RSS

Copilul meu citește! Ce mă fac?

19 Noi

Andrei a fost mereu un copil normal, cu ritmul propriu de dezvoltare din toate punctele de vedere. Toate s-au întâmplat la timpul lor, adică exact când a avut el chef să le facă să se întâmple. Am renunțat repede la a afla ”când e normal să”... pentru că am înțeles că fiecare copil este diferit. Și așa, am mai eliminat din stres.

La grupa mare, mulți copii scriau litere sau cifre. Frumos, ordonat, fără să șteargă. Vedeam la panou lucrări exemplare – în general, ale fetelor – și, deși mă mai înțepa câte o voce interioară, nu m-am apucat să strâng copilul de gât că nu face la fel. În schimb, lui i se părea distractiv să mai vină din când în când cu câte un bilețel scris de mâna lui:

„Te iubesc” și „Închis”. Al doilea a stat pe ușa de la camera lui o vreme, vrând să arate indisponibilitatea copilului😀

La școală, l-am lăsat pe mâini bune. Ritmul l-a impus doamna, dar ei au intrat în horă. Cuvinte din două litere sau din trei, mai stângaci sau mai bâlbâit, fiecare a ținut pasul cum a putut. Unii s-au revoltat:

A, păi mama lui e de română, de aia poate să citească!”  – de parcă e o condiție esențială să fii mamă „de română”! Dacă ar fi așa, ce ușor mi-ar fi! Câte nu aș putea face cu el! Doar că Andrei are regulile lui și îmi trebuie ceva muncă de convingere să le aliniez alor mele. În schimb i-am citit și-i citim. L-am încurajat să o facă, și de câte ori îi ieșea un cuvânt din prima, urmau aplauze furtunoase și laude.

Dacă știe deja să scrie și să citească, de ce nu l-au dat în clasa I direct?” Mai întâi, NU a știut! Da, recunoștea literele, dar adevărata vinovată este „doamna”! Ea i-a împins dincolo de limitele lor, fără să forțeze lucrurile acolo unde nu a fost cazul. Și dacă ar fi știut, este alegerea MEA ca părinte să-l înscriu în clasa 0 sau clasa I, în funcție de argumente logice, nu de ”gura târgului”.

De ceva vreme am reluat cititul seara. Mai exact, de când s-a terminat cu joaca afară, cu fotbalul, cu căldura. Aventurile lui Habarnam a fost una dintre cărțile pe care le-am savurat la vremea lor. Nu știu cum am făcut rost de exemplarul din copilărie. La început nu a vrut să audă, pentru că erau detalii lungi și plictisitoare și imagini prea puține. A fost vina mea: nu alesesem vârsta potrivită. Acum l-a prins. Și în fiecare seară abia așteaptă câte un capitol nou.

În plus, prietenul Vlad, în clasa a 4-a, unul dintre cei doi „frați mai mari” din cartier, i-a împuiat capul cu Jurnalul haiosO carte pentru adolescenți, mai curând și am încercat să-i explic acest lucru. Argumentele mele nu au ținut. Și apoi m-am întors din nou la o dilemă mai veche: mai prind la fel de ușor cărțile copilăriei astăzi? Și mi-am spus că atâta vreme cât copilul meu manifestă interes pentru citit, nu ar trebui să existe nicio limită. Așa că i-am cumpărat un volum din jurnal.

– Voi nu aveți voie să citiți! A spus la televizor că este interzis părinților!

Prin urmare, s-a plimbat cu cartea după el câteva zile, să nu cumva să punem mâna pe ea. Apoi:

– Știi la ce m-am gândit, mami? Am să iau cartea la școală! Decât să alerg prin pauze, mai bine o scot și citesc! 

Evident, știu să disting campaniile de cucerire prin învăluire ale copilului meu, dar m-am bucurat sincer că i-a trecut prin cap așa ceva, chiar dacă sunt sigură că nu a putut duce la bun sfârșit intenția. Cu atât mai mult cu cât seara făcea ce spunea „la reclamă”: ascuns sub plapumă, cu o lanternă, silabisea fragmente din carte înainte să meargă la culcare:

La început am spus că se prostește, dar l-am lăsat în legea lui, fără să uit să-l laud că citește. M-am trezit că folosește niște cuvinte „grele” pentru el: tehnologie! Și într-o zi, făceam niște teme pentru școală:

– Ia să citim cerința!

