nu picură nori
când cerul își plânge adâncul
pierdut în ochi de îndrăgostiți
nu tremură frunze
când vântul le strecoară șoapte
adormindu-le verdele mut
nu murmură iarba
când încalță tălpi dezgolite
a mângâiere
nu adorm triluri
când noaptea-și coboară
perdele de vise
iar cercuri…
nu-și desfac rotundul
să nu piardă din el infinitul.
nu se naște timp…
nu cresc ape…
nu mor gânduri
când le sună risipirea în sunet de nai
și nu,
nu poți smulge din piept
inimi sfârâmate
în jocul de-a visul
rătăcit în cuvinte
deșarte
BLOG D'AGATHA 
E atât de frumoasă şi de plină de suflet!
Bine ai revenit!
Revin, mai plec…iar revin… 🙂 Mulțumesc, Potecuță! 🙂
Cum ar veni, cumva primăvara supravieţuieşte, valsînd, chiar şi-n miezul celei mai cumplite ierni…
Așa ar fi bine…. 🙂 Mulțumesc de gândul bun 🙂