Epitaf – La moartea unei (Eu)Genii

Și de-a fi să mor

în câmp de mohor…

s-anunțați sus la Colina

că s-a prăpădit vecina!”

Neah! Mi-am propus să trăiesc muuult și biiine! dacă partea cu „bine” nu-mi iese, măcar ailaltă cu „mult”.

Și totuși…Nu ne alegem nici când aterizăm din cioc de barză, nici când ne ducem la mama naibii dincolo. Așa că dacă s-o întâmpla, iată ce ați putea auzi derulându-se pe o casetă în fundal, la căpătâiul mult-regretatei:

Dragilor, oamenilor și femeilor,

(că înțeleg că este o oareșicare diferență între cele două entități!)

Ne-am adunat cu toții azi aici cu scopuri diferite: voi să vă prefaceți că vă pare rău de dispariția mult neașteptată a subsemnatei, iar eu pentru că m-ați târât cu dricul ăla mirosind a formol și a lumânare. Să ne ștergem lacrimile, zic și să luăm aminte!

Bun om am fost la viața mea, dar prost! Am lăsat de la mine, n-am (prea) luat de la nimeni, am susținut cauze pierdute încă din scutece, am crezut în oameni, ba chiar și în mine, uneori. Am sperat că tot ce zboară se mănâncă și că ulciorul poate merge de multe ori la apă. Și m-am trezit ditamai carul răsturnat de o biată buturugă. Dar acum că bătu ceasul al treisprezecelea (la al doisprezecelea era Cenușăreasa cu toți susținătorii), m-am gândit să mă umflu-n PN. (Hehe! Doar un artificiu de scriere 😉 ). Așadar:

– Popa nu vede niciun ort de la mine! Pentru strădania de a cânta pe nas, total neinteligibil și …neinspirațional :-D, i-ajung prosoapele (luate, sper, de la secănd!) și săpunul. Să spele cu el păcatele lumești și gândurile-i necreștinești care-i bâzâie prin cap în timp ce-mi citește din psaltire, sărind peste paragrafe. Că doar nu m-o lasa aici pe masă, îmbrăcată ca o mamaie, până vine Apocalipsa. Poate îi amintește cineva de menirea lui și mă duce creștinește la groapă unde m-așteaptă o găină neagră.

– Lumânările să le reciclați! Și să le faceți o donare vecinilor rămași la Colina, că acolo se la lumina la fiecare pală de vânt, mulțumită serviciilor „ieoniene”. E păcat să se irosească atâta amar de lumânare pentru sufletul meu. Că dacă m-oi duce Sus, e lumină din plin. Naturală și fără recorelări! Iar de m-oi scoborî, toate flăcările Iadului or fi de ajuns.

– De lăsat…nu prea am ce lăsa. În afară, poate, de niște urme pe geamul de la bucătărie, că s-au derulat evenimentele cam repede și n-am apucat să le șterg. Urmele! Sper că voi fi trăit suficient până la nefericitul eveniment cât să fi plătit ratele (restul până la 30 de ani). Dacă nu, le las urmașilor și moștenitorilor, că nu e frumos să pleci fără să lași totuși ceva!

– Jeni! Nu mai plânge fals, că n-ai aflat încă tot ce am scris despre tine. Dar dacă te consolează cu ceva, am spus numai și numai adevărul! A, să nu uit! Am vrut să-ți las cele două caserole ale familiei pentru colecția personală, dar acum că m-am trezit pe ailaltă lume, mi-a expirat creditul pentru faptele bune!

-Celor care m-au iubit și care ocupă tot scaunul ăla rupt din stânga, să nu le pară rău că m-am dus! Gurile rele zic că aici e mai bine. Dacă mă duc Sus, nu poate fi nimic rău. Iar dacă m-oi duce Jos, sunt deja obișnuită cu serialul „Iadul pe pământ”.

– Celor care nu m-au iubit și pe care-i văd rânjind colea în cele trei sferturi de sală, să știți că am citit foarte multe despre reîncarnare. Am deja câteva extra-opțiuni disponibile de la gândacul de bucătărie cu un aparat reproducător bine pus la punct, la un câine negru care să bântuie coșurile de gunoi din fața geamului vostru. Și dacă nu iese, am contract cu „Fantoma de la operă” de două-trei ori pe săptămână.

– Curioșilor din sală le spun că nu vor vedea nimic spectaculos astăzi. Mi-am propus să nu învii din morți și nici măcar degetul din mijloc nu mă obosesc să-l ridic.

Pace vouă, îndoliaților! Și să mă uitați repede!

……………………………………………………………………………………………………………………..

Articolul este un pamflet. Orice asemănare cu personajele din realitatea imediată este pură coincidență! Dar a fost conceput special pentru a participa la concursul “Discurs funebru”, organizat de Cudi & Ketherius.

Legenda: 

1. Colina este locul unde sălășluiesc în astă lume, alături de Jeni și vecinele (ne)bune.

2. Titlul este o tentativă nereușită de a marca fatul că articolul este despre „Eu” și că aș putea fi un geniu, dacă acest cuvânt ar avea genul feminin în limba noastră. Cum nu are… nu pot fi! :mrgreen:

9 comentarii

  1. ..fata mea, eu am vrut să râd dar n-am putut. Ai un umor….săritor. In fine, rimă tâmpită. Tare mi-esti dragă şi stiu ca nu sari tu peste provocări. Ai făcut faţă cum eu nici n-as visa sa o fac…vreodată. Te felicit.

  2. Daca nu vrei sa mai invii, treaba ta, da’ macar la sedintele de spiritism vii sa semnezi procesul verbal? Si mai am o intrebare, daca se poate: daca-i atata lumina dincolo, mai doarme cineva sau esti non-stop la datorie, ca la spital?

    • D-apoi cum să nu viu??? Viu, dară! Da’ să știi că eu numai semnez. De scris nu mai scriu că mi s-a acrit.
      Cum să dormi, bre, acolo??? Da nu dorm aici suficient?? Acolo facem „șpiritisme”! 😀
      Da io fără tine nu plec, că ar fi plictisitor!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s