dagatha

Ce facem noi când găsim un portofel cu bani?

Drace! Nu m-am gândit niciodată că aș putea găsi un portofel cu bani! Și, sincer, nici nu-mi doresc! Totuși…„ce facem noi când găsim un portofel, un portmoneu, un portvizir cu bani?”

Noi…nu știu ce facem cu portofelul, dar dilema mea e alta. Ce faci când NU găsești un portofel, ci doar niște bani?

Să zicem că mergi gânditor pe bulevard și te trezești când vezi ceva, ca o hârtie galbenă ce ție se pare foarte familiară, lângă o tufă. Te apleci și constați că e o hârtie de 50 de ron!!!! 🙄 O ridici din reflex. Și mai departe?? ❓

Mai departe…te uiți în stânga, te uiți în dreapta și vezi dacă e vreunul supărat sau chiar plânge scotocind cu privirea trotuarul în timp ce reface drumul spre ceva ce pare să fi pierdut. Răspuns negativ. Te mai uiți apoi după vreo privire ironică sau dezaprobatoare, poate chiar invidioasă că nu a ajuns cu cinci secunde mai devreme decât tine la locul miracolului. Nimic suspect. În cele din urmă mergi așa, tâmp, cu banii fluturând în mână, întrebându-te dacă să-i iei de tot sau să strigi în gura mare că ai găsit niște bani, poate îi vrea cineva. O_o

Peste vreo patru ani de la eveniment, te îndrepți spre parcarea unui supermarket, vorbind la telefon. Și în timp ce faci planuri pentru week-end, zărești lână un Jeep șmecher o hârtie, de data asta albastră, care îți provoacă mărirea globilor oculari a mirare. O_o Te apleci și constați că e o hârtie de 100 de ron. O ridici din reflex, foarte repede. Și continui tremurând conversația telefonică, rămânând statuie lângă Jeep. Cum de ce? Dacă vezi vreunul supărat sau care chiar plânge căutând disperat ceva printre mașinile parcate pe unde crede că a pierdut lucrul important. Răspuns negativ. Vreo două priviri par să te săgeteze, dar nu înțelegi dacă e o iluzie generată de paranoia din tine sau chiar te-or fi văzut ridicând hârtia și sunt înghițiți de invidie că nu au ajuns cu cinci secunde mai devreme decât tine la locul miracolului. Termini conversația și tot acolo ai rămas așteptând numai tu știi ce, în timp ce încerci să identifici în memoria hardului lecția despre moralitate: „ce facem noi când găsim o bancnotă de 100 de ron pe stradă?” Apoi realizezi că lecția asta nu ți-a predat-o nimeni încă. Când apare consortul și te întreabă de ce nu ai intrat încă în magazin, dai din umeri, tot tâmp, și îi arăți hârtia. Da’ de ce te simți ca și cum ai furat-o??? 😕  Nu ai răspuns nici la asta.

În concluzie: ce facem noi când găsim bani pe stradă? Era mai simplu cu portofelul.

Nu știu ce fac alții și nici ce ar fi trebuit să fac, dar între timp am găsit niște copii care i-au scris scrisori lui Moș Crăciun, cum că ar vrea și ei anul ăsta ceva cadouri.

P.S. Astăzi Dagatha împlinește exact 4 ani! 😀

29 de comentarii

  1. Frumos! Pariez că ai scris postarea cu un sentiment ciudat de vinovăţie nefondată. Explicaţia o ştii sigur. Banii nu ne cad din cer, nu zac pe stradă aşteptându-ne să îi culegem, de aici şi reactia „tâmpă”. Am trăit nu demult ceva asemănător, doar că în cazul meu a apărut o tanti dintr-o farmacie din zonă care plângea disperată: ” erau ultimii mei bănişori!” Am răsuflat uşurată când i-am returnat posesoarei. Vinovăţia iniţială a fost înlocuită cu un sentiment de reparaţie-gen faptă bună! Erau banii de reţetă ai bătrânei. Şocul a venit abia când mi-a tras mâna fără să mă aştept şi a vrut să mi-o sărute.

    Zi aniversară deci! Păi, să vă bucuraţi unul de celălalt mulţi ani cu inspiraţie şi cititori fideli.

    Răspunde

    • Da, exact: un sentiment ciudat de vinovăție…
      De pierdut am pierdut şi eu uneori bani. Şi ştiu cam cum trebuie să se fi simțit cel în cauză. De asta m-aş simți mai confortabil să fac ceva cu ei pentru altcineva.

      Mulțumesc de urare! La fel şi ție! 🙂

      Răspunde

  2. Mulţi înainte! Nu te mai gândi. Ştiu ce simţi. Eu am găsit 15 lei. Zburau pe lângă un tei. nu am găsit pe nimeni plângând dar am luat o pâine şi ceva salam primului om care a întins mâna spre mine în ziua aia. Irina spune bine ce spune…

    Răspunde

  3. Și eu am găsit una albastră. Eram cu o prietenă, ea a văzut-o. Am zis că eu am găsit-o fiindcă eu am pus-o să traversăm strada. A ridicat-o, am râs, a intrat în primul magazin, a schimbat în două de 50 și una mie, una ție. Din „una mie” a ei a luat pizza și bere. Cu jumătatea mea am plătit trenul înapoi, acasă. The end. 🙂

    Răspunde

  5. La mulţi ani lu’ d’Agathu’! Şi ţie, na, dacă tot eşti prin preajmă! 😛

    Dacă n-ai sunat la 22.22.22, e bine, că s-a schimbat numărul între timp. XD Ideea e că da, dacă observi la timp că cineva din jur caută ce-a pierdut, e de bun-simţ să-i alini tristeţea înapoindu-i ce-ai găsit. Dacă nu, numeşte-l ‘noroc’ şi gata

    Oricum, nu cred că se mai ocupă cineva în ziua de azi cu ‘camera ascunsă’ ca să facă şotii de genul bancnotă legată cu aţă care ‘zboară’ de cum te apleci s-o ridici şi după cîteva zile/săptămîni/luni/ani „se rîd” nişte unii de se prăpădesc uitîndu-te la tine pe sticlă. :X

    Răspunde

    • Mulțumescu-ți! 🙂

      N-am sunat că înghețasem cu hârtia în mănușă… Nu știu dacă a fost noroc sau întâmplare…Știi ce gând mi-a trecut prin minte? Ce o fi zis cel care a găsit bănuți pierduți de mine? 😆
      Am decis ca hârtia să meargă către un copil care are mai mare nevoie (și mai reală) decât mine 🙂

      Răspunde

      • Cu drag! 😉

        Cred că cel mai simplu şi corect e să spui „mulţumesc” în gînd, indiferent cine ar fi destinatarul vorbei: întîmplarea, providenţa, destinul… Dar fiecare gîndeşte după cum i-e felul. Unii ar putea zice: „puii mei, nu puteai să pierzi mai mulţi odată!?” 😀

        Acum, odată ce ţi-au intrat oficial în posesie, e decizia ta ce faci cu ei, fiindcă de-acum îţi aparţin. Nu ştiu dacă gîndurile bune trebuie să fie declanşate numai de întîmplări asemănătoare, dar e bine cît încă mai există gînduri (şi acţiuni) bune. 😉

        Răspunde

  6. La gasirea unui PORTOFEL cu bani se disting doua cazuri.
    Daca in portofel se gaseste si vreo modalitate de identificare a posesorului acestuia si o modalitate de contact (adresa, telefon, loc de munca…), treaba este oabla – te duci si-i restitui omului proprietatea lui, punandu-l sa-ti plateasca drumul cu taxiul dus-intors (daca nu cumva suma e mai mica decat aceasta valoare; daca suma e mai mica, atunci arunci portofelul – asa cum este – in prima cutie postala si te rogi ca postasul sa fie cinstit (sa nu ia EL banii si sa arunce / sa distruga portofelul cu actele) si posta sa continue sa transporte actele fie la politie, fie la posesor, cum facea inainte).
    Daca nu contine portofelul nici o modalitate de depistare (nici macar vreo carte de vizita sau vreun biletel olograf care sa specifice nume – si telefon si/sau adresa si/sau loc de munca) atunci cazul se trateaza ca la gasirea banilor (dar cu grija: in cazul pastrarii, spre deosebire de bani – care sunt anonimi – portofelul poate sa fie recognoscibil si identificabil ulterior).

    Daca se gasesc bani (anonimi prin definitie), totul depinde de suma – altfel se trateaza gasirea a 10-50-100 de lei (sau de euro sau de vreo alta valuta in valoare oarecum echivalenta) decat gasirea a catorva zeci/sute de mii de lei sau de euro (sau de alta valuta cam de aceasta valoare).
    La o suma mare astepti sa se produca vâlva fireasca (ORICUM va vui orasul) si afli indirect ai cui sunt banii si i-i dai (si te rogi sa aiba respectiva persoana suficient bun-simt incat sa recompenseze cat-de-cat si gasitorul).
    (Daca orasul nu vuieste intreaba-te DE CE, AI CUI or fi fost banii si CUM obtinuti de nu sunt cautati, si hotarasti in consecinta. Cel mai sigur este „sa-i pui bine” undeva, intacti, si sa astepti cateva luni pana vezi daca nu cumva te cauta pierzatorul pe tine.)
    La o suma mica ii multumesti in gand celui care i-a pierdut si-ti vezi de treaba, pierderea constituind pt acela o „invatatura de minte”. (Atunci cand am pierdut EU bani, JUR ca nu m-a cautat nimeni sa mi-i restituie, si mai jur SI ca „m-am invatat minte”.)

    ATENTIE, ca la restituirea portofelului sau a sumei mari exista riscul ca in loc de multumiri sa te alegi cu bataie (sau cu proces juridic, sau MACAR cu ancheta), ca (ci’ca) suma pierduta ar fi fost mai mare decat cea restituita.

    Răspunde

      • CA DE FOC m-as feri sa ma duc la politie cu asa ceva… Eventual doar sa le las anonim banii in fata portii (da’ nici asta – din cauza parantezei de la sfarsitul comentariului)… AI cumva idee cam CATE zeci / sute de ore de ancheta te-ar astepta ca sa reusesti sa-i lamuresti (si NU vei reusi!) de modul… dubios (pt ei) in care ai intrat in posesia respectivilor bani? Cate prezentari la politie, cate interogatorii de suportat, cate declaratii de completat? Fui! (Iar ei cu multa placere ti-ar „face zile fripte”, pt toate belelele pe care li le-ai adus LOR pe cap – incepand cu toata scriptogaraia pe care trebuie EI s-o completeze, si cu toate intrebarile la care trebuie EI sa raspunda – daca declara si predau suma.) Da’ se mai poate si (daca tie nu ti-au dat vreo hartie la mana ca tu le-ai predat si ca ei au primit de la tine banii) sa ai bafta (ta personala) si sa „subtilizeze” ei banii („ei” – indiferent cine si cati, si indiferent intre cati s-ar imparti banii si pana la ce grad si nivel ierarhic ar ajunge imparteala), nemailasand nici un fel de urma scriptica si scapand astfel ei de toata bataia de cap ulterioara, dar pe tine lasandu-te tot in… „cacao” daca „te intreaba de sanatate” despre banii gasiti fostii proprietari ai acestora, cei care i-au pierdut (fiindca n-ai avea nici un fel de dovada ca i-ai predat si – din pdv al mafiotilor in cauza – esti TU, gasitoarea, buna de restituit suma in cauza, indiferent CE ar trebui sa-ti vinzi pt asta)…

        Răspunde

        • Mamăăă! Ai făcut episodul ăsta să pară desprins din filmele americane. Pardon! De fapt e tipic românesc. Nici măcar o faptă bună nu poți face fără să trezeşti suspiciuni! 😆
          Cum o dai/faci, tot prost iese, aşa că nu poți decât să-ți doreşti să nu dai niciodată peste nimic 😀

          Răspunde

          • 1. Nu l-am facut eu – n-am facut altceva decat sa-mi rememorez (si sa adaptez) patanii oarecum similare intamplate unor cunostinte (mai apropiate sau mai vagi – sau unor cunostinte ale unor cunostinte).
            2. La ce gen de oameni intalnesc ei mai-mereu, nici macar nu-i de mirare ca li s-a intiparit un anumit mod de a gandi, astfel incat orice act de bunatate gratuita si dezinteresata li se pare dubios si cauta ca TOTUSI sa reuseasca sa-i dibuiasca motivele (interesele) ascunse…
            3. Din pacate, acest „dat peste ceva” nu poate fi programat – daca nu e si nu e, nu-l poti chema si daca e sa fie, nu poti scapa de a ti se intampla… Daca ti s-a intamplat, nu-ti ramane decat sa vizualizezi si sa analizezi optiunile – sau sa procedezi in mod instinctiv, necugetat*…
            * „Necugetat” nu inseamna neaparat, „automat”, implicit, ca procedezi rau, ci doar ca procedezi fara sa-ti fi analizat variantele (optiunile) si argumentele pro si contra fiecareia – adica_ca nu ai cugetat asupra problemei ivite.

            Răspunde

  7. La multi ani si la multi bani! 🙂
    Daca intrebai „ce facem noi daca vedem o fisa pe strada”, stiam sa-ti raspund: ne aplecam si o luam, chiar daca e de 1 ban, altfel Dumnezeu o sa zica ca n-avem nevoie de bani si nu ne mai da deloc! Eu asa fac. 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns către VictorCh Anulează răspunsul