Hopa! Popa!

Disclaimer: Această postare este un pamflet. Rugăm a o trata ca atare! 

Seară târzie de toamnă-iarnă. Că numai primăvară nu e.

Sună la interfon. Copilu’ nu a înțeles învățătura caprei către iezi, așa că s-a repezit să tragă zăvorul. În urma lui îmi scot și eu capul fără basma de după ușa bucătăriei. Hopa! E popa! Dau în bâlbâială de așa vizită neașteptată, mai ales că nu prea respectam dress code – ul de primit prea-sfinte fețe bisericești la acea oră târzie din amurg. Dau din mâini aproape robotic, semn că „Hai!”, de ca și cum aș fi fost bucuroasă de oaspeți. Deh! Educație timpurie! Popa pică în capcană și înaintează. Se apropie de mine cu patrafirul…ridicat. Eu, supusă, mă vâr sub dânsul. Sub patrafir, adică! Înșfac și copilul pe drum spre, să nu fiu singură.

Sfințește, Doamne, casa aceasta și pe oamenii care locuiesc în dânsa…

Pauză.  Pesemne că uitasem ritualul. Dar m-am dres repede:

„Dagatha…”. Popa repetă numele spre confirmare. Pauză din nou. Înghiontesc copilu’: „Zi și tu!” El aruncă o privire întrebătoare către mamă-sa, de sub patrafir. „Andrei!” îi șoptesc. El repetă mecanic după mine. Repetă și popa.

„Și…?”

Și ce? mă întrebam. Brusc îmi aduc aminte de consort. El apucase să se refugieze în cameră, ferit de miruială și tămâiere. Nu insist să-i schimb perspectiva, întrucât există riscul unor discuții mult prea filosofice cu părintele despre lucruri deloc legate de ortodoxie.

„Consortul…” zic eu numele, rușinată de așa amnezie. „Consortul”, confirmă și popa. „Și?”

Cum „și”???

„El?”

„Care el”, răspund, scoțând căpățâna de sub patrafir, a uimire. Mă uit nedumerită la popă. Cu ochelarii aburiți din cauza trecerii bruște de la rece la cald, popa căuta cu privirea în spatele meu. Mă întorc și eu. Smaf! Uitasem! Prietenul copilului! Venise în vizită. Vlad privise bulversat toată scena, ținându-se departe de patrafir. Își face curaj și se apropie. Popa ne miruiește pe toți. Consortul scapă. De atâta bine, se zgâlțâia de râs în camera alăturată.

Să fiți sănătoși! Și să postiți măcar săptămâna asta!

Înghit în sec. Lecția despre post o știam… Dar dacă țin deja dietă, se pune? Că și aia tot abstinență e! Numai eu știu cum m-am abținut din ianuarie încoace de la anumite alimente! Să dea o dispensă, zic! Mai ales că, în spatele meu zăcea o pizza cu toate ingredientele interzise în post, gata să fie introdusă în cuptor.

Popa ne binecuvântează de final și dă să plece. Eu mă mișc aproape brownian cu mâinile aeriene, uitând manierele. Nu știam nici ce caut, nici ce trebuie să mai zic ori să mai fac.

„Nu, nu vă costă nimic”, zice popa. Și iese.

M-am liniștit. Oricum, ultimii crăițari îi cheltuisem azi pentru ingredientele din pizza păcătoasă.

11 comentarii

  1. Las’ că-şi scoate el pîrleala cu prima ocazie. 😉

    Probabil au primit circulară „de sus” să se poarte „sfinţeşte” o perioadă, pînă trece balamucul cu orele de religie în şcoală şi te-miri-ce alte chestii conexe. 🙂

  2. Ha, ha… O singura data mi s-a intamplat ca preotul sa nu vrea bani. Era Ionut mic, in fasa. Nu am vrut sa il primesc, nu aveam bani. M-a impins si a intrat in casa aproape fara voia mea. „Cum, cu prunc nou-nascut nu vrei sa primesti cele sfinte? Ti-am cerut eu ceva?” :)))
    Sa iti spun un secret. Acum nu mai deschid usa cand vine… 😉

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s