Amurgul tăcerilor…

 

No, in Hell there’s real danger. Of losing your mind.

(What Dreams may Come)

Nu e ușor deloc să fii om. Cu toate suferințele și lacrimile sau chiar cu toate bucuriile. Nu poți să le duci singur nici pe unele, nici pe celelalte. Sunt cruci atât de grele, încât cel care le poartă îngenunchează înainte de a ajunge în vârful Golgotei. Iar asta se întâmplă sub privirile flămânde ale spectatorilor de pe margine, care fie se detașează, sperând că lor nu li se va întâmpla, fie se tem că vor ajunge inevitabil aici. Unii doar vor arăta cu degetul, făcând presupuneri despre cauze, motive, explicații.

Mai cu seamă e greu să fii actor. E greu să faci eforturi toată viața să fii mereu altul decât tu însuți, să fii atât de bun, încât să nu mai poți deosebi nici tu realitatea în cele din urmă. Să râzi și să plângi când nu asta tânjeste sufletul tău. Să-ți faci nopțile zile și invers. Să dai la schimb liniștea pentru lumina reflectoarelor și oamenii dragi pentru cei care doar se folosesc de ceea ce poți oferi.

Am avut un actor preferat. Și am crezut că va trăi o veșnicie pentru că spiritul lui așa părea. Acum îmi dau seama că am văzut măștile Omului. Și le-am adorat. Când am râs cu Mrs Doubtfire și Patch Adams sau când am plâns împreună cu Chris Nielsen. Nu am avut idee că sub măștile acelea se ascundea o viață zbuciumată și că plângea înfundat un om nemaipomenit de singur. Și totuși mereu am suspectat o oarecare tristețe în zâmbetul lui.

Am încă un actor preferat. Același. Pentru că rar am întâlnit un om cu o mie de fețe care să i se potrivească și să-i iasă atât de bine. Pentru că îmi sună în minte vocea lui suprapusă peste animațiile simpatice. Robin Williams: intensitate, improvizație, talent.

RobinWilliams-622x360

Poate sufletul lui își va găsi acum liniștea…

O vreme va fi tăcere…și un amurg

 

 

6 comentarii

  1. Nefiind actor, văd cu alți ochi actoria decât înșiși actorii. O văd ca pe una dintre cele mai frumoase meserii, deși știu ce muncă se ascunde în spate.
    Fără să-l demitizez pe vreun monstru sacru, eu cred că cei ce clachează sunt caractere slabe. Suflete prea sensibile. Omul e adaptabil, zice-se. Omul generic. Dacă un actor care a cunoscut atâta succes clachează, păi atunci mai sunt vreo 5-6 miliarde care ar avea mult mai multe motive de sinucidere. E adevărat, tentațiile suicidare se nasc pe fondul unor fluctuații mari între succes și insucces, dezechilibrele apar cu precădere la cei ce au urcat pe scara socială și au cunoscut alienarea, iar dezamăgirile sunt trăite cu intensitate mai mare de către ”cei mari”. În fine, despre omul Robin nu vreau să fac speculații suplimentare, prefer să rămân cu actorul. Asta rămâne. Așa cum omul Nichita interesează mult mai puțin decât poetul Nichita… și e valabil pentru orice artist sau om de cultură. Dar ne plac un pic și detaliile mundane 🙂 …

    • Mie actoria mi se pare o artă! E una din pasiunile mele ascunse. Actul dramatic în sine mă fascinează….Pe de altă parte, cred că jucând ani de zile ajungi la crize de personalitate. Mai ales dacă eşti un caracter slab. Poate te identifici atât de bine cu u ele personaje încât ajungi să le trăieşti drama intens şi asta nu cred că poate fi uşor. Mai grav, ajungi să nu mai ştii cine eşti cu adevărat până la urmă. Dar asta li se întâmplă celor care fac totul cu intensitate, celor care trăiesc fiecare minut din filmul în care joacă.
      Am aceeaşi părere despre sinucigaşi. Dar aici aleg şi eu să-l păstrez în minte pe actor – care mi s-a părut genial – şi nu pe om -despre care ştiu prea puține. În plus…cine sunt eu să judec?

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s