RSS

Filosofia religiei (3) – Religia în școli/religia în biserică…

17 Noi

Suntem o țară a contradicțiilor și a extremelor. O dăm din una-ntr-alta, fără să gândim la consecințe, mai ales pe termen lung.

Vorbeam dățile trecute despre filosofia religiei, privită din perspectiva greșelilor care duc la depărtarea omului modern de Dumnezeu și din perspectiva dogmelor care adâncesc criza spirituală românească. Având în vedere că al doilea episod a adunat comentarii chiar și după o îndelungă absență a mea de aici, mi s-a năzărit să continui discuția, aducând câteva lămuriri către Roxana, care a completat:

Totuși, nu sunt de acord cu: „Puritatea o găsești în suflet, nu într-o clădire cu altare”. Dacă ar fi așa cum spui, ar însemna ca toți dintre noi să nu mai călcam pe la biserică și să ne rugăm în sufletul nostru. Ceea ce nu e greșit, sigur… numai că mă întreb câți dintre noi stau și se roagă acasă, în genunchi, cu gândul doar la Dumnezeu?!

Țin să precizez că nu este vorba de vreo polemică, ci despre o continuare a discuției, provocată în mod plăcut de o nouă cititoare a blogului D’ Agathei🙂 . Iar de aici, mi-am adus aminte și de ultimul conflict lansat apropo de eliminarea orelor de religie în școli.

În ceea ce privește afirmația citată din articolul anterior, nu îmi iau vorbele înapoi.🙂 Ce a fost mai întâi: credința în Dumnezeu sau biserica? Retoric, desigur! Eu cred că este așa cum spun, pentru că altfel, cei bolnavi sau imobilizați care nu au cum să ajungă la biserică, ar fi în imposibilitatea de a se ruga, nu?🙂 Evident, intenția nu era să discreditez tot ce înseamnă construcție bisericească! Dar cred că a te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeul tău, tu și el, în intimitatea voastră. Asta este rugăciunea adevărată! Asta apropo și de întrebarea ta finală „câți dintre noi stau și se roagă acasă?”. Dacă nu o fac, atunci, dă-mi voie să afirm că mersul lor la biserică este un act de fățărnicie! Nu te duci a biserică să te rogi pentru că nu e bine/corect (?!) să o faci acasă. Te duci la biserică pentru că acolo există cineva care să te ajute să depășești anumite temeri, neîncrederi, căderi etc. Acela ar trebui să fie preotul – mentor spiritual. Sau psihologul de serviciu care să te pună în relație cu tine însuți/însăți, căci, până la urmă, asta e parte din existența lui Dumnezeu. Sunt oameni care se simt mai bine rugându-se în biserică! Asta pentru că acolo au găsit acel ghid de care aveau nevoie. Sau poate acolo, departe de tot, se simt mai aproape de Dumnezeu. Sau poate confundă ideea de Dumnezeu cu imaginea icoanelor aurite din înăuntrul bisericii. Da! Este dreptul și alegerea lor! Dar asta nu înseamnă că acasă nu o pot face! Nu e ca și cum Dumnezeu e închis într-o biserică sau alta și mergi să-l vizitezi o dată pe săptămână, la slujbă!

Și eu merg la biserică. Rar. Pentru că nu-mi place ca fastul bisericilor noastre moderne să-mi fure ochii. Aș prefera o biserică din lemn. Intimă. Goală. Poate să cânte și să predice acolo cine trebuie, în surdină. Să-l simt că face același lucru: se roagă. Pentru mine, pentru alții, pentru el…Aș merge acolo tocmai pentru că ar fi liniște și pentru că aș putea așa să mă rup de cotidianul meu. Stând pe un scaun sau în picioare, cu ochii închiși sau ridicați spre cer, cu mâinile împreunate sau ținându-mi fruntea. Dar pentru a mă ruga la Dumnezeul meu, zău că nu aveam nevoie de catedrala nemuririi neamului! Și nici nu mă ajută mai mult dacă patrafirul e cusut cu fir de aur sau dacă crucea bisericii e toată din aur masiv! În acest context, prefer camera mea.🙂

Pe de altă parte, nici nu îmi place să mi se impună ceva. Cum să mă rog, când, când să fac cruce, de câte ori etc. Sunt preoți ale căror slujbe le ascultam cu plăcere. Știau să cânte, știau să te facă să te simți important pentru că în toată mulțime aia adunată, mesajul era transmis cu atâta pricepere, încât puteai să juri că vorbea numai cu tine! Știau să adune oamenii, să-i însuflețească și să le vorbească atât de frumos despre Dumnezeu. Din păcate…sunt rari!

