Când oamenilor le cresc aripi

„Oamenii nu mor,
le cresc aripi,
învață să zboare
și se avântă spre cer”.

Gabriela Coman Hornoiu

Mă trezesc din ce în ce mai des numărând clipe. Atunci mă mir cât de repede trec și cât sunt de nemiloase. Abia când privirea se izbește de luciul perfid al oglinzii, realizezi că ai lăsat în urmă o parte importantă din tine, undeva departe, într-un timp pe care abia ți-l mai amintești. Și parcă ridul acela nu era acolo acum o lună. Și parcă spatele era mai drept, nu purta încă urma poverilor…

Apoi tresari: dar dacă mă regăsesc cu greu pe mine în reflexia oglinzii acesteia, restul…unde sunt? Te uiți disperat în jur, căutând chipurile familiare. Când a devenit mama așa gârbovită? Iar tata? Are tâmplele albe. Bunicii sunt, în schimb, de multă vreme, umbre, gânduri sau vise rătăcite prin nopți zbuciumate. Și deodată, unul câte unul, dispar. Se duc și ei dincolo, după o lege a firii pe care ți-e imposibil să o accepți. Indiferent când și cum se întâmplă acest lucru, te gândești că viața este construită nedrept. Că nu poți rupe un copil de părintele lui niciodată. Și ai vrea să mai cumperi o clipă, poate chiar două, să mai apuci să îi spui cât de mult a însemnat pentru tine și câte lucruri nu ați apucat să faceți împreună.

E greu să ți se smulgă deodată bucuria de a-i auzi vocea la telefon în fiecare zi. Nu te poți obișnui ca atunci când deschizi ușa casei, sa nu-ți mai apară în prag. E dureros când copiii tăi nu mai au genunchi pe care să-i escaladeze sau brațe care să-i poarte prin aer șuierând. Trebuie să fie cumplit să-ți petreci sărbătorile cu o lumânare aprinsă lângă o fotografie îndoliată…

Ce poți să-i spui cuiva care tocmai și-a pierdut părintele? Mi se pare că nu poți decât să lași liniștea să umple golul imens din suflet. Doar o îmbrățișare și nerostiri. Și o rugă pentru cel care căuia i s-au prins aripi de umeri ca să se înalțe, mult prea devreme, cu drepții…

Drum bun către dincolo, „tata lui Victor”!

12 comentarii

  1. știu cum este să-ți petreci sărbătorile cu lumânări care ard a lacrimă. din păcate știu… dar oricât ne-am dori să fie altfel, viața este ceva finit.cumva trebuie să învățăm asta.
    fie iertat cel stins și putere multă celor rămași.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s