– Lasă că o citesc eu.

– Hm.. Bine…(fără să mă gândesc că ar putea face vreo performanță în acest sens).

– Des…des…-c-o-m…des-com…pu…descompuneți…

– ?!?!O_o

Copilul citea! Nu „a-u”, nu „o-u” sau „pic”/„poc etc”. Copilul meu descifra cerințele! N-o fi mare lucru pentru unii, dar eu și acum sar de bucurie când îl aud. Iar el știe asta. Și s-a dus la taică-său:

Mami e fericită când citesc!

Cum să nu fiu fericită? Copilul meu citește! Eu merg să mă îmbăt!

🙂

 

 
55 comentarii

Scris de pe Noiembrie 19, 2014 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , ,

55 responses to “Copilul meu citește! Ce mă fac?

  1. psi

    Noiembrie 19, 2014 at 9:37 am

    eşti norocoasă. nepotul meu citeşte numai fiind că este obligat şi numai dacă lipseşte din jurul lui o bunică, o mamă…😦
    şi te felicit pentru că ai avut puterea să-l laşi în ritmul lui. mereu greşim pe-aici.🙂

     
    • dagatha

      Noiembrie 23, 2014 at 5:20 pm

      Nu știu dacă reușesc să fac mereu ceea ce trebuie. De fapt, știu: nu reușesc să fac mereu ceea ce trebuie. Dar mă bucur când este entuziasmat ceva de care, la rândul meu, sunt entuziasmată!🙂
      Sperăm să-l țină!🙂

       
  2. adelinailiescu

    Noiembrie 19, 2014 at 2:54 pm

    Nici eu nu stiu cand a invatat copilul meu sa citesca. Jucam impreuna Piticot si eu trebuia sa citesc in instructiuni ce trebuie facut la fiecare mutare; pana intr-o zi, cand am zis in gluma „citeste-ti singur”. Vreo cateva zile s-a jucat singur si cand m-am oferit sa-i citesc din reguli, m-a refuzat categoric: nu-mi trebuie, citesc singur! Nu l-am crezut, am zis ca o fi memorat miscarile, dar mi-a dovedit, citindu-mi cursiv, fara sa greseasca!🙂 Era abia la gradinita.

     
    • dagatha

      Noiembrie 23, 2014 at 5:22 pm

      🙂
      Ce amintiri frumoase, nu-i așa?🙂

       
  3. Drugwash

    Noiembrie 19, 2014 at 3:16 pm

    Felicitări Pinţului şi sete mare ţie!😄

    O mică vorbă, dacă-mi permiţi: în cazul în care o ia înaintea programei şcolare e posibil să-şi cam piardă interesul la şcoală, caz în care va trebui să-l readuci din cînd în cînd pe „potecă”. Vorbind din experienţa proprie, de la cinci ani citeam în ziar şi de cum am început să citesc fluent am dat iama în blblioteca familiei şi cea a mătuşii, citind de toate mai puţin cerinţele din programă care mi se păreau inutile, desuete, ceea ce evident mi-a afectat notele şi pe termen lung cunoştinţele generale.😉

    Hai noroc!🍸|_|

     
    • dagatha

      Noiembrie 23, 2014 at 5:24 pm

      I ia sigur înaintea programei școlare🙂 Și se plictisește de multă vreme, indiferent ce are de făcut. Încă mai găsesc cu ce să-l mențin ocupat și interesat. Cât mă mai țin bateriile…
      Hai noroc și ție!🙂

       
      • Drugwash

        Noiembrie 23, 2014 at 5:43 pm

        A fi dizident în gîndire are o frumuseţe şi valoare aparte, însă viaţa unui asemenea om e foarte grea în contextul actual şi de fapt a fost grea întotdeauna. Apare o dilemă extrem de complicată dacă să-l laşi să-şi ia zborul şi să-şi asume toate posibilele riscuri viitoare sau să-i „tai aripile” limitîndu-l la a fi „one of the crowd”, în „siguranţa” unei vieţi cenuşii.

