceasta situatie sau sa sfatuim pe cineva!

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:10 pm

      Da, ne-a adus Vavaly la cunoștință😉 Și eu mă scuzam mai sus că nu am apucat să trec de mult pe la „vecini”. Și eu tot asta aș răspunde…😦

       
  9. abisurile

    Februarie 25, 2014 at 2:13 pm

    Eu una sunt pentru viata. Dar … Uneori viata doare atat de rau incat … Relativ la copii , greu de decis pentru altii. Chiar imposibil. Deci …

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:11 pm

      Of….da…viața asta…De aia ziceam că aș da niște șuturi…😦

       
  10. mihaela

    Februarie 25, 2014 at 2:38 pm

    Sunt multe nuante aici si clar nu poti sfatui pe nimeni ce sa faca dar sa ai recunoscut dreptul de a alege ce vrei tu este in regula. Sunt pro eutanasiere si desi mi-am mai zis parerile la mine acasa http://oglindaluierised.blogspot.ro/2013/05/dreptul-la-demnitate.html#.UwyIzeN_sqM o sa nuantez un pic la tine pentru ce e vorba de o lege care ii priveste pe minori.
    In primul rand prin minori nu trebuie sa intelegem numai copii, esti minor pana la 18 ani, poti avea 17 ani si 10 luni si sa fii condamnat la inca 2 luni de suferinta pentru ca nu esti major, faptul ca se face o testare psihologica presupune ca minorul nu are chiar 2 ani.
    Pe de alta parte daca de la 14 ani minorul raspunde penal dupa ce se stabileste ca avea discernamant nu vad de ce in ce priveste propria viata i-am nega libertatea de decizie, adica iti stabilim obligatii dar nu iti acordam si drepturi.
    Asta in ce priveste minorul, in rest exista si alte conditii care trebuie indeplinite cumulativ, nu te trezesti intr-o dimineata ca vrei eutanasierea, trebuie sa fii intr-o stare de boala grava care produce suferinta si ai nevoie de multe semnaturi de aprobare pe cererea aia.
    Mi-am petrecut ceva timp ca insotitor intr-o sectie de oncologie, mi-am petrecut acolo noptile, daca nu ne putem imagina ce e in sufletul parintelui care isi da acordul pentru eutanasiere nici nu vrem sa incercam sa ne imaginam ce e in sufletul aceluiasi parinte care sta langa copilul lui si cel mic plange de durere aproape tot timpul, uneori linistit, alteori in hohote dar tot timpul. Un copil de 2 ani nu intelege cum e cu ireversibilitatea mortii dar suferinta il afecteaza la fel.
    Mi-am petrecut timpul cu oameni care asteptau sa moara si se rugau ca asta sa se intample cat mai rapid pentru ca morfina nu mai ajuta.
    Am vazut cum e sa nu te mai poti sinucide pentru ca nu te mai poti misca si altii sa decida pentru tine si e mult mai rau decat o lege care legalizeaza eutanasierea.
    Da, ideal e sa nu fii pus niciodata in situatia de a lua in considerare optiunea asta, dar daca ajungi mi se pare corect sa am voie sa decid daca vreau sa mai sufar inutil sau sa plec cu cata demnitate mi-a mai ramas .
    Adevarat cam amara cafeaua de azi

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:13 pm

      Foarte pertinent ce zici tu… Și cred că e cel mai elaborat și argumentat comentariu până acum pe tema asta. Cu atât mai mult cu cât experiența ta de viață te-a adus în împrejurări care te îndreptățesc să spui asta… Spuneam doar că nu știu dacă aș fi în stare să iau o decizie…

       
      • mihaela

        Februarie 25, 2014 at 5:35 pm

        Asa la rece e imposibil sa iei decizia aia, tebuie sa treci de niste limite de suferinta ca sa iei macar in considerare posibilitatea

