Când moartea călătorește cu InterRegio

„Death is as near to the young as to the old; here is all the difference: death stands behind the young man’s back, before the old man’s face.”

Thomas Adams

O dimineață răcoroasă de duminică.

Un vis ciudat, dintre acela repetitive, pe care încerci să-l înțelegi pentru ca mai apoi să ți-l poți șterge din minte, ca să te eliberezi de senzația de neputință pe care ți-o lasă. Până data viitoare, când va reveni și va trezi toate celelalte visuri îngropate în tine.

La un alt capăt al orașului, o femeie frumoasă și încă foarte tânără, pornește într-o călătorie. O fi avut și ea vreun vis ciudat cu o seară înainte. Sau poate, afundată în gândurile ei, nu l-a băgat în seamă. Grăbită să ajungă într-un loc surogat pentru „acasă”, ca să-și reia treburile obișnuite, nu o fi observat vântul care adia ușor, mângâindu-i fața a despărțire. Cum să-l fi observat? Tocmai a retrăit durerea despărțirii de fratele pe care l-a iubit nemăsurat, al șaptelea an la rând. Moartea s-a îndrăgostit de el și l-a furat lumii acesteia. Sau poate Dumnezeu l-a plăcut atât de mult încât l-a chemat la El. Sau poate destinul nu a avut suficiente pagini pentru a-i scrijeli o viață lungă și frumoasă. Sau poate lucrurile așa se întâmplă pur și simplu, fără să aibă vreo explicație. Sau… Iar ea a trebuit să încerce să înțeleagă în fiecare din cei șapte ani câți s-au scurs din acel sfârșit de iulie, „de ce”.  Poate astea îi erau gândurile în ritmul mecanic și monoton al roților de tren.

railroad.jpg
Sursa foto: pixabay

Apoi un telefon neașteptat pentru o duminică dimineață. Unul dintre acele telefoane pe care le-ai vrea o glumă proastă sau o eroare și care seamănă confuzie. O poveste stranie despre o femeie cu semnalmentele pe care le recunoști și despre care o străină spune lucruri de conceput. Începi să dai telefoane ca să te asiguri să este o greșeală și că „vestea” nu este decât o continuare a unui vis ciudat dintr-o dimineață răcoroasă de duminică. „I s-a făcut rău…”, „Nu este bine deloc…”, „Încercăm să-i găsim familia…” Nu poate fi adevărat, desigur! Deși niciunul dintre detalii nu te lasă să întrevezi cea mai mică șansă de a te afla în mijlocul unei regretabile erori.

Și apoi, drumul spre locul acela unde ți s-a sugerat – deși nu s-au folosit cuvintele – că s-a sfârșit călătoria femeii aceleia frumoase într-o dimineață răcoroasă de duminică. Trei suflete gonind 60 de km cu o speranță firavă și vlăguită de vocile din telefoane, că nu poate fi adevărat…

Din păcate viața este cel mai talentat scenarist. Concepe povești care bat cele mai celebre filme și croiește cele mai mari nedreptăți. Căci cum poate înțelege o mamă că pierde al doilea copil, la exact 7 ani distanță de primul, în exact același fel? Cum își pot alina durerea o fetiță și un băiețel care nu înțeleg unde anume a dus-o trenul acela pe mătușa lor preferată? Cum se poate ca inima ta să renunțe să mai bată la 40 de ani? De ce i s-a refuzat șansa la fericire femeii acesteia tinere și frumoase, care nu a trăit niciodată pentru ea, ci pentru a le fi celorlalți din jurul ei bine?

Da, viața este o șansă unică. Ea vine frumos ambalată, cu un mănunchi de speranțe că va fi lungă și frumoasă. În realitate, nu știe nimeni când și cum se termină sau cât durează sau de ce. Să încercăm să înțelegem? Mai bine, să încercăm să o trăim! Nu neapărat cu frica sfârșitului, ci cu speranța frumuseții și a împlinirii ei. Și, poate, nu ar strica să ne gândim și la noi înșine la un moment dat, dintr-un egoism care trebuie să fie scuzat! Căci ea, viața, nu ne dă decât o singură încercare.

Cât despre femeia frumoasă și încă foarte tânără, care a pornit într-o dimineață răcoroasă de duminică într-o călătorie cu trenul… Moartea s-a îndrăgostit de ea și a furat-o lumii acesteia. Sau poate Dumnezeu a plăcut-o atât de mult încât a chemat-o la El. Sau poate destinul nu a avut suficiente pagini pentru a-i scrijeli o viață lungă și frumoasă. Sau poate lucrurile așa se întâmplă pur și simplu, fără să aibă vreo explicație. Sau… 

Drum lin, Miha! 😦 Călătoria ta nu s-a terminat, ci doar a urmat o altă rută…

3 comentarii

  1. Când pleacă cineva drag, cunoscut, apropiat și tanar… mult timp ne întrebăm „de ce”, fără a găsi un răspuns. Nu știu dacă ar fi trebuit să scriu sau poate nu… avea doar 25 de ani, tânăra și frumoasă foc, tot un tren, dar a tras-o de pe peron, departe de cei dragi… Și astăzi mă întreb uneori de ce❓ 😔

    • Nu știu cât ajută ”de ce”-urile… Poate sunt modalitatea de a ne agăța de ceva, atunci când căderea pare insuportabilă… Viața… se întâmplă. La fel ca moartea…

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s