RSS

Arhivele lunare: septembrie 2015

I’m a WINNER!

Lucky me! Adică…„iaca noroc pe capul meu!”

Nu joc la Loto. Nu particip nici la pariuri, fie ele legale sau nu. Nu am rugăciuni speciale către Cel de Sus pentru îmbogățirea peste noapte. Nici măcar nu mai trag câte un loz din când în când, mai ales de când am auzit ce i s-a întâmplat stimabilului Lefter Popescu, prieten cu nenea Iancu. Nu fac asta nu pentru că m-aș fi pocăit, nici pentru că aș fi găsit vreo comoară și acum nu-mi mai trebuie bani, ci pentru că am auzit că e foarte posibil să-ți pierzi mințile! Le pierzi dacă nu câștigi, pentru că ți s-a năruit bruma de speranță spre un viitor mai luminat și cu altceva decât cu luminița de la capătul tunelului. Le pierzi și dacă ai câștigat, pentru că banul are o meteahnă: te ia cu el într-un vârtej până nu mai știi de tine și de ceilalți. Și pentru că nu-mi stă bine în cămașa de forță – nu prea am cu ce o asorta – m-am lăsat de visuri mărețe de îmbogățire peste noapte.

De aceea, nu mică-mi fu mirarea când, fără niciun efort dintre cele enumerate mai sus, mă trezesc peste noapte cu o sumă imensă de la prietenul tuturor, Google!

Iată ce-mi scrie el, Google:

Ref No: CLP/ 24-FB-426253

(nr de referință vrea să spună că totul e pe bune, e oficial, sunt bogată!),

Congratulations !!! (Mulțumeeeeesc!!!) Dear Google winner (that’s me! și probabil alți mii de primitori de astfel de mesaje)

You have been awarded the sum of £750,000.00 (cât ai zis????) for the on going Google Promo (ha????), contact us via this email (mr.patrickpichette@financier.com – nume aproape credibil!) for more details regarding your winning (chiar aș fi curioasă de toate detaliile astea, parol!)

Best Regards.
Google Management Team”.

Nu am răspuns! Pentru că am rămas mută de uimire. Asta demonstrează că nu e adevărat faptul că trebuie să joci ca să câștigi. Înseamnă de asemenea, că pleașca există, e reală, iar para mălăiață chiar cade în gura lui Nătăfleață.

Oare trebuia să răspund???

 
8 comentarii

Scris de pe septembrie 21, 2015 în Uncategorized

 

Al doilea copil (?)

Aceasta este o scrisoare deschisă prietenilor* care insistă/își dau cu părerea cu privire la cât de bine/frumos/important este ca EU să fac al doilea copil!

Legendă: (*) Prin prieteni înțeleg (aici) totalitatea persoanelor, indiferent de sex, rasă, vârstă, împrejurare în care și-au intersectat viețile cu a mea, care și-au asumat acest rol fără să mă întrebe, considerând că știu cu certitudine ce este mai bine pentru mine și copilul/copiii mei.

Dragi…prieteni*, 

Apreciez (aproape sincer) preocuparea voastră pentru binele meu și al familiei mele, preocupare care a devenit rațiunea voastră de a trăi, din moment ce nu ați găsit altceva mai bun de făcut în propriile voastre vieți.

Doresc să vă asigur că m-am documentat temeinic cu privire la ceea ce ar fi mai bine de făcut și că am luat în calcul toate elementele importante pentru mine și ai mei. Sau poate doar pentru mine! Îmi pare rău că nu v-am consultat în acest sens, mi-a scăpat! Un motiv în plus să nu mă considerați atât de importantă, încât să vă pierdeți vremea cu sfaturi în ceea ce mă privește.

M-ați asaltat cu întrebarea „Pe când al doilea?” când încă eram pe patul de spital, proaspăt „născută” (sic!), presupunând, probabil, că imediat după naștere (naturală sau prin cezariană) o femeie nu-și dorește decât să o ia de la capăt IMEDIAT! Nu știu dacă teama că va scădea natalitatea populației, dorința de a vă simți importanți sau pur și simplu lipsa de ocupație vă fac să reveniți insistent cu această întrebare sau variațiuni imperative ale ei: „Pe când al doilea?” „Trebuie să mai faci unul!” „Hai cu fetița!” „Trebuie să ai pereche!” „Nu e bine să-l lași să crească singur!” etc. ș.a.m.d. ș.c.l.

Vă mărturisesc faptul că încă nu am înțeles grija voastră pentru numărul copiilor din familia mea. Dar vreau să vă asigur (înainte să vă doboare criza de apoplexie) că am analizat cu foarte mare atenție această variantă. Probabil vă voi dezamăgi, dar motivele pe care (mi) le-am găsit pentru decizia mea, vor rămâne ALE MELE, tocmai pentru că sunt sigură că, știindu-le, ele nu vă vor face vouă viața mai bună.

„Ah, dar e mai bine, e frumos! La al doilea e mai ușor! Se cresc unul pe altul.”

De departe cea mai stupidă motivație mi se pare asta:

„Știi, unei prietene i-a murit un copil…O tragedie… Noroc că mai avea unul!”

Aceasta este o parafrazare a unui text auzit nu o singură dată. Un text care susține o concepție deplasată cum că o viață ar putea-o înlocui pe alta, cum că, de fapt, copiii există nu pentru ei înșiși, ca vieți independente, ca entități, ci pentru a umple golurile din viețile părinților (cu altă ocazie poate voi dezvolta și acest subiect!) Nu, nu cred că mamei aceleia i-a fost „mai ușor” să accepte moartea unui copil pentru că mai avea unul!!!

Spuneți-mi: v-a trecut vreodată prin cap că acest subiect poate fi unul dureros? Delicat? Dificil? Greu de digerat? Nu vi s-a părut că NU doresc să-l discut cu voi și că nu este un gând pe care să vreau să vi-l împărtășesc? Nu ați înțeles că viața mea personală rămâne PERSONALĂ și că nu trebuie să știți voi de ce, când sau cum aș avea de gând să concep un al doilea copil? Nu credeți că vă asumați gratuit un rol și că insistențele voastre încalcă grav dreptul omului la intimitate și viață personală? Dar dacă nu aș fi putut fizic să fac acest lucru, în ciuda dorințelor mele? V-ați gândit că fiecare întrebare, insistență, revenire mi-ar sfredeli inima ca un cuțit pe care l-ați înfige de fiecare dată și mai adânc? Nu, sunt sigură că NU v-ați gândit. Nu ați avut timp, fiind prea preocupați să dați sfaturi și să vă păstrați statutul de atotștiutori.

Dragi prieteni*, vă dezleg de această prietenie! Nu mai purtați povara grijii permanente pentru bunăstarea mea și a familiei mele! Puteți să vă vedeți liniștiți de ale voastre! Ah! Voi nu le aveți pe ale voastre! Atunci schimbați-vă ținta! Căci dacă vă mai aud o dată cu replici celebre ca acelea de mai sus, nu garantez că nu voi uita și eu bunul simț cu care am venit moștenire de la ai mei!

Cu stimă și deosebit respect (încă!), a dumneavoastră Dagatha, mamă a unui singur copil!

 
9 comentarii

Scris de pe septembrie 20, 2015 în A fi sau a nu fi..., Despre copii

 

Etichete: , , , , , , ,

Unde dispar șosetele când dispar?

În Țara Șosetelor!
Ah, nu! Asta e replică din alt basm!
Acum ceva vreme, două prietene – fără să știe una de existența celeilalte –  se întrebau unde se duc șosetele când se duc. Cristina a primit și răspuns, cum că ar fi un „triunghi ar bermudelor…ciorăpești”. Carmen, însă, a rămas doar cu nedumerirea ecuației cu tot cu necunoscută, exprimată liber pe FB:

socks

(sursa foto)

Desperecheate, decolorate, deznodate, dezlânate…Or fi descântate? Deochiate? Răspunsul nu a fost niciodată foarte clar, ceea ce adâncea și mai mult misterul șosetelor dispărute. Până acum!