         
  11. Dan

    Februarie 25, 2014 at 3:47 pm

    Am văzut știrea și chiar nu mă miră. Sunt unul dintre cei care a avut în sute de cazuri ocazia de a „rămâne afară”. Însă când navigi, dat fiind că porturile nu sunt situate fix între obiectivele turistice acolo unde se calcă lumea în picioare să se pozeze ci mai către periferie, unde poți lua pe bune pulsul acelei societăți și poți simți mai corect care sunt „regulile” și concepțiile de viață care-i mână-n luptă, nu prea ești încântat de ceea ce vezi. Ceea ce am văzut în Belgia, nu mi-a plăcut. Ceea ce știu despre Belgia, cu atât mai puțin. Și să nu-mi fie luat în nume de rău faptul că-i beștelesc pe belgieni. Că legea nu a apărut în Parlament de nicăieri (asta lăsând deoparte faptul că o lege asemănătoare este în vigoare și în Olanda), ci după consultarea populației care s-a pronunțat în procent de 73% în favoarea acestei măsuri. La noi nici eutanasierea câinilor fără stăpân nu cred că ar aduna atâtea „Da”-uri.

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:15 pm

      Mda…nu știu de ce tocmai lor li s-a năzărit legea asta… Dar dincolo de lege rămâne ideea… Suferința aia..cum o curmi?
      Nu cred că aș mai fi puternhică atunci în fața unei astfel de alegeri…

       
      • Dan

        Februarie 25, 2014 at 5:19 pm

        Cine-ți dă dreptul ție să alegi pentru viața altcuiva ? Chiar dacă acel „altcineva” este sânge din sângele tău, ce anume te face să crezi că ai drept de viață și de moarte asupra lui ? Legiferăm tâmpenia aia cu „Eu te-am făcut, eu te omor ?”

         
        • dagatha

          Februarie 25, 2014 at 5:21 pm

          Aaaa, nici poveste! E departe ideea asta de ceea ce vorbi noi aici.
          Eu am zis: nu aș putea alege niciodată asta. Nu aș fi în stare! Nici dacă mi-ar cere-o cineva, adult fiind.
          Pe de altă parte, și suferința celuilalt trebuie luată în calcul, nu?
          Mă tem că răspuns la problema asta nu există…

           
          • Dan

            Februarie 25, 2014 at 5:25 pm

            Până acum a existat ? E ceva născut peste noapte căreia trebuia musai să-i fie găsită o rezolvare că altfel se topeau ghețarii și ne înecam toți ?

             
            • dagatha

              Februarie 25, 2014 at 5:35 pm

              Nu, e clar că nu…
              Eu nu zic că-i aprob pe belgieni pentru legea asta deșteaptă. Eu zic de ideea în sine: omul simplu care se află într-o astfel de situație…ce naiba face? Cum alege pentru altcineva?
              De exemplu, copilul ăla, sau adultul, e în comă. Nu-i face nimeni evaluare, că nu are cui. Doctorii zic că nu are șanse să își mai revină. Plus alte date mai mult sau mai puțin relevante. Și omul ăla simplu e pus să aleagă. Ce să aleagă?

               
              • Dan

                Februarie 25, 2014 at 5:52 pm

                Scuze, acum trebuie să fug eu. Îți dau adresa doctorului acela cu pastilele ?:mrgreen:

                 
            • dagatha

              Februarie 25, 2014 at 5:38 pm

               
  12. Dan

    Februarie 25, 2014 at 3:54 pm

    Uite că nu mă pot abține și dau exemplul unui om care, la o adică ar fi putut eutanasiat în baza acestei tâmpite legi : Hellen Keller, Ea si-a pierdut atât auzul cât si vederea la vârsta de 2 ani. Și iau și eu cu copy/paste ca să fiu mai exact : „In martie 1887 invatatoarea ei, Anne Sullivan Macy, a inventat la Institutul Perksin o limba pentru nevazatorii surzi, aceasta limba constand in semne in relief care puteau fi identificate prin simtul tactil cu degetele. Ulterior, Hellen va invata cu ajutorul Annei Sullivan alfabetul Braille care inca nu era raspandit. Helen Keller urmeaza cursurile Universitatii „Radcliffe College” unde invata franceza si germana, termina studiile in mod excelent primind distinctia „cum laude”. Mai tarziu, obtine titlul de Doctor de Onoare la Universitatea din Harvard. Apoi, ea va tine prelegeri apara pe cei asupriti si, mai ales, apara drepturile negrilor, atragand asupra ei dezaprobarea propriei familii. Ea devine membra Partidului Socialist American (Socialist Party of America, SPA) si scrie cateva carti. Dupa o hemoragie cerebrala, Helen se va retrage din viata publica. Moare in timpul somnului in anul 1968.”

     
    • mihaela

      Februarie 25, 2014 at 4:20 pm

      Nu as zice ca putea fi eutanasiata, lipsa vazului si auzului nu duc la deces si nici nu cauzeaza o suferinta fizica insuportabila

       
      • Dan

        Februarie 25, 2014 at 4:31 pm

        Am exagerat, se înțelege asta. Cert e că nu aduce anul ce-aduce ceasul. De unde știe medicul X de la spitalul belgian Y dacă nu cumva în țara Z tocmai ce s-a descoperit un tratament miraculos. Asta lăsând deoparte faptul că sunt situații în care se întâmplă adevărate miracole cărora știința nu le poate găsi vreo explicație.

         
        • dagatha

          Februarie 25, 2014 at 5:17 pm

          Am zis și eu asta. Dar…câte miracole se întâmplă, chiar statistic vorbind? Te poți baza pe ele?
          Sunt oameni care s-au trezit din comă după ani de zile, dar…sunt întregi? Sunt ei, oare, recuperabili? Sau riscă să rămână legume pentru tot restul vieții lor?

           
  13. Dan

    Februarie 25, 2014 at 3:56 pm

    Și 3. Că zău de mai înțeleg ceva …🙄 Adică tu ne inviți la cafea și nu ești acasă ???😯 Mvaaaai …

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 3:58 pm

      Stai, bre, că muncesc şi io! Am ajuns acasă, unde am alte…munci. Revin!
      Nț, nț, nț!

       
      • Dan

        Februarie 25, 2014 at 4:10 pm

        Mda, ce să-ț’ zîc, crezi că te-ai scos cu asta, nu ?
        Mie unuia îmi amintește de un banc :
        Merge un tip la doctor.
        Tipul: – Domn` doctor, mâine mă întâlnesc cu prietena mea și … e o seară mare! Vă rog să-mi dați ceva, pentru potență!
        Doctorul: – Uite aici! Pastilele astea! Iei una înainte de întâlnire.
        Omul se duce acasă și, înainte de întâlnire, ia pastila prescrisă.
        După câteva zile, omul se întoarce la doctor.
        Tipul: – Domn` doctor, fantastic! De unde ați avut pastilele alea? C-au fost extraordinare!
        Doctorul: – Ei…, sunt străine! Apropo, cum a fost?
        Tipul: – Domn` doctor, extraordinar! În pat, sub pat, în baie, pe chiuvetă, în bucătărie, pe hol, pe jos, peste tot!
        Doctorul: – Și ea ? Ea ce-a zis?
        Tipul: – Aaaa… ea… Păi, ea n-a venit!

         
        • dagatha

          Februarie 25, 2014 at 5:19 pm

          Mvaaaaai!!! Așa ai zis tu despre mineeeee???? Mvaaaai!!! 😆
          În plus, dacă vrei să știi, Pisicimea a precizat că găzduirea nu presupune să stau lipită de calculator toată ziua, na! Și eu tocmai mi-am zis părerea în minunatul text.
          Câtă…răutate în ziua de azi, dom’le!😆

           
  14. illusion

    Februarie 25, 2014 at 5:18 pm

    Mie mi se pare ceva cu dus şi întors. Există şi argumente pro, dar asta nu înseamnă că e ceva uşor de acceptat (atât pentru familie, dar mai ales pentru copil)… mi se pare ceva înspăimântător la orice vârstă, nu cred că un adult îşi poate accepta moartea (chiar ştiind că e bolnav), dar apoi un copil? Şi, cum ai spus şi mai sus, se întâmplă şi miracole!

