RSS

„Alecsandriana” – sau Cum susțin unii creativitatea

18 Iul

Sunt o fire nostalgică. Poate PREA nostalgică ar spune cineva. De lucrurile care mi-au marcat existența într-un fel sau altul, îmi aduc aminte cu drag și cu un zâmbet în colțul gurii. Cum s-a gândit Cineva să creeze sertărașe speciale pe care să le deschizi din când în când ca să nu pierzi legătura cu tine, cel „de-atunci”! Și cât de bine e să te poți întoarce puțin în timp.

Cu ceva vreme în urmă am primit un mesaj:

„Pe 18 iunie are loc ediția a X-a concursului Alecsandriana. Pot conta pe tine să faci parte din juriu ?”

13418637_10157032395990068_6404793224439360793_o

Wow!  

4 motive pentru care am primit acest mesaj cu o exclamație de bucurie și entuziasm:

  1. Vine de la „doamna dirigintă”
  2. Alecsandriana” a fost un prim concurs (desigur, într-o formă ușor diferită) unde mi-am văzut publicate scrierile acum…mult timp.
  3. Este o onoare pentru mine să calc pragul liceului pe care l-am absolvit, aflată acum într-o altă postură.
  4. E o ocazie să revăd oameni dragi și frumoși să să cunosc alții.

Și m-am dus. Regulamentar, la ora indicată, gata de luptă citit lucrări frumoase, creative, originale ale unor copii talentați și pasionați de literatură și de scris. Am intrat, nu fără emoții, pe aceeași ușă ca acum aproape 20 de ani și am pășit zâmbind pe culoarele imense.

Despre ce este „Alecsandriana”?

„Alecsandriana” s-a lansat în anul 2006, numindu-se inițial Concursul Național de Creație „Vasile Alecsandri”.  Când am participat eu, în 2007 – dacă e să mă iau după antologia de pe rafturile bibliotecii mele – erau invitați elevi, studenți și profesori, pasionați de scrisul frumos, care să se întreacă în talent și creativitate. Concursul avea trei secțiuni: poezie, proză și dramaturgie. Premiul primit atunci a însemnat foarte mult pentru ceea ce a devenit D’Agatha astăzi, pentru ceea ce am devenit EU astăzi.

  • Unde s-a organizat? – La Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău.
  • Când a avut loc? – În perioada 14 martie-18 iunie 2016.
  • Cine a organizat? – Profesorii liceului, coordonați de prof. Călina Stroe și prof. Ramona Mocanu.
  • Ce secțiuni a cuprins? – Concursul cuprinde două secțiuni: 1. (Creație literară în) Limba română, cu subsecțiunile Gimnaziu și Liceu; 2.(Creație literară în) Limbi străine (Engleză, Franceză, Germană, Italiană): cu subsecțiunile Gimnaziu și Liceu.
  • Cum s-a desfășurat? – În două etape. Prima a presupus o preselecție a lucrărilor pe o temă anunțată anterior, iar cea de a doua, o probă scrisă, de 90 de minute, având trei subiecte: proză, poezie, dramaturgie.
  • Cine a participat? – 120 de participanți (am numărat eu în lista afișată pe site) din toată țara și din Spania!
  • Ce premii au fost puse în joc? – Sponsorii au fost generoșii anul acesta, depășind chiar așteptările organizatorilor. Premii în bani, cărți, cupe și diplome.

Anul acesta, la ediția a X-a a concursului, devenit cu trei ani în urmă Concursul Național de Creație „Alecsandriana – creativitate și literatură” lucrurile au stat puțin diferit față de edițiile de început. Dar pentru mine a avut același impact emoțional ca acum 9 ani.

20160618_162257.jpg

Cum m-am simțit?

Emoționată.

Mi-am revăzut profesori și colegi…

Mi-am lăsat gândurile în Cartea de onoare a concursului…

20160618_121425.jpg

Am citit lucrări ale unor copii extrem de talentați și plini de imaginație! Mi-am amintit cât de greu este să cuantifici creativitatea și să alegi ceea ce are sclipire, ceva ce transmite emoție cititorului. M-am entuziasmat la rândul meu văzând subiectele, căci îmi venea să iau un creion și-o hârtie și să-mi pun imaginația la treabă. (Subiectul al treilea mi-a fost cel mai drag!)

20160718_174052(0).jpg

Am primit în dar două cărți ale unei doamne de suflet, doamna profesoară Elena Bostan-Delavicov: Ochiul curcubeului  (poezie) și Francesca (proză scurtă-miniaturi). Am citit cu emoție dedicațiile primite și m-am bucurat ca un copil. Organizatorii mi-au făcut o surpriză, astfel că am avut onoarea să primesc în dar și antologia concursului, cu texte ale participanților.

 

De final… 

Am plecat de acolo bucuroasă. Pentru experiența pe care eu însămi am avut-o și pentru faptul că mai există și alternative pentru tinerii noștri. Dincolo de comentarii literare asumate sau nu, învățate (greșit) sau nu, dincolo de concepte literare mai mult sau mai puțin greoaie, literatura trebuie să însemne și altceva: CREATIVITATE. Copiii ăștia au fost încurajați să scrie, să participe la un concurs la nivel internațional, fără să li se perceapă vreo taxă de participare. Admirație și respect pentru profesorii care s-au implicat în derularea acestui proiect. Eu aștept ediția următoare!🙂

 

 
28 comentarii

Scris de pe Iulie 18, 2016 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

28 responses to “„Alecsandriana” – sau Cum susțin unii creativitatea

  1. Drugwash

    Iulie 18, 2016 at 11:06 pm

     
  2. alma nahe

    Iulie 18, 2016 at 11:43 pm

    😉 Bravos, să li se întâmple și altora!

     
    • dagatha

      Iulie 19, 2016 at 8:57 am

      Păi să li se întâmple, zic și eu!😀 Des!

       
  3. Poteci de dor

    Iulie 19, 2016 at 12:16 am

    Nu ştiu să apaud ca Dragoş dar scriu: aplaud!😀

     
    • dagatha

      Iulie 19, 2016 at 8:58 am

      Cum nu știi? Că la tine pe potecă e plin e Pokemoane, pardon, emoticoane!
      Aplaudăm, cum nu! Dar-ar Domnul să se mai întâmple!😉

       
      • Poteci de dor

        Iulie 19, 2016 at 9:00 am

        Ştiu câteva şi pe alea le pun în orice situaţie. Dar alea nu mişcă😀

         
        • dagatha

          Iulie 19, 2016 at 9:02 am

          Cum nu mișcă, bre? La mine mișcă! E unu’ care se uită la mine de după perdea!

           
          • Poteci de dor

            Iulie 19, 2016 at 9:03 am

            Stai că eu acum am văzut comentariul tău la mine şi m-am prins că vorbeşti de astea de acum. Imediat😉

             
    • Drugwash

      Iulie 19, 2016 at 10:21 am

      Fake it ‘til you make it!😉
      Mergi cu mouse-ul peste aplauzele mele, click-dreapta -> Copy link location (în Firefox/Pale Moon) sau similar în alte browsere, mergi în căsuţa de Reply, click-dreapta -> Paste la capăt de rînd (şi fără să mai scrii altceva după!) şi gata.🙂
      Sau foloseşte AddTags de la mine, despre care am vorbit destul cu altă ocazie.😉

       
      • Poteci de dor

        Iulie 19, 2016 at 10:32 am

        Mulţumesc frumos! Pentru răbdarea de care dovadă de fiecare dată eu te

         
      • Poteci de dor

        Iulie 19, 2016 at 10:33 am

        de care dai… ai înţeles.😀

         
        • Drugwash

          Iulie 19, 2016 at 10:40 am

          Am înţeles, fii pe pace. Săru’ mîna!^^’

           
      • dagatha

        Iulie 19, 2016 at 10:35 am

        Știu, știu, citisem la tine. O vreme au mers, după aceea nu știu ce idioțenie am făcut. Reiau!🙂 Huguleț!

         
        • Drugwash

          Iulie 19, 2016 at 10:42 am

          Eh, cîte se pot întîmpla în lumea asta care e dar nu e.🙂

          Jucăria e încă acolo (sper), ar trebui să meargă pe Win 98SE/ME/2000/XP/7 şi poate şi pe 8/8.1 dar n-am verificat că n-am unde.

          Hugs back atcha!

           

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: