Mai întâi mi-au furat umbra
în timp ce arătau zâmbind
cu degetul întins
spre păcatele lumii
mușcând ei înșiși din mărul
atins de un vierme.
Apoi mi-au sfârtecat carnea
cu dinți de fier aspru
în timp ce trupul lor
tremura
hrănit de mirosul
sângelui cald.
Au scotocit înăuntrul minților mele
bolnave
călcând în picioare gânduri
și batjocorind
trecuturi închise
în mici veșnicii.
În final,
disperați că nu și-au aflat rostul
mi-au găsit inima
și, rânjind a victorie,
și-au adus
depărtătorul de coaste…
………………………………………………………………
M-am prins în joacă…dintr-o întâmplare…psilunatică…
BLOG D'AGATHA 
Uneori as vrea sa am un departator de coaste sa pot ajunge usor la inima si sa tai tot ce vreau sa uit si sa nu mai simt.
Mda…mi-a trecut prin cap și asta…
Dar…dacă îmi pare rău după aia? 😀
…cuvintele tale uneori se simt fix în inimă, cred că sunt construite ca niste depărtătoare de coaste, de ajung acolo unde trebuie…
O fi de bine, oare?
Că nu aș vrea să generez vreo revoltă generalizată! 😉
Mulțumesc, dragă Adriana! 🙂
Nebună victorie în care câştigul
e-un mare nimic
când carnea şi gândul îşi strigă tot chinul
când inima moare un pic.
Pustiul târziu cucerit fără milă
la ce-ar folosi?
Mai bine-ar păstra puterea umilă
şi n-ar pustii!
adesea oameni cu inima spână
câștigă nimicuri
și le înșiră – trofee…
„suflete moarte”…
Mulțumesc de gând, Carmen 🙂
îîîi! macabră ai fost! brrr…. da cu ce ţ-am greşit?
Deci am două cartonașe galbene până acum? 😆
Lasă că văd eu cum mă revanșez dățile viitoare 😉
ba nu-ţi dau niciun carton. auzi la ea… şi galbene le vrea… nu ştii că văpsaua costă? 😛
😆
Aoleu! le dai direct roșii????
😆
Cum, bre, nu dai?? Unul mic măcar??
😆
dau, dau… carte blanche… 😛
😆
Parcă am avut coastele depărtate când ți-am citit poemul, așa de bine am simțit cuvintele. Știe Adri ce știe 🙂
Mulțumesc pentru apreciere, Simona 🙂
Uneori, jocul ăsta mă prinde fără să îmi dau seama…
Brr. Cred ca in viata anterioara ai fost prinsa de extraterestri. Sau de nazisti.
Aoleeeu! Chiar atât de rău a ieşit???
😥
Atat de veridic!
🙂
[…] nu, nu poți smulge din piept inimi sfârâmate în jocul de-a visul rătăcit în cuvinte […]
Imi imaginam o echipa de chirurgi in jurul unui trup, cautandu-i sufletul, dar in neputinta lor s-au multumit si cu inima.
🙂 Fiecare scriere îmi aimntește de un moment al vieții mele… Acum, odată cu semnul tău aici, m-am reîntors în momentul acela! Mulțumesc!
Of, nu ştiu dacă era de adus aminte…
Era, era! 🙂