Hai la teatru! Cu comision!

De ceva vreme (cam multă!) am fost învestită cu o funcție pe care nu și-o dorește nimeni în instituție. Ușor de ghicit de ce! Printre „atribuții” se numără activitățile „extra”. Plăcute…apreciate…dorite…și (ne)executate ca la carte!

Și mă sună o duduie de la un teatru din altă urbe. Duduia mi-e dragă de mor (la propriu!), că am moștenit-o de câțiva anișori cu toate metehnele unui om care vrea să vândă ceva cu orice preț. Singurul lucru pe care nu l-a făcut (încă!), este să apară la ușa mea cu toată trupa de teatru pentru o reprezentație ad-hoc!

„Avem o piesă nouă pentru Școala Altfel: O noapte furtunoasă!”

Iar??? Am sesizat entuziasmul de la prima vocală ieșită din receptorul telefonului. Ezit. Sau poate era pauza absolut necesară pentru a-mi înghiți înjurătura, înainte ca aceasta să iasă din cavitatea bucală, cu explozie!

„Ați vorbit cu domnul director?”

Acum face ea pauză, probabil cu un scop identic cu al meu.

„Ăăăă…nu. Am sunat toți consilierii educativi din licee! E…pentru elevi!”

O fi,  dar nu pentru toți. Și asta nu pricepe de atât timp de când mă tot sună. Dar simte, și de astă dată, nevoia de a „plusa”: „Biletul e 15 lei minus 3 lei comisionul!”

Ah! da, comisionul! Cum am putut să uit! De parcă ăla e esența în toată povestea asta!

Cocoană! Mi se rupe de comisionul matale! Nu pricepi?

Vizionarea unei piese de teatru, fie ea și consacrată, trebuie să fie un act voluntar, și nu impus! Cu atât mai puțin unor elevi de liceu. Și încă cu atât mai puțin unor elevi a căror preocupare NU este actul cultural! Da, știu toată povestea cu menirea dascălului care trebuie să insufle tinerilor gustul pentru cultură etc. Iată, eu voi sări peste etapa asta a formării lor! Și voi primi și pietrele aruncate, cu asumarea necesară.

  • Elevii mei sunt sportivi. Unii au și două antrenamente pe zi, de nu apucă să ajungă acasă să mănânce.
  • Elevii mei fac naveta (un procentaj impresionant) din mediul rural. Unii de la mai mult de 50 de km. Și asta zilnic.
  • Unii dintre elevii mei trebuie să ajungă acasă și pentru treburile gospodărești sau pentru a avea grijă de frați mai mici.
  • Unii dintre elevii mei lipsesc de la școală cu săptămânile pentru că pleacă în cantonamente și câștigă competiții.
  • Unora dintre elevii mei nu le ajung banii pentru mâncare, dar vin totuși la școală! 15 lei este aproape o avere pentru ei!
  • Unii dintre elevii mei au venit la liceul ăsta pentru că era o alternativă pentru școlile profesionale desființate, alegând sportul și nu cartea.

Nenorocirea este că o parte chiar dintre aceștia și-ar dori să meargă la teatru, dar nu vor putea ajunge niciodată!

Ceilalți…care pot să meargă…Ei bine, ca peste tot, există și categoria aceea cu care nu ai vrea să mergi nicăieri, cu atât mai puțin la teatru. Și NU e vorba numai despre elevii sportivi. Ultima dată când am fost la un spectacol – cu maxim 15 elevi care și-au dorit să fie acolo – am fost oripilată de comportamentul unora de la un liceu „de vază” din oraș, copii de pretențioși, cu fițe și fandoseli, scuipând semințe din lojă. Da, semințe! Plus o hăhăială nejustificată la scene diverse din piesă. Unde erau profesorii lor? Nu știu. Ce căutau ei acolo? Nu știu…Aș putea să-mi dau cu părerea, dar ar însemna să fiu malițioasă și lipsită de diplomație. Cert este că elevii mei, instruiți ca la armată și urmăriți cu privirea la fiecare râs mult prea zgomotos, cu telefoane închise și cu interdicția de a vorbi între ei, au rămas cu un gust amar. Și probabil cu impresia că sunt comunistă!

Da, voi merge la teatru cu ei atâta vreme cât NU e este o reprezentație exclusiv pentru elevi, majoritatea obligați să vină, în virtutea unui comision pe care cineva l-a luat ca ei să fie trimiși volens-nolens să vadă o piesă, „pentru că e pentru bac!”. Voi merge, nu cu toți 35, ci cu câți vor dori să fie acolo. Și voi prefera să-mi plătesc biletul ca să văd o piesă de calitate, după care să ne putem retrage la un suc sau la o cafea și un pahar de vorbă despre ce s-a ntâmplat acolo.