        Pe mine numai şi gîndul că soarta unui om poate fi trasată de alţii fără ca el să poată alege, fără să aibă măcar habar de ceea ce i se întîmplă, mă rîcîie profund. Dar aici nu e vorba de mine, aşa că nu aş vrea să influenţez, devenind astfel (parţial) responsabil de destinul unui copil.😉

         
        • dagatha

          Noiembrie 23, 2014 at 5:49 pm

          🙂
          Mda…din dilemele unei mame: să-l lași să-și testeze aripile sau să-l supraveghezi îndrumându-l din umbră spre ceea ce crezi tu că e mai bine pentru el?
          În esență, el a avut mai mereu posibilitatea de a alege. (mă refer, desigur, la lucruri mărunte), dar nu pot să nu iau în calcul și faptul că acum alegerile se bazează pe cu totul altceva decât rațiune.🙂 Probabil că vom relua discuția asta la alt moment, la altă vârstă.🙂
          Nu cred că a ase alinia unor reguli sau unor programe înseamnă a fi “one of the crowd”. Trebuie să-și dezvolte abilitățile de a discerne și de a alege ce e mai bine în…„cunoștință de cauză”. Până atunci…voi face eu alegerile pentru el în domeniile importante, ținând cont, desigur de dorințe, de înclinații, de multe altele.

           
          • Drugwash

            Noiembrie 23, 2014 at 6:04 pm

            Unele reguli sînt – sau ar trebui să fie – absolute pentru omul obişnuit. E vorba de cele zece porunci. Mă rog, poate nu toate, în contextul vremurilor curente. Dar restul legilor emise de om sînt de multe ori parşive, emise pentru a fi în mod clar în ajutorul unui grup restrîns. Tind să cred că integritatea morală, în ziua de azi, e (aproape) imposibilă sau cel puţin incompatibilă cu o viaţă cel puţin decentă.

            De acord cu abilitatea de a discerne, e cel mai important lucru dintre toate. Şi tocmai acest lucru se doreşte preluat de către alţii – fie grupuri de interes, fie „maşini” – din teama că alegerile indivizilor nu vor corespunde direcţiei în care „cineva” vrea să îndrepte „gloata”. Îţi dai seama că sîntem deja în nisipuri mişcătoare…

             
            • dagatha

              Noiembrie 23, 2014 at 6:07 pm

              Hmm…
              Eu sper să-l pot „învăța” să aleagă. Asta e ideea. Să aleagă ce e bine pentru el, pentru devenirea lui, pentru supraviețuirea într-o lume în care știm deja cum merg lucrurile…
              E prea scurtă viața asta ca să-mi permit să ratez momentele de bucurie cu gândurile negre despre răutatea altora și despre teoria conspirației. Astea le las pentru mine, seara, înainte de culcare.🙂

               
              • Drugwash

                Noiembrie 23, 2014 at 6:17 pm

                Nu-l poţi învăţa să aleagă; îl poţi lăsa doar, explicîndu-i (sau nu). Nu poţi şti cu adevărat ce înseamnă să te frigi pînă nu pui o dată mîna pe plita încinsă.😉

                Bucuriile merită trăite. Restul trebuie gestionate cît mai bine posibil. C’est la fuckin’ vie.🙂

                 
                • dagatha

                  Noiembrie 23, 2014 at 6:21 pm

                  Treaba asta cu maternitatea e al dracului de grea și de serioasă. Nu e ușor uneori, deși așa pare. Totuși, nu poți trăi plângându-te de fiecare dată că e greu. Fiecare lucru pe care îl învață e un motiv de bucurie. Și am de gând să îl savurez. Cine știe ce o mai fi mai încolo…

                   
                  • Drugwash

                    Noiembrie 23, 2014 at 6:36 pm

                    Complet de acord cu tine. Odată cu el înveţi şi tu, ştii asta.😉

                     
                    • dagatha

                      Noiembrie 23, 2014 at 6:42 pm

                      🙂

                       
                  • VictorCh

                    Noiembrie 27, 2014 at 2:20 pm

                    „Nu e ușor uneori, deși așa pare.”
                    Nu stiu altora cum le-o parea, mie nici macar nu-mi PARE a fi usor. Si cu atat mai putin (sau „mai mult”?😀 ) as considera ca ESTE usor: usor nu este niciodata, doar uneori nu este atat de greu ca alteori. In schimb uneori (cum ar fi in aceasta imprejurare) pe langa dificultate mai apar si motive de satisfactie / multumire / bucurie / chiar si de fericire care intr-un fel compenseaza dificultatile, fac sa fie uitate acestea, macar temporar.

                     
                • VictorCh

                  Noiembrie 27, 2014 at 2:13 pm

                  „Nu-l poţi învăţa să aleagă;”
                  Stiu si eu? Ba eu cred ca (intre niste limite) modalitatea de a alege se invata – de la alegerea „la intamplare” (sau de la cea instinctiva (sau pasionala) negandita) la cautarea, definirea, recunoasterea si sortarea optiunilor si la analizarea acestora (recunoasterea, discernerea si compararea argumentelor pro si contra).

                   
                  • Drugwash

                    Noiembrie 27, 2014 at 2:25 pm

                    Ceea ce voiam să spun e că nu-l poţi învăţa să discearnă automat de fiecare dată, ci numai că există posibilitatea de a discerne şi cea de a asculta de impuls şi că în viaţă alegerile se fac uneori aleator, după unul sau celălalt dintre criterii.

                    Nu toate alegerile gîndite au un rezultat pozitiv aşa cum nu toate alegerile impulsive au un rezultat negativ.

                     
                    • VictorCh

                      Noiembrie 27, 2014 at 11:02 pm

                      Si din impuls (sau din pasiune, sau la intamplare) se poate lua decizia corecta: in fond, daca aceasta decizie corecta exista (caci uneori pur-si-simplu nu exista o decizie corecta si se pot doar (eventual) limita consecintele negative), atunci ea are o probabilitate (oricat de mica dar diferita de zero) de a fi aleasa fie si in mod aleator.

                      Daca insa sunt cunoscute destule date relevante, un proces corect de selectie (o gandire corecta) este putin probabil sa conduca la o decizie gresita.
                      Ceea ce insa ESTE posibil sa se intample este fie sa se aleaga o decizie buna dar nu CEA MAI buna cu putinta (aceasta nefiind identificata la timp, sau fiind considerata irealizabila) SAU se mai poate ca o decizie corecta sa conduca la rezultat gresit (sau invers) daca inainte de aparitia efectelor deciziei (sau in timpul aparitiei acestora) se schimba conditiile exterioare obiective pe baza (prin analiza) carora a fost luata respectiva hotarare.

                      Si-aici m-am oprit cu dezbaterea si argumentarea pe aceasta tema, caci subiectul postarii este altul.

                       
                    • Drugwash

                      Noiembrie 27, 2014 at 11:50 pm

                      Adevărat. Totuşi informaţiile sînt binevenite.🙂

                       
                    • dagatha

                      Noiembrie 28, 2014 at 7:10 pm

                      Da, corect! Informațiile sunt mereu binevenite. Și dezbaterile. Și eu vă citesc cu drag, mai ales când vă susțineți înflăcărat punctele de vedere!🙂

                       
          • VictorCh

            Noiembrie 27, 2014 at 12:49 pm

            „…acum alegerile se bazează pe cu totul altceva decât rațiune.”
            Uneori CHIAR E BINE ca alegerile sa fie subiective – astfel incet-incet se canalizeaza spre a alege (in viitor) ceea ce II SI PLACE sa faca, isi stabileste domeniile care ii plac (si in cazul alegerilor facute la aceasta varsta optiunile de obicei sunt cele pt care are inclinatie nativa)…

             
            • dagatha

              Noiembrie 28, 2014 at 7:11 pm

              Uneori da.
              Și, vorba ta, e greu să știi când e alegerea bună… Adesea, trece mult timp până se dovedește că este sau nu.🙂

               
              • VictorCh

                Noiembrie 28, 2014 at 11:25 pm

                La varsta asta (a lui), cand incepe incet-incet sa-si definitiveze (nu inca sa-si si constientizeze si defineasca) inclinatiile, sunt (inca) ingaduite MULT mai multe decizii subiective, irationale, inexplicabile. Este insa bine de stiut CARE sunt acestea (mai precis: care NU sunt asa), si in consecinta este bine sa ne deprindem copiii sa-si si explice alegerile si motivatiile acestora, astfel pe de o parte le aflam si noi motivatiile lor si modul lor de gandire, si pe de alta parte le putem corecta (dirija) treptat-treptat, pe masura ce apar si se maturizeaza ocaziile, procesul de depistare a optiunilor si de selectie intre acestea.

                 
  4. Poteci de dor

    Noiembrie 19, 2014 at 8:12 pm

    Bravo lui! Ai motive de bucurie. Şi de băut😉

     
    • dagatha

      Noiembrie 23, 2014 at 5:26 pm

      🙂
      Da, e clar că am motive și pentru una și pentru alta!🙂

       
  5. tink3rbe11

    Noiembrie 19, 2014 at 10:50 pm

    Nici eu nu am fortat-o sa invete a scrie , a citi, literele, mai devreme decat stiam ca cere varsta.Prima data cu stiloul a scris in clasa I la ora de scriere ….a fost super ok, mai bine decat ma asteptam.
    Nu trebuie sa le cerem mai mult si mai devreme…noua nu ni s-a cerut si nu suntem prosti sau analfabeti…le stricam copilaria, le furam timpul copilariilor…dar parintii nu inteleg acest lucru.
    Felicitari lui, a descoperi este altceva decat a fi obligat sa…

     
    • dagatha

      Noiembrie 23, 2014 at 5:27 pm

      Lucrurile evoluează..Și sunt departe de ceea ce am trăit noi „pe vremea noastră”. Însă trebuie să ne adaptăm cu luciditate. Să alegem ceea ce e bine/trebuie să facem în legătură cu educația lor și ce nu. Aici întâmpin uneori probleme și eu.. Dar sper să mă luminez🙂

       
      • VictorCh

        Noiembrie 27, 2014 at 2:37 pm

        „Lucrurile evoluează..Și sunt departe de ceea ce am trăit noi „pe vremea noastră”.”
        Mie nu mi se pare – ba parca dimpotriva: cu cat pare ca se schimba, cu atat e „la meme chose”. Eu am invatat alfabetul (majuscule „de tipar”) la aproape patru ani, pe la patru ani jum’ate invatasem sa citesc (de tipar*) (tacit dar cursiv – imi citeam si reciteam si ras-citeam singur povestea preferata). Maica-mea era fericita ca scapase ea de corvoada cititului intr-una (MACAR de doua ori pe zi cate-o juma’ de ora) si bucuroasa ca eu sunt atat de staruitor in a mima convingator cititul – pana s-a pomenit cu mine intreband-o ce inseamna „tehnoredactare”, sau vreun alt asemenea cuvant (nu-mi mai amintesc exact CARE era cuvantul, ci doar uimirea mamei). „Da’ DE UNDE stii tu cuvantul?” „Pai l-am citit in carte…” (Nu ma invatase nimeni ca lecturarea unei carti nu include obligatoriu si citirea „casetei editoriale”…)
        * De citit stiam sa citesc „de tipar” tot textul, dar de scris stiam (aproximativ – cu litere inegale si dezordonate) doar cu majuscule de tipar. Scrierea cu „litere mici de tipar” si respectiv cu litere „de mana” (mari si mici) am invatat-o abia dupa cinci ani – spre sase. Si in clasa intaia ma plictiseam grozav asteptand sa ma ajunga din urma (macar cat-de-cat) si restul clasei…

         
        • dagatha

          Noiembrie 28, 2014 at 7:17 pm

          Andrei scrie de tipar. Uneori, frumos!😀 A învățat la grădi și apoi la școală până acum. Nu -a forțat nimeni. Dacă s-a prins, s-a prins. Doamna încearcă să lucreze echilibrat pentru toate nivelurile. Desigur, veșnic vor fi nemulțumiți!
          De citit… e din ce în ce mai bine. Meritul este al doamnei învățătoare care le-a prezentat și literele mici de tipar. A prins repede. Nu știu dacă e o performanță au dacă e normal. Eu mă bucur doar că învață lucruri noi și sper să nu se plictisească😀

           
          • VictorCh

            Noiembrie 28, 2014 at 11:44 pm

            Eu literele mari de tipar le-am invatat dupa ce imi fusesera prezentate o data (!) de mama, mai mult oarecum in gluma, in joaca, inainte de a implini eu patru ani (dovada ca atunci aveam o memorie exceptionala). Ulterior literele mici de tipar si literele de mana le invatasem (sa le scriu – le invatasem forma exacta) catre sase ani, dintr-un pliant de carton „Alfabetar” pe care mi-l cumparase maica-mea, si care (practic) prezenta doar acest capitol (literele si cifrele) din Abecedarul de clasa intai (fara exercitiile de scriere / citire), dar atunci stiam deja sa citesc de tipar (recunosteam mai de mult (tot din vreo doua explicatii de-ale maica-mii) literele mici de tipar, chiar daca nu le cunosteam forma suficient de bine incat sa pot sa le si reproduc). Din alfabetar le invatasem sa le scriu asa cum invatam sa desenez orice forma, orice subiect, practicand in mod repetat pana ajungeam de la „slabut” la din-ce-in-ce mai bine. Intrucat nu invatasem de la inceput importanta acestui fapt, mai mult i-a trebuit maica-mii ca sa-mi explice (si sa ma convinga de necesitatea aplicarii) scrierea ordonata, cu litere egale ca marime, aliniate si inclinate macar aproximativ la fel. (Pasiunea mea era sa personalizez fiecare litera, incepand cu faptul ca scriam cu creioane colorate, fiecare litera in mod intentionat de alta culoare, marime, forma si orientare. Scrisul ne-colorat, „negru pe alb”, mi se parea plictisitor, si cam la fel si scrisul aliniat, ordonat. Maica-mea a reusit pana la urma sa ma invete sa ma multumesc doar cu scrierea cu culori diferite…)

             
  6. Robo Man

    Noiembrie 23, 2014 at 7:13 pm

    Vara’mea ce sa zic…. tot asa cu ala micu, bravo lui …. da…. n-as vrea sa te supar…. dar asta inseamna inca ceva….. daca copilul citeste….. mama nu mai e asa de tinerica….. bine frumoasa si desteapta e in continuare🙂

     
    • dagatha

      Noiembrie 23, 2014 at 7:14 pm

      😆
      Nu puteai să te abții, nu?😆

       
    • VictorCh

      Noiembrie 27, 2014 at 2:40 pm

      Daca „dotarea” e corespunzatoare, maturitatea poa’ sa fie nu mai putin atragatoare decat tineretea – ba parca uneori chiar mult mai mult…

       
      • dagatha

        Noiembrie 28, 2014 at 7:11 pm

        Mulțumesc, Victor!🙂

         
        • VictorCh

          Noiembrie 28, 2014 at 11:45 pm

          Cu tot dragul – in mod sincer. (Da’ sa stii ca partial pledam si „pro domo”…😀 )

           
  7. Roxana B

    Noiembrie 25, 2014 at 9:26 pm

    Ha, ce dragut e! Sa-ti traiasca! Se pare ca esti o mamica happy!

     
    • dagatha

      Noiembrie 26, 2014 at 6:44 pm

      Așa se pare!😀
      Evident, nu punem la socoteală micile războaie cu Prințul!😆

       
      • VictorCh

        Noiembrie 27, 2014 at 2:42 pm

        „…nu punem la socoteală micile războaie…”
        Ba pune-le! (si nu le uita): SI ASTEA sunt graitoare despre el – pe de o parte despre firea lui, despre gandirea si simtirea lui, da’ pe de alta parte despre evolutia lui…

         
        • dagatha

          Noiembrie 28, 2014 at 7:12 pm

          Corect! Atunci să le punem la socoteală! Și dacă nu mai dau pe aici iar o vreme, e clar că m-a răpus! Pințul!😆

           
          • VictorCh

            Noiembrie 28, 2014 at 11:51 pm

            Nu, draga, sa nu te rapuna (si sa nu-l rapui nici tu pe el), ca nu-i rafuiala. (Si te rog sa faci bine sa nu ne lipsesti de aici, de la datorie – oricum, nu pt perioade indelungate!…) Doar sa invete sa lupte. (CA sa lupte pt ceea ce crede, si CUM sa lupte in mod corect.) Iar tu sa ai frumoasele amintiri ale victoriilor lui, chiar daca acestea (prin intelepciunea ta) au reusit sa nu insemne si infrangeri ale tale… (!)

             
            • dagatha

              Decembrie 1, 2014 at 10:57 pm

              🙂
              Dacă m-aş pricepe mai bine la asta…
              Dar partea bună e că mă străduiesc!😉

               
              • VictorCh

                Decembrie 2, 2014 at 10:56 pm

                Cel mai practic (si simplu – daca reusesti) este sa inchei vreo oarecare „disputa” cu el fiind in pozitie dominanta, „deasupra”, victorios – dar cu dumneata retrasa din pozitia inferioara, deviind fosta lui victorie spre o noua provocare careia sa-i faca fata, in acest fel el progresand in continuare.

                 
                • dagatha

                  Decembrie 6, 2014 at 11:29 am

                  el progresează cu siguranță, EU mă ramolesc!😆

                   
  8. wordwasfirst

    Noiembrie 30, 2014 at 9:24 pm

    Felicitari! Să fii sigură că ai un băiețel deștept! Să fii mereu în preajma lui, să descoperi ceea ce-i place și să-l înveți să nu renunțe niciodată.😉

     
    • dagatha

      Decembrie 1, 2014 at 10:17 pm

      Of…mă străduiesc! Tocmai asta e provocarea: este ingeligent şi ma tem să nu greşesc pe undeva… 🙂

       
      • wordwasfirst

        Decembrie 1, 2014 at 10:42 pm

        Dacă vei fi atentă îţi vei da seama dacă şi când ai să greşeşti. Toţi greşim. Important este să ne dăm seama la timp şi să nu persistăm în greşeală. Şi eu am un băieţel, şi ştiu cum e. Greşim atunci când le cerem să facă ceea ce am fi făcut noi, sau ceea ce ei nu pot sau nu le place să facă, iar noi, nu vedem asta, sau nu vrem să vedem. Al meu are 13 ani, şi se lupta cu o copilărie fără timp de joacă. Fără timp liber în care să se descopere, să afle ce i-ar place, ce şi-ar dori, la ce are talent… Pentru că are un munte de teme, pe care e practic imposibil să le termine astfel încât să-i mai rămână timp şi pentru sufletul lui. Paradoxal. Iar eu n-am cum să-l ajut. Şi mor din cauza asta. Cam aşa stă treaba. Succes!🙂

         
        • dagatha

          Decembrie 1, 2014 at 11:10 pm

          😦
          Da…mi-e teamă de copilăria asta fără joacă…:-(
          De asta încă îl las să „zburde”. Am îmcredere şi în doamna învățătoare că va face totul ” ca la carte”. Şi că joaca va fi parte din evoluția firească a lui spre un individ echilibrat din toate punctele de vedere…
          Trebuie să suplinim ca părinți partea care nu e „potrivită” în acest sens. Şi cred că vom reuşi cumva🙂 Să fim optimişti! :-):

           
      • VictorCh

        Decembrie 2, 2014 at 11:10 pm

        „…ma tem să nu greşesc pe undeva…”
        TARE m-ar mira sa ai VREO sansa cat-de-cat sa nu gresesti VREODATA… TOTI gresim uneori – in special pe subiecte care ne iau prin surprindere nedandu-ne timp de analiza. ASTA este unul dintre principalele motive pt care e bine ca parintele / tutorele / educatorul sa isi faca timp pt a analiza dinainte, cu anticipatie, cat mai multe* dintre aspectele la care se poate gandi si pe care si le poate imagina, astfel incat daca / atunci cand se iveste ocazia (fie si peste ani) sa nu fie „luat ca din oala” de intrebarile juniorului.
        * Pt cazul ca te bate gandul sa te pregatesti complet – nici o sansa sa le prevezi pe toate: au copiii astia (in special cei destepti si cu imaginatie bogata) un dar nemaipomenit de a gasi (iar daca nu gasesc – nascocesc) aspecte inedite, vesnic surprinzatoare…

         
        • dagatha

          Decembrie 6, 2014 at 11:36 am

          Mă refer la greșeli…definitive, iremediabile!😦 Uneori mă gândesc dacă e bine că am citit atâtea cărți că ezit când trebuie să fac un lucru important cu privire la educația copilului. Și asta pentru că îmi vine în minte câte un „dar dacă…?” Bine, nu-ți imagina că stau cu caietul de notițe la mine înainte să dau vreo replică… Așa…la ceas de seară din când în când mă mai întreb dacă o fi fost bine ce am zis/făcut/decis…

           
  9. Cristina

    Decembrie 1, 2014 at 2:04 am

    La multi ani, Andrei! Daca tot citesti singur🙂

     
    • dagatha

      Decembrie 1, 2014 at 10:14 pm

      Mulțumim, Cristina dragă!😉 Să fiți şi voi sănătoşi!🙂

       
  10. Ciprian Bojan

    Decembrie 7, 2014 at 8:22 pm

    ”Să comentez, să nu comentez?” mi-am zis! Păi ce pot să zic, decât un mare zâmbet!🙂

     

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: