Astăzi
berzele și-au însemnat cu aripile cerul
ca să nu-i uite curând
depărtările.
Eclipsa parțială de suflet –
fabricată după legi noi ale universului decăzut-
grăbește vestejirea frunzelor
hrănite doar din amintiri.
Ia-mă cu tine!
Întârzie-mi timpul!
Jelește-mi rătăcirile!
La apus
mințile-mi vor fi obosite.
N-am să mai fiu când te întorci!
Ocheanul nu-mi mai arată miracole:
ploaia de stele se amână
revoltată de fața nevăzută a lucrurilor.
Se-anunță plecări
și furtuni la ceasuri nocturne
trântind porțile cerului.
Țes pânze din gânduri drept giulgiu
ursit trecerii dincolo, unde
viețile și morțile
zgâlțâie veacul.
cum poate să sune…
…
ai ceva frumos in aceste versuri, dar pentru gustul meu lipseste scanteia, acel foc de chibrit care aprinde o padure. titlul e usor patetic, as evita folosirea acestui ton.
Toată ideea a pornit de la titlu 🙂
L-am preluat, anunțând asta „proprietarei”.
Patetic sau nu, asta a ieşit. Sunt de acord cu scânteia. Eu doar m-am jucat. Le numesc „alfabetare” pentru că fiecare vers începe cu o literă din alfabet.
Apreciez sinceritatea opiniei. 🙂
Deja a fost nepermis de, hai să fiu domn și să spun, acid, to’arș Eligzandăr, n-am s-o mai fac și eu, mai ales că nici nu am de ce. Că mi-e mi-o plăcut. Mult. Doar că e o chestie care m-a întristat nițel. „grăbește vestejirea frunzelor / hrănite doar din amintiri”… Asta nu e valabil doar în cazul celor a căror amintiri sunt prea sărace pentru a susține „hrănirea” corespunzătoare a frunzișului ?
Hmmm…
Tu poți fi oricum aici, că de aia mi-e drag să citesc şi critici! 😉
Uneori…amintirile de estompează. Nu ştiu dacă e urmare a vreunui act conştient/voluntar sau nu…
Întotdeauna se estompează, asta e sigur. Doar că, fie și-așaaaa mai „sărăcuțe” în forță și vitalitate, mie tăt îmi par suficiente în a alimenta niște biete frunze. Amu, că pomul respectiv poate că nu ar reuși să susțină și flori ori fructe, asta-i partea a doua. Dar măcar cu frunzele cred că s-ar descurca. 🙂 Iartă-mă pentru divagație. De vină cred că-i vremea de afară.
Dacă-i pui la rădăcină otrăvuri şi nu apă…e posibil ca frunzele să-şi piardă nervii, pardon, nervurile… 😀
[…] nu mi-e dor! nu de tine ci de zgomotul inimii mele defecte făcându-și culcuș în palmele tale. dar am […]