Repet: religia trebuie să fie o chestiune de alegere, după ce ești suficient de matur să discerni. Până atunci, trebuie să-ți găsești, în primul rând credința! Și acum ajung la revolta mea legată de orele de religie în școli. De cele mai multe ori, profesorii predau și vor să impună dogme. Religia – ca obiect de studiu, dacă putem spune așa –  nu e o știință! Nu dai două definiții și asculți ridicându-i în picioare. Dar poți să provoci la discuții, poți să ghidezi tinerele suflete spre mântuire, fără să le impui religia ortodoxă sau catolică. Atunci ceilalți unde mai încap? Îi considerăm eretici? Îi ardem pe rug? Îi marginalizăm pentru că nu sunt ca noi? Cum să se simtă un copil din clasele primare când toți colegii lui participă la o oră, iar el fie trebuie să rămână în clasă și să ignore ce se întâmplă, fie să plece cine știe pe unde? Cum îi explici că prietenul lui cel mai bun nu e la fel ca el, că Dumnezeul în care crede el e altfel? Ar fi precum Guliver în țara piticilor sau a uriașilor! Mereu altfel decât ceilalți .Nu-i sădești deja un sâmbure al ruperii de lume? Al discriminării de la o vârstă mult prea fragedă pentru ca el să poată pricepe ce se întâmplă? Poate profesorii sunt preoți. Și atunci ora devine o mini-predică sau o slujbă restrânsă la care copiii trebuie să asiste fie că sunt sau nu pregătiți sufletește pentru asta. (Ăsta e un alt aspect: și la biserică te duci când simți nevoia, când te arde mai tare, când întrebările te macină. Și atunci o găsești închisă, pentru ca nu cumva să intre cineva să fure tot aurul și alte obiecte prețioase…) Prin urmare, orele de religie deveniseră mult prea mult pentru o materie școlară!

Și atunci, mințile luminate au găsit soluția: fără religie în școală! Bun! Fără, fără, dar…ce punem în schimb? O altă oră de matematică? Un alt opțional obligatoriu? Problema pornește tot din confuzia termenilor. Domnilor! Copiii trebuie să primească o educație etică, civică, morală! Ei au nevoie de cineva care să le inducă valorile umane! Da, au nevoie de prezența unui om cu o puternică formare spirituală, poate chiar și de un preot! Dar care să nu-i predea „Religia ortodoxă” sau „Religia catolică”, ci să îl învețe despre cine este sau ar putea fi Dumnezeu, de ce trebuie să se poarte frumos, de ce trebuie să respecte „poruncile”/ legile/ regulile într-o societate modernă. Nu pentru că altfel „îi pedepsește Dumnezeu” (n-am auzit inepție mai mare!), ci pentru că asta face diferența dintre oameni și animale, dintre rațiune și instinct. Pentru că trebuie să ne respectăm și să înțelegem că răul pe care îl facem se întoarce împotriva noastră în cele din urmă.

Așadar, domnilor de sus (atât de sus încât nu mai vedeți ce se întâmplă aici, jos!), nu ați găsit o soluție! Ați aruncat o mănușă care să dezbine și mai mult omenirea, să învrăjbească părinți și profesori, să scindeze lumea. Nu scoatem de tot orele de religie! Ci le adaptăm nevoilor reale ale societății în care trăim! Găsim variante pentru a construi armonios mințile tinerilor noștri. Ne folosim de experiența și dăruirea unora dintre preoți – sau nu – pentru a transmite un mesaj important umanității: pe Dumnezeu îl găsim în fiecare dintre noi. Și nu contează religia căreia te aliniezi, atâta vreme cât ea nu promovează distrugerea omului, sub orice formă ar putea fi înțeles acest lucru.

Bănuiesc, însă, că altele sunt rațiunile care stau la baza luării unor decizii la acest nivel…

 
36 comentarii

Scris de pe Noiembrie 17, 2014 în Păreri

 

Etichete: , , , , , ,

36 responses to “Filosofia religiei (3) – Religia în școli/religia în biserică…

  1. wordwasfirst

    Noiembrie 17, 2014 at 12:01 pm

    Eu sunt de părăre că religia nu are ce căuta în şcoli, mai ales la clasele primare. Nu văd de ce ar trebui neapărat înlocuită cu ceva. Mai târziu, poate în ultimii ani de gimnaziu, sau chiar la liceu, s-ar putea introduce o istorie a religiilor, sau chiar filosofia religiei. Educaţie şi cultură civică se face deja, şi chiar şi la aceste ore, profesorii încă nu găsesc despre ce să le vorbească elevilor. Păcat.

     
    • dagatha

      Noiembrie 18, 2014 at 12:09 am

      Nu știu… Poate pentru că trebuie să le explice cineva și celor mici care e treaba cu Dumnezeu… Ei pun întrebări…Și caută să înțeleagă. E o latură umană pe care nu putem să o neglijăm. Dar de aici și până la a face din ora de religie o..lecție de îndoctrinare…

       
      • wordwasfirst

        Noiembrie 18, 2014 at 12:22 am

        Aşa este, copiii pun întrebări despre Dumnezeu… părinţilor lor. Părinţii aleg ce să le spună copiilor despre acest subiect şi cred că este suficient pentru cei mici. Mai târziu, pot afla mai multe despre religiile lumii, lucruri mai profunde, care ţin, cum am spus, de istoria religiilor sau de filosofia religiei. Iar dacă bisericii ortodoxe îi pasă atât de mult de educarea micilor enoriaşi, poate că n-ar strica să urmeze exemplul altor biserici creştine, şi să înfiinţeze în incinta bisericii, aşa numita Şcoală de Duminică, pe care să o frecventeze cine doreşte cu adevărat.

         
        • dagatha

          Noiembrie 18, 2014 at 12:26 am

          Uneori pun întrebări care…te depășesc ca părinte. Nu pentru că nu ai ști răspunsul, ci pentru că e greu să oprești șirul lung al „de ce” -urilor cu răspunsuri satisfăcătoare pentru ei. Ultima dată discuția cu Andrei a ajuns până la întrebarea „Bun, dar pe Dumnezeu cine L-a creat”?🙂 Inventăm povești pe înțelesul lor sau așa credem…
          Ideea cu Școala de duminică nu ar fi un lucru rău. dar trebuie gândită tot în afara dogmelor…

           
          • VictorCh

            Noiembrie 18, 2014 at 9:10 am

            „Nu pentru că nu ai ști răspunsul…”
            Nu pt ca nu ai sti raspunsul DUMNEATA, oraseanca, educata, studiata, dispunand de calculator conectat la net, deprinsa sa gandesti cu capul din dotare etc. Da’ lelea Frosa, palmasa, si badea Nicoara, paznic de noapte, de la Cocarjatii-din-Deal CE pot sa lamureasca_copiii? SI TOTUSI – ASA e bine (primele notiuni – de la parinti, din cat si cum stiu ei, pt ca in familie sa existe un limbaj comun, sa nu se iste zavistie)…

            „Ultima dată discuția cu Andrei a ajuns până la întrebarea „Bun, dar pe Dumnezeu cine L-a creat”?”
            La mine (fost liber-cugetator, actual dezorientat) intrebarile „finale” (pana la proba contrara) fusesera: „Bine, si la Big-Bang CE a explodat, si acel „ceva” DE UNDE provenea?” si „Bine, dar DINCOLO de „infinit” CE este?”

            „Inventăm povești pe înțelesu lor…”
            Inventam povesti pe intelesul NOSTRU!

            „Ideea cu Școala de duminică nu ar fi un lucru rău.”
            Poate ca ar fi, poate ca n-ar fi – dar asta NU NE MAI PRIVESTE PE NOI, este un subiect STRICT intre elev / familie pe de o parte si preot / biserica pe de alta parte.

            „dar trebuie gândită tot în afara dogmelor…”
            In primul rand, nu stiu ce fel de „deus ex machina” ai fi dumneata ca sa impui cuiva (ORICUI inafara persoanei dumitale si – eventual – familiei dumitale imediate) CUM sa se faca. In al doilea rand, ai cumva si vreun argument care sa sustina acest (ci’ca) imperativ? Poate ca elevul / familia TOCMAI DOGMELE vrea / vor sa le invete… (Este ATAT de simplu, de-a dreptul eliberator, sa nu mai fii nevoit sa gandesti tu insuti – in contradictoriu si in mediu neclar – ci (daca poti, daca-ti permite firea) sa „adopti” de-a gata idei gata-formulate de altii…)

             
            • dagatha

              Noiembrie 18, 2014 at 9:15 pm

              🙂
              Simpatic ca întotdeauna, dragă Victor, cum le diseci tu pe toate!🙂
              Da, ai dreptate! Mai bine luăm de-a gata ce au gândit alții!😉
              Nu știu dacă fii-miu va fi de acord, însă!😆😈

