Gustul toamnei

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva…

(Emoție de toamnă – N. Stănescu)

Toamnă. Rugină. Galben. Vânt. Sfârșit? Tăceri…

Ce gust are toamna?

A struguri copți și nuci verzi. A flori și pământ umed. A școală.

Toamna a avut pentru mine mereu un gust ușor amărui. Un amestec de nostalgie după vara căreia i-am rămas fidelă și emoție pentru începutul de școală. Un alt an în care eram „mai mare” în goana mea după lumea adulților unde credeam că este „mai bine”. Un sfârșit și un început îngemănate. O lacrimă și un zâmbet deopotrivă.

„Ți-a spus cineva astăzi că ești frumos?”

A fost primul lucru pe care i l-a spus doamna azi Pințului, în prima lui zi de școală.

poza2

A ezitat înainte de a răspunde. Pentru că el „nu are emoții”! El este „bărbat” și nu va plânge! Chiar dacă lacrimile îi împodobeau ochișorii ăia frumoși, ca și cum ar fi avut diamante strălucitoare.

Da, a îngăimat el, încercând să pară că poate înfrunta toată armata de sentimente neînțelese ce-l copleșeau.

Da? A, deci nu sunt prima care îți spune asta!

Nu.

Atunci…sunt ultima?

Nu  a mai răspuns. S-a întors trăgându-mă după el înapoi în curtea școlii și mi-a șoptit: „Nu, nu e ultima!”

Un pod de flori…

Pentru boboci. Timizi, nesiguri, temători au trecut pe rând pe sub șirul de buchete care creșteau deasupra lor din mânuțe ale unor copii nu cu mult mai mari. Și-a înșfăcat rucsacul pe care aproape îl târa după el, în timp ce încerca să priceapă ce se întâmplă, cu privirea pierdută undeva în timpul când zburda prin fața blocului fără griji. Mi-am simțit lacrimile rostogolindu-se. Nici nu am încercat să identific motivul… Știu sigur că undeva în locul cel mai ascuns al sufletului meu ceva s-a rupt…Copilul meu nu mai este ființa aceea atât de vulnerabilă și dependentă. Încet-încet dă drumul mâinii mele și se îndepărtează cu pași prea repezi pentru puterea mea de adaptare…

20140915_091356

– Mergeți și dumneavoastră după copii!

Și m-am trezit înaintând ușor aplecată pe urmele copilului meu, pe sub puzderia de flori, în glasuri vesele..

Prima zi de școală în clasa Delfinilor jucăuși

L-am găsit așezat pe scaun la geam. Își așezase sacoul pe marginea scaunului și aștepta cuminte să vadă ce urmează. Mă căuta cu privirea și l-am simțit liniștit văzându-mă acolo. A început jocul. Doamna, ei – delfinii jucăuși – și părinții, pe margine. Au făcut cunoștință unul cu altul încercând să identifice al cui ecuson îl trăseseră din punga cu minuni.

Ce știți despre delfini?

20140915_092855

Unii ridicau mânuțele, alții, mai dezghețați, răspundeau repede. L-am privit. Era ușor încurcat. S-ar fi aruncat în joc, dar încă nu se simțea pregătit. Și pentru că nici pe margine nu i se părea în regulă să rămână, ținea degetul la gură, semn că încerca să găsească un răspuns potrivit. Care a venit, într-un final, cu emoții mai mari decât poate el duce.

poza1

Ce gust are toamna?

Același ca acum mulți ani. Când, într-o bancă pe rândul de la mijloc, altă copilă de 6 ani mai aveai puțin şi începea să plângă. Era prima ei zi  de școală…

24 de comentarii

  1. ..of, ce m-ai răscolit. Eu n-am să retrăiesc nimic, poate doar amintirilor sa le dau drumul şi nici acelea nu mai vin complete. Mă bucur pentru voi. De azi aveţi un Prinţ delfin şi griji minunate in plus. Ştiţi şi voi, vă spun şi eu că sunteţi norocoşi. Succes şi drum curat pentru băiatul vostru. M-ai emotionat, mulţumesc..

    • Hm… Nu știi cum ai putea avea șansa să retrăiești lucrurile astea… Nu trebuie să fie în „varianta standard”. 🙂 E suficient să treci pe acolo într-o astfel de zi, eventual pe unde ai copilărit și sigur va răsuna clopoțelul acela cu amintiri cu tot! 🙂
      Mulțumesc eu!

  2. minunat copil si sigur va capata curaj…!! si tare bine arata si clasa…si sa-i fie pe sufletul lui curat lungul drum prin invatamant dar…..poate se vor mai schimba lucruri ca asa ca acum sa urasca scoala si elevii si parintii de la clasa 0 pana la 12….nu am mai perceput !! in romanica asta „”nu vrei la scoala”” vrei sa inveti acasa orice si oricat dar sa nu mergi acolo unde este o incrancenare intre profi si copii+parinti…un camp de lupta pe care ne jertfim seninatatea si fericirea copiilor nostrii !!
    de ce oare s-a ajuns la asta …?? de „”romanica”” de aia !!

    • Eh, Nina dragă…aiasta-i o isnoavă cu multe drumuri de urmărit. 🙂
      Putem să sperăm, putem să punem umărul spre o schimbare, putem să ne facem că nu vedem, că nu ne interesează…Iar lucrurile o vor lua în direcția în care decide…majoritatea!
      🙂
      Mulțumesc de gândul bun și de trecerea pe aici și astăzi! 🙂

  3. Ehehe, de-abia acu’ încep greutăţile vieţii. Nici Jeni nu te mai scapă! 😆

    Ptiu, să nu-i fie de deochi, ce-ţi seamănă Pinţu’! Baftă şi note maxime, pe bune, de la un cap la altul, pînă la capăt! 😉

    P.S. Şi eu am mers tot de la şase ani la şcoală, da’ m-am răzbunat într-a unşpea, c-am făcut-o de două ori! 😆

  4. Ei uite ca de data asta tu cu emotiile si eu cu pragmatismul. Poate pentru ca eu inca nu m-am obisnuit cu ideea…inca nu stiu unde mi-am pus emotiile. Dar ai reusit tu sa le scoti de unde s-au pitit si m-au coplesit.
    Tot stau şi mă întreb când au crescut aşa de poarta sacou şi cravată? Parcă mai ieri …
    Frumoase arome poartă toamna ta….

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s