     
    • dagatha

      Februarie 25, 2014 at 5:22 pm

      Asta tocmai încercam să îi explic lui Dan adineauri! Parcă tu ai zis-o mai bine dect mine🙂 Mulțumesc de ajutor.

       
      • illusion

        Februarie 25, 2014 at 5:27 pm

        Eh, pentru puţin🙂 am văzut şi eu reportajul, şi deşi sunt şi lucruri bune în chestia asta… tot ce ceva înspăimântător!

         
        • dagatha

          Februarie 25, 2014 at 5:36 pm

          Pe mine mă trec fiori pe șira spinării, zău!

           
          • illusion

            Februarie 25, 2014 at 5:52 pm

            Încă nu am copii, dar nu ştiu cum un părinte ar accepta aşa ceva😦 chiar şi conştient că i-ar curma suferinţa…

             
            • dagatha

              Februarie 25, 2014 at 5:55 pm

              Da…eu am. E cu atât mai înfiorător…😦

               
              • illusion

                Februarie 25, 2014 at 6:00 pm

                Atunci îţi urez multă sănătate!🙂

                 
                • dagatha

                  Februarie 25, 2014 at 6:02 pm

                  Daaa! Asta da!😉 Mulțumim! La fel🙂

                   
  15. psi

    Februarie 25, 2014 at 8:54 pm

    aoleooo… soro, da cu ce ţi-am greşit? de unde ai răsărit cu tema asta?😦
    eu sunt pro eutanasie asistată şi nu numai la copii ci şi la oamenii maturi. dar asta numai şi numai în ideea în care acel diagnostic se dovedeşte implacabil şi ireversibil, iar suferinţa imposibil de curmat.
    sigur, a lua o decizie de acest gen ca şi aparţinător este cumplită, nici nu vreau să mă gândesc de fapt, dar… repet, aş alege întotdeauna curmarea suferinţei atunci când aceasta se dovedeşte a fi ultima soluţie, când durerea este mai mare decât dorinţa de a trăi.

     
    • dagatha

      Februarie 26, 2014 at 6:02 pm

      Apoi.. nu mi-ați greşit….Poate eu vouă?
      Ştirea m-a bulversat. Atât. Şi m-am gândit că merită o discuție…A fost o răsturnare de situație pentru că subiectul ales inițial mi s-a părut depăşit şi plictisitor….

       
      • psi

        Februarie 26, 2014 at 6:05 pm

        încă ar mai fi multe de discutat despre a avea saun u dreptul de a decide punctul acesta terminus, chiar şi asistat. subiectul este …. de reluat cu siguranţă.

         
  16. maya-maria

    Februarie 25, 2014 at 10:04 pm

    Amară rău cafeaua ta, dar din păcate viața nu-i făcută numai din dulce. Avem tendința de multe ori să judecăm oameni, situații, prin prisma concepțiilor noastre, sub impulsul primului sentiment inspirat. Da, inadmisibil să poți accepta că tu, tu ești în stare să decizi un sfârșit, dar oare nu-i mai inuman să știi că acel sfârșit vine oricum, iar agonia pe care o vezi este mai dureroasă decât moartea? Știu ce înseamnă un suflet drag în chinurile unei metastaze terminale. Știu ce înseamnă să te implore să-i fac încă o morfină, după ce abia i-ai făcut una. Pentru acel suflet chinuit mi-am dorit pentru prima dată să existe eutanasierea. Acel suflet m-a făcut să mă rog prima dată pentru moartea unui om. Nu m-am rugat, am strigat disperată la Dumnezeu să-l ia. Pe el l-a luat, lăsându-mi mie niște coșmaruri și un diabet. De ce toate astea, când nu a mai trăit decât două săptămâni de la prima morfină? Da, sunt pentru curmarea suferinței inutile. Asta înseamnă dovadă de iubire supremă. Iertați-mă!