Așa că, duduie, mă doare-n cot de comisionul matale, atâta vreme cât nu cultură este ceea ce pretindeți că vindeți! Oprește-ți comisionul ăla și, în contul lui, vino să promovezi chiar tu ceea ce vrei să vinzi, gata să răspunzi la întrebări din partea celor interesați. Vino și strânge tu bani – în contextul în care știm foarte bine cât de interpretabil este gestul într-o instituție școlară!! – și taie bilete. De pregătirea lor pentru actul cultural, cât și de feedback mă ocup eu!

15 comentarii

  1. Tărăşenia asta îmi aduce aminte de o întîmplare de foarte demult, pe cînd eram elev în Generală, cînd ne-am trezit în clasă cu un individ care trebuia să vîndă multe copii ale unui volum de (aşa-zise) poezii. Nu mai ţin minte dacă era chiar „poetul” sau vreun intermediar afacerist. Cărţulia era galbenă şi după memoria mea găunoasă numele parcă era Scarlat.
    Profesoara ne-a „îndemnat” insistent să achiziţionăm cărţulia, chit că n-avea nici în clin nici în mînecă cu programa şcolară. Probabil individu’ avea „pile” pe la directoru’ şcolii sau pe la Inspectorat.

    După cum vezi, toate-s vechi şi nouă toate. Al naibii de obligatorii sînt cam toate „opţionalele”…

  2. E un punct de vedere. 🙂 Pe de altă parte, dacă sunt sportivi, ce? Oricum, pe elevii din ziua de azi, doar așa îi aduci la teatru: venind teatrul la ei. Știu că se practică acest comision, dar a fost inventat de cine? 😉 Eu am mers cu un spectacol la o grădiniță și o educatoare s-a tocmit cu noi, să-l mărim, deși nu noi îl stabilisem, exista un intermediar. Netocmindu-ne, când ne-a dat banii pe bilete, și-a oprit ea singură. De față cu copiii s-a întâmplat acest lucru. Nu cred că nu știi că altfel nu ajunge teatrul în licee, școli, grădinițe. Și nici invers. Nu vreau să discutăm în contradictoriu, am vrut să lărgesc un pic orizontul.

    • Isteria mea vine dintr-un background…am o relație deja cu duduia! Era atât de disperată într-un an, că voia să facă reprezentația într-o sală de clasă.
      Eu ştiu ce zici…Dar de câte ori am fost…am rămas dezamăgită 😦 Pentru mine…teatrul înseamnă altceva.. 😦
      Sunt sportivi şi contează! Numai noi ştim cu ce ne luptăm aici. Dar nu asta e problema, ci faptul că nu sunt de acord cu ideea asta de a merge în turmă la teatru! Şi când încerc să-ți explic, îmi bagi asta cu comisionul, ca şi cum ar trebui să-mi închidă gura şi să mă facă să mă răzgândesc instantaneu.
      Eu ştiu că e o luptă pentru supraviețuire, înțeleg nişte aspecte, dar nu mă forța să ma aliniez! Astfel de reprezentații sunt nereu un fiasco! Am asistat la o scenă – şi atunci am zis că nu mai merg niciodată în formula asta- când actorii au oprit piesa ca să liniştească sala! Nu erau ai mei, dar mi-a fost ruşine!
      Sper că înțelegi ce zic…

      • Eu înțeleg prea bine, nu sunt adepta mersului prin grădinițe, școli etc. De aceea nici nu merg, decât în cazuri excepționale. Cred că am jucat de maxim 10 ori în 20 de ani de teatru. Nu știu ce reprezentații au unii, dar de câte ori am fost eu cea care a „prestat”, se preta spectacolul ca să fie deplasabil și, mai ales oportun locului. Și n-am mimat ce e pe bandă, cum se obișnuiește. Uneori și în sălile de teatru. Mă refer la teatrul destinat celor pici.

        Si, normal că vorbești din propria ta pățanie cu duduia respectivă. Dar e doar un punct de vedere. Pe care eu nu îl susțin. Cu prietenie! Nu ai unde te alinia, că n-am vreun război de linia întâi în vedere. 🙂 Nu voiam să dai înapoi, am vrut să lărgesc orizontul, cum am zis și mai sus.

        La Focșani, în Stagiunea Teatrală a Elevilor, care-i undeva prin mai, în fiecare an, acum doi sau trei ani, a câștigat Liceul Sportiv. Cu „O noapte furtunoasă”. Uite, întâmplarea face că…:)
        Hai, D’agatho, pe loc repaus! :p

        • A, și în completare, aș mai zice că deplasările astea ale teatrului s-au produs nu fiindcă le place actorilor să joace un spectacol pus pe scenă într-un spațiu de 10 metri, într-unul de 2 m, uneori și mai puțin. El a apărut tot dintr-o comoditate sau imposibilitatea deplasării claselor, cică. E un subiect serios, e de dezbătut, zău, dar mi se termină bateria la tabletă acum și nu-s acasă. Mai zic, când mi-oi încărca bateria. Nu bateriile. 🙂

        • Corect, fiecare își susține puntul de vedere. Nu e nici război, ci e o discuție.
          Eu iubesc teatrul! Când am venit prima dată la Liceul Sportiv, am făcut un fel de cerc literar. Și stăteam cu ei după ore, mai ales cu cei de a 5-a și a 6-a , să „facem teatru”. Pregăteam roluri, căutam costume, inventam decoruri și, mai ales, râdeam mult. Când era gata reprezentația, ei mă întrebau: „Da’ cine vine să ne vadă?”. Și sunam părinți – care erau deranjați că îi chem de la serviciul lor ca să vadă…ce? Și chemam colegi – care se ofuscau rapid că trebuie să stea peste program să vadă…ce? Mai venea rar directoarea adjunctă care mă susținea în tot ce voiam să fac. Cel mult alți colegi de ai lor, care începeau să râdă înainte să fie cazul. Și atât. Erau atât de dezamăgiți, încât mă apuca ciuda! Și, treptat, am renunțat. Și eu, dar mai ales ei!
          Avem și noi un alt Liceu sportiv în județ, care are și parte teoretică. Ci ei, da, se poate să faci și alte lucruri. Ar trebui, însă, să vii până aici ca să înțelegi ce vreau să spun. 😦
          Nu e vorba de actul în sine, pe care eu l-am respectat dintotdeauna, ci despre latura asta…pur comercială.
          E o luptă pe care am renunțat să o mai duc…după ce am luptat singură cu…morile de vânt!
          Lucrurile sunt îngreunate și de o serie de reguli care te umplu de hârtii ca să-i scoți din instituție…
          Nu e vorba de dat înapoi! Cu prima ocazie când voi merge cu ai mei la teatru, am să revin asupra subiectului. Pentru că de mers voi merge. dar insist pe ceea ce vreau să rămână esența: a merge la teatru nu trebuie să fie ceva impus!

          • Eh, e o chestie tolerată de sistem, că altminteri, în provincie ar muri teatrele. Măcar așa, obligându-i, poate câțiva dintre ei dau și de „gust”. Nu că aș susține practica. Cum ziceam mai sus, încerc să-mi țin spectacolele în casa lor, adică în sala de teatru. Dar școlile au semnat protocoale cu teatrele, fiecare câștigă mai la vedere, mai cu comision, cum ziceai. Spre exemplu, școlile își țin serbările școlare în sală, fără să plătească chirie. Ei, atunci și școala vine la un spectacol al tău. Un troc, cum ar veni. Că elevii sunt o marfă în acest caz, corect. Dar nici n-aș lăsa decizia de a merge la teatru la libera lor alegere. Sunt generații din ce în ce mai slabe, mai dezinteresate de cultură. Și mai impertinente. De părinții lor nici nu mai vorbesc. Îi dau oricum la facultate, obligatoriu, sperând că s-o alege ceva de ei. E un subiect cu mult mai amplu și l-aș dezbate cu plăcere. Dar e prea amplu și nu cunosc foarte multe dedesubturi. Zic și eu din auzite. 🙂

            • Daaaa, nu e o soluție să lași la libera alegere. Pentru că e e simplă alegerea!
              Dar de atâția ani m-am obișnuit cu ideea că uneori …nu se poate! Și ca să mă feresc de dezamăgiri consumatoare de energie, precum și de timp prețios irosit…renunț.
              E o luptă pe care nu pot să o câștig singură.
              În plus…abordarea doamnei m-a scos din minți.
              La noi lucrurile stau altfel. Nu închiriem, nu e vorba de niciun troc…pur și simplu vin și se promovează. Dar ăstora despre care vorbesc eu aici, le lipsesc multe…din păcate… 😦 Și profesional! 😦
              În altă ordine de idei, aș veni cu mare drag să te văd jucând! 🙂

  3. Draga mea, mã simt rãzbunatã! Iţi mulţumesc!
    Mi-amintesc de o „mirobolizantã” dramatizare dupã Baltagul, în care duduia… aaa mã scuzaţi, actriţa ce o interpreta pe Vitoria îşi dedea ochii peste cap şi-şi unduia şoldurile la vederea masculilor de pe scenã… ãã din dramatizare
    De atunci mi-am jurat cã nu mai calc pragul minunatei instituţii

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s