Oglinzi

„O coincidenţă, privită din afară, nu e decât „curioasă”; trăită, e năucitoare, te îngheaţă”.

Cella Serghi în Pânza de păianjen

Era ora 5 dimineața.

Cu doar câteva ore înainte o îmbrățișase spunându-i că o iubește. Ea pleca la Londra să-și vadă o prietenă. El nu era foarte încântat, și nu pentru că nu ar fi avut încredere în ea că se va putea descurca singură, ci pentru că nu-i plăcea deloc linia aeriană pe care o aleseseră. Simțea un gol în stomac văzând-o cum se îndepărtează și ceva din el îl îndemna să o strige, să amâne momentul, poate chiar să o facă să se răzgândească. Dar în același timp, nu voia să o dezamăgească. Ea își dorise prea mult această călătorie. Cu un licăr de speranță se uita la panouri unde apărea din când în când în dreptul vreunei curse mențiunea „delayed”. Era ca și cum și-ar fi provocat mintea să-și adune toate puterile ca să întoarcă plăcuța aceea și în dreptul avionului ei. Dar nimic nu se întâmplă.
Întors acasă, nu-și găsea locul. Nu credea în presimțiri, astfel că puse totul pe seama faptului că era un tată mult prea grijuliu care vedea în fieare plecare a lui, dar mai ales a ei, o rupere brutală. Și-a turnat un pahar de vin roșu și a pus un film, sperând că timpul va trece mai repede.

Era ora 5 dimineața.

A primit telefonul ei. Plângea:
– Un fulger a lovit avionul!…Pentru zece minute, toată lumea a înnebunit…La aterizare, aripa în care dăduse fulgerul a atins pământul de câteva ori….
O asculta înmărmurit! Nu-și putea imagina ce ar face dacă i s-ar întâmpla ceva…

La capătul celălalt al lumii, ea auzi ca prin vis:
– Mami, vii să dormi cu mine?
Se ridică speriată și încerca să ajungă în camera lui sprijinind pereții în întuneric.
– Da, puiule. Ce s-a întâmplat?
– Vreau să dormi cu mine!
S-a băgat repede sub plapumă, iar el s-a cuibărit ca pe vremuri în brațele ei, simțindu-i respirația caldă în ceafă. Era atât de bine…atât de liniștitor.
Peste câteva minute, ochii lui mici și negri se întâlniră cu ai ei în semiîntuneric. S-au privit așa câteva secunde, încercând să înțeleagă ce se întâmplase. „S-a mișcat patul?!?”. Nu și-au spus-o, ci a citit-o fiecare în neliniștea celuilalt.
Ea era îngrozită de cutremure din copilărie, de când se trezise smulsă din patul ei și aproape târâtă pe scările blocului, toate cele patru etaje. Nu înțelegea atunci prea bine ce i se întâmplase, dar a rămas cu spaima aceea în suflet, care revenea de câte ori simțea pământul tremurând sub ea. Acum încerca să nu-i transmită și lui același sentiment.
– De ce nu încerci să adormi la loc? E devreme încă.
– Vreau să beau niște apă.
În timp ce-i aducea paharul cu apă, se uită la ceas.

Era ora 5 dimineața…

4 comentarii

  1. Ce multe aș putea să îndrug despre aceste „coincidențe”, unele recente, atât de recente încât încă le simt înghețul. Așa că o să le mai amân un picuț, până li s-or dezgheța apele sau până își vor găsi acea oră(5 dimineața) a lor.

    • Pot să fac ceva pentru a forța ora 5? 😀 Știi că mi-s curioasă din fire 😉 Și pentru că nu-s pisică, n-o să mă ucidă. 😆 (deci nu cred în zicala englezească).
      În drug(ă), rogu-te! 😀

    • Hm… Nu știu dacă „fereala” asta ajută… Eu sunt de părere că trebuie înfruntate, acceptate, poate înțelese.
      Sunt sigură că nu vor sta așa mult timp cuvintele tale…înghețate. Ar fi păcat! Ai un fel de a scrie tare plăcut. 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s