     
    • psi

      Februarie 26, 2014 at 5:57 pm

      dar de ce să te iertăm, maya? şi eu gândesc la fel…

       
    • dagatha

      Februarie 26, 2014 at 6:09 pm

      Cu cât analizam subiectul, cu atât mai încurcat îmi părea, tocmai pentru că sunt situații şi situații şi nu poți judeca pe nimeni pentru decizia luată, nici nu poți generaliza.
      Am decis aseară să le dau elevilor mei ca temă pe grupul special creat pentru clasa a 12 a această lege. Şi-au spus părerea ca adulți, deşi mulți îi consideră prea „proşti” pentru că sunt la un liceu sportiv…Poate ar trebui să las şi părerile lor aici…

      Cea mai nouă nepoată a mea se numeşte Maya Maria! :♥ şi are o lună🙂

       
      • maya

        Februarie 26, 2014 at 7:02 pm

        Sa-ti traiasca, dagatha!

         
        • dagatha

          Februarie 26, 2014 at 7:40 pm

          Mulțumim, Maya🙂 Să fim cu toții sănătoşi şi fericiți!🙂

           
  17. pitici, dar voinici

    Februarie 25, 2014 at 10:48 pm

    e un subiect greu!
    doar cine are copil intelege durerea pe care ar simti-o daca ar fi intr-o astfel de situatie
    e greu de spus ce decizie ai lua, daca…..
    eu una stiu ca atunci cand am citit am fost socata
    aproape ca nu am putut sa cred ce citeam
    cred ca am citit si recitit de n ori pana sa inteleg ca nu era o gluma macabra
    parerile sunt impartite
    dar as zice: de ce nu se judeca si pedofilii? de ce pe ei ii lasam sa faca ce vor? cred ca sunt mult mai multe cazuri de pedofili decat de copii cu boli incurabile care sufera si sufera
    de ce se duc discutiile pe teme de acest gen?
    ei bine, banuiesc ca fiecare decide pentru el…..dar cum faci sa decizi pentru un sufletel? cand este el rational (copilul) sa inteleaga ce sa faca si ce sa le ceara parintilor?
    cred ca multi isi dau cu parerea, desi nu sunt parinti si nu inteleg pe deplin situatii grave

     
    • dagatha

      Februarie 26, 2014 at 6:16 pm

      Dacă am prioritiza aşa cum se cuvine…am evolua mult ca societate…
      Mie tot mi se pare greu de găsit un răspuns „corect” pentru o astfel de situație…

       
      • pitici, dar voinici

        Februarie 26, 2014 at 7:22 pm

        nu cred ca exista raspuns „corect”, doar cel dictat de constiinta si de factorii care preseaza parintii sa ia decizia

         
        • dagatha

          Februarie 26, 2014 at 7:38 pm

          Tocmai! Nu există răspuns „corect”! Există răspunsuri câte cazuri…

           
  18. cita

    Februarie 26, 2014 at 2:52 pm

    Dragii mei, ieri nu am putut fi cu voi asa ca imi permit sa imi spun si eu o parere.
    Eutanasia este proba finala a mentalitatii unei epoci in care totul trebuie sa fie sub control. Numai ca boala e dovada ca nu controlam totul – ca sa nu zic nimic!
    Azi trebuie sa fii fericit, trebuie sa ai placeri, trebuie sa-ti controlezi viata ta. Totul este sa nu simti cu adevarat!
    Durerea este ceva de neconceput in vremea de azi.
    Fara durere insa nu putem accede la fericirea spirituala, adevarata fericire!
    Lumea doreste sa fie anesteziata, sa nu trebuiasca sa sufere si, in consecinta, cand sufera, se omoara: fie se sinucid, fie ii omoara pe cei care sufera , avand corpul sau sufletul in incercare.

    Nimeni nu va putea controla derapajele unei asemenea legi.
    Pacatul uciderii unei vieti nascute din miracolul creeatiei va sta alaturi de atatea alte pacate care ne-au adus in starea de marionete care saliveaza la comanda in fata televizorului, cumpara ce i se propune, manaca ce i se spune ca e bun, desi este otravitor si… crede ca e liber si face ce vrea cand de fapt e manipulat in permanenta!
    Eu sufar de cancer. Stiu exact ce ma asteapta, insa mai stiu ca suferind gandurile mele s-au limpezit, viata mea s-a curatit, sufletul meu e mai aproape de extaz!
    Fara suferinta nu avem valoarea starii de bine caci durerea este oglinda in care poti vedea cum e sa-ti fie bine dupa ce ti-a fost rau!

    Lumea moare inca de foame, exista inca natiuni fratricide, locuri in care civilizatia este inca la nivelul feudalismului iar pe noi ne preocupa cum sa murim fericiti, cu o supradoza!
    In Franta este un mare scandal legat de un tana aflat in moarte cerebrala a carui sotie vrea sa-si ia asigurarea si cere debransarea lui iar parintii nu sunt de acord! Si opinia publica este de partea sotiei! Traim intr-o lume insensibila care are nevoie sa priveasca filme violente , sa stie ce este in capetele psihopatilor ca sa se zguduie ceva in ea!
    Doamne, apara-ne de noi insine!

     
    • dagatha

      Februarie 26, 2014 at 6:21 pm

      Of, Cita dragă…
      Perspectiva mea nu poate fi decât una egoistă şi îm necunoştință de cauză…Şi în egoismul meu, sper din tot sufletul să rămân în necunoştință de cauză…
      Cancerul ăsta e atât de perfid…atinge din ce în ce mai mulți oameni din jurul meu încât mă sperie cumplit…
      E adevărat că noi înşine sunt cei mai aprigi duşmani…
      Sănătate!! Din plin! ♡

       
  19. Dan

    Martie 1, 2014 at 1:42 pm

    Mi-ai tras țeapă prin absență când am venit la cafea
    Sper să n-o faci și acuma, că dai sigur de belea
    Fiindcă vin să îți ofer, ghiocei și-un mărțișor
    Și să-ți urez doar de bine astăzi, dar și-n viitor
    Să-ți aducă primăvară bucurii și fericire
    Sănătate, spor în toate și lumină în privire.

    La mulți ani ! de 1 Martie.

     
    • dagatha

      Martie 1, 2014 at 6:51 pm

      Absență zici, Măria Ta?
      Nicicum nu vreau acum belea
      căci și duzina greu se ține
      și nu îmi prea miroase-a bine.

      De urări îți mulțumesc
      și-acum o să le-nmiesc
      să-ți fie și ție bine
      cu urarea de la mine! 🙂

       
  20. Adriana

    Martie 2, 2014 at 11:17 am

    Am trecut pe aici, am băut cafeaua, dar şi din zaţul amar de pe fundul ceştii. Am revenit pentru că mi se pare corect să spun şi eu că nu aş fi de acord cu o astfel de lege, că de când sunt măritată, sotul meu m-a învăţat şi convins că există miracole şi speranţă, că niciodată, dar niciodată, nu ar fi de acord să renunţe la acest drept şi această idee. Încet, încet m-a convins şi pe mine, care aveam nişte gânduri nu tocmai ortodoxe, dar numai în ceea ce mă priveşte: cum că în caz de suferinţă aş prefera curmarea ei, decât chinul continuu. Greu subiect. Mie mi-a fost greu, în ianuarie, să eutanasiez o bătrână căţeluşă pe care o aveam doar in foster. Au făcut-o altii in locul meu.

     
    • dagatha

      Martie 2, 2014 at 11:42 am

      Cred că ezitările sau conflictul interior al multora dintre noi vin tocmai din dragostea pentru ceilalți și nicidecum pentru că nu am prețui viața.
      Cafeaua asta va rămâne mereu amară…😦

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: