Mi-ar fi plăcut să fiu o mamă perfectă!

Nu te învață nimeni cum să fii mamă! Cel puțin, nu pe vremea când am devenit eu. Acum au apărut cursuri de parenting precum ciupercile după ploaie. Atâta lume citită și înțeleaptă te învață cum să (nu) vorbești cu copilul tău, cum să (nu)-l ții în brațe, cum să (nu)-l hrănești, cum să (nu)-l ajuți etc. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când citesc sau aud despre aceste „cum să (nu)”-uri, mă cuprinde o depresie adâncă. Realizez că nimic din ce am făcut nu pare să fie varianta corectă. Constat că aproape tot ceea ce gândesc sau felul în care acționez contribuie la conturarea unor frustrări pe care copilul meu le va dezvolta și le va revărsa ca adult. Nu e bine să folosesc cuvântul „Nu”! A, nu? Mai bine nu-l număr! Nu trebuie să-i îngrădești libertatea! Chiar deloc? Fii ferm, dar nu dur!  Hmmm și…cum se face asta?

Așa că, da, mi-aș fi dorit să fiu o mamă perfectă! Mi-aș fi dorit să știu ce să spun mereu, să fiu mereu calmă și răbdătoare, să nu-mi cer dreptul la ora aia „numai pentru mine”, să nu țip, să nu mă isterizez, să fiu mai calculată, să am puterea să-i aduc mereu numai zâmbete pe față copilului meu!

Ai avut vreodată senzația stranie că l-ai „stricat”? Că, dacă ai avea bagheta aia magică sau măcar un nenorocit de peștișor auriu, ai face lucrurile altfel? Că dacă ți s-ar ivi ocazia să derulezi episoadele „in slow motion”, ți-ai putea corecta greșelile? Vestea proastă e…că nu se poate. Iar copilul tău poartă urmele comportamentului tău sau ale atitudinii tale sau ale faptelor tale.

Da, mi-aș fi dorit să fiu o mamă perfectă! Iar pentru asta, nu am rămas numai cu dorința, ci m-am străduit ca, după 7 fapte rele și „stricătoare”, să fac ceva bun pentru copilul meu! Să mă joc, să-l învăț, să-l atrag, să-i arăt că îl iubesc în ciuda restricțiilor pe care i le impun uneori. Îmi iese? Asta voi afla probabil după mulți ani, când el va ști să-mi mulțumească sau va găsi de cuviință să-mi reproșeze.

Nu știu cum e o mămică perfectă pe bune! De multe ori am contatat că unii care dădeau sfaturi, chiar nu se confruntau în viața reală cu situațiile descrise, din simplul motiv că nu aveau copii. Sau că autoarele teoriilor sofisticate nu erau gospodine cu normă întreagă și aveau bone. În esență, nici nu contează lucrurile astea. Contează, ca mamă, dacă simți că ai procedat cum e mai bine pentru copilul tău, fără a te neglija ca om, ca suflet, ca persoană.

Hm… Aș fi vrut să fiu o mamă perfectă! Și pentru că nu-mi iese niciodată, am vrut să „cârpesc” pe ici pe colo, cu lucruri frumoase, pe care, sper eu, să și le amintească la fel de frumoase și copilul meu. Să-și amintească de faptul că părinții lui îl iubesc, necondiționat, că îi vor fi alături mereu, că-l vor sănătos, voios și extrem de fericit!

Acum 8 ani, mi-am dorit un copil sănătos, deștept și frumos! Asta mi-a dat Dumnezeu și sper să-l țină așa încă o sută de ani de acum încolo!

La mulți ani, Pințule! Nu sunt nicicum o mamă perfectă, dar te iubesc până la cer și înapoi!

30 de comentarii

  1. La Multi Ani si sa va bucurati impreuna mereu si mereu!

    Si mai cred ca daca ne tot gandim la perfectiune, pierdem bucuria clipei prezente…
    Tortul arata delicios! Tot binele lumii sa fie alaturi de voi! 🙂

  2. La mulţi ani Pinţului, să-i dea viaţa numai din cele bune şi frumoase!


    Iar tu nu mai tînji la „perfecţiunea” propovăduită azi, din simplul motiv că – aşa după cum ai observat – „predicatorii” sînt primii imperfecţi, ceea ce înseamnă fie că „educaţia perfectă” a eşuat jalnic, fie perfecţiunea „lor” nu există. 😉

                  • Lăsînd gluma la o parte, da, poate că sînt unele aspecte unde te-ai putea „ridica”. Ne lăsăm cuprinşi de cotidian, de amînări şi alunecări neobservate, fără să ne dăm seama că cei din jur ar putea suferi, mai ales dacă nu se exteriorizează. Am înţeles şi eu asta de curînd, cînd dispariţia bruscă şi tragică a Copilului m-a făcut să-mi analizez comportamentul din ultimul an şi să realizez cîte carenţe am avut şi cîte aş fi putut face altfel, mai bine, dacă mi-aş fi dat silinţa şi, poate, dacă împrejurările ar fi fost ceva mai favorabile. Bine ar fi să învăţăm nu (numai) din greşelile noastre dar mai ales dintr-ale altora.

                    • 😦
                      Da…am citit despre dispariția Copilului…M-am oprit la un moment dat…și n-am putut nici măcar să las un semn… 😦
                      Da, uneori nu ne gândim la consecințe și acționăm cu ni se pare că ne ajută să ne „eiberăm” mai ușor pe moment…
                      Mai sunt multe de cizelat…

                    • Ştii cum se zice: „Nu ştii ce-ai avut pînă nu l-ai pierdut”. Din păcate, pentru mine s-a adeverit. Doamne fereşte să se întîmple ţie sau altora dragi.
                      Pînă la urmă, facem ce putem pe moment. Şi nici perfecţiunea nu trebuie să devină un scop în sine, ci doar un mijloc de a fi mai buni spre folosul celorlalţi.

  3. Mămică-ta, Pințule, nu-i perfectă că nici perfecțiunea nu e perfectă. LA MULȚI ANI, aşa cum vor veni ei, cu impefecțiuni adicătelea, pe alocuri, dar pe noi, oamenii, ne bucură viața, oricum ar fi ea, nu? Desigur, eu îți urez să îți vină ani perfecți! 🙂

Lasă un răspuns la 9, altfel! | BLOG D'AGATHA Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s