Al doilea copil (?)

Aceasta este o scrisoare deschisă prietenilor* care insistă/își dau cu părerea cu privire la cât de bine/frumos/important este ca EU să fac al doilea copil!

Legendă: (*) Prin prieteni înțeleg (aici) totalitatea persoanelor, indiferent de sex, rasă, vârstă, împrejurare în care și-au intersectat viețile cu a mea, care și-au asumat acest rol fără să mă întrebe, considerând că știu cu certitudine ce este mai bine pentru mine și copilul/copiii mei.

Dragi…prieteni*, 

Apreciez (aproape sincer) preocuparea voastră pentru binele meu și al familiei mele, preocupare care a devenit rațiunea voastră de a trăi, din moment ce nu ați găsit altceva mai bun de făcut în propriile voastre vieți.

Doresc să vă asigur că m-am documentat temeinic cu privire la ceea ce ar fi mai bine de făcut și că am luat în calcul toate elementele importante pentru mine și ai mei. Sau poate doar pentru mine! Îmi pare rău că nu v-am consultat în acest sens, mi-a scăpat! Un motiv în plus să nu mă considerați atât de importantă, încât să vă pierdeți vremea cu sfaturi în ceea ce mă privește.

M-ați asaltat cu întrebarea „Pe când al doilea?” când încă eram pe patul de spital, proaspăt „născută” (sic!), presupunând, probabil, că imediat după naștere (naturală sau prin cezariană) o femeie nu-și dorește decât să o ia de la capăt IMEDIAT! Nu știu dacă teama că va scădea natalitatea populației, dorința de a vă simți importanți sau pur și simplu lipsa de ocupație vă fac să reveniți insistent cu această întrebare sau variațiuni imperative ale ei: „Pe când al doilea?” „Trebuie să mai faci unul!” „Hai cu fetița!” „Trebuie să ai pereche!” „Nu e bine să-l lași să crească singur!” etc. ș.a.m.d. ș.c.l.

Vă mărturisesc faptul că încă nu am înțeles grija voastră pentru numărul copiilor din familia mea. Dar vreau să vă asigur (înainte să vă doboare criza de apoplexie) că am analizat cu foarte mare atenție această variantă. Probabil vă voi dezamăgi, dar motivele pe care (mi) le-am găsit pentru decizia mea, vor rămâne ALE MELE, tocmai pentru că sunt sigură că, știindu-le, ele nu vă vor face vouă viața mai bună.

„Ah, dar e mai bine, e frumos! La al doilea e mai ușor! Se cresc unul pe altul.”

De departe cea mai stupidă motivație mi se pare asta:

„Știi, unei prietene i-a murit un copil…O tragedie… Noroc că mai avea unul!”

Aceasta este o parafrazare a unui text auzit nu o singură dată. Un text care susține o concepție deplasată cum că o viață ar putea-o înlocui pe alta, cum că, de fapt, copiii există nu pentru ei înșiși, ca vieți independente, ca entități, ci pentru a umple golurile din viețile părinților (cu altă ocazie poate voi dezvolta și acest subiect!) Nu, nu cred că mamei aceleia i-a fost „mai ușor” să accepte moartea unui copil pentru că mai avea unul!!!

Spuneți-mi: v-a trecut vreodată prin cap că acest subiect poate fi unul dureros? Delicat? Dificil? Greu de digerat? Nu vi s-a părut că NU doresc să-l discut cu voi și că nu este un gând pe care să vreau să vi-l împărtășesc? Nu ați înțeles că viața mea personală rămâne PERSONALĂ și că nu trebuie să știți voi de ce, când sau cum aș avea de gând să concep un al doilea copil? Nu credeți că vă asumați gratuit un rol și că insistențele voastre încalcă grav dreptul omului la intimitate și viață personală? Dar dacă nu aș fi putut fizic să fac acest lucru, în ciuda dorințelor mele? V-ați gândit că fiecare întrebare, insistență, revenire mi-ar sfredeli inima ca un cuțit pe care l-ați înfige de fiecare dată și mai adânc? Nu, sunt sigură că NU v-ați gândit. Nu ați avut timp, fiind prea preocupați să dați sfaturi și să vă păstrați statutul de atotștiutori.

Dragi prieteni*, vă dezleg de această prietenie! Nu mai purtați povara grijii permanente pentru bunăstarea mea și a familiei mele! Puteți să vă vedeți liniștiți de ale voastre! Ah! Voi nu le aveți pe ale voastre! Atunci schimbați-vă ținta! Căci dacă vă mai aud o dată cu replici celebre ca acelea de mai sus, nu garantez că nu voi uita și eu bunul simț cu care am venit moștenire de la ai mei!

Cu stimă și deosebit respect (încă!), a dumneavoastră Dagatha, mamă a unui singur copil!

9 comentarii

  1. Nu, ei nu se gândesc. Niciodată. Nici la cuvintele sfătoase și aspre, nici la cuțitul însoțitor.
    Mi-a mers la suflet textul tău. Și i-a făcut mult bine.
    Să-ți trăiască ce ți-e drag și să fiți cât mai bine!

  2. Eu am decis de la inceput ca voi avea un singur copil. Si asta chiar daca sotul meu si-a mai dorit macar inca unul… DAr am vazut prea des cum intr-o familie cu mai multi copii nu sunt tratati toti in mod egal, unul e „favorit”, altul e „oaia neagra”. Da, stiu, o mama isi iubeste toti copiii la fel dar, chiar fara sa vrea, tot ii este unul mai aproape de suflet, ii acorda o atentie in plus in timp ce altul sesizeaza asta si se simte nedreptatit. Nu exista un argument convingator pentru a avea doi copii, poate doar daca copilul pe care il ai deja isi doreste foarte mult un frate sau o sora., in rest…Asa ca eu am zis din start: doar unul! Bun sau rau, toata iubirea mea e pentru unul singur, n-as simtit nevoia sa-mi iau o polita de asigurare in plus pentru batranete.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s