40? Mulțumesc!

Te trezești dimineața și îți privești chipul în oglindă. Iar în fața ta este același copil pe care îl știi de când lumea (de când lumea ta!). Cu fricile duse eroic în spate, cu durerile, cu bucuriile, cu râsul, cu lacrimile. E drept, poate câteva riduri sapă adânc în colțul ochilor și pe fruntea îngreunată cumva de poveri. Dar simți în adâncul ființei tale că fetița aceea e încă acolo! Și știi că EA îți dă energia cu care reușești să mergi mai departe. Că ea e în spatele râsului tău, că ea tremură încă în tine când lucrurile par să se clatine.

Astăzi îmi port copilul din mine, cu mai mare încăpățânare decât de obicei. Și nu pentru că trebuie să mă agăț de ceva care să mă facă să par mai tânără decât spun hârtiile oficiale! Ci pentru că astăzi am înțeles mai bine că ea, copila din mine, e încă parte din cine sunt. Că e acolo, vie, înăuntrul meu și că iese la suprafață de fiecare dată când râd zdravăn, când plâng strașnic, când mă supăr, când mă bucur, când cânt, când dansez. Că ea e motivul pentru care îmi simt trupul și sufletul tânăr. Și pentru că, în ultimele săptămâni am reînvățat o lecție importantă: să mă întorc la mine! Să mă iubesc și să mă prețuiesc, să mă iert, să-mi zâmbesc îngăduitor și să mă bucur de fiecare clipă.

Așa că, astăzi, la 40, îmi mulțumesc mai întâi mie! Că mi-am purtat pașii până aici, că am luptat, că m-am ridicat, că nu am renunțat, că sunt cine sunt tocmai pentru că am învățat din experimente și experiențe. Îmi mulțumesc că mi-am urmat vise și că am realizat tot ce am realizat până acum. Că am muncit, că m-am bucurat, că am trăit! Și îmi promit să deschid ochii mari, mai întâi către fetița timidă din mine, către nevoile și dorințele neîmplinite, către visele încă nerealizate. Și știu că le voi atinge și pe acestea, pas cu pas, atunci când le va veni vremea.

Și apoi, le voi mulțumi celorlalți, oamenilor din viața mea care mi-au mișcat universul, fie și prin simpla prezență, uneori chiar tăcută, în viața mea. Le mulțumesc pentru luptele lor, pentru lecțiile lor, pentru căile pe care mi le-au deschis. Le mulțumesc pentru bucuriile și pentru lacrimile împărtășite, pentru sprânceana ridicată și pentru zâmbetul plin de bunătate. Le mulțumesc deopotrivă celor care m-au făcut să râd și celor care mi-au zdruncinat existența, uneori aproape iremediabil!

Iar ție, cititorule acestor rânduri, îți mulțumesc pentru gândul tău cel bun, exprimat sau neexprimat. Și pentru trecerea ta, aici și acum.

40? Să-mi fie de bine! Să mă bucur și să mi-i duc cu mândrie și cu acceptare. Să-mi fie întru înțelepțire și luminare.

Sursa: google

Post Scriptum: Mă gândesc la tine, tataie! Și astăzi, ca în fiecare an! 🙂