Necugetări…

Unii spun că a scrie o carte e un gest nebunesc, în totală discordanță cu vremurile contemporane, în care oamenii sunt deschiși la orice, mai puțin la literatură. A pretinde că ai scris literatură este un gest suprem de aroganță, taxat cu agresivitate de ceilalți. Abia peste ani se va dovedi dacă a fost sau nu talent, dacă are sau nu valoare.

Dar a scrie o carte dintr-un capriciu? Asta o fi permis? Un moft personal, o modalitate de a simți că doar astfel reușești să-ți aduni gândurile împrăștiate în toate cele patru zări.

O să te coste mai mult decât face!”

„Cine crezi că te va citi? Cine mai gustă lamentări poetice, nici măcar aliniate regulilor prozodice?”

„Ce vrei să spui în textul ăla? E abstract! Lumea nu va înțelege nimic…”

Să pleci urechea? Să fii rațional și să accepți inutilitatea unei astfel de încercări epuizante psihic și financiar? Sau să rămâi nebun și să-ți urmezi un vis? Sau poate o promisiune făcută acum (prea) mulți ani într-o scrisoare trimisă timid unui om care a avut prea puțin timp să mă cunoască. Un om singur, blocat într-o lume din care mi-a părut mereu că ar vrea să evadeze. Lui, bunicului meu ardelean, îi datorez în primul rând, această „nebunie” de a scrie „cândva”, o carte.

„Nu sunt poezii. Sunt simple gânduri. Și, de cele mai multe ori, jocuri. Literele sunt asemeni pieselor unui puzzle. Le poți așeza în feluri noi pentru a obține de fiecare dată alte imagini și pentru a reda simțiri ancestrale în modul unic al celui ce, astfel, devine un creator de lumi – creatorul propriei lumi. E fascinantă joaca de-a Cuvântul. E geniu acela care le poate găsi locul potrivit, care le poate alege: cuvinte mari și adânci, cuvinte care ating, care dor, care cântă sau care râd. Dar asta nu poate judeca el singur, ci doar aceia care se regăsesc dincolo de oglindă, căutându-și chipul.”

Da, e o nebunie pe care mi-am asumat-o și pe care am savurat-o în fiecare etapă a desăvârșirii ei. Când am scris, când am publicat, când am dăruit și, mai ales, când am primit înapoi cuvinte frumoase. Nu cărți, ci bucăți de suflet! Nu am vândut nimic, am oferit cui a vrut să citească. Nu am cerut aprecieri, dar am primit mai mult decât m-aș fi gândit!

„Necugetări” de Ruxandra David sau cum se adună gând, idee, vis și cuget în crez exprimat poetic

Adrian a fost primul care m-a lăsat fără cuvinte…Pentru că m-a prezentat într-o lumină nouă, o privire din afară a unui om care nu m-a cunoscut decât în virtual (până de curând) și cu care am împărtășit aceeași sensibilitate și pasiune pentru scris:

„Nu întâmplător poieinul, actul facerii cărții Ruxandrei David include cu precădere în poemele sale amintirea acelei promisiuni din trecut, realizată pas-cu-pas pe măsură ce poeta moderează cu simț artistic și o intuiție apreciabile cuget viu și vioi, dublat de simțământ autentic uman dintre cele mai pure. Asta e rețeta cărții ei, pentru care autoarea, doar în virtutea unei modestii irumpând dintr-un deosebit respect pentru cuvântul șlefuit astfel încât să exprime sens și să producă plăcere, considerație, reflecție o numește Necugetări, subliniind caracterul spontan al poeziei ce vine dinăuntru.”

Necugetări…pe străduța iluziilor…

A venit rândul tizei mele să mă surprindă 🙂 Am admirat-o mereu pentru dragostea ei pentru cărți și pentru îndrăzneala de a scrie „onest”, direct, frumos.

„Aș fi vrut din tot sufletul să pun o poză cu poezia mea preferată, dar mi-e greu să aleg. Cutreierând printre necugetări întâlnești un om care vede îngeri, simți o ploaie de vară potolindu-ți trupul înrobit de căldură, treci pe la Cirque du soleil și-apoi o dăm în erotică (și asta e doar unul din traseele posibile). Aceste necugetări sunt un mozaic de stări și gânduri… Sunt o colecție de „gânduri și cuvinte – precum cărțile între rafturi prăfuite al unei biblioteci. Poate vreodată vor fi răspunsuri ale unor întrebări, poate vor fi deslușiri ale unor neînțelesuri, poate vor fi chei ale unor lacăte, sau pur și simplu «un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul mării»”

Vienela iubește viața și…necugetările!

Precum în basmele populare, a treia oară este din ce în ce mai bine! Vienelei nici nu am apucat să-i mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-a adunat, inspirată, pe pagina ei.

„Necugetări. Ruxandra David. O carte pe care am citit-o dintr-o suflare, un portret cu şoapte moi între tâmple, un cântec nescris al degetelor, o ploaie de vară ce zămisleşte ondine cu tălpi calde din care picură rouă de-argint, aliteraţie pentru zilele când omul are capul plecat şi simte că moare sub povara tristeţilor sale pentru a renaşte în alt loc.

Necugetări. Le-am recitit pe îndelete, am cugetat la fiecare dintre ele, iar la final m-am decis să nu schimb nimic pentru a nu distruge sensibilitatea ce răzbate din poemele Ruxandrei.”

A meritat? Cu siguranță! Sunt mulți oameni care mi-au scris gânduri frumoase, oameni care și-au dorit să mă citească și care au apreciat ceea ce au găsit acolo! Nimic nu poate să mă bucure mai mult!

Vă mulțumesc!

🙂

893589_411737338922040_502746940_o

12 comentarii

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s