               
              • VictorCh

                Noiembrie 18, 2014 at 10:56 pm

                1. Multumesc pt ca nu te-ai suparat: chiar daca ideile continui sa le consider corecte, acu’ nu-mi mai place nici mie „tonul” pe care l-am folosit „atunci” in exprimarea lor (era continuarea unei nopti complet nedormite si imi era cam rau)…
                2. Cu scuze pt auto-citare: „daca poti, daca-ti permite firea”… In plus, eu nu pomenisem nimic despre „mai bine”, ci doar despre „mai usor” – daca nu esti obisnuit sa gandesti singur.
                3. TARE m-ar mira ca (nascut dintr-o mama cugetatoare (nu doar in principiu, ci si in realitatea concreta) si MAI ALES educat de ea) din „p’inţ” sa iasa un dogmatic…

                 
        • VictorCh

          Noiembrie 18, 2014 at 8:49 am

          „Părinţii aleg ce să le spună copiilor despre acest subiect şi cred că este suficient pentru cei mici.”
          MAI MULT decat atat, chiar si pt cazul ca NU ar fi suficient: pt deplina reusita a educatiei „celor 7 ani de-acasa” este bine ca pt copii parintii sa ramana autoritatea suprema, de ascultat (obedienta, nu auditoriu) in toate. Daca parintii gresesc educatia religioasa (din necunoastere a subiectului, din lipsa de talent pedagocic sau in mod intentionat), sau daca dau educatie animista, sau liber-cugetatoare, sau in spiritul ALTEI religii, preotii vor avea ocazia sa corecteze / completeze mai tarziu, dupa pubertate (DACA se lasa copiii), la varsta mica sa faca bine sa le lase iluzia infailibilitatii parintilor.

          „…să înfiinţeze în incinta bisericii, aşa numita Şcoală de Duminică, pe care să o frecventeze cine doreşte cu adevărat.” Cu conditia ca audierea acestei materii sa fie facuta STRICT pe baza de voluntariat (de initiativa proprie, sau a familiei imediate), ca sa existe sala disponibila (nu sa ramana alte materii nepredate din lipsa de spatiu) si (in principiu) ca profesorii de religie sa fie salarizati doar din fondurile bisericii (obtinute din donatii de la enoriasi), eu personal n-as avea nimic impotriva ca acel curs de religie sa aiba loc si in scoala, nu neaparat la biserica (si nu neaparat duminica), intocmai ca si eventuale cursuri de prim-ajutor, de circulatie rutiera etc.

           
  2. sufletdefluturas

    Noiembrie 17, 2014 at 2:44 pm

    Eu cred că Dumnezeu merită un strop de efort din partea noastră şi să-L căutăm la Casa Sa, adică în biserică. O dată pe săptămână. E comod să te rogi acasă, nu cere niciun fel de pregătire. Ei, dar când ştii să trebuie să te duci să te întâlneşti efectiv cu Dumnezeu la Sfânta Liturghie (care e cea mai mare şi mai grozavă rugăciune de mulţumire), mai ales când urmează să te şi împărtăşeşti, nu te duci oricium. Eu cred că Dumnezeu se bucură când îşi vede copiii adunaţi laolaltă în Casa Sa. Ca orice părinte. Căci nu cred că există vreun părinte care să prefere un telefon de la copilul său mai degrabă decât prezenţa lui în casa părintească. Da, şi telefonul e de folos şi se bucură părintele să primeşte veşti de la copilul său, dar nu se compară cu sentimentul de a ştii că al tău copil te caută şi vrea să te vadă, să se întâlnească cu tine. Dar Dumnezeu e bun şi milostiv şi se mulţumeşte adesea cu un telefon din partea noastră. Decât nimic…
    Nu contează la Dumnezeu nici aurul din care e făcută crucea Sa astăzi, aceasta şi toate celelalte podoabe s-au făcut pentru că au existat oameni care au dorit să îi ofere lui Dumnezeu ce e mai preţios pe lume, fără să ştie, însă, că tot ce vrea El este să Îl primim în sufletul nostru.
    Cui îi place să i se impună ceva? Nimănui. Dar Dumnezeu nu îţi impune. Nici când să te rogi, nici cum, nici când să îţi faci cruce. El te învaţă. Dumnezeu nu intră cu bocancii în sufletul nostru. Niciodată. Oamenii o mai fac. Pentru că suntem cu toţii supuşi greşelii şi nu ar mai trebui să ne judecăm între noi. Atâta ştim, atâta putem, asta facem… Şi învăţăm. Numai să avem inimile şi minţile deschise.
    Eu cred că religia în şcoli îşi are rostul ei. În clasele generale l-am avut ca profesor de religie pe preotul din sat. Ne-a învăţat foarte multe despre Dumnezeu, însă dintr-un colectiv de 20 de copii, unul singur s-a apropiat de biserică ceva mai mult decât ceilalţi. Poate ai ghicit deja că acel copil am fost-sunt eu. Şi ne-a învăţat pe toţi la fel şi a încercat să se apropie de fiecare dintre noi la fel. Diferenţa a făcut-o sufletul fiecăruia dintre noi, deschiderea pe care am avut-o faţă de frumos şi divin. Poate vei spune că am avut sprijin din partea familiei, poate vei spune că aşa am crescut şi acasă… într-un mediu asemănător. Îţi voi spune că nu. Ceea ce trăiam acasă era diametral opus faţă de frumuseţea şi liniştea pe care o găsisem în biserică. Şi aşa, biserica a devenit acasă pentru mine. Oricare biserică din lumea asta e acasă, pentru că sunt permanent înconjurată de fraţii mei creştini şi de Dumnezeu. E minunat să faci parte dintr-un colectiv de creştini!
    Nu vroiam iniţial să vin deloc în atingere cu acest aspect, dar contează religia căreia i te aliniezi. Pentru mine contează că strămoşii mei şi-au dat viaţa pentru ortodoxie, pentru ca eu, astăzi, să mă pot bucura de spovedanie şi de împărtăşanie… adică, mai simplu spus, de libertate.
    Religia nu e o chestiune de alegere, ci de educaţie. Iar credinţa ţine de suflet. Şi vorbele trebuie susţinute de fapte.

     
    • dagatha

      Noiembrie 18, 2014 at 12:23 am

      🙂
      Ești un om bun, cu suflet și asta se vede.
      Nu poți nega, însă, că mulți OAMENI – deci nu de Dumnezeu mă îndepărtez, ci de oamenii care nu merită să se erijeze în intercesori – fac din religie fie o afacere, fie un act de bravadă.
      Da, sunt locuri – despre biserică vorbesc – în care îmi face plăcere să intru. Am precizat și în postare. Să fie un loc simplu, un loc intim unde eu să mă pot întâlni cu Dumnezeu așa cum simt eu. Nu am nevoie de oameni care să îmi arate cum să mă rog și nici care să mă judece pentru faptele mele! crede-mă, părerea asta mi-am format-o de-a lungul timpului când am avut o serie de experiențe cu „oameni ai bisericii” care m-au făcut să nu-mi doresc să mă întorc acolo.
      Eu nu-L neg pe Dumnezeu! Doar că relația mea cu El nu se încadrează în standardele și canoanele bisericești. Fiecare copil își iubește părintele în felul lui, nu? Poate eu Îl iubesc…ca sarea-n bucate!🙂 Dar nu asta discutăm aici. Nu trebuie să dau socoteală nimănui cum Îl văd, simt, caut, cum Îi vorbesc sau când. Tu te simți bine cum ai descris. Eu mă simt bine altfel, fără să pot fi acuzată că Îl iubesc mai puțin, nu?
      Eu sunt ortodoxă. Nu pentru că așa am ales la botez, ci pentru că așa am ales să rămân când am început să înțeleg. Cu toate astea, e doar un nume. Nu reflectă cât de mult Ăl iubesc eu pe Dumnezeu. Crezi că un catolic îl iubește mai puțin? Un adventist?
      Consider că nu trebuie îndoctrinați copiii cu diferențele astea uneori absurde. Ei trebuie să știe partea frumoasă a lucrurilor legate de religie.

       
      • VictorCh

        Noiembrie 18, 2014 at 9:21 am

        „Nu am nevoie de oameni care să îmi arate cum să mă rog […] relația mea cu El nu se încadrează în standardele și canoanele bisericești.” Multa lume greseste si pune semnul „egal” intre ele, dar exista MARI deosebiri intre credinta (ca traire intima), religie (ca ansamblu structurat de credinte religioase si de rituri prin care acestea se manifesta), biserica (ansamblu intre religie, credinciosi si mijloacele materiale care inlesnesc practicile religioase, incepand cu „cartea sfanta”, cu prezentarile concrete, materializate, ale zeului/ilor, cu cladiri, obiecte de cult etc) si slujitorii bisericii (bieti oameni, catusi de putin sfinti).

        „Crezi că un catolic îl iubește mai puțin? Un adventist?”
        Un mahomedan, un mozaic, un budist, un sintoist, un lamaist – sau un animist de rit samanic…

         
  3. adelinailiescu

    Noiembrie 17, 2014 at 5:25 pm

    Religia e importanta, e un balsam spiritual, uneori singurul care ramane celui nevoias. Dar nu facut misionar, facand prozelitism si laudand o doctrina in detrimentul alteia. Cred ca ar fi mai bine daca s-ar face un minim de istorie a religiilor, ceva simplist si pe intelesul copiilor (dar nu in clasele primare), ceva care sa le arate ca normele morale sunt aceleasi, iubirea aproapelui si decenta sunt aceleasi si ca nu trebuie hulita nici o biserica numai fiindca noi am fost botezati in alta.Poate atunci am scapa de fanatism si am realiza ca Dumnezeu e doar unul indiferent cum ii numim fiecare.

     
    • dagatha

      Noiembrie 18, 2014 at 12:30 am

      Zici bine de credință ca balsam spiritual…:-)
      Ai idee câți copii au o percepție greșită despre ce face sau ce este Dumnezeu? Câți sunt amenințați, în numele sfintei credințe, că vor fi pedepsiși de Dumnezeu dacă fac una sau alta? Cât de greu e să le explici de ce „a vrut Dumnezeu să o ia pe mama la El”, evitând să dezvolți un sentiment de ură și deznădejde? Orele de religie implică mult mai mult decât a învăța o rugăciune…

       
      • VictorCh

        Noiembrie 18, 2014 at 9:25 am

        Deocamdata mie imi este FOARTE greu (spre imposibil) sa inteleg CUM este posibil ca pe de o parte sa mi se explice ca Dumnezeu este iubire si pe de alta parte sa fiu intrebat daca nu ma tem de Dumnezeu… Iubire SAU teama? Amandoua deodata parca nu prea „merg”…

         
  4. Andreea

    Noiembrie 17, 2014 at 9:37 pm

    Nu cred ca trebuie scoasa religia ca materie, ci doar adaptata nevoilor elevilor, sa se faca diferenta intre ce se preda celor mici si celor de la liceu, unde eu cred ca istoria religiilor ar fi deosebit de utila si chiar placuta… dar mai e o problema si cu cei care predau, poate aici mai mult ca la celelalte obiecte trebuie sa fie mai atenti si delicati cu elevii..

     
    • dagatha

      Noiembrie 18, 2014 at 12:31 am

      Adaptare am zis și eu. A oamenilor, a programei, a scopului în sine.

       
    • VictorCh

      Noiembrie 18, 2014 at 9:31 am

      „Nu cred ca trebuie scoasa religia ca materie…”
      Ba – dupa parerea mea – RELIGIA ca atare AR TREBUI scoasa ca materie, si inlocuita cu elemente de istoria religiilor, de religii comparate etc. SAU, daca RAMANE religia ca atare, sa poata elevul / parintele sa opteze CARE religie sa-i fie predata copilului. Eu personal – spre ex – as fi optat (mai in gluma, mai in serios) pt cultul animist, predat de un saman, si as fi solicitat ca – alaturi de cruce si icoane – in scoala sa se gaseasca SI (minimum) un stalp totemic…

       
  5. Drugwash

    Noiembrie 18, 2014 at 12:02 am

    Ai spus-o singură: „ce ar face copiii de altă religie la orele respective?” De aceea au fost scoase, ca să nu se ajungă de mici la divergenţe pe motive religioase.

    Din punctul meu de vedere, religia e strict o modalitate de manipulare a maselor. Eu aş pune ore de Umanitate. Ore unde nu s-ar vorbi de Dumnezeu, Allah, Ishq, YHVH sau orice alt nume ar mai avea în lume, ci despre cum să fii Om şi să interacţionezi cu ceilalţi din lumea întreagă fără a ţine cont de diferenţele astea artificiale. Cînd omul dăruieşte şi primeşte omenie, e în deplin acord cu Divinitatea, oricare ar fi aceea.

     
  6. VictorCh

    Noiembrie 18, 2014 at 9:33 am

    Articolul (inca) nu ma apuc sa-l corectez, n-am timp / energie / rabdare / dispozitie. Da’ SI daca m-oi apuca (cu timp) de comentat…

     
    • VictorCh

      Noiembrie 18, 2014 at 9:34 am

      BINEINTELES -0 „sa-l comentez”, nicidecum „sa-l corectez”😦

       
  7. ComiCultural

    Noiembrie 18, 2014 at 4:28 pm

    Eu, cred că știi, sunt un pic mai depărtat față de lumea în care trăiesc. O fi de vină spiritul practic ceva mai slab dezvoltat decât la majoritatea (deși e doar o aparență pe care vreau s-o las🙂 ).
    Mie îmi place să urc (pur investigativ, nu superior) în istorie, să privesc de ”sus” peisajul și să trag concluzii după îndelungi meditații.
    ”Ce a fost la început: credința în Dumnezeu sau biserica?” Neretoric: frica de necunoscut – și un pic fascinația. Din frică, s-au inventat mitologii, apoi s-a ajuns la a crede în ele, apoi credința a necesitat și zone pământești de comunicare oficială cu Divinitatea – și hop și bisericile, moscheele, sinagogile etc. Știm cu toții (sau intuim, antropo-logic) cum s-a aproximativ întâmplat. Se întâmplă să am niște articole în curs de publicare exact pe tema asta, așa că îți scriu din inerția gândurilor deja puse la treabă.
    Treaba cu religia în școli – e complicat să dau eu verdicte, aș păstra-o ca disciplină opțională, dar aș transforma-o în altceva – aș pleca de la mitologia diferitelor popoare (cu accent pe greci-latini) și aș merge pe poveștile care au pilde potrivite vârstei copiilor. E utopie ce vreau eu, dar ar trebui inițiat ceva legat de Spiritualitate, pe înțelesul copiilor, predat într-un registru pe jumătate ludic.
    În rest, părerea mea despre subiect nu este chiar bucățică ruptă din scrierile teologice (pe care le evit), mă simt foarte bine în scrierile lui Mircea Eliade, Levy-Bruhl, precum și ale unor filosofi existențialiști-raționaliști. Chiar și speculativi.

     
    • dagatha

      Noiembrie 18, 2014 at 9:22 pm

      Eu sunt cum e mai rău: la mijloc! (Și nu de codru des, deși mi-ar plăcea!😉 ) Adică…pentr umine există clar ceva/cineva pe care aleg să-l numesc în continuare Dumnezeu. Dar cred că e greșit unde îl căutăm.
      Clar religia a fost creată cu un scop foaaaarte bine definit. Pe care nu-l mi amintim aici.

      Da, asta ziceam și eu: să se reevalueze obiectivele orelor de religie puțin. Să se adapteze la secolul ăsta și la nevoile spiritualicești imediate.

      Aștept articolele în curs de publicare și sper să am creier suficient pentru ele!😀

       
      • ComiCultural

        Noiembrie 18, 2014 at 9:59 pm

        Hey, retrage-ți cuvintele păcătoase🙂 , nu sunt capabil să scriu pe neînțelesul tău. Ba sunt, dac-o dau pe dadaisme🙂 .
        Amân articolele respective, c-o dau pe cinematografice în intervalul următor, am un angajament față de două bune prietene. Dar oi reveni în decembrie.

         
      • VictorCh

        Noiembrie 18, 2014 at 11:01 pm

        „Aștept articolele în curs de publicare și sper să am creier suficient pentru ele!”
        Eu as pune problema invers: numa’ sa apara suficiente articole pt cat creier ai…

         
  8. Roxana B

    Noiembrie 25, 2014 at 10:08 pm

    Bun articol, D’agatha, ca de obicei😉. Si cred ca si ajutator pt multi. Nici eu nu merg f des la biserica/biserici, doar atunci cand simt nevoia sa ma spovedesc, sa stau de vorba cu preotul meu si, rareori, sa ascult slujba, lucru pe care nu am cum sa-l fac vreodata acasa. Mintea imi mai fuge, bineinteles, nu pot sa ma concentrez asupra sjuljbei timp de 2h, dar ma simt mai linistita dupa ce plec de acolo. Sunt de aceeasi parere, credinte se afla in suflet. Este prima data, in cei 28 de anisori pe care ii am, cand am hotarat sa tin tot postul (si sper sa si reusesc)🙂.

     
    • dagatha

      Noiembrie 26, 2014 at 6:43 pm

      Ideea e că fiecare face cum simte. (Vorbesc de oameni care SIMT ceva!). Ideea e nu să respecți mecanic niște canoane, ci să simți că există Dumnezeu.
      Sper să reușești ce ți-ai propus!😉

       
      • VictorCh

        Noiembrie 29, 2014 at 12:23 am

        „Canonul” (in ambele acceptiuni ale cuvantului) asta cu postul macar are o ratiune – igiena alimentara. Ceea ce insa multi uita este faptul ca in sens religios postul asta nu se refera doar la ceea ce bagi in gura, ci si la ceea ce scoti pe gura (ba si la ceea ce „doar” gandesti si simti), PLUS renuntarea la practicile sexuale, plus (daca bine imi mai amintesc eu) alte restrictii si obligatii. Da’ toata lumea pare sa creada ca postirea ii este satisfacuta daca nu consuma proteina animala…

         
        • dagatha

          Decembrie 1, 2014 at 10:53 pm

          Da, aşa e! Unii se rezumă doar la aspectul culinar. Totuşi, este şi asta o modalitate de înfrânare pentru a atinge scopul în sine al postului: să ne controlăm dorințele şi să ne organizăm spiritul.

           
    • VictorCh

      Noiembrie 29, 2014 at 12:28 am

      Spovedania si discutia cu preotul sunt mai greu de facut de acasa (desi-i… de cand cu „interactivele” astea… si cu socializarea on-line… si cu noile reguli ale religiei, astea mai moderne…), da’ slujba e usor de ascultat acasa – exista canale TV special destinate acestui scop, si retelele de cablu TV le ofera…
      Felicitari preotului dumitale daca a reusit sa-ti trezeasca / mentina nevoia / dorinta de a discuta cu dumnealui…

       
      • dagatha

        Decembrie 1, 2014 at 10:46 pm

        Fiecare cunoaşte cel mai bine ce nevoi spirituale are. Iar „conexiunea” nu se face cu oricine…
        Dacă sunt preoți care ajung la sufletele oamenilor cu atât mai bine. Dacă te simți liniştit ascultând o slujbă fie ea şi la radio…de ce să fie greşit?🙂

         
        • VictorCh

          Decembrie 2, 2014 at 10:44 pm

          FEREASCA Sfantul, CUM sa fie gresit? Se pare ca IAR n-am reusit sa ma exprim inteligibil, astfel incat sa se inteleaga exact ceea ce intentionam sa comunic: eu doar argumentam ca daca simti nevoia sa asculti slujba, pt asta nu este neaparat necesara deplasarea la biserica, ci asta poate fi realizat si de acasa (unde poti sa o asculti / vizionezi asa cum te simti „cel mai in” conexiune cu divinitatea: singur sau in tovarasia cuiva, stand in genunchi, sau intins pe jos, pe burta, in forma de cruce, sau asezat (ca in strana), sau in picioare, sau oricum… Si poti sa taci cu piosenie, sau sa reciti deodata cu preotul, sau sa canti (si/sau sa plangi)… Taman conexiunea aia* e DE FAPT lucrul cel mai important, nu aspectele formale.
          * Conexiunea cu divinitatea, nu cu intermediarii ei; conexiunea cu acestia din urma este importanta doar in masura in care intr-adevar mijloceste realizarea celei cu divinitatea, care altfel al fi greu / imposibil de realizat, sau in masura in care (pt cel in cauza) ACEASTA conexiune o completeaza / lamureste / definitiveaza / etc pe cea principala.

           
          • dagatha

            Decembrie 6, 2014 at 11:25 am

            Păi nu ziceam că ai fi greșit tu! Puneam în discuție o posibilă interpretare a unora care confundă credința în Dumnezeu cu biserica.
            În al doilea rând, ai dreptate! Conexiunea cea mai puternică și relevantă este cea făcută cu divinitatea. Intercesorii sunt altă poveste. Dacă Dumnezeu își iubește toți copii, de ce m-aș ruga eu unui sfânt (persoană sanctificată la un moment dat pe baza unor dovezi mai mult sau mai puțin plauzibile) ca să se roage el pentru mine? Și dacă aș fi omorât pe cineva, tot eu sunt cea/cel care trebuie să mă rog! Cine se poate ruga mai puternic și mai sincer decât mine??? Vorba ceea: „Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții!”. A NU SE ÎNȚELEGE că intenția mea este să desacralizez importanța sfinților. Eu nu sunt în măsură să fac asta pentru că sunt lucruri pe care nu le înțeleg sau nu le-am aprofundat. Dar când e vorba de conexiunea cu Dumnezeu, prefer să mă implic eu cu totul! Asta mi-ar aduce liniștea sufletească. Până la urmă despre asta este vorba, nu?

             

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: