Lenjeria mea de pat sau Cum astupi gura târgului (PA)

Sunt, firește, un om al timpului modern”, blazată uneori când e vorba de anumite subiecte sau persoane. De aceea, timpul trece altfel, în cazul meu. Prin urmare, încerc să-mi consum minutele (și nu cele din rețeaua O****e) altfel decât prestând activități inutile, considerate drept „casnice” și „necesare”. Ca să înțelegeți mai bine, consider, de exemplu, că rufele trebuie călcate o singură dată, și anume, atunci când le îmbraci, ținând cont și de inutilitatea acestei acțiuni în anumite cazuri (cum ar fi lenjeriile de pat sau lenjeria intimă) Dar! Am cunoscut și oameni care cred altceva, lucru care a dus recent la o discuție între…gospodine.

V-aș prezenta-o pe Jeni. Evident, Jeni este numele de scenă, ca în marile fime americane, pentru protejarea identității persoanelor care s-ar putea regăsi în poveste (sau a celor care au îndrăznit să scrie despre ele!). Așadar, v-aș prezenta-o, ziceam, dar sunt aproape sigură că v-aș face un deserviciu, întrucât Jeni ar trece cu brio orice testare pentru a intra la SRI (sau chiar SRC). Cunoaște în detalii orice despre oricine, oricând. Sunt aproape convinsă că este singura care știe identitatea soldatului necunoscut, dar pentru că nu a întrebat-o încă nimeni de asta, nu a făcut publică informația.

Și mă trezesc, în anumite circumstanțe, în casa lui Jeni! La cei doi copii năstrușnici pe care îi are, casa arăta suspect de curată. Ce spun eu „curată”! Arăta lună! Ziceai că are trei menajere, specializate fiecare pe câte un domeniu. Și cum, în general, NU mă zgâiesc înspre cotloanele caselor, probabil că i-am părut dezinteresată de subiect și a simțit nevoia să îmi prezinte CLAR situația:

– A, mă ajută mama! Ea face săraca toată curățenia.
– …
– Da! Mi le aranjează în fiecare zi prin dulapuri! Uite, până și lenjeria de pat e așezată pe culori!

Pe culori??? Brusc m-am simțit…ne-gospodină! Și nu pentru că lenjeriile mele de pat nu sunt aranjate „pe culori”, ci pentru că numărul lor nu atinge nici măcar o bucată per culoare! Smaf! Musai să fac ceva în legătură cu asta, nu de alta, dar nu știi când intră Jeni și la mine (Doamne feri!) și m-a întreba de lenjerii de pat! Ce să-i arăt? Pe cele patru pe are le am, dintre care două sunt jumulite de la cele nouăjde grade de spălat la automata mea?

Cum lucrurile nu se întâmplă…întâmplător 😈 , taman acum am dat peste un concurs la Vienela! Deh! „Famelie mare, renumerație…după buget”, stimabililor! Nu-mi permit, pentru ca să mă exprim așa, să dau atâția bani pentru refacerea stocului de lenjerii de pat, dar poate se îndură Ăl dă Sus și le câștig! Numai că, pe măsură ce citeam, mi-a trecut prin cap să intru și pe site. Ca orice român, mi-a atras privirea scrisul mare, bolduit: ”Promoția 1+1 Gratis!”. Unde mai pui că sunt și femeie, prin urmare, shoppingul e parte din cromozomul X, mai ales dacă produsele sunt prezentate în așa o manieră, că-ți vine să le cumperi și de nu-ți trebuie. Dar mie îmi trebuie! Așa că am început cu un shopping virtual. Am decis:

  •  lenjeriile 3D nu-s pentru mine, mi se par ușor kitsch-oase (sic!)
  •  ce e simplu e, uneori, și frumos
  •  bumbacul îmi surâde cel mai mult!
  •  dimensiunile sunt perfecte, (200/230 și 200/220) că m-am săturat să reorganizez cearșaful adunat ghem după fiecare utilizare
  •  ”promoția 1+1 Gratis” e al naibii de atractivă și zău de nu plasez o comandă azi (că de câștigat…știți norocul meu!), imediat ce conving consortul că asta e ceea ce ne trebuie! 😉
  •  în plus, îmbogățesc zestrea familiei și mai pun un rând de culori în dulap, că nu se știe cu Jeni!

lenjerie de pat

Urați-mi succes! (Bine, puteți și face ceva ca să forțați norocul. Cum ar fi…să comentați, să apreciați sau să mă consolați! Până pe 15 iulie…aveți tot timpul pentru primele două, iar de pe 15 iulie până îmi trece, vă puteți ocupa de a treia.)

Promoţia 1+1 GRATI

63 de comentarii

  1. Mai, mai Dagatho, mi-ai atins punctul nevralgic – lenjeriile! Mi-as cumpara saptamanal una noua, asa ca ma bag si eu pe „enteres”, poate ma procopsesc si eu cu una :D!

  2. Miao, succes!
    Şi bine că n-o cunoaştem pe Jeni, că, dac-ar vedea ce gospodari îs bipezii mei şi ce ordine avem prin dulapuri… Brrr! Nici nu vreau să mă gândesc!

  3. …of, ai scris şi tu pe ultima sută de metri şi se zice că se castigă pe comentarii, likeuri, de astea; iar eu, care am citit eroic, din solidaritate, câteva articole nu stiu cum dar am simtit ca ai vorbit ca si mine in postarea de mai sus. Eu am făcut multă vreme obsesie faţă de două lenjerii. De atata uzură, intr-o zi, mama mi le-a ascuns; a zis că mă fac de râs cu ele. De atunci sufăr şi dorm într-unele de bumbac, dar nu sunt nici pe departe moi şi călduţe ca cele din finet sau cum s-or fi numit. Îţi doresc succes, dar tot mi-e ciudă că ai scris asa târziu…

    • Ei! Am văzut concursul de când a apărut. Apoi am văzut discuțiile pe marginea lui…Nu aveam nicio inspirație şi eu dacă nu am, nu scriu. Numai că m-a scos Jeni din minți aşa de rău, că mi-am adus aminte de lenjeriile ei. 😀 Concursurile sunt uşoare pentru mine dacă pot să scriu ce-mi vine! 😉
      Despre câştigat…nu câştig (aproape) niciodată (ce e pus în joc) şi nu de asta am scris acum. Dacă oamenii s-au simțit bine citind şi n-au scris pentru că i-am obligat..e super tare pentru ego-ul meu 😉
      E drept că am şi pierdut doi cititori de când cu rubrica PA…dar…”that’s who I am”… 🙂

      În plus, până pe 15 iulie…să tot comentăm! 😆

  4. detei like… și să nu uităm un lucru – dacă ar fi colorate, lenjeriile ar arăta bine, dar cel puțin cea din imagine, așa ternă, albă-neagră(kaki, gri… ce culoare o fi….) … nu prea atrage ochii … să învețe oamenii de la marketingul lor ce să pună pe net…. 🙂
    și successssssssssssssssss….
    poate pui pe patul meu una dintre cele două lenjerii câștigate, cum că tu împarți mereu binele cu cei oropsiți… 🙂

  5. Mărturisesc spășită și cu speranța că vei mai povesti cu mine că am traversat o perioadă de două săptămâni, lungi cât o viață de om, în care am spălat, am călcat am împăturat, tot, tot, tot! Și ciorapii și chiloții, că așa mi s-a spus că face o gospodivă care se respectă. Lenjeriile de pat mi-au dat bătăi de cap, călcam pe-o parte, se șifonau pe alta, am îmbătrânit lângă una, albă, minunată de altfel în șifoșenia ei. Mai bine le schimb, ca pe ciorapi, așa bani să-mi dea Cineva, decât să le mai calc altfel decât în picioare. Că vezi tu, mamele noastre nu-s ca mama lui Jeni, de unde nici noi nu putem fi ca Jeni! Nici dacă vrem.
    Pupifici și baftă la o lenjerie cu model șifonabil! 🙂

    • 😆
      Ireal(i)o…eşti de tătă isprava! 😆
      De povestit abia de acum trebuie să încep cu tine, pen’că e de lucru, nene! Deci cum??Ciorapi? Hm…cred că e mai grav decây mă aşteptam! Acum îmi explic şi ce ți-a căşunat pe bietul blog! 😆

  6. Lenjeria asta daca o casigi vine gata calcata macar? 😀 Numai sa nu fie vreuna cu imprimeu psihedelic de-ti fug uochii pana adormi. Cat despre noroc – si-l cam face omul cu mana lui (sau cu tastele celorlalti in cazul de fata), asa ca io una bucuroasa contribui 😉 Numai sa mi le pui cand iti vin in vizita si uit sa mai plec :)))

    • Daaa, călcată, normal! Păcat că n-au servicii de călcare incluse şi pentru după utilizare!
      Psihedelice zici? Aruncă o privire şi numa’zi-mi pe care o vrei! Ție ți-o fac cadou că te cunosc! 😉

  7. M-am uitat la lenjeriile 5D și m-am simțit SF. Îmi face poftă să mă reapuc de citit literatură de specialitate. ”Și-am încălecat pe-un cearșaf / Și-am făcut povestea praf!” (începe să-mi pară rău că n-am scris și eu un advertorial, dar la ce am eu în cap, mi s-ar fi dat bani să nu mai scriu!) 🙂

  8. Dagatho, o fi Jeni arestată la domiciliu, dar cert e că o karmă te urmărește.. . A cui o fi oare? Clar ți/ni se trage de la lenjeriile astea prea călcate, prea asortate!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s