Depărtătorul de coaste

Mai întâi mi-au furat umbra
în timp ce arătau zâmbind
cu degetul întins
spre păcatele lumii
mușcând ei înșiși din mărul
atins de un vierme.

Apoi mi-au sfârtecat carnea
cu dinți de fier aspru
în timp ce trupul lor
tremura
hrănit de mirosul
sângelui cald.

Au scotocit înăuntrul minților mele
bolnave
călcând în picioare gânduri
și batjocorind
trecuturi închise
în mici veșnicii.

În final,
disperați că nu și-au aflat rostul
mi-au găsit inima
și, rânjind a victorie,
și-au adus
depărtătorul de coaste

………………………………………………………………

M-am prins în joacă…dintr-o întâmplare…psilunatică

23 de comentarii

  1. Nebună victorie în care câştigul
    e-un mare nimic
    când carnea şi gândul îşi strigă tot chinul
    când inima moare un pic.
    Pustiul târziu cucerit fără milă
    la ce-ar folosi?
    Mai bine-ar păstra puterea umilă
    şi n-ar pustii!

    • 🙂 Fiecare scriere îmi aimntește de un moment al vieții mele… Acum, odată cu semnul tău aici, m-am reîntors în momentul acela! Mulțumesc!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s