RSS

Dialoguri – Fericirea nu există!/?

17 Iun

banner-pisicafea-250x250

„Componentele fundamentale ale fericirii sunt: să faci ceva, să iubești pe cineva și să speri la ceva.”

Allan K. Chalmers

Uneori, țesătura asta numită „viață” te duce pe niște căi pe care nu le-ai gândit, pe care nu le-ai așteptat, pe care poate nici nu le-ai dorit. Uneori, ai nevoie să stai de vorbă despre lucruri care te macină, pentru că simți că așa le faci să zboare și să nu te mai apese. Se nasc, astfel, dialoguri. Cu un străin, cu un om învățat, cu un duhovnic, cu un prieten, cu cel sau cea pe care îl/o iubești ori doar cu tine însuți/însăți.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Fericirea nu există!
– Serios?
Da
Păi…hai să murim atunci!
Nu există!
Dacă tu imi spui că fericirea nu există, atunci…dă-mi două argumente.
Întâi, pentru că niciodată nu e suficientă fericire în ceea ce trăim. E un miraj. E un capăt de curcubeu. E frumoasă, dar de neatins. De ce trăim, atunci? Cei ce trăiesc cu adevărat visează că o ating. Și aleargă după ea.. Copii…Unii obosesc. Se simt dezamăgiți. Alții îmbătrânesc și mor. Fericirea există doar în mințile noastre. Atât.
Nu mi-ai dat cele două argumente!
Nu există pentru că fericirea e totuna cu confortul. Stare de bine. Când spui că vrei să fii fericit, vrei ceva mai mult decât ai. Și asta începe cu confortul de orice fel ar fi el. Material, sentimental. Să te simți protejat/ă.
Deci există! Că tu o numești confort, e altceva. Dar există!
Da. Dar nu e OK. Pentru că niciodată nu va fi suficient.
Ce nu e OK? Să fii fericit? Să ai confort emoțional? Tocmai! De aia mereu vrei mai mult și lupți mai mult. Ceea ce înseamnă că trăiești!
Dar aia nu e fericire!
Nu. E…confort!🙂
E un egoism de copil care vrea mereu altă jucărie.
Nu chiar. E un egoism de copil care vrea să își construiască o altă lume. Una nouă. Care să-i satisfacă nevoile.
Nevoile se schimbă. Fericirea e …nestatornică. Atunci nu mai e fericire deloc. E doar o imagine pe care ne-o creăm în minte. Atunci când tânjim după ceea ce ne dorim de la ziua de mâine. Și de la următoarea zi. Și tot așa.
Deci…Tu nu ai simțit niciodată fericirea?
Am simțit…bucurie...
Dar nu fericire?
Am simțit un nod în gât. Și îmi trăsneau lacrimi. Dar fericire…nu.
Ce să-ți spun…îmi doresc să poți simți fericirea!🙂

„A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect. Ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni”.

Un alt argument va fi prin reducere la absurd. Presupunem că există. Și că fericirea e, prin definiție, supremă. Nu există gradație. Nu te întreb dacă cineva a ajuns acolo. Ci cât a mai trăit după. Că cei care își caută fericirea în zone mai mult sau mai puțin profunde (în religie, în diferite substanțe, în îndeplinirea unui ideal de orice fel) fie se izbesc de realități crunte care îi retează, fie se simt goliți de sine atunci când cred că au ajuns la capăt. Cât de fericiți să fi fost cei care au ajuns primii pe Everest? Destul de puțin… Nu există alt munte mai înalt pentru a fi cucerit. Nu există fericirea supremă! Cei care cred că au atins-o sunt dezamăgiți în foarte scurt timp. E ca în Iona:

„Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie”.

