Către copilul din mine

Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”

Lucian Blaga

1 iunie 2014

Dragă copilule,eu

Sunt sigură că nu mă (re)cunoști. Timpul are un fel aparte de a-și bate joc de noi, de a ne schimba înfățișarea, astfel încât nicio oglindă să nu ne mai poată zugrăvi așa cum suntem în esență…

Îți scriu acum…De fapt, nici nu știu de ce îți scriu tocmai acum… Probabil că au trecut atâția ani și mi s-a făcut dor. De privirea ta inocentă, de râsul tău sincer, de liniștea pe care o simțeai în brațele mamei.

De la o vreme, nu îmi mai apari în vise. O fi poate pentru că m-am înstrăinat și nu ai mai reușit să găsești calea spre mine? Sau poate vina mea e aceea că te-am lăsat să aluneci treptat spre uitare, strigându-te prea rar? Am pierdut cheia spre lumea aceea frumoasă, fără să-mi amintesc că singurul lucru pe care trebuie să îl fac ca să te reînvii este să închid ochii.

Astăzi mi-am amintit. Mi-am amintit iepurașul de pluș, privirea ta senină și cei doi dințișori mijiți de după zâmbetul acela larg, a fericire. Am revăzut copilul frumos mergând aproape împiedicat în timp ce căra găletușa cu tprune în livada bunicilor sau călcând apăsat printre puii gălbiori mișunând prin curte. Am retrăit prima zi de grădiniță și toate privirile acelea întoarse spre copila nou-apărută în grupa lor. Am retrăit prima zi de școală, plângând de emoție, de teamă, de ruperea prea brutală de viața aceea fără griji. Te-am urmărit tăvălindu-te prin zăpadă, jucându-te de-a v-ați ascuns sau croind hăinuțe păpușilor tale dragi.

Undeva, în goana asta spre lumea celor mari, te-am lăsat în urmă. Și m-ai așteptat cuminte știind că sfârșitul trebuie să ducă din nou spre începuturi. Ai știut că atâta vreme cât nu am uitat jocul, voi găsi mereu cărarea spre tine atunci când va veni timpul.

Îți scriu astăzi ca să îți cer să mă ierți! Pentru toate visele pe care nu le-am împlinit așa cum ne-a fost vorba, pentru toate greșelile, pentru toate uitările, pentru toate lacrimile. Și îți cer să rămâi acolo, în mine, până când morțile ne vor uni din nou cărările.

Cu drag,

Eu

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Postare întârziată pornind de la o confesiune a lui Psi

8 comentarii

  1. Ptiu, ptiu, ptiu să nu te deochi! 😀 Ce-i cu melancolia sta blegoasă – te-a epuizat alergătura aceea sau alergăturile vieţii una peste alta? Ia la tata un huguleţ să te mai zîmbăresc un pic! 🙂 *hugs*

    Weekend cît mai frumos! 😉

  2. eu parca vad copilul din mine mai copil acum decat atunci… parca nu-mi amintesc de inocenta copilului de atunci ci mai mult de timiditatea, nauceala si teama de lume a acelui copil. copilul de azi stie sa se bucure mai mult, sa simta si sa fie mai curios decat era atunci….

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s