Diplomă pentru un copil minunat

20150620_095959

E sfârșit de an, dar am avut aceleași emoții ca la început. Aceeași curte a școlii, cu aceiași copii. Sau…parcă nu mai sunt aceiași, totuși!

20150618_083331Sunt mai înalți, nu mai privesc speriați în jur, căutând o figură familiară care să le inspire siguranță. Nu mai sunt tăcuți, ci se hârjonesc, plictisiți de discursurile adulților, râd, vorbesc puțin cam tare, aruncând din când în când un ochi spre „doamna”. Doamna, în schimb, are emoții. Ca de fiecare dată când duce la capăt o misiune importantă. Are alături șase fetițe și vreo paisprezece băieți. Fiecare cu felul lui, cu personalitatea lui, cu „apucăturile” lui. Dar doamna știe că ăsta este farmecul! Să-l ia pe fiecare așa cum este, așa cum l-a înzestrat Dumnezeu, ghidându-l cu pricepere spre descoperirea propriului drum.

Doamna nu le-a dat coroniță. Nu-i plac ierarhizările, comparațiile între copii, concurența – pe care ei oricum încă nu o înțeleg. În schimb, i-a poftit pe toți în fața clasei, a vorbit frumos despre fiecare în parte, mângâindu-i pe creștet și pomenind despre progresele făcute din septembrie încoace. A ținut să precizeze de fiecare dată că meritul nu-i aparține (zâmbesc! 🙂 ), ci este al lor, al copiilor noștri.

20150618_085641

Doamna nu pune preț pe vorbe, ci pe fapte care să grăiască de la sine. I-a lăsat să arate că știu să citească, i-a lăsat să arate că știu să fie atenți când ea „greșește” numărătoarea, le-a dat ocazia să arate că știu să fie prieteni, că pot să asculte și reguli, că sunt atenți, le-a arătat că fiecare este special în felul lui. Ne-a arătat – fără să-i fie asta intenția – că are răbdare cu fiecare și că au învățat mult de când au devenit „școlari”. Iar ei… ei i-au arătat că o iubesc, prin felul în care își prindeau mâinile în jurul gâtului ei, repezindu-se să îi întoarcă sărutul de pe frunte atunci când le-a oferit „darul” de sfârșit de an.

Apoi le-a înmânat diplomele pentru rezultatele obținute cu diverse ocazii pe parcursul anului școlar și un caiet de vacanță, cu indicații precise de „utilizare” spre a nu strica în niciun chip bucuria jocului pe timpul verii. În plus, le-a oferit o diplomă specială. Diploma de copil minunat!

20150618_091843

Mami, eu cred că nu prea am fost un copil minunat… 

Dar ești!!!! 🙂 Ești cel mai minunat copil!

Știam că privirea lui, imediat după rostirea replicii, cerea un soi de infirmare. Și mi-au venit în minte momentele „grele”, certurile, exagerările, discuțiile mult prea serioase pentru ceea ce este el de fapt: un copil! Cu felul lui de a fi, cu personalitatea lui, cu „apucăturile” lui. Și atunci am prețuit și mai mult vorbele dascălului ales special pentru a-i ghida pașii copilului meu: trebuie să învățăm să-i ascultăm mai bine, să le înțelegem nevoile și să vedem lucrurile din perspectiva lor. Mi-am făcut mustrări de conștiință (din nou!) pentru momentele în care mi-am pierdut răbdarea și pentru clipele în care nu am fost EU…o mamă minunată.

Sunt mândră de copilul meu, de toate câte a realizat în anul acesta în care el nu m-a lăsat să văd că i-a fost greu, ci l-a luat ca pe o joacă, o provocare.

image-b0c0adc14173e652d4a04aa6b14ae3d0486145f4ce9a41840b86bce5ae7a8b8a-V

Mulțumim, „Doamna”, pentru că ne-ați arătat ce copii minunați avem! Pentru că ni-i prețuiți și ni-i acceptați așa cum sunt, pentru că le îndrumați pașii și le deschideți mintea.

FB_IMG_1433953359925

Clasa delfinilor jucăuși 🙂

27 de comentarii

  1. Doamna, Doamna… uite, şi eu am fost atent la numărătoare şi lipsesc patru Ţ-uri (adică toate) de pe diplomă! 🙄

    Hahaha, se putea să nu fiu eu cîrcotaş?! 😀 Mnoh, ce să-i faci, ăsta mi-s… vezi, cum ziceai mai sus că trebuie să învăţăm să luăm pe fiecare aşa cum e. 😉

    Eh, lăsînd gluma la o parte, şcoala e povară grea. Şi spun asta în sensul că trebuie avută mare grijă ca procesul educativ să nu distrugă bunătatea şi inocenţa inerente vîrstei prin crearea de (false) competitivităţi şi alte procese de departajare. Că se va întîmpla asta mai tîrziu în viaţă… poate că evitînd-o acum, cît se poate, vom avea o şansă de a crea generaţii mai „blajine” cu indivizii săi, cu Natura…

    No, prea multă filosofie şi nu e cazul. Felicitări Pinţului, multă baftă în continuare şi o vacanţă minunată! 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s