„Ne punem în gând o fericire, o speranță, în sfârșit, ceva frumos, dar peste câteva clipe observăm mirați că ni s-a terminat apa”

Și atunci…unde e adevărata fericire, starea aia de nesfârșită fericire? Dacă există, atunci e ca un punct care se mișcă brownian în mintea celui care aleargă să îl prindă. Ca un copil care face același lucru cu un fluture.
Înseamnă că eu alerg după o utopie? Dacă tot nu există, mai bine să rămân așa…ceea ce sunt. Să mă mulțumesc cu ceea ce am…Să nu vreau niciodată mai mult ca nu cumva să mi se împlinească, Doamne ferește!🙂
Eu îți spun că nu putem atinge acea fericire! Că nu există. Dar cel care nu tânjește după ea, vegetează. Nu trăiește. E deja mort.
Ne construim fiecare o lume în mintea noastră. Ca să fim fericiți. Dacă imaginea aceea din mintea noastră nu corespunde realității, suntem nefericiți! Și de aceea, preferăm să credem că fericirea nu există.
Fericirea nu există. Punct! E numai goană după fluturi. Fluture pe care mintea mea îl vede drept „cea-mai-nemaipomenit-de-frumoasă-minune-a-lumii”. Și fugim după fluturele ăla. Atât! Poate fi zâmbetul de pe față fericire? Să zâmbești fericită după un ideal? Îți rotunjește cumva goana asta viața? Ți-o împlinește cât de cât? Știi care e antonimul fericirii? Nefericirea??? Nu. (Cum îți spuneam , fericirea nu există, ceea ce ar însemna că suntem o planetă extrem de nefericită) Nu. Câtă vreme mai sunt bucuria, liniștea confortul, mult mai potrivit ca opus al fericirii e starea vegetativă în care să nu îți dorești nimic. Tihna. Viața tihnită, nu confortabilă. Trei mese pe zi. Opt ore de somn. Datoriile lunare. Vacanțele la mare împreună cu prietenii de anul trecut. Tristețile cotidiene deopotrivă. Becul roșu de la bordul mașinii… Am crezut și eu că fericirea există. Fericirea aia mare din care să nu te extragă nimeni și nimic. Probabil că numai în pântecul mamei am simțit-o. Și am simțit nodul ăla uriaș în gât…mai uriaș ca oricând. Și am plâns. Și gata. A fi fericit e o iluzie. Poate sentimentul că ești în al nouălea cer, că plutești, poate o stare de despărțire de propriul corp, de lumea reală ar da o idee despre ce înseamnă să fii fericit. Dar fericirea aia „ireversibilă” nu există.
– Fericirea nu e un concept abstract. E ceea ce te face să uiți un timp de tot. Chiar și de tine. Ca sa poti savura momentul. Tot din Iona😀 :

„Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră”.

Problema e că trebuie să o cauți singur! Pentru că

„Pe omenire o doare-n fund de soarta ta. Ce, când ţi-a fost bine, când te-ai închis în casă cu femeia ta, ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat, pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta”.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Putem găsi sau crea zeci de definiții ale fericirii. Adevărul este că nu există o fericire universală! Fericirea este a noastră, unică, individualizată. Fericirea stă, într-adevăr în lucruri mărunte care au însemnătate doar pentru noi. Fericirea mea e atunci când simt că am făcut ceva care mă încântă peste măsură. Atunci când uit de tot ce mă supără. Atunci când uit chiar de mine.
Spune-le oamenilor că nu există fericire. De ce ar mai trăi atunci? De ce ar mai avea dorințe? Care ar fi scopul existenței? Al strădaniilor noastre zilnice? De ce alergăm în fiecare zi? De multe ori, poate nu finalitatea este esențială, ci felul în care  toate încercările astea ne fac să ne simțim importanți, realizați, fericiți, confortabil.

„Adevărata fericire costă puțin; când costă mult nu e adevărată.”

Francois-Rene de Chateaubriand

blog

 

 

 

 

 

 
44 comentarii

Scris de pe Iunie 17, 2014 în Dialoguri, Pisicafeaua de marți

 

Etichete: , , , , , , , , ,

44 responses to “Dialoguri – Fericirea nu există!/?

  1. Drugwash

    Iunie 17, 2014 at 2:36 am

    Mai ştii… cînd eram adolescenţi, ne jucam din plictiseală de-a „care atinge tavanul sărind de pe loc”. Încercam de zece, douăzeci de ori, poate mult mai mult şi poate reuşeam o dată, apoi oboseala ne punea capac. Aşa e şi cu fericirea: o atingi o dată la nu-ştiu-cît timp, după multe încercări, dar totul durează o fracţiune de secundă, atît cît să iei o urmă de var pe degete şi-apoi totul revine la normal. Nici n-apuci să-ţi dai seama bine că s-a întîmplat – doar albeaţa de pe degete îţi confirmă reuşita.

    Şi mai sînt cei mici care, oricît ar încerca, nu vor atinge tavanul niciodată…

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 10:02 pm

      Și nu avea și jocul ăsta farmecul lui? Momentul ăla când atingeai tavanul nu era scopul suprem pentru „acum”-ul de atunci? Sunt și cei care nu ating tavanul…dar atunci…să nu mai încerce?

       
      • Drugwash

        Iunie 17, 2014 at 10:10 pm

        Farmec e în aproape orice, adică cel puţin în lucrurile bune. Şi în joacă, desigur. Momentul acela era încununarea eforturilor. Cîte asemenea momente se întîmplă unui om? Cine poate şti… Merită? Fiecare cu propriul răspuns. Cei care n-ating tavanul celorlalţi îşi construiesc camere mai mici şi se joacă la tavanul lor. Sau rămîn uitîndu-se la cei „mari” şi făcîndu-le galerie, furînd cu ochii şi cu inima cîte-un atom de fericire din momentele lor de glorie.

         
        • dagatha

          Iunie 17, 2014 at 10:35 pm

          Atomul ăala de fericire este mai prețios decât orice altceva. Nu?
          Fiecare, desigur, cu propriul răspuns. Tot am repetat asta pe aici😉

           
          • Drugwash

            Iunie 17, 2014 at 10:53 pm

            Pentru unul ca mine, conştientizarea efemerităţii clipei de fericire în contextul unei întregi vieţi devine motiv de depresie permanentă. Să cunoşti supremul şi să ştii că şansele de a-l reîntîlni sînt previzibil de mici şi imprevizibile în timp? Să trăieşti permanent numai cu speranţa unui ‘poate’? Să-ţi calculezi fiecare pas, fiecare cuvînt, fiecare răsuflare din dorinţa de a (re)crea contextul propice regăsirii acelei clipe? Ce chin pe bietul suflet! Nu, mai bine o dulce medie cu mici sinusoide, decît aşa.

            Dar ăsta-s eu doar – n-or fi toţi ca mine.

             
            • dagatha

              Iunie 17, 2014 at 10:59 pm

              Eu nu-s ca tine😉 Dar, până la urmă…fiecare știe cât poate/nu poate duce.
              Nu e vorba de trăit cu speranșa lui „poate”, ci să alergi ca să faci „poatele” ăla să devină. Altfel… tot întreb și eu…ce rost ar avea să trăim dacă ne gândim că nu are rost să „ne punem în gând o fericire”, că tot nu se împlinește!

               
              • Drugwash

                Iunie 17, 2014 at 11:06 pm

                O grămadă de proşti au trăit şi-au murit fără să ştie ce-i aia fericire nici măcar în concept – ce, noi n-am putea?🙄

                Haha, piure de ironie cu garnitură de sarcasm în sînge.😀 Da’ ideea e: unde scrie că viaţa e inutilă dacă scopul de a trăi al omului nu e acela de a-i atinge punctul G?

                 
                • dagatha

                  Iunie 22, 2014 at 10:50 am

                  Nu au știut conceptul, cu siguranță! Dar de unde știi că nu au fost? Or fi fost, dar nu au știut să o recunoască. Iar dacă mergem în trecutul și mai…trecut, la oamenii ăia fericirea se regăsea în cu totul alte coordonate decât la noi. Cum ar fi fericirea unui conducător că i s-a născut un băiat care să-i ducă mai departe „moștenire”.

                  Da’ cine-a zis că viața e inutilă? Eforturile pentru căutarea punctului cu pricina pot fi la fel de…aducătoare de fericire😆

                   
                  • Drugwash

                    Iunie 22, 2014 at 3:58 pm

                    Ţi-am ridicat-o (la fileu)!😀 Acu’ mă uşchesc la treabă, altfel… am rupt-o-n fericire!😆
                    Huguleţ!😉

                     
                    • dagatha

                      Iunie 22, 2014 at 4:12 pm

                      Apoi…cu discuții din astea…ne lungim trei zile și trei nopți. Fă-ți treaba și revino(-ți) la fileu!😉
                      HB (practic…„hug back”😀 )

                       
                    • Drugwash

                      Iunie 22, 2014 at 5:25 pm

                      Păi doar era vorba să găsim punctul ăla, nu…?🙄😛😆

                      I’ll be back!😀

                       
                    • dagatha

                      Iunie 22, 2014 at 5:31 pm

                      Nu! Era vorba doar să-l căutăm! Dacă l-am găsi, ce farmec ar mai avea viața? Despre ce ar mai scrie psihologii și psihanaliștii post-freudieni? Am fi într-o fericire continuă, deci, practic, ar însemna că am murit și suntem în Rai. Eu vreau să mai stau pe aici o vreme…😆

                       
                    • Drugwash

                      Iunie 22, 2014 at 6:03 pm

                      Da da, corect, de căutare era vorba! M-am grăbit şi n-am mai apucat să corectez. Noroc că eşti vigilentă!😎
                      Să căutăm, deci!😀 (dă Doamne să nu găsim, ca să tot căutăm…🙄 )

                       
                    • dagatha

                      Iunie 22, 2014 at 6:23 pm

                      😆

                       
  2. Gabriela

    Iunie 17, 2014 at 8:16 am

    Am spus mereu că fericirea nu există dar viața mi-a demonstrat altceva. Există, în fragmente mici. Le putem pune unele lângă altele ca să dureze cât mai mult. Putem fi fericiți că am realizat ceva, că am obținut ceva, că am întâlnit pe cineva, că suntem sănătoși… Fericirea este să transormi clipa într-un întreg univers. E o stare care se împarte cu ceilalți, altfel nu e completă.

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 12:06 pm

      Dar există!🙂
      Ai zis foarte frumos: „să transformi clipa într-un întreg univers”.
      Şi da, simțim mereu nevoia să o împărțim. Deşi, uneori ne face bine să o simțim în noi şi atât. Pentru că fericirea noastră nu e întotdeauna şi a altora.

       
  3. psi

    Iunie 17, 2014 at 9:36 am

    fericirea, am mai spus, există pe undeva şi un eseu rămas în aşteptare despre ea, este o stare de graţie de care vorbeşte loyola. filozofic vorbind, ori ca şi concept, fericirea este o stare continuă a mulţumirii, a acceptării în esenţă a sinelui, în vreme ce bucuria este cumva sora mai mică şi este… discontinuă, intermitentă.
    eu cred că fericirea este dată spiritului cu adevărat liber, desprins de condiţionări şi convenţii, ieşit dacă vrei în afara timpului. şi este rară, ca şi spiritele de care vorbim.
    omul mărunt cunoaşte doar bucuria pentru că a atins o dorinţă, un prag, un vis. din păcate urmează apoi reversul medaliei, o nouă dorinţă, un nou vis, alt drum. şi ca să-ţi dau un exemplu care ilustrează cel mai bine starea de fericire, m-aş gândi la luntraşul lui hesse, cel alături de care, târziu, siddharta atinge cu adevărat cunoaşterea.

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 12:03 pm

      De ce zici „din păcate urmează reversul medaliei”? Oare nu asta e ideea? Să avem mereu un fluture după care să alergăm? Mereu altul, cât să nu intrăm în monotonie. Bucuriile sunt şi ele fericiri.🙂
      Eu cred, tocmai, că nu ar trebui să vedem fericirea ca pe un concept. Sună abstract şi da, aşa pare intangibil. Fericirea e un sentiment. Care te face să simți că pluteşti, că vrei să cânți…🙂
      Îți rămân datoare cu precizările despre luntraşul lui Hesse. Revin.

       
      • psi

        Iunie 17, 2014 at 12:57 pm

        fericirea, ca şi adevărul, ca şi perfecţiunea, este un ideal, o axiomă, un cub perfect. ceea ce simte omul de rând este doar bucurie… să ne păstrăm măsurile aşa cum sunt. până la urmă şi a scrie suntem capabili cu toţii, dar scriitori sunt doar câţiva.😉

         
        • dagatha

          Iunie 17, 2014 at 1:06 pm

          Eu scriitor nu sunt. Măsuri… (prea) am🙂, dar fericiri…am tot avut. Multe şi mici. Am avut şi bucurii. Dar cu fericirile…e altă poveste.🙂

           
          • psi

            Iunie 17, 2014 at 4:22 pm

            eu scriitor… nevermore! tu da, barem că ai o carte publicată. eu… bucurii mici, într/o lume simplă.😛

             
            • dagatha

              Iunie 17, 2014 at 10:15 pm

              Sunt unii care nu scriu cărți, dar sunt mai scriitori decât scriitorii de cărți😉

              Acum că am laptop, revin.
              Pe Hesse l-am citit puțin. Lupul de stepă mi-a marcat anii de facultate, dar…m-am oprit aici. (Din păcate). Nu mă întrehba de ce, că nu știu. Poate comoditatea de a citi ce era mai la…îndemână. Poate ignoranța…
              Cert este că am căutat să văd despre ce spuneai mai înainte (asta apropo de provocări!😉 )
              Am găsit aici: http://treia.wordpress.com/2010/10/06/despre-siddhartha-de-hermann-hesse/
              Mă gândesc, încă, că personajul este un caz fericit, dar rar. Foarte puțini au (își oferă) șansa de a ajunge la această iluminare. Dar ca să ajungă acolo, trebuie să cunoască deznădejdea, nefericirea, trebuie să fie aproape de moarte. După punctul maxim al inițierii, totul devine ușor. Pentru că el înțelege acum lumea altfel, înțelege OMUL altfel. Mi s-a părut ca Siddhartha este un fel de Faust. care, în final, înțelege că fericirea nu înseamnă fericirea lui, ci a celorlalți.

              Da, dar el este croit să caute iluminarea/fericirea supremă. Ce te faci cu bieții muritori de rând car nu pot atinge pragul acesta, oricât ar încerca? Să fie adevărată ideea „fericiți cei săraci cu duhul”? Vorbim despre fericire în cazul lor?

              Evident, va trebui să mă documentez mai bine de la sursă pentru a-mi argumenta părerile. era doar o „agățare” de subiect😉

               
              • psi

                Iunie 17, 2014 at 10:42 pm

                luntraşul, draga mea! luntraşul!😉 în esenţă tema centrală a lui hesse este dualitatea umană. aşa că am putea extrapola spunând că siddharta este lumescul, bucuria, iar lutraşul… fericirea! ar fi o idee…
                şi da, hesse este unul dintre autorii mei preferaţi, am citit aproape tot ce a scris.

                 
                • dagatha

                  Iunie 17, 2014 at 10:47 pm

                  Da, luntrașul! M-am lăsat dusă de val și m-am axat pe protagonist. Este exemplul clasic în care protagonistul acaparează reflectoarele umbrindu-l pe cel care, în esență, are un rol „mai” (sic!) principal.
                  Mă gândesc că luntrașul este întruchiparea simplității și întoarcerea spre forțele naturii. Acolo e sursa lucrurilor frumoase.
                  Dar…pentru că sunt în acest moment o ignorantă, musai să cetesc ca să mai zic ceva!

                   
  4. Vero

    Iunie 17, 2014 at 10:12 am

    V-aţi întrebat vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă oamenii cavernelor ar fi fost fericiţi în peşterile lor?🙂
    Eu nu m-am întrebat, ci am găsit întrebarea, cu foooarte mult timp în urmă, într-o poveste:
    O ursitoare supărată, am uitat din ce motiv, îi meneşte fiului unui împărat să nu fie fericit niciodată. Iar împăratul şi împărăteasa sunt cuprinşi de o neagră întristare, până când un sfetnic bătrân le explică că n-au motive să fie supăraţi, fiindcă mirajul fericirii, eterna ei căutare, e motorul progresului.
    Asta e ideea. Am uitat prin ce cuvinte o exprima povestea, am uitat tot restul poveştii, titlul ei, autorul… Dar esenţa explicaţiei oferite de sfetnic mi-a rămas în tărtăcuţă.

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 11:58 am

      🙂
      Deci…într-o formă sau alta, ea, fericirea, există. Cum spuneam mai sus….contează drumul mai mult decât destinația! Şi nu trebuie să fie ceva măreț! Cred că aici greşim. Aşteptările noastre sunt prea mari şi prea…ireale. De aici dezamăgirile.
      Mulțumim de poveste, tuşă😉

       
      • Vero

        Iunie 17, 2014 at 12:37 pm

        Bineînţeles că nu trebuie să fie ceva măreţ! :
        Şi are mai multe chipuri, diferite nu doar pentru oameni diferiţi, ci şi pentru o singură persoană. După ce-o găsim sub unul dintre ele, o căutăm sub altul, ridicat temporar la rangul de „fericire adevărată”😀

         
        • dagatha

          Iunie 17, 2014 at 1:02 pm

          Cred că asta e şi ideea. Fericirea există dacă fiecare crede asta. Pentru că, deşi e la singular, sunt tot atâtea fericiri câți oameni şi câte dorințe are fiecare.

           
  5. dan

    Iunie 17, 2014 at 1:39 pm

    Cu permisiunea voastra am pentru voi un exemplu personal. Aseara am ajuns tarziu acasa si am ramas sa cumpar o bere. Una singura. Am ramas pe treptele scarii blocului, afara, singur, cat timp am fumat o tigare. Atat. O tigare. Am fost fericit in alea 5 minute. Cred ca daca stai sa te gandesti prea mult la ea nu ajungi sa o traiesti niciodata. Simplist ( ca mine ) vorbind prefer sa o traiesc decat sa o analizez! Ca e fericire, ca e confort sau stare de bine, ca e bucurie sau oricum i-as spune, o las sa-si faca de cap in viata mea fara sa o analizez…ca fuge repede! Clipe…adunate…compun fericirea. Nu ne dam seama mereu din pacate. Plecaciuni voua.

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 10:21 pm

      Cred că asta e cel mai bine de făcut: savurează fără să gândești prea mult, Oricum trece (prea) repede! Too many mind! :

      Mă gândeam și la o comedie acum. Cred că era Denis – pericol public. Țin minte doar momentul acela când trebuia să înflorească floarea aceea unică, moment pe care îl așteptau cu toții, și tocmai protagoniostul ratează momentul pentru că era prea preocupat de altceva:

       
  6. mihaela

    Iunie 17, 2014 at 7:25 pm

    Fericirea exista, numai ca noi, oamenii, avem prostul obicei sa nu o recunoastem la momentul potrivit, o plasam in viitor, o cautam in trecut dar nu am recunoaste-o in prezent nici daca ne-ar musca de fund

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 10:26 pm

      Ooo, daaa! Avem acest prost obicei. Tocmai pentru că avem așteptări atât de mari de la fericirea asta, încât, atunci când apare, ni se pare că e prea…comună. Și iar uităm să ne bucurăm..

       
  7. Adriana

    Iunie 17, 2014 at 7:47 pm

    Oricum, ştiu că nu te încurci cu subiecte subţiri. Dacă îmi amintesc de o pisi -cafea cu ”dreptul la viaţă”, acum cu fericirea, atât de amplu scris şi atât de frumos, zău că m-ai pus din nou pe gânduri. Eu cred în fericire, deşi filozofii spun că aceasta nu exista şi că o confundăm cu un cumul de stari. Bănuiesc că am o anumită mediocritate care mă face să ştiu pur şi simplu că fericirea se simte şi se trăieşte. Asta e, in cazul acesta. Bine, pot şi eu să divaghez şi să înfloresc oarecum subiectul, mai ales din conversaţiile cu cei dragi nouă, cu prieteni, etc, dar, cum multe le fac sub influenţa exemplului, voi încerca sa definesc ceva, ceva …pe aici. Refuz să cred că o stare de bine, un gând confortabil şi împliniri euforice ar putea defini fericirea. În cazul acesta..ar fi trebuit să mă simt foarte fericită in multe momente in care mi se implineau unele dorinţe şi vise pentru care imi tocisem gânduri şi neuroni, dar starea generală era destul de tristă, pentru că mă simteam goală pe dinăuntru. Ei, bine…fericirea am inceput a o simti cu ceva timp in urmă, cand am reusit sa ma debarasez de lucruri care mă impovărau; am prins-o in suflet odată cu iubirea adevărată şi nu de putine ori m-am simtit asa chiar si cand lucrurile din jur nu erau tocmai roz. Ştiam, in schimb, gustul lor şi in vremuri mai perfide cand aceleasi lucruri te pod darama. Faptul că in urările noastre de bine, includem cuvântul fericire, nu cred ca sta intr-o stereotipie ci pur şi simplu, inocent şi credul, ştii că ea exista in forme clare pentru fiecare. Apropo, ştiu ce m-ar face nefericită şi nu e deloc in zona de confort, poate doar sa se intercaleze. Nu ştiu dacă am fost coerentă, deoarece sufletul şi mintea mea au cam incercat sa se puna de acord şi nu prea au fost lupte in opinii, dar e greu sa faci o analiză pertinentă acestui cuvant. Nu, nu vreau sa fie o stare, vreau sa fie trăire; nu vreau să fie fluture pentru că ar fi efemer, dar as vrea să fie ceva după care să nu alergăm neapărat, ci să ştim că e, că vine, că se poate simti, trăi, atinge şi de ce nu…păstra. Basm pentru unii? Probabil. Eu sunt o persoană pesimistă, asa in general, dar cand am văzut că din lămâi am făcut limonadă…mai am şi o zvâcnire de acest gen şi confirm că fericirea există. O seară bună…tuturor. Şi scuze…am folosit atatea repetiţii, dar am vrut cu adevărat să fiu aici, la articolul tău…dar timpul nu mi-e prieten, şi nu mai corectez. Pupici..fericiţi.

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 10:32 pm

      🙂 După principiul „rar, dar…de neuitat!”😀 Așa s-a…nimerit subiectul😉
      Filosofii cred că sunt, în mare parte, una dintre categoriile de oameni care nu au cunoscut fericirea. Tocmai pentru că au raționat prea mult în legătură cu subiectul. fericirea nu se face, nu se analizează, nu se vede, se simte!
      Zici foarte bine: fericirea este acea stare de „debarasare”, de eliberare. Cum citisem și mai înainte despre personajul lui Hesse. Când te poți detașa de lucruri, de sine, de lume, atunci ești „purificat” suficient cât să poți fi pregătit pentru a te simți fericit. Și deși soun că fericirea stă în lucurui mărunte, care te pot face să uiți de tine, de tot, pentru câteva clipe, nu înseamnă că o poți confunda cu micile bucurii cotidiene.

      Eu îți mulțumesc că ți-ai făcut timp să ne împărtășești gândul tău. Foarte coerent, de altfel, nu-ți face griji!

       
  8. Carmen Pricop

    Iunie 17, 2014 at 7:47 pm

    Există în viaţa cuiva, oricui, vreun moment în care totul să fie perfect, vreo clipă în care să nu fi rămas nici măcar un crâmpei de nemulţumire? Nu cred. Există în schimb momente în care o anume împlinire poate umbri toate cele (încă) neîmplinite. E aceasta fericirea? Fiecare îşi are răspunsul propriu…
    Eu am considerat mereu că fericirea e o vorbă mare şi n-am alergat după ea. Cei mai nefericiţi oameni pe care i-am cunoscut sunt cei care o caută fără oprire. Pentru că de cele mai multe ori o caută în afara lor. Pentru că inevitabil rămân dezamăgiţi.
    Mi se pare important să ne găsim fericirea, îi spui tu, pacea, îi spun eu, în noi înşine. Să găsim acel echilibru între dorinţe, efortul depus pentru realizarea lor, limite şi împliniri. Şi ai dreptate, drumul e cel important! Cred eu…🙂

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 10:34 pm

      Tocmai, fiecare își are răspunsul propriu. Cum ziceam, pentru mine poate să fie fericire ceea ce pentru altcineva, poate drag mie, ar trece ca un lucru neobservat sau mai rău. ca în toate lucrurile ce contează în existența noatră, totul este ÎN NOI!

       
  9. Sonia

    Iunie 17, 2014 at 10:38 pm

    Atât de relativă și atât de efemeră! Așa este fericirea asta. Aseară am experimentat în același timp și fericirea și nefericirea. Poate sună ciudat, dar nu este. Cândva o să vă povestesc.🙂

     
    • dagatha

      Iunie 17, 2014 at 10:39 pm

      Mie nu mi se pare ciudat. (Evident, nu știu care a fost experiența ta, vorbesc la modul general). Tocmai pentru că pentru a înțelege și a simți fericirea, cred că trebuie să cunoști și opusul. Altfel, cum ai înțelege diferența?

       
  10. irealia

    Iunie 18, 2014 at 2:33 pm

    „Fericirea este o stare irațională, dacă încerci s-o analizezi, dispare!” A. J. Cronin.
    Știam pe de rost sute de citate din poeți și critici, din scriitorii preferați. Am uitat tot, dar fraza asta nu-mi iese din cap.😉

     
    • dagatha

      Iunie 22, 2014 at 10:46 am

      Poate pentru că este exact ce reprezintă esența, nu?😉
      Ești fericit – ar trebui să o simți, nu să o înțelegi. Așa se explică de ce, de multe ori, nu poți verbaliza, ci doar te bucuri „ca un copil”.

       
  11. seasonstraveler

    Iunie 29, 2014 at 11:33 am

    Waaw!🙂
    De ce atât de multe întrebări și dezbateri despre fericire? Am nevoie de confirmări sau „sfatul specialistului” să știu dacă am atins sau nu Fericirea?
    E fericire, beatitudine sau euforie?
    E dragoste, iubire sau afectiune?
    Lucrurile simple sunt atââât de complicate!!!! Fericirea ar trebui să fie simplă! Dacă devine complicată sau elaborată se pierde toată în detalii! Fericirea e picătura de prea plin, prea plenar, prea… perfect! Din neFericire… prea rar!🙂

     
    • dagatha

      Iunie 29, 2014 at 11:38 am

      🙂
      Vezi, cu cât mai multe păreri, cu atât mai bine.
      Fericirea e simplă! Şi unică! Şi fiecare o vede şi o simte cum are chef!🙂
      Mă bucur că ai dat pe aici!🙂

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: