RSS

Oameni și animale

13 Sep

Când Dumnezeu a creat Universul, se vede treaba că a fost obosit. Pesemne se apropia duminica și o fi fost cu gândul la ziua liberă. De aceea, s-au ivit o serie de anomalii, ca să nu le spun erori regretabile. Prin urmare, când a chemat indivizii bipezi și patrupezi la apel, ca să le încredințeze hățul lesa frâiele propriilor destine, a mai scăpat un „Tu ești OM”/ „Tu ești ANIMAL” total nepotrivit cu programarea genetică inițială. Așa se explică de ce, în zilele noastre, unii oameni preferă să trăiască într-o cocină, în timp ce unele animale înțeleg mai curând de vorbă bună.

Back in time…

Amintirile au un dar aparte: acela de a fi dulci și amare în același timp. Vremea copilăriei a fost plină de minunății ȘI datorită animalelor pe care le aduceam cu regularitate acasă la bunici. Le hrăneam, ne jucam, ocazional, le ascundeam sub pătură în pat, până nu se prindeau adulții, care nu prea înțelegeau cum stă treaba cu dragostea de câini/pisici etc. Sufeream cu lacrimile cât pumnul când se întâmpla ca unul sau altul să moară de vreo boală ori călcat de vreo mașină pentru că s-a strecurat pe sub poartă. Le-am iubit! Pe fiecare în parte. Au avut nume (uneori, chiar și haine de-ale păpușilor😀 ), au fost îngrijiți, alintați, iubiți! Dar erau ai noștri, locuiau în curte, ne cunoșteau drept ai lor.

Primul animal de companie a fost un pui de vrabie. L-a găsit sora mea sub bancă, dimineața, când mergea la grădiniță. Într-un mod miraculos, deci, inexplicabil, a supraviețuit. Mânca mălai și bea apă, cânta de bucurie când venea tata de la serviciu, îi făcusem culcuș în cutia păpușilor (dar dormea pe pernă sau în papuci). Când a venit vara, tata l-a urcat într-un nuc. Să plece cu semenii săi, căci nu putea să trăiască așa, la nesfârșit, printre oameni. L-am urât atunci, pentru că nu am înțeles de ce a făcut-o!

Apoi am avut un peruș. Destul de longeviv, aș putea spune, s-a stins de bătrânețe după ce ne-a bucurat zilele (și ne-a ciripit diminețile și ne-a ciupit degetele de la picioare când nu-l băgam în seamă…).

Despre pisicile mele…am povestit deja aici și nu vreau să plictisesc.

Concluzia e că am iubit întotdeauna animalele, iar dacă nu le-am iubit, mi-a fost milă de ele. Dar până la un punct, căci lucrurile trebuie făcute, nu-i așa, cu cap!

Dilema animalelor fără stăpân

Poveste pe cât de veche, pe atât de controversată.

Nu aș dori să dăm în extreme! Adică nici să le adunăm pe toate acasă la noi pe canapea, până ne umplem de toate cele sau nu mai avem loc să pășim de ele, nici nu le omorâm cu bestialitate, că nici ele, animalele, nu ar face asta cu noi. (Deși…poate ar fi îndreptățite în unele cazuri!)

Ce te faci însă când în vecinătatea locuinței tale apar/trăiesc animale fără stăpân? Ce spune legea? Dar aia a bunului simț?

Legile sunt făcute pentru a fi încălcate. Sau controversate. Sau anulate de hotărâri, decrete, ordine…Între timp, se întâmplă lucruri mai puțin plăcute pentru oamenii de rând. E drept, că unele pot fi aproape distractive (dacă mă gândesc la istorioara personală cu Pufoșenia), dar nu de puține ori s-a întâmplat ca neglijențele altora să se transforme în adevărate tragedii, tocmai pentru că au pus viața (unui om!) în plan secund.

Legea bunului simț

După ce ne-am asigurat că iarna trecută a plecat de tot, am ieșit – o mână de oameni/aceeași mână de oameni – să facem curățenie în cartier. Nu am să înțeleg de ce, dacă stai la casă, poți să ieși în curte zilnic și să dai cu o mătură, să strângi gunoiul etc., dar dacă stai la bloc aștepți să vină alții să facă asta în locul tău, pe principiul enunțat de o ilustră vecină:

„De ce să fac curat eu în fața blocului, doar plătesc salubritatea!”

Și am strâns. Pe lângă hârtii, mucuri de țigară, șervețele, scutece, sticle, bidoane, și vreo doi (2!) saci de excremente de câine. Nu că nu ar mai fi fost loc, dar stomacul meu s-a revoltat după cel de-al doilea. M-am minunat, am bodogănit, dar am strâns. Nu pentru alții, ci pentru mine și pentru sănătatea copilului meu. Nu am emis pretenții să iasă vecinii celor trei (să nu zic 5) blocuri din cartier. Dar pot să emit pretenții ca, după ce am terminat, să respecți munca mea! De aceea, când a apărut o venerabilă blondină cu un cățel drăguț și cuminte, care și-a eliminat excrementele în mijlocului drumului, la propriu, m-a lovit nesimțirea să-i cer să strângă – conform LEGII! Răspunsul ei plin de sictir greață „respect”, mi-a dat de înțeles că, de fapt, câinele a ieșit cu ea la plimbare, doar că nefericitul patruped nu avea abilități lingvistice.

„Așa, și? Ce e așa o tragedie?”

Nu era o tragedie. Era doar că un copil de un an jumate se îndrepta vertiginos spre produsul finit al inteligenței ei „peste sub medie”.

Același grup plin de inițiative „de neînțeles”, a încercat să elimine câinii fără stăpân de pe gazonul și locul de joacă dintre blocuri, în ciuda faptului că unii erau mai mult decât drăgălași! Unul mi-a fost așa de drag, încât i-am făcut poze să mă rog de prietenii mei, cu posibilități, să-l ia acasă:

Mulțumesc, Simona!!!

Trebuie să precizez că alții, în schimb, deveniseră extrem de agresivi, nu numai cu copiii, ci chiar cu adulții! În ciuda eforturilor noastre, apar mereu alți câini, hrăniți cu eleganță sub balcoanele blocului vecin sau chiar de la etaj, cu boltă! Am reproșat asta unuia dintre susținătorii lui Brigitte Bardot, care a replicat:

„Nu vă convine, urcați-i în portbagaj și duceți-i de aici!”

Ce spui tu, străine? Să-l duc eu, că aduci tu alții! Dacă nu i-ai mai da de mâncare în fiecare zi, nu ar sta pe aici! Dar când minunatul cățel (de talie mică!) „adoptat” de tine (doar onorific!) s-a năpustit peste grupul de copii (printre care și al meu!) aflați pe bicicletă, gata să-i muște??? Dar când același patruped fără minte s-a năpustit asupra vecinei care se plimba nestingherită (norocul ei, fără copilul cel mic!)?? Aparent un câine inofensiv, dar care a înțeles că numai TU îi ești stăpân pentru că îl hrănești, iar datoria lui este să-ți apere „proprietatea”. Ți l-aș fi îndesat pe gât atunci, stimabile! Dar bietul câine nu are nicio vină!

Nu, nu îmi convine! Uite și alt motiv pentru care sunt nemulțumită:

Priveliștea asta mă întâmpină adesea când deschid geamul larg dimineața! Ție cum ți-ar plăcea să găsești la ușă dimineața niște gunoaie pe preș? Sau un sac de excremente de câine?

Oameni și/sau câini?

Unii pun semnul egalității între oameni și animale. Bun. Să presupunem că sunt de acord. Eu am un copil. Și ies cu el în parc. Dacă îl apucă …nevoile fiziologice severe…îl las să facă în mijlocul gazonului? După un copac? Sub tobogan? Lângă bancă? Pe locul de joacă? Nu! E la fel, atunci, și dacă aș avea un câine!

Dacă dau peste un copil al străzii, flămând, bolnav, murdar etc., îi aduc în fiecare zi un castron de mâncare, unul de apă și îi fac un culcuș sub balconul meu cu o plapumă veche, jucându-mă din când în când cu el? L-am salvat astfel? Îi oferă o șansă la viață??? Nu! E la fel, atunci, și dacă aș avea un câine!

Ți-ai lăsa copilul să se joace cu un străin? Mai ales dacă îl vezi îmbrăcat în zdrențe, nespălat și plin de tot felul de boli? Ai avea încredere că acel străin nu i-ar face rău copilului tău, doar pentru că i-ai dat un blid de mâncare și o cană de apă în fiecare zi, iar el îți zâmbește a mulțumire? Nu cred! E la fel, atunci, și dacă își lași copilul în preajma unui câine aciuat pe lângă blocuri.

Aș prefera să se aplice și la noi amenzile ASTEA, propuse de bucureșteni!

Da’ cu calu’ ce-ai avut?

Pentru că trebuie să fim toleranți…mă gândesc să păstrăm și mânzul ăsta care și-a găsi casa tot în cartierul nostru, semn că e trai bun!

Am încercat ieri să-l alung. Verbal. Dar mi-am dat seama că prea puțin îi pasă de „Hai, calule, du-te la mama ta!” rostit apăsat. Sau de bidonul meu gol care s-a atins amenințător de dosul lui, ca să înțeleagă ce vreau. M-am ales cu o privire peste umăr (sau ce o fi având el) care spunea: „Cucoană. ți s-a făcut de o copită între ochi? Nu vezi că iau masa în oraș?”

Eventual să-i tăiem unghiile copitele, ca să fim siguri că nu lovește vreun copil, iar mașinile…Dumnezeu cu mila! Oricum, ele nu sunt vii!

 
16 comentarii

Scris de pe Septembrie 13, 2015 în Păreri, Râsu'- plânsu', Viața la țară

 

Etichete: , , , , ,

16 responses to “Oameni și animale

  1. Drugwash

    Septembrie 13, 2015 at 12:25 pm

    Mnoh, complicată problemă: prea mulţi oameni, prea multe animale, prea puţin loc pe Pămînt (oare?!). Nimeni n-are dreptate 100%, nimeni nu greşeşte 100%.

    Dar dincolo de asta eu mai am o problemă serioasă: cine şi cînd i-a dat omului dreptul de a se declara stăpîn al unei alte fiinţe, fie ea bipedă, patrupedă, înaripată etc.? Zice-se că s-ar fi abolit sclavagismul (de ce-o fi apărut, în primul rînd?!), dar atîta vreme cît ţii un cîine în lanţ/lesă, o pasăre în colivie, o pisică închisă în casă – şi eventual „sterilizate” în deplinul şi exclusivul interes al „stăpînului” – mie unul mi se pare curat sclavagism, ca să nu spun tortură. Halal* rasă inteligentă ce mai sîntem!😦

    * De fapt, halaal în original are un cu totul alt înţeles, de ceva permis, acceptat, bun (într-o accepţiune largă), în opoziţie cu haraam care înseamnă nepermis, neacceptat, rău. Sau cel puţin aşa am dedus eu mai demult dintr-o discuţie.

     
    • dagatha

      Septembrie 13, 2015 at 2:14 pm

      Hmmm…
      Aşa se întâmplă când se intersectează regnurile! Eu una, prefer lesa decât să-mi pun copilul în pericol. Pe al meu sau pe al altuia! Şi da, devin animal când e vorba de acelaşi copil al meu, pus în pericol de inconştiența unora. Dacă asta mă face demnă de flăcările iadului, îmi asum!
      Cât despre stăpâni…şi sclavi…să nu exagerăm! Până la urmă asta e diferența între un animal sălbatic şi unul domestic, sau mă înşel?
      Îl ții în lesă pentru că nu-l poți ține de mână! Şi tocmai pentru că îl iubeşti şi nu vrei să o zbughească în fața unei maşini sau să atace, la rândul lui, pe cineva.
      Sclav? Nu cred că e cazul..

       
      • Drugwash

        Septembrie 13, 2015 at 2:46 pm

        Pune-ţi întrebarea „de ce ţinem, de fapt, animale pe lîngă noi?” şi vei vedea că nu e vorba decît de sclavagism.
        Un cîine e bun de pază, nu cumva să ne fure hoţii agoniseala sau să ne atace pe drum vreun tîlhar.
        O pasăre e bună să ne (în)cînte, să ne bucure ochii cu coloritul penajului şi eventual giumbuşlucurile din colovie.
        O pisică nu ştiu la ce e bună – poate doar să nu zică vecinii că ne-am zărghit dacă vorbim singuri prin casă.
        Un crocodil, un şarpe, un şobolan cu nume schimbat în ‘porcuşor de guinea’, o ţestoasă şi aşa mai departe nu sînt altceva decît surse de plăcere/distracţie pentru noi, însă cu toatele sînt obligate să respecte regimul ogrăzii, nu au libertate de mişcare, de alegere. Cipuri de identificare, sterilizare, eutanasiere… În interesul cui? Prevăd că va urma asta şi la noi, oamenii şi atunci o să ne dăm cu capul de pereţi şi poate unii îşi vor aduce aminte de vechea vorbă „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face” dar la ce bun…

        E doar un punct de vedere printre altele, nu mă cert cu tine.🙂 Dacă vrei, e doar o exemplificare a faptului că soluţia perfectă nu există şi că orice măsuri s-ar adopta, cineva, undeva va avea de suferit într-un fel sau altul, numai că noi oamenii, neînţelegînd limbajele animalelor, nu vom cunoaşte niciodată suferinţa lor şi aşa vom avea conştiinţele (ceva mai) curate. Sau nu?

        În rest, feri Doamne de incidente între specii.😉

         
        • dagatha

          Septembrie 13, 2015 at 3:03 pm

          Departe de mine dorința de a manipula/folosi animalele…Vorbesc acum despre mine: puiul de vrabie pentru ce l-oi fi ținut? Vreun beneficiu? L-ar fi mâncat pisicile din fața blocului! Pisicile? Crezi că-mi trebuiau 7 să mi le fac sclave? Cât de greu le-am găsit stăpân! Şi cel puțin patru dintre ele o duc boiereşte! Hei, mama chiar le cumpăra chestii mai scumpe decât ar trebui. Exemple mai am, dar nu era intenția de a mă lăuda! Nu vorbesc aici de chip-uri sau alte interese ascunse. Divagăm de la subiect: oamenii ăştia despre care spun, chiar cred că le fac bine bietelor animale, hrănindu-le clandestin în fața blocului. În esență, o căutare pe Google ar arăta că animalele care primesc hrana oamenilor dezvoltă diverse afecțiuni. De pildă, oasele de pui! Extrem de nocive. În al doilea rând, sunt adesea otrăvite de alți oameni, lovite, maltratate..ucise. Aşadar, cum le fac bine acestor animale? Părerea mea e că le fac mai mult rău şi lor şi celorlalți vecini.
          Asta era idee articolului.

           
          • Drugwash

            Septembrie 13, 2015 at 7:43 pm

            Absolut de acord cu tine: animalele nu au ce căuta în stradă, în special cele (potenţial) periculoase pentru om şi trafic. Am mai spus că am fost muşcat de cîini (parcă am şi scris pe blog cîndva), aşa că sînt perfect conştient de situaţie. Încerc totuşi să sap mult mai adînc, să ajung la rădăcinile sale şi apropiindu-mă văd că tot omul este de vină pentru proliferarea animalelor în mediul urban, de multe ori fără noimă, doar pentru „fashion” sau dintr-un capriciu (de obicei al copiilor care-şi doresc un „pet” fără să aibă conştiinţa responsabilităţii, pe care apoi părinţii la fel de iresponsabili le abandonează).

            De vreo lună jumate am şi eu un pisoi. Eu, care de cînd mă ştiu am decretat: „la mine în casă, blănoasele n-au ce căuta!” Dar după ce mi-a plîns prin grădină o zi întreagă de dimineaţa pînă seara – aruncat fiind, probabil, de către cineva care a vrut să scape de el – n-am avut inima să-l ignor definitiv, mai ales că se prefigura şi-o ploaie zdravănă (care chiar s-a întîmplat), aşa că l-am luat în casă, i-am dat de mîncare ce-am găsit în sărăcia mea şi l-am mîngîiat ca să uite de supărare. Dar nu l-am ţinut cu forţa – uşile au fost şi sînt în permanenţă deschise. Nu-i sînt stăpîn, ci doar prieten, iar dacă vreodată va pleca, sper să găsească un loc mai bun, unde să fie tratat tot ca un prieten, nu ca o sursă de distracţie şi eventual „neutralizat” (cam asta înseamnă „neutered”, nu?) ca să le fie mai uşor „stăpînilor”. Cam din punctul ăsta de vedere am vorbit. Şi ar mai fi multe, multe de discutat pe tema asta, dar trebuie să merg să hrănesc pisoiul.🙂

            P.S. Ce-au oasele de pasăre? Tocmai i-am luat un kil de capete şi gheare. Eu mănînc, constant, numai parizer.

             
            • dagatha

              Septembrie 13, 2015 at 7:50 pm

              Profunzimile problemei sunt mult prea…profunde (sic!). Eu nu neg că oamenii sunt de vină, tocmai asta zic! Simțul responsabilității ne-a adus unde ne-a adus…
              Oasele de pui sunt periculoase pentru intestinele lor. Se desfac în așchii subțiri care le perforează…

               
              • Drugwash

                Septembrie 13, 2015 at 7:55 pm

                Aoleu, şi eu ce fac cu cinşpe căpăţîni de corcodac?!😥 Pfuai, şi tocmai i-am dat una de-a tăvălit-o prin faţa casei şi-apoi înăuntru pe hol pîn-a ronţăit-o.
                Auzi, da’ peştele nu-i periculos? Că i-am dat pînă acu’ vreo două kile jumate de baby hering, din care n-am gustat nici măcar o coadă.

                 
                • dagatha

                  Septembrie 13, 2015 at 7:56 pm

                  Cică puiul e mai periculos decât peștele… Amu’…vezi și tu cum i-o fi… Eu așa am auzit…

                   
                  • Drugwash

                    Septembrie 13, 2015 at 8:18 pm

                    Pfii, să fi aflat mai devreme… Barem de-ar fi băiat deştept să mestece mai cu sîrg, că mamaia mereu îmi zicea, draga de ea: „mestecă, mestecă, nu înghiţi nemestecat!”, da’ ce, parcă ascultă vreodată copiii ăştia…
                    Mulţam frumos de informaţie, o să am grijă de-acu’ încolo, măcar de m-ar lăsa sărăcia să-i pot da ce-i trebuie.

                     
                    • dagatha

                      Septembrie 13, 2015 at 9:07 pm

                      🙂
                      Of… greu și cu sărăciile…😦
                      Să ai grijă de pisoi! 🙂

                       
                    • Drugwash

                      Septembrie 13, 2015 at 10:22 pm

                      Stai să vezi cu noul cod fiscal la anu’, că o să murim amîndoi de foame… dacă n-o să ajungem pe drumuri.😦
                      Oi avea şi eu grijă de el cît pot, dacă tot mi-am asumat responsabilitatea. Dar vreau să-şi păstreze independenţa, să fie capabil să supravieţuiască singur dacă eu cumva o să… ştii tu… capotez.😉

                       
                    • dagatha

                      Septembrie 13, 2015 at 10:30 pm

                      Codu’ fiscal…e dat dracului, pardon! Om vedea ce a mai fi!
                      Lasă…capotatu’ amu’! Ai vreme…o veşnicie de asta!

                       
                    • Drugwash

                      Septembrie 13, 2015 at 10:34 pm

                       
  2. Miha

    Septembrie 13, 2015 at 2:59 pm

    Sã vezi mândreţe de şobolani în Cornişa de când a apãrut sportul rege: aruncarea cu boltã de la balcon!
    Ca sã nu mai vorbesc de mirosul pestilenţial pen’cã unele doamne se sacrificã pentru animale cumpãrând din ultimul bãnuţ carcase, ciolane şi alte specialitãţi pe care le plaseaza in grãdinile (altora, bineînţeles). Sã vorbesc despre urletele câinilor în noapte, despre inteligenţa celorlalţi „cetãţeni” care aruncã sticle şi borcane (tot cu boltã, tot de la etaj) pe trotuarele unde se joacã proprii lot copii a doua zi?
    Restul discuţiilor sunt manele

     
    • dagatha

      Septembrie 13, 2015 at 3:05 pm

      Ooo, da! Am uitat de cântecul nocturn! Vecinii au consumat saci de cartofi aruncați pe geam ca să alunge „chefliii” de sub geam! Tocmai am argumentat în răspunsul către Dragoş apropo de cât de „bine” le face hrana asta bietelor animale!

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: