Filosofia religiei (2) – Abordare „profană” a ideii de Dumnezeu

Dumnezeu e în noi sau nu e deloc.

Să vorbești despre religie este, de multe ori, un subiect tabu. Pentru că riști să trezești niște monștri care transformă controverse sau polemici în adevărate războaie, iar acestea duc la sciziuni (sau schisme?). Îmi asum, ca de fiecare dată, cele scrise aici, cu riscul de a mai pierde din cititori sau chiar din prieteni.

Am certitudinea că omenirea luată în ansamblu a înțeles greșit conceptul de dumnezeire. Sau poate l-a înțeles prea bine? Atât de bine încât unii au folosit ingenios acest concept pentru a putea controla masele ?

Pentru omul simplu, Dumnezeu concentrează Binele și Frumosul. Este un element indispensabil pentru viețile lor, un etalon, un punct de reper. Se roagă, merg la biserică, respectă poruncile cu strictețe, țin post. Toate acestea în speranța că viața le va fi mai ușoară sau, dacă nu, măcar moartea. Speră că „dincolo” este locul promis, „cu lumină și verdeață”. Și acest lucru le aduce liniște și le direcționează viețile. Și iată cum unele minți…diabolice profită de această încredere oarbă a oamenilor în Dumnezeu! Așa au apărut canoanele! Ca să sperie, să ținutiască, să spele creiere. Una e să dorești a evita haosul și alta a transforma credința într-o „armă” de manipulare. Ca să nu mai spun cât de ridicole, stupide sau fără niciun sens sunt unele dintre aceste „legi” bisericești, conform cărora ar trebui să putrezesc în fundul iadului pentru simplul motiv că am gândit postarea aceasta.

Preoți și popi

Asta ca să nu amestecăm lucrurile, întrucât am cunoscut oameni cu har și cu dăruire, care vorbeau despre Dumnezeu cu tot sufletul lor. Acelora nimeni nu ar putea să le arunce vreo vorbă de ocară, ci, mai curând, chiar atei fiind, ar putea purta o discuție constructivă și elegantă. Sunt preoți care vindecă suflete nu pentru că ar pune pe Dumnezeu într-o lumină mai…strălucitoare decât ceilalți, ci pentru că știu să te facă să te întorci tu însuți asupra ta. Pentru că vorba „Dumnezeu e în noi” nu e o doar o vorbă goală, ci un adevăr. Însă nu mulți îl pot pricepe.

Pe de altă parte, sunt și „popi” care nu-ți văd decât propriul interes, de preferință material, care mormăie în loc să predice, care nu ajung la sufletele oamenilor pentru că se grăbesc la alt „serviciu”, care cer bani ca să te-ngroape, care …știm cu toții și altele. Asta pentru că și ei sunt oameni. De fapt, sunt mai mult oameni decât preoți. Prin urmare, ei sunt mai presus decât ceilalți. De aici toate problemele și controversele legate de biserică și, implicit, îndepărtarea multora de religie.

Femeile și necurăția lor

Nu am înțeles niciodată ce are a face ciclul menstrual cu credința sau necredința în Dumnezeu. O vreme, am luat-o ca pe o regulă și atât, fără să pun întrebări. Țandăra mi-a sărit când s-a pus problema de a nu participa la botezul propriului meu copil, eveniment unic, de altfel, și în viața lui și a mea, dacă sunt în perioada de lehuzie. Adică…pântecele meu a ținut un copil vreo nouă luni, am plâns și m-am sleit de puteri născându-l pentru că mi l-am dorit și l-am iubit din prima secundă a existenței lui și vine unul să-mi spună că eu trebuie să stau la ușă cât ține slujba, pentru că sunt necurată! Parcă Dumnezeu zicea „Cresteți, înmulțițivă și umpleți pământul!”. Acum, deodată e păcat??? Și tot din cauza mea, că am păcătuit când l-am conceput, copilul poartă cu el păcatul strămoșesc? Adică de ce să vină el pe lume cu un păcat pe care nu poate și nu are de ce să și-l asume?

Înmormântările creștinești

 Văzusem o știre acum multă vreme și m-a tot frământat o întrebare legată de acest caz. Unei mame i-a murit copilul la naștere. Nu a știut nimeni să-i spună de ce, dacă totul părea în ordine. „Așa a vrut Dumnezeu!” De parcă Dumnezeu ar putea fi atât de monstruos încât să se joace cu sentimentele oamenilor și, știind cât de mult își doresc un copil, să îl ia de lângă ei fără a le îngădui să se bucure de acest dar. Eu nu cred într-un astfel de Dumnezeu! Și cred că nici biata mamă nu a fost consolată de o astfel de explicație. Lucrurile se întâmplă! Dumnezeu nu stă pe un nor și se distrează cu destinele oamenilor! Dumnezeu nu cauzează nimic! Dumnezeu este forța aceea din noi care ne ajută să trecem peste câte ni se întâmplă din/fără voia noastră.

Sunt sigură că mama aceea a căutat consolarea în Dumnezeu, probabil după clipele de revoltă. Simți nevoia să te agăți de ceva în astfel de momente. Ce le mai rămâne oamenilor ca ea, dacă acest Dumnezeu în care cred le…refuză înmormântarea creștinească a unui copil nenăscut sau care a plecat înainte de a fi botezat? Poate pentru o mamă rămasă aici, singură, cu brațele la fel de goale ca pântecele în care l-a simțit atâtea luni, înmormântarea după canoanele obișnuite, poate fi o ușurare. Că al ei prunc e acolo unde-și închipuie ea că e paradisul, într-un loc ”mai frumos” unde este bine. Are nevoie să știe asta, să simtă asta ca să nu o ia razna întrebându-se de ce! Cum întreții credința unui astfel de om îndurerat, disperat să creadă în ceva când e mai vulnerabil? Refuzându-i înmormântarea?Adică e firesc să îngropi creștinește un criminal în serie care poartă păcatul cel mai grav reiterat de atâtea ori, dar nu un copil, pentru că nu e botezat și nu a scăpat, astfel, de stigmatul unui „păcat strămoșesc” care nici măcar nu e al lui? Cum se poate explica asta?

Până la urmă, Dumnezeu nu e în biserici și în canoane. Dumnezeu este în noi sau nu este deloc!

62 de comentarii

  1. Preoţii sînt instrumentul lui Dumnezeu. Dumnezeu e instrumentul popilor.

    Dacă mă pornesc pe subiectul ăsta, nu mă mai opreşte nici dracu’, aşa că mai bine tac. Nu înainte de a-ţi da dreptate, din punctul meu de vedere.

  2. eu atata stiu: cand m a intrebat copilul unde este Doamne Doamne primul si cel mai pe inteles raspuns ce mi-a venit in minte ( ca un om nu prea dus la biserica ce ma aflu) a fost sa ii spun ca este in inima noastra, a fiecaruia din noi si ca tot ce ne inconjoara poarta o particica de Dumnezeire. si stii ce? copilul a inteles si a acceptat raspunsul asta ca pe cel mai firesc si natural pe care il putea primi. nici ei, copiii , nu isi doresc sa creada intr-un atotpedepsitor si observator.
    acum am un strop de teama legat de ora de religie….

    • 🙂
      Sunt atât de simpatici! 🙂
      Cred că astăzi copiii nu mai caută/găsesc explicații în „poveşti”, ci mai curând îi fascinează realitatea prezentată pe înțelesul lor.

  3. D-asta-i mai bine ca, întemeiat pe adevăr (dovedibil şi dovedit), să învingi o iluzie, decât întemeiat pe o iluzie să te învingă într-un final adevărul. Strict la context, religia nu se încadrează nici măcar la categoria iluzii, credinţa însă, de cele mai multe ori, da.

      • A fost oare vreodată altfel decât o altfel de politică? Sunt tentat să cred că nu, dar încă nu sunt convins care a apărut prima, cine pe cine a inventat.
        Da, pendularea, oscilaţia este deseori periculoasă, dar în egală măsură – se pare – şi deosebit de tentantă, iar tentaţiile sunt în genere periculoase. 😉

  4. Stii… Credinta si Religia sunt doua lucruri diferite. Crestinismul si Biserica sunt doua lucruri diferite.

    Un exemplu bun pe care ti-l pot da, este un fapt clar legat de preotii calugari si labagii care si-au pus o sutana la misto.

    Erau.. undeva.. prin munti.. niste oameni.. si oamenii astia se rugau si duceau o viata simpla dar pura. Aveau o filosofie de viata si o teologie curata…

    Ei bine, intr-o zi s-au trezit pe cap cu niste indivizi, care cica vroiau sa invete de la ei.. sa fie ca ei.

    Inteleptii pustnici le-au oferit un loc la ei, le-au povestit, i-au invatat…. ca mai apoi, acei indivizi, sa ridice pe locul acela o biserica… care mai apoi s-a pervertit in ceva departe de ce au invatat de la pustnici…

    Si astia pustnici, ce au facut? Ce face orice om scarbit de ignoranta… evita, inghite in sec si pleaca mai departe.

    Concluzie: Puritatea o gasesti in suflet, nu intr-o cladire cu altare.

    “Nu esti crestin daca pupi icoane cu sfinti.. esti patetic.”

    Iti recomand cu caldura sa citesti cate putin si despre sectele gnostice din primele secole, despre credintele lor si evangheliile apocrife.

    • Adevarat zici aici de calugari, aproape ca am vazut pe propria piele. L-am fortat pe un fost iubit acum vreo 8 ani sa mearga la o manastire de calugari cu mine si mi-a zis ca nu va mai calca in viata lui p-acolo (dupa ce unul dintre fratii aia l-a luat in brate pe timpul noptii… desi dormeau in paturi separate).
      Totusi, nu sunt de acord cu: „Puritatea o gasesti in suflet, nu intr-o cladire cu altare”. Daca ar fi asa cum spui, ar insemna ca toti dintre noi sa nu mai calcam pe la biserica si se ne rugam in sufletul nostru. Ceea ce nu e gresit, sigur… numai ca ma intreb cati dintre noi stau si se roaga acasa, in genunchi, cu gandul doar la Dumnezeu?!

    • Da, sta ziceam: Credința e una și religia e cu totul altceva!
      Cu călugării este o altă poveste și poate am să dezvolt episodul al patrulea cu tema asta 😀 Că văd că am succes :-D, iar episodul al treilea e deja scris. Și poate voi atinge acolo tema „clădirilor cu altare”.
      Mulțumesc pentru sugestii, am să încerc să țin cont de ele.

  5. Foarte relevante întâmplările descrise de tine.
    Părerea mea o voi scrie aici schițat, deși premeditez de mult timp niște articole mai ample și pe la mine (și le voi amâna, probabil, până spre pensie, adică după ce ne-o lovi vreun asteroid din întâmplare, provocând premeditata Apocalipsă 🙂 ).
    Nu știu dacă există Dumnezeu, într-o formă sau alta. Nu știu nici eu în ce fel de existență ființez. Faptul că mă doare dacă mă ciupesc și simt dulcele-acrul-amarul-săratul nu sunt garanții. Așadar, dacă nu pot garanta pentru mine, cum să pot garanta pentru Altul?
    Apoi, să exprim o relativ-blasfemie: pentru fibra de om din mine, pentru personalitatea mea, m-aș bucura să Nu existe Dumnezeu în forma și conținutul propovăduite de teoria creștină, respectiv de Biserica actuală. Începând de la ideea de Frică de Dumnezeu, de la ideea de șantaj cu focul iadului sau chiar de recompensă în schimbul credinței, nu mă simt deloc confortabil. Vreau să fiu liberul arbitru al existenței mele (concept pe care nu-l neagă nici Biserica). Dar nu mă simt bine în învățăturile biblice, care oricum au fost scrise de niște oameni cu un anumit grad de înțelepciune, e adevărat.

    În fine, e mult de scris. Și știu că nu m-am făcut suficient de explicit. Dar subiectul este, oricum, infinit.

    Și (Iudă ce sunt sau par!) aștept decizia științei legată de ipoteza unui Isus extraterestru. Mă opresc aici sau mai scriu 50 de pagini A4 cu font de 7 :).

    • Comicule, învățăturile biblice trebuie să știi să le descifrezi! Or oamenii simpli, ăia cu frică de Dumnezeu, iau în calcul structura de suprafață – de cele mai multe ori. Cine profită de acest lucru sunt cei care doresc cu ardoare să stăpânească lumea și se erijează în dumnezei. Învățăturile alea au fost scrise de oameni înțelepți pentru cine are urechi de auzit și creier de înțeles! Sunt scrise cu tâlc și nu dezvăluie vreun adevăr super ascuns, ci lucruri de bun simț. Sfântul Graal nu e ce credeau căutătorii de comori că e, nu? Și nici ceea ce li s-a indus prin dogmele religioase, direct sau indirect, celor „slabi și fără minte”.
      Un Dumnezeu există. Depinde cum și-l imaginezi. Unii spun că Dumnezeu este în ei înșiși. Și nu mă refer la cei care declamă asta sus și tare, substituindu-se ideii de dumnezeire. Ci la cei care sunt convinși că El este mai mult decât o „persoană” și că dacă respectă valorile umane, înseamnă că L-au lăsat pe Dumnezeu să le intre în suflete. Da, pentru unii pare patetic, dar poate că nu e chiar așa, nu?
      Ai dreptate, e mult de scris, dar eu vreau să citesc 🙂 Așa că dacă ai terminat cele 50 de pagini A4 cu font de 7 cât am lipsit eu de aici, nu ezita să le împărtășești. 🙂

      • Când spui ”Dumnezeu există”, discuția e încheiată înainte de a începe.
        Eu mențin îndoiala. E posibil ca mie să nu-mi fie accesibil Adevărul Absolut.
        Cele 50 de pagini erau o glumă retorică. Sunt angrenat în subiecte cărora nu le fac față, sunt f. ocupat în viața din afara laptopului.

        • 🙂 Evident că era o glumă cu cele 50 de pagini! 🙂 Same here!
          Pentru mine, El există! Într-o formă pe care nu o pot prezenta așa, superficial, nici măcar în 50 de pagini! Dar mi-ar plăcea să continui discuția, nu ca să te conving despre existența Dumnezeului meu, ci pentru că îmi place să vorbesc cu anumiți oameni despre subiecte serioase.
          Pentru tine, nu există! Și iarăși este un adevăr și ăsta! La fel de valabil ca adevărul meu.

          • Attention: am scris că ”îmi mențin îndoiala”. Îndoiala nu egal certitudine. Deci, pentru mine, poate să existe sau nu. Nu neg existența unor energii care scapă fizicii, științei în general.
            Deocamdată, știința e neputincioasă. Deși Stephen Hawking, de exemplu, a declarat că ”There is no God”.
            Eu nu am acces nici la revelația celor care l-au întâlnit pe D-zeu prin ei sau prin vreo aură căzătoare din cer, nici la știința lui Hawking care, cine știe, poate chiar are dreptate.
            Așa că stau la mijloc și adun argumente pro și contra. Deocamdată, balanța ”contra” e mai grea. Dar balanța ”pro” nu a fost încă învinsă.

  6. Post-ul tau este de-a dreptul ravisant. Ai atins cu mare maiestrie idei metafizice sublime precum ideea unui Dumnezeu care se afla in noi, in launtrul nostru, mai concret adevarata noastra realitate, Fiinta noastra inetrioara si adevarata traire a prezentului. Aceste ideie sunt pe buna dreptate perpetuate de mii de ani de religii cu mare traditie, dar se pare ca religia crestina a dorit sa adauge o monstruozitate in constiintele oamenilor: dogma. Este singurul aspect macabru care intervine negativ in comportamentele oamenilor: le schimba gandirea intr-una extremista si habotnica, cauzeaza razboaie in numele credintei, promoveaza irationalitatea de orice fel, exemplele date de tine fiind la ordinul zilei.

    • Ei, uite, asta nu mi s-a mai spus despre vreo scriere de-a mea! 😆 Mulțumesc! 🙂
      Unde vor fi oameni mulți, va fi mereu dorința de stăpânire. Și cum să faci asta mai bine decât prin instituirea unei dogme? N-au fost proști deloc cei care au inventat așa ceva. Doar că, într timp, s-a întrezărit posibilitatea de a controla lumea cu aceste dogme. Și de aici, lucrurile au cam scăpat de sub control.

  7. Singurul subiect despre care n-am scris niciodata, dar mi-am porpus sa o fac cat de curand este acesta: Dumnezeu. Imi place foarte mult ce si cum ai scris, inclusiv diferentele pe care le-ai facut. Dar repet un lucru spus mai sus. Fiecare crede in felul lu, in sufletul lui… asta nu inseamna ca nu trebuie sa mai mergem la biserica deloc. La urma urmei… ti-ai botezat copilasul intr-o biserica, cu un preot 🙂

    • Dragă Roxana, nu promovez ideea de a nu merge la biserică deloc! Dar și ideea asta de biserică a suferit modificări de-a lungul timpului.
      Datorită intervenției tale de aici, s-a născut ideea episodului al treilea al filosofiei religiilor 🙂 Tocmai pentru că mai sunt încă multe de lămurit!
      Mulțumesc!
      🙂

Lasă un răspuns la Roxana B Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s