Cercetătorii au descoperit că anumite tipuri de mașini de spălat mănâncă șosete! Metaforic vorbind, evident. Când am găsit articolul, am zâmbit cu îngăduință din două motive. Mai întâi, pentru că părea ireal și neverosimil și apoi că eu nu am mașină de spălat din aceea. A trecut ceva vreme de la noul contact cu încântătoarea dilemă. Ieri seară am pornit mașina de spălat, cu ultima tură pe săptămâna aceasta. Cum era prea liniște în casă de ceva vreme, m-am dus să verific de ce toarce leneșă ca o pisică, în loc să anunțe cu fală momentul centrifugării. Mașina mea era bolnavă! După pachetul special de înjurături, izvorât din faptul că mașina este NOUĂ, am închis butonul, am scos din priză, decretând starea de asediu până dimineață. Ora era prea înaintată pentru cercetări aprofundate și am sperat, oricum, că după o resetare, va funcționa în zori. A doua zi, cu toată duminica, am pornit-o din nou, căci veșmintele erau doar pe jumătate spălate. Eroare, din nou! De data aceasta, a catadicsit să și spună ce are, aprinzându-și beculețul de avarie la pompa de evacuare. Sătulă de fițe, chem consortul și îi pun în brațe cartea tehnică. (Jurământul presupunea „la bine și la rău”, nu??)

„Zice să curățăm filtrul!”

Normal că zice! Dar eu am curățat filtrul vreo 8 ani la rând la mașina decedată anterior și nu am găsit niciodată ceva demn de atâta efort. Pregătesc terenul de inundații și dăm drumul filtrului. Vă mărturisesc că nu aveam prea mari speranțe de rezolvare a problemei. Dar după ce s-au scurs toți metrii cubi de apă, am găsit răspunsul:

20150913_133910

‘Mneaei făcuse indigestie! A păpat șosete pe ascuns, murdare și pline de scame, până când i s-a aplecat!

Așadar, e adevărat: mașinile de spălat mănâncă șosete! Nu mai sunt motive de divorț și nici de împrumut la C.A.R. pentru reîmprospătarea stocului. Verificați aparatura de specialitate!

 
17 comentarii

Scris de pe septembrie 17, 2015 în Uncategorized

 

Etichete: , , , ,

Wordless Wednesday (20) – Cool PE teacher

Sau cum poți să faci orele de sport atractive!

………………………………………………………………………………………

Nu am mai răspuns de mult provocării lui Carmen. 🙂

 
11 comentarii

Scris de pe septembrie 16, 2015 în Uncategorized

 

De la A(damas) la Z(umba) via U(rbhanize)

Cu Adamas am făcut cunoștință acum câțiva ani când am fost invitată la un spectacol de Crăciun pus în scenă cu eleganță și inspirație de membrii Academiei de Dans. Așteptam cu nerăbdare să văd pe cineva drag mie evoluând și cum surpriza trebuia să fie la final, am asistat la întreaga poveste. Mi-a plăcut, am aplaudat, am felicitat. Am urmărit rezultatele concursurilor de dans la care au participat sau pe care le-au organizat și i-am admirat mereu pentru perseverență și profesionalism.

Cum nicio întâlnire nu e întâmplătoare, m-am trezit în ipostaza de a fi părtașă la o surpriză pentru Elena. Așa am aflat că ea și fratele ei, Romeo, au făcut din dans și mișcare o pasiune. Amândurora le plac copiii, așa că s-au dedicat antrenării și formării lor. Între timp, Adamas nu a mai fost numai despre dansul sportiv, ci s-a redescoperit. Elena este o instructoare de Zumba plină de succes și cu un farmec personal aparte. Romeo, pe de altă parte, s-a adaptat trendului și a devenit pasionat de noul tip de fitness, Urbhanize. 

Și așa m-am lipit de ei. De dragi! Mai ales că m-au făcut să cred că visele se pot împlini și mai târziu. Da, am dansat! Poate pentru prima dată mai serios. Și am constatat că mă face să sar de bucurie! 🙂

Sâmbătă m-au invitat la un Master Class de…super-clasă! Zumba și Urbhanize. Alături de nou-descoperitul Dennis Thomsen. M-am gândit că are să fie minunat. M-am înșelat! A fost…DEMENȚIAL!

Este despre cum poți să sari, să dansezi, să faci mișcare încontinuu fără să te simți epuizat! Uite un alt „job” pe care l-aș face cu plăcere! Mulțumesc Elena și Romeo!

Distracție PLUS surprize! Premii și tombolă organizată de Oriflame. Și iar mă bucur că am prieteni minunați, care se implică de fiecare dată pentru ca totul să iasă „ca la carte”! Mulțumesc, Lenuța! 🙂

Eu mă duc să exersez din nou. Voi delectați-vă!

Imaginile sunt „de la fața locului” sau preluate de pe blogul și pagina de FB ale Clubului Adamas.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 14, 2015 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Oameni și animale

Când Dumnezeu a creat Universul, se vede treaba că a fost obosit. Pesemne se apropia duminica și o fi fost cu gândul la ziua liberă. De aceea, s-au ivit o serie de anomalii, ca să nu le spun erori regretabile. Prin urmare, când a chemat indivizii bipezi și patrupezi la apel, ca să le încredințeze hățul lesa frâiele propriilor destine, a mai scăpat un „Tu ești OM”/ „Tu ești ANIMAL” total nepotrivit cu programarea genetică inițială. Așa se explică de ce, în zilele noastre, unii oameni preferă să trăiască într-o cocină, în timp ce unele animale înțeleg mai curând de vorbă bună.

Back in time…

Amintirile au un dar aparte: acela de a fi dulci și amare în același timp. Vremea copilăriei a fost plină de minunății ȘI datorită animalelor pe care le aduceam cu regularitate acasă la bunici. Le hrăneam, ne jucam, ocazional, le ascundeam sub pătură în pat, până nu se prindeau adulții, care nu prea înțelegeau cum stă treaba cu dragostea de câini/pisici etc. Sufeream cu lacrimile cât pumnul când se întâmpla ca unul sau altul să moară de vreo boală ori călcat de vreo mașină pentru că s-a strecurat pe sub poartă. Le-am iubit! Pe fiecare în parte. Au avut nume (uneori, chiar și haine de-ale păpușilor 😀 ), au fost îngrijiți, alintați, iubiți! Dar erau ai noștri, locuiau în curte, ne cunoșteau drept ai lor.

Primul animal de companie a fost un pui de vrabie. L-a găsit sora mea sub bancă, dimineața, când mergea la grădiniță. Într-un mod miraculos, deci, inexplicabil, a supraviețuit. Mânca mălai și bea apă, cânta de bucurie când venea tata de la serviciu, îi făcusem culcuș în cutia păpușilor (dar dormea pe pernă sau în papuci). Când a venit vara, tata l-a urcat într-un nuc. Să plece cu semenii săi, căci nu putea să trăiască așa, la nesfârșit, printre oameni. L-am urât atunci, pentru că nu am înțeles de ce a făcut-o!

Apoi am avut un peruș. Destul de longeviv, aș putea spune, s-a stins de bătrânețe după ce ne-a bucurat zilele (și ne-a ciripit diminețile și ne-a ciupit degetele de la picioare când nu-l băgam în seamă…).

Despre pisicile mele…am povestit deja aici și nu vreau să plictisesc.

Concluzia e că am iubit întotdeauna animalele, iar dacă nu le-am iubit, mi-a fost milă de ele. Dar până la un punct, căci lucrurile trebuie făcute, nu-i așa, cu cap!

Dilema animalelor fără stăpân

Poveste pe cât de veche, pe atât de controversată.

Nu aș dori să dăm în extreme! Adică nici să le adunăm pe toate acasă la noi pe canapea, până ne umplem de toate cele sau nu mai avem loc să pășim de ele, nici nu le omorâm cu bestialitate, că nici ele, animalele, nu ar face asta cu noi. (Deși…poate ar fi îndreptățite în unele cazuri!)

Ce te faci însă când în vecinătatea locuinței tale apar/trăiesc animale fără stăpân? Ce spune legea? Dar aia a bunului simț?

Legile sunt făcute pentru a fi încălcate. Sau controversate. Sau anulate de hotărâri, decrete, ordine…Între timp, se întâmplă lucruri mai puțin plăcute pentru oamenii de rând. E drept, că unele pot fi aproape distractive (dacă mă gândesc la istorioara personală cu Pufoșenia), dar nu de puține ori s-a întâmplat ca neglijențele altora să se transforme în adevărate tragedii, tocmai pentru că au pus viața (unui om!) în plan secund.

Legea bunului simț

După ce ne-am asigurat că iarna trecută a plecat de tot, am ieșit – o mână de oameni/aceeași mână de oameni – să facem curățenie în cartier. Nu am să înțeleg de ce, dacă stai la casă, poți să ieși în curte zilnic și să dai cu o mătură, să strângi gunoiul etc., dar dacă stai la bloc aștepți să vină alții să facă asta în locul tău, pe principiul enunțat de o ilustră vecină:

„De ce să fac curat eu în fața blocului, doar plătesc salubritatea!”

Și am strâns. Pe lângă hârtii, mucuri de țigară, șervețele, scutece, sticle, bidoane, și vreo doi (2!) saci de excremente de câine. Nu că nu ar mai fi fost loc, dar stomacul meu s-a revoltat după cel de-al doilea. M-am minunat, am bodogănit, dar am strâns. Nu pentru alții, ci pentru mine și pentru sănătatea copilului meu. Nu am emis pretenții să iasă vecinii celor trei (să nu zic 5) blocuri din cartier. Dar pot să emit pretenții ca, după ce am terminat, să respecți munca mea! De aceea, când a apărut o venerabilă blondină cu un cățel drăguț și cuminte, care și-a eliminat excrementele în mijlocului drumului, la propriu, m-a lovit nesimțirea să-i cer să strângă – conform LEGII! Răspunsul ei plin de sictir greață „respect”, mi-a dat de înțeles că, de fapt, câinele a ieșit cu ea la plimbare, doar că nefericitul patruped nu avea abilități lingvistice.

„Așa, și? Ce e așa o tragedie?”

Nu era o tragedie. Era doar că un copil de un an jumate se îndrepta vertiginos spre produsul finit al inteligenței ei „peste sub medie”.

Același grup plin de inițiative „de neînțeles”, a încercat să elimine câinii fără stăpân de pe gazonul și locul de joacă dintre blocuri, în ciuda faptului că unii erau mai mult decât drăgălași! Unul mi-a fost așa de drag, încât i-am făcut poze să mă rog de prietenii mei, cu posibilități, să-l ia acasă:

Mulțumesc, Simona!!!

Trebuie să precizez că alții, în schimb, deveniseră extrem de agresivi, nu numai cu copiii, ci chiar cu adulții! În ciuda eforturilor noastre, apar mereu alți câini, hrăniți cu eleganță sub balcoanele blocului vecin sau chiar de la etaj, cu boltă! Am reproșat asta unuia dintre susținătorii lui Brigitte Bardot, care a replicat:

„Nu vă convine, urcați-i în portbagaj și duceți-i de aici!”

Ce spui tu, străine? Să-l duc eu, că aduci tu alții! Dacă nu i-ai mai da de mâncare în fiecare zi, nu ar sta pe aici! Dar când minunatul cățel (de talie mică!) „adoptat” de tine (doar onorific!) s-a năpustit peste grupul de copii (printre care și al meu!) aflați pe bicicletă, gata să-i muște??? Dar când același patruped fără minte s-a năpustit asupra vecinei care se plimba nestingherită (norocul ei, fără copilul cel mic!)?? Aparent un câine inofensiv, dar care a înțeles că numai TU îi ești stăpân pentru că îl hrănești, iar datoria lui este să-ți apere „proprietatea”. Ți l-aș fi îndesat pe gât atunci, stimabile! Dar bietul câine nu are nicio vină!

Nu, nu îmi convine! Uite și alt motiv pentru care sunt nemulțumită:

Priveliștea asta mă întâmpină adesea când deschid geamul larg dimineața! Ție cum ți-ar plăcea să găsești la ușă dimineața niște gunoaie pe preș? Sau un sac de excremente de câine?

Oameni și/sau câini?

Unii pun semnul egalității între oameni și animale. Bun. Să presupunem că sunt de acord. Eu am un copil. Și ies cu el în parc. Dacă îl apucă …nevoile fiziologice severe…îl las să facă în mijlocul gazonului? După un copac? Sub tobogan? Lângă bancă? Pe locul de joacă? Nu! E la fel, atunci, și dacă aș avea un câine!

Dacă dau peste un copil al străzii, flămând, bolnav, murdar etc., îi aduc în fiecare zi un castron de mâncare, unul de apă și îi fac un culcuș sub balconul meu cu o plapumă veche, jucându-mă din când în când cu el? L-am salvat astfel? Îi oferă o șansă la viață??? Nu! E la fel, atunci, și dacă aș avea un câine!

Ți-ai lăsa copilul să se joace cu un străin? Mai ales dacă îl vezi îmbrăcat în zdrențe, nespălat și plin de tot felul de boli? Ai avea încredere că acel străin nu i-ar face rău copilului tău, doar pentru că i-ai dat un blid de mâncare și o cană de apă în fiecare zi, iar el îți zâmbește a mulțumire? Nu cred! E la fel, atunci, și dacă își lași copilul în preajma unui câine aciuat pe lângă blocuri.

Aș prefera să se aplice și la noi amenzile ASTEA, propuse de bucureșteni!

Da’ cu calu’ ce-ai avut?

Pentru că trebuie să fim toleranți…mă gândesc să păstrăm și mânzul ăsta care și-a găsi casa tot în cartierul nostru, semn că e trai bun!

Am încercat ieri să-l alung. Verbal. Dar mi-am dat seama că prea puțin îi pasă de „Hai, calule, du-te la mama ta!” rostit apăsat. Sau de bidonul meu gol care s-a atins amenințător de dosul lui, ca să înțeleagă ce vreau. M-am ales cu o privire peste umăr (sau ce o fi având el) care spunea: „Cucoană. ți s-a făcut de o copită între ochi? Nu vezi că iau masa în oraș?”

Eventual să-i tăiem unghiile copitele, ca să fim siguri că nu lovește vreun copil, iar mașinile…Dumnezeu cu mila! Oricum, ele nu sunt vii!

 
16 comentarii

Scris de pe septembrie 13, 2015 în Păreri, Râsu'- plânsu', Viața la țară

 

Etichete: , , , , ,

N-am să mai fiu când te întorci

Astăzi
berzele și-au însemnat cu aripile cerul
ca să nu-i uite curând
depărtările.

Eclipsa parțială de suflet –
fabricată după legi noi ale universului decăzut-
grăbește vestejirea frunzelor
hrănite doar din amintiri.

Ia-mă cu tine!
Întârzie-mi timpul!
Jelește-mi rătăcirile!
La apus
mințile-mi vor fi obosite.
N-am să mai fiu când te întorci!

Ocheanul nu-mi mai arată miracole:
ploaia de stele se amână
revoltată de fața nevăzută a lucrurilor.
Se-anunță plecări
și furtuni la ceasuri nocturne
trântind porțile cerului.
Țes pânze din gânduri drept giulgiu
ursit trecerii dincolo, unde
viețile și morțile
zgâlțâie veacul.

 
9 comentarii

Scris de pe septembrie 6, 2015 în Amelie, Literare

 

Etichete: , , , , , ,

 
innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

Sinapse

Simple, dar cu viață

Incercari

de ginduri

O Cale

o-cale.ro

Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice