Ce culoare are sufletul meu?

Sau „Cea mai…postare” 🙂

Pisicimea mi-a aruncat o mănușă cu multă vreme în urmă. O leapșă care a dublat invitația Antoanetei, și ea acoperită de praf. Apoi am văzut că subiectul a devenit…viral (că tot e o expresie „la modă” :-D) și am descoperit părerea Adelinei și a Adrianei. Pretext, pentru mine, de a reciti cu drag multe dintre postări.

De ce scriu? Am mai spus asta pe undeva 🙂 Scriu pentru că îmi place de mor! Pentru că pot și pentru că (de cele mai multe ori) mă și pricep. Scriu pentru că mă eliberează, pentru că mă distrează, pentru că mă aduce mai aproape de oameni care simt la fel. Scriu pentru că așa mă pricep cel mai bine să transmit un mesaj. Toate postările din cei patru ani de când s-a născut Blog D’ Agatha, m-au făcut cine sunt! Cu plusuri și minusuri. (Care sunt mai multe, decideți voi!). Dar…care este „cel mai…?” Greu de spus! Care petală dintre câte are o floare, este mai frumoasă? (Sigur, veți aprecia modestia rezultată din această deloc subtilă metaforă! :mrgreen: )

Poate primul articol – Un licurici aduce lumină îngerilor? Poate unul dintre cele mai comice întâmplări adevărate – Uite mortu’, nu e mortu’? Poate cel mai citit – Majoritatea „au” sau „are” dreptate? ? Poate agonizările sau promisiunea încălcată a ultimului poem?

Pe unele le-am iubit atât de mult, că mi-am dat like singură! De senilă, evident! 😀 . Duzinile de cuvinte sau psilunelile au fost mereu provocări care au scos la iveală povești nici eu nu știu de unde. Concursurile au fost prilej de distracție și uneori de câștig 🙂 . Am scris despre călătoriile mele, despre copilul meu, despre lucruri care îmi plac sau care nu îmi plac, despre frustrările sau suferințele mele, în egală măsură despre bucurii și dorințe. Am scris despre educație sau despre lipsa ei, am intrat în polemici, mi-am făcut prieteni și neprieteni, am bucurat și am dezamăgit. Am râs sau m-am întristat.

Tot ce am scris reprezintă experimente și experiențe și sunt ale mele, sunt parte din mine, mă reprezintă. De aceea, mi-ar fi greu să spun că mi-a plăcut un articol mai mult decât altul. Cu atât mai mult cu cât, recitindu-le, știu exact contextul unic care le-a provocat și care a generat niște trăiri. Puțină excepție fac textele… „literare” de la care am avut mereu mai multe pretenții. Dar pentru că nu candidez la vreu loc în manualele școlare sau în Istoria literaturii…mă consolez cu micile ajustări sau cu îngăduința celor ce au trecut pe acolo și au lăsat un semn, o apreciere sau o critică, evident, constructivă!

 Mă opresc aici pentru că mi-e că încep să le înșiruiesc pe toate aici și mă amendează Gugălu‘. Dar cu ocazia asta, voi mai scoate unele texte de la naftalină. Pentru că mi-era dor. 🙂

10 comentarii

  1. Nu poţi face nici adiţie nici substracţie pe culorile sufletului. Tot ce poţi face e să admiri tabloul, de la distanţa potrivită, pentru a-l înţelege. Dacă vrei şi dacă poţi. 😎

  2. Tu ai scrisul in sange si in buricele degetelor si ma bucur ca te-am intalnit in lumea asta in care cad avalanse de cuvinte. Cateodata ma enervezi ca nu scrii mai des… 🙂
    Si uite asa descoperim si un avantaj al blogului: ca ne putem intoarce la ce am